Cerere necontencioasă. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 5273/55/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA a I-a CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 201
Ședința publică din 27 august 2014
Președinte:N. C.
Judecător:M. A.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier:A. C.
S-a luat în examinare, recursul declarat de recurenta petentă . A., în contradictoriu cu intimata ., împotriva încheierii nr. 2616 din 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect restituire cauțiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei-petente, avocat P. D. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat.
Instanța considerând cererea în stare de soluționare acordă cuvântul în vederea susținerii acesteia.
Reprezentantul recurentei susține cererea așa cum a fost formulată, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și admiterea cererii de restituire a cauțiunii, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la Tribunalul A. la data de 29 iulie 2014 constată că prin încheierea nr. 2616 din 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata ., pentru restituire cauțiune.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 01.04.2013, petenta a formulat o contestație la executare împotriva executării silite efectuate împotriva sa de intimata-creditoare ., contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A..
În cadrul contestației, a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației; de asemenea, a solicitat, în cadrul dosarului nr._ 13 al Judecătoriei A., suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației.
Pentru soluționarea cererii de suspendare a executării silite, petenta a depus o cauțiune în cuantum de 4322 lei, solicitând restituirea acesteia.
A apreciat că, cererea este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 719 alin. 6 Cod procedură civilă, „Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume”.
Or, contestația la executare formulată de petentă a fost respinsă, în mod definitiv, astfel că, cauțiunea nu poate fi restituită, ea urmând a servi la acoperirea creanței stabilite prin titlul executoriu, în acest sens urmând a se comunica comunica executorului recipisa de consemnare a acestei sume.
Textul art. 719 alin. 6 Cod procedură civilă se referă la cauțiunea depusă pentru suspendarea executării atunci când s-a formulat o contestație la executare (cazul de față) și este unul special față de dispozițiile art. 1063 Cod procedură civilă, acesta din urmă fiind textul general în materie de cauțiune, ce se referă la alte cazuri în care se depune cauțiune (de ex. cele prevăzute de art. 143 alin. 1, art. 449 alin. 1, art. 450 alin. 4, art. 484 alin. 2, art. 507, art. 512, art. 952, art. 999 C.pr.civ.), astfel că, în temeiul principiului de drept specialia generalibus derogant (potrivit căruia în situația în care legea generală și cea specială vin în concurs, se aplică legea specială), în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 719 alin. 6 Cod procedură civilă și nu cele ale art. 1063 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta . A., solicitând schimbarea încheierii în sensul admiterii cererii de restituire a cauțiunii în sumă de 4322 lei depusă în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei A..
În motivare, recurenta arată că instanța de fond a apreciat că sunt incidente în speță disp. art. 719 al. 6 cod procedură civilă, ca reglementare specială privind indisponibilizarea cauțiunii, apreciind că disp. art. 1063 cod procedură civilă reglementează o situație generală, inaplicabilă în speță. A considerat astfel că nu se poate restitui cauțiunea, ea urmând a servi la acoperirea creanței stabilită prin titlul executor, în sumă de 67.665 lei, în favoarea creditoarei .> Recurenta a mai arătat că invocând în motivare disp. art. 719 al. 6 cod procedură civilă, (reținând că în dosar nr._ contestația la executare si cererea de suspendare a executării silite au fost respinse), just ar fi trebuit să analizeze si motivul legal al indisponibilizării cauțiunii respectiv existența sau inexistența la data judecării cauzei a creanței la care se referă alin.3.
La data depunerii cererii de restituire a cauțiunii 23 aprilie 2014, dar și la data judecării cererii: 30 mai 2014, creanța stabilită de 67.665 lei, era achitată integral creditoarei de la data de 3 iulie 2013, astfel că măsura indisponibilizării cauțiunii nu mai avea obiect.
Concluzionând, recurenta apreciază că instanța de fond nu a stabilit complet si corect starea de fapt si de drept, și a aplicat eronat dispozițiile legale în materie, temeiul juridic fiind art. 1063 cod procedură civilă.
Recurenta a invocat prev. art. 486, art. 488 pct. 8, art. 3496 si art. 1063 cod procedură civilă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a înscrisurilor noi depuse în calea de atac, tribunalul constată că recursul promovat în cauză este fondat pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, tribunalul va împărtăși opinia primei instanțe în sensul că în cauză sunt aplicabile disp. art. 719 alin. 6 Cod pr. civilă, ce reprezintă norma specială aplicabilă în situația cauțiunii depuse în cazul contestației la executare în raport cu disp. art. 1063 Cod pr. civilă ce reprezintă norma generală în materia restituirii cauțiunii.
Așadar, potrivit art. 719 alin. 6 Cod pr. civilă: „atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume”; pe de altă parte art. 719 alin. 3 statuează că: „în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei”.
Raportând normele legale arătate anterior la situația din prezenta cauză, tribunalul va reține că deși contestația la executare promovată de petentă a fost respinsă, aceasta nu a fost obligată la plata vreunei amenzi judiciare, iar pe de altă parte intimata nu a formulat vreo cerere de obligare a petentei la plata de despăgubiri pentru eventuale pagube cauzate prin întârzierea executării, cerere ce ar fi trebuit formulată într-un termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii dată în contestația la executare ( art. 1063 alin. 2 Cod pr. civilă).
Or, prin încheierea dată la data de 04.07.2013, de către B. H. P. în dosarul execuțional nr. 97/2013 (fila 5 recurs) s-a dispus încetarea executării silite pornite împotriva petentei ca urmare a faptului că aceasta a achitat în întregime suma datorată creditoarei, fiind achitate în totalitate și cheltuielile de executare.
În aceste condiții, apare ca evident faptul că suma reprezentând cauțiunea nu se justifică a rămâne indisponibilizată, întrucât, nu mai poate servi la acoperirea creanței ori a altor despăgubiri ale creditorului.
Față de cele expuse anterior, în baza art. 498 Cod pr. civilă, rap. la art. 719 Cod pr. Civilă, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta-petentă . A., împotriva încheierii nr. 2616 din data de 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, urmând a dispune casarea hotărârii atacate, și în rejudecare, va admite cererea și va dispune restituirea către petentă a cauțiunii de 4322 lei, consemnată la CEC Bank prin recipisa nr._/1 la 03.04.2013, în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei A..
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-petentă . A., împotriva încheierii nr. 2616 din data de 30.05.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Casează hotărârea atacată, iar în rejudecare, admite cererea si dispune restituirea către petentă a cauțiunii de 4322 lei, consemnată la CEC Bank prin recipisa nr._/1 la 03.04.2013, în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 27 august 2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
N. C. M. A. S. C. Ș.
Grefier,
A. C.
Red. jud. NC
Thred. AC
3 ex/08.09.2014
Nu se comunică:
- recurenta C V. L. SRL, CUI RO_; J_, cu sediul ales în A., ., jud. A.
- intimata ., cu sediul în loc. J., nr. 577, jud. Sibiu.
Prima instanță: Judecătoria A. judecător A. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 258/2014. Tribunalul ARAD | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 223/2014.... → |
|---|








