Pretenţii. Sentința nr. 7323/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7323/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 11464/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 365
Ședința publică din data de 19 martie 2014
Președinte: D. C. U.
Judecător: M. C.
Grefier: C. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă L. N. împotriva sentinței civile nr. 7323/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât O. S. A. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă apelanta-reclamantă asistată de avocat G. M. din BA A. și reprezentanta intimatului-pârât ,avocat C. D. din BA A. în substituirea avocatului Crăveanu C., lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 1000 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 06.03.2014, avocatul titular al cauzei – Crăveanu C. – a depus o cerere de amânare a cauzei anexând și copia permisului de îmbarcare
Reprezentanta intimatului-pârât, avocat C. D. arată că se prezintă în substituirea avocatului Crăveanu C., depune delegație de substituire și arată că nu se mai solicită amânarea cauzei.
Nefiind solicitată administrarea de probe ori formulate alte cereri, instanța consideră cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei-reclamante solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și obligarea intimatului la plata sumei de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.
Reprezentanta intimatului-pârât solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului,
Constată că prin sentința civilă nr. 7323/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L. N. în contradictoriu cu pârâtul O. S. A. având ca obiect pretenții. A fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut următoarele: Din înscrisurile sub semnătură privată, fără dată, rezultă că pârâtul are față de reclamantă două datorii în sumă a câte 5.000 lei fiecare, care ar fi trebuit achitate până în aprilie 2012 și aprilie 2013.
În drept, art. 2158 alin. 1 C.civ. prevede că „Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.” Contractul de împrumut este un contract real, astfel că scopul imediat este reprezentat de prefigurarea remiterii lucrului bunului. Astfel, contractul de împrumut, respectiv cel de consumație, presupune transmiterea de către o persoană, împrumutător, în proprietatea unei alte persoane, împrumutat, o cantitate de lucruri, precum o sumă de bani, cu obligația restituirii la scadență a lucrului (sumei de bani) respective. Esențial pentru existența acestui contract este predarea efectivă a lucrului împrumutat, ceea ce face ca acest contract să fie unul real.
Conform art. 249 C.pro.civ., sarcina probei revine reclamantei care pretinde existența unui împrumut. Aceasta a invocat existența a două înscrisuri sub semnătură privată.
Înscrisurile sub semnătură privată nu menționează faptul înmânării vreunei sume de bani către pârât, data la care s-a realizat acest fapt material (al înmânării banilor) și nici titlul datoriei. Din acestea ar rezulta doar că pârâtul ar avea o datorie către reclamantă. Mai mult, acesta s-a obligat ca, în data de 27.03.2012, să perfecteze un contract. Fiind semnat de părți și scris, în întregime, de către pârât (astfel cum acesta a recunoscut), aceste două înscrisuri au valoarea probatorie a unui început de dovadă scrisă, conform art. 310 C.proc.civ., din moment ce existența lor materială nu a fost contestată de către părți, litigiul fiind născut tocmai în legătură cu semnificația juridică a acestora. Astfel, prima instanță coroborează cu înscrisul cu celelalte probe administrate în cauză în vederea soluționării litigiului.
Reclamanta este singura care atestă înmânarea banilor, martorul propus de aceasta, C. R., afirmând doar că cunoaște existența unui împrumut de 10.000 euro chiar de la reclamantă, nefiind de față la încheierea unui astfel de contract.
Pe de altă parte, pârâtul a recunoscut existența (în acel moment) a unei datorii către familia reclamantei, în legătură însă cu un spațiu comercial, datorie care însă nu se ridica la cuantumul solicitat de 10.000 euro, acesta fiind excesiv.
Sub acest aspect prima instanță a reținut că, într-adevăr, în spațiul care ar aparține cumnatei reclamantei (Zlatariu N.) și-a desfășurat activitatea .. Odată cu . părți s-a reglementat, prin intermediul lichidatorului judiciar, situația financiară, reprezentând restanță chirie și lucrări de reabilitare spațiu. În ce privește existența unei legături juridice între aceste datorii, prima instanță a reținut din declarația martorei L. G. că reclamanta de față a fost cea care a contactat-o și i-a solicitat, în repetate rânduri, rezolvarea situației dintre părți. Astfel, chiar dacă contractul de închiriere figura pe numele cumnatei sale, în fapt, reclamanta a fost cea care s-a comportat ca adevărată beneficiară. De altfel, prima instanță a observat că spațiul comercial este situat în Calea Timișorii nr. 2, aceeași locație unde reclamanta își are domiciliul și unde pretinde că a dat împrumutul și s-a prezentat pârâtul.
De asemenea, prima instanță mai are în vedere că, deși reclamanta susține că pârâtul nu a mai venit să semneze vreun contract și nu s-a mai putut lua legătura cu acesta după redactarea celor două înscrisuri, prima instanță a reținut că, ulterior întocmirii acestor înscrisuri, părțile s-au mai întâlnit în incinta magazinului (declarație martor L. G.), în prezența lichidatorului judiciar, ocazie cu care nu s-a adus în discuție și aspectul împrumutului, deși această întâlnire a avut loc la data de 11.04.2012, deci ulterior datei la care pârâtul promisese că se va prezenta pentru perfectarea contractului (27.03.2013). De asemenea, reclamanta susține că pârâtul s-a obligat a se prezenta la notar, în timp ce în cuprinsul cererilor scrise a susținut (fapt ce echivalează cu o mărturisire extrajudiciară spontană) că trebuiau să perfecteze un înscris sub semnătură privată, prezentându-se la domiciliul reclamantei. Mai mult, în răspunsul la întâmpinare, reclamanta afirmă că cele două înscrisuri au fost întocmite în spațiul comercial închiriat pârâtului, în timp ce cu ocazia interogatoriului a afirmat că acestea au fost întocmite la domiciliul reclamantei, în prezența familiei sale.
În ce privește însăși cuantumul datoriei, prima instanță a apreciat că susținerea petentului, cum că ar fi greșit primul înscris, motiv pentru care s-a întocmit al doilea (și care privește de fapt aceeași datorie), apare veridică din moment ce, acestea au fost întocmite cu aceeași ocazie (nimic nu se opunea să fie redactat unul singur în care să fie menționate două scadențe), au un conținut identic (aceeași sumă, aceeași dată pentru perfectare a contractului, aceeași lună de restituire), singurul element diferit fiind anul (2012 și 2013). Sub acest aspect, într-adevăr, primul înscris nu ar fi avut nici un înțeles în sensul că obligația de plată ar fi fost „peste un an de zile”, din moment ce înscrisul a fost întocmit chiar în același an, iar scadența fiind chiar în 4 zile – aprilie, conform celor susținute de reclamantă.
Față de toate acestea, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada acordării sumei de 10.000 euro cu titlu de împrumut pârâtului, motiv pentru care a respins acțiunea.
În baza art. 453 C.proc.civ., față de soluția de respingere a cererii, neputându-se reține vreo culpă procesuală în sarcina pârâtului, a respins și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel apelanta L. N. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, respectiv admiterea acțiunii și obligarea intimatului să-i restituie suma de 10.000 euro, echivalent 45.000 lei la un curs de 4,5 lei, cu cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză (înscrisuri, interogatorii, declarații martori), rezultă că la data de 18.11.2011, în A., Calea Timișorii, nr. 2, i-a împrumutat intimatului suma de 10.000 euro, acesta obligându-se să-i restituie întreaga sumă până la data de 31.03.2012. Cu ocazia luării interogatoriului, intimatul nu a recunoscut datoria, a afirmat că cele două înscrisuri au fost scrise și semnate sub amenințare și că nu reprezintă voința sa. Aceste afirmații ale intimatului nu sunt susținute de nicio proba administrată în cauză.
Toate celelalte probe administrate în cauză confirmă starea de fapt descrisă de apelantă în motivarea acțiunii. Astfel, cele două înscrisuri au fost scrise de mâna intimatului, au fost semnate de acesta, nu a sesizat niciun organ judiciar pentru șantaj, lipsire de libertate sau alte fapte penale comise cu ocazia întocmirii celor două înscrisuri, intimatul a anunțat lichidatorul pentru problemele legate de societatea comercială care nu aveau nici o legătură cu împrumutul. Ambele înscrisuri au fost întocmite în condiții legale, confirmă împrumutul și suma de_ euro, nu au fost contestate în fața vreunei instituții abilitate, nu au fost desființate, sunt opozabile persoanelor care le-au scris și le-au semnat.
Interogatoriul luat apelantei confirmă cele consemnate în înscrisuri, iar martorul audiat la solicitarea apelantei confirmă că a existat un împrumut de_ euro între apelantă și intimat. Apelanta apreciază că majoritatea probelor administrate în cauză se coroborează între ele, iar declarația intimatului contravine majorității probelor și nu poate dovedi o altă stare de fapt.
Instanța de fond a reținut că veridică declarația intimatului potrivit căreia primul din cele două înscrisuri a fost greșit, motiv pentru care s-a întocmit al doilea, că nimic nu împiedică părțile să încheie un singur înscris cu două scadențe, că nu a făcut dovada acordării sumei de 10.000 euro cu titlu de împrumut intimatului.
Față de soluția dată de instanța de fond și considerentele care au stat la baza soluției, apelanta apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Nu contestă dispozițiile art. 2158 alin. l din NCPC. Este adevărat că înscrisurile sub semnătura privată nu menționează în mod expres faptul și data înmânării sumei împrumutate și nici titlul datoriei, însă rezultă fără echivoc că există o datorie totală de 10.000 euro, că intimatul o recunoaște, că acesta se obligă să restituie întreaga sumă în două tranșe de câte 5000 euro, una până în aprilie 2012 și una până în aprilie 2013. Ambele înscrisuri au fost scrise și semnate de către intimat, în baza raporturilor juridice existente între apelantă și intimat, care nu a fost constrâns în vreun mod. Datorită relațiilor de încredere cu intimatul, la încheierea contractului de împrumut și remiterea sumei împrumutate, nu a consemnat convenția în scris. A hotărât să îi solicite intimatului să consemneze convenția într-un înscris doar când a fost foarte aproape de scadență și când intimatul i-a adus la cunoștință că nu poate restitui împrumutul la scadență, decât în două tranșe și la termenele stipulate în cele două înscrisuri. Lipsa mențiunii datei si a titlului cu care s-a remis suma de 10.000 euro pe cele două înscrisuri, nu pot conduce la concluzia că nu s-a remis suma înscrisă. Pârâtul nu numai că nu recunoaște împrumutul de 10.000 euro, dar nu recunoaște nici obligația de restituire cu orice alt titlu a acestei sume, nu a invocat alt titlu de restituire.
Conținutul celor două înscrisuri este confirmat de răspunsul apelantei la interogatoriu, de declarația martorului C. R.. Prin răspunsul la interogatoriu a lămurit data remiterii sumei, cuantumul sumei, titlul remiterii sumei, locul remiterii sumei, împrejurările în care s-au consemnat cele două înscrisuri. Martorul C. R. a confirmat că apelanta i-a împrumutat intimatului suma de 10.000 euro, că acesta refuză restituirea. Martorul nu a perceput însă în mod direct aceste fapte, dar le-a cunoscut de la apelantă încă de la încheierea contractului de împrumut.
Intimatul fiind de rea-credință, nu a recunoscut nici suma împrumutată, nici existenta împrumutului, nici scadența, nici conținutul înscrisurilor, invocând constrângerea la întocmirea lor. Aceasta este o poziție procesuală a intimatului, nu există nicio proba administrată în cauză care să confirme în tot sau în parte susținerile acestuia.
Apelanta mai precizează că împrejurările ca a fost alături de alți membri ai familiei sale la lichidator pentru medierea diferendului privind închirierea spațiului comercial, nu au nicio legătură cu contractul de împrumut, motiv pentru care cu ocazia acelei întâlniri cu intimatul, nu a deschis discuția despre împrumut.
S-au întocmit două înscrisuri întrucât s-au stabilit două tranșe cu două scadențe diferite de restituire, iar din eroare, în înscrisul cu scadență în aprilie 2012 s-a consemnat pe un de zile, în loc să se consemneze această mențiune în înscrisul în care scadența s-a stabilit în aprilie 2013. Cum nimic nu împiedică părțile să consemneze ambele scadențe într-un înscris, nimic nu a împiedicat părțile să distrugă unul din cele două înscrisuri în ipoteza reținută de instanța de fond.
Cu privire la locul încheierii contractului și locul consemnării celor două înscrisuri, arată că nu există nelămuriri, toate aceste operațiuni s-au desfășurat în imobilul situat în A., Calea Timișorii nr. 2, imobil în care locuiește apelanta și familia sa și în care se află spațiul comercial închiriat societății pe care o administra intimatul.
Din cele doua înscrisuri sub semnătură privată rezultă indubitabil că intimatul s-a obligat ca la data de 27.03.2012 să se prezinte pentru a semna o hârtie, indiferent dacă sub semnătură privată sau în fața notarului public. Forma înscrisului la care s-a obligat intimatul nu are efecte asupra naturii juridice a raportului dintre părți, nu naște, nu modifică și nu stinge raportul juridic. Indiferent că înscrisul s-ar fi întocmit sub semnătură privată sau în formă autentică, acesta ar fi avut aceeași forță probantă, ceea ce le deosebea era doar puterea titlului executoriu, aspecte însă care nu țin de esența contractului de împrumut și nici de valabilitatea lui.
Cu toate ca probele administrate în cauză converg într-o singură direcție, fac dovada deplină și certă că există împrumutul, că s-a împrumutat suma de 10.000 euro, că intimatul refuză restituirea sumei împrumutate, în mod inexplicabil, netemeinic și nelegal, instanța de fond ignoră toate probele administrate în cauză, înlătură starea de fapt ce rezultă cu certitudine din probe, îl crede pe cuvânt pe intimat, îl consideră sincer pe baza propriei declarații, declarație care însă contravine flagrant și vădit tuturor probelor administrate în cauză.
Apelanta apreciază că instanța este obligată ca după administrarea probelor să facă o judicioasă apreciere a acestora, să dea o soluție temeinică și legală bazată pe starea de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză și nu o soluție de suflet care contravine probelor și dispozițiilor legale în materie.
Din aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum este formulat și motivat în fapt și în drept, cu cheltuieli de judecată în prima instanță și în apel.
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466 și urm., art. 480, alin. 2 din NCPC.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de apelantă ca fiind nefondat și netemeinic și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 7323 din 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria A., cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 2158 și următoarele din NCPC, neexistând nici un contract de împrumut semnat între intimat și apelantă.
În ceea se privește interogatoriul apelantei solicită a se reține numeroasele neconcordanțe între declarațiile acesteia și declarația martorei L. G., respectiv: apelanta a declarat că de la semnarea celor două acte, respectiv 20.03.2013, nu s-a mai întâlnit cu intimatul, însă, în data de 11.04.2013 intimatul a fost în incinta spațiului comercial din Calea Timișorii, împreună cu lichidatorul judiciar (L. G.), unde se afla și apelanta; a mai declarat că trebuia să se prezinte la notar pentru încheierea așa zisului contract, însă în cererile scrise se vorbește despre perfectarea unui înscris sub semnătură privată.
Martorul C. R., propus de către apelantă, a declarat că "are cunoștință de împrumut" din ce i-a spus apelanta, fără a fi prezent sau a asista la discuții referitoare la așa zisul împrumut.
Dacă ar fi fost vorba de un împrumut solicitat de către intimat de la apelantă, cu ușurința s-ar fi putut încheia un contract cu termene clare și sume exacte, stipulate în cuprinsul acestuia, pe care l-ar fi putut perfecta la momentul la care a scris cele două acte, dar care nu au nici o legătură cu un împrumut ci cu datoriile izvorâte din închirierea spațiului din Calea Timișorii. nr 2. unde apelanta are domiciliul.
Intimatul mai arată că în calitate de administrator la ., în perioada 1992-2012, a avut deschis un punct de vânzare produse alimentare în spațiul comercial situat în incinta imobilului din mun. A., Calea Timișorii, nr. 2, Jud. A.. Datorită crizei economice din anii 2011, respectiv 2012, societatea a intrat în insolvență în anul 2012. La acel moment, întreaga activitate a firmei a fost întreruptă, inclusiv cea a magazinului alimentar. La momentul închiderii punctului de lucru, respectiv luna martie a anului 2012, avea chirii neachitate în sumă de 2500 lei.
Din acel moment, din partea numiților Zlatariu N. (cumnata apelantei), Zlatariu F., L. N. și Zlatariu "Tica" (socrul apelantei) au început asupra intimatului nenumărate amenințări și presiuni, materializate prin vizite ale acestora la domiciliul intimatului care întotdeauna se finalizau cu injurii și amenințări la adresa familiei acestuia. Ca urmare a celor relatate mai sus, în data de 26.03.2012 s-a deplasat la domiciliul apelantei, în vederea soluționării pe cale amiabilă a diferendelor legate de bani, constând în chirii restante (cum a arătat anterior) și reparații la spațiul comercial pe care l-a avut în chirie.
La acel moment, a fost sechestrat de către numiții Zlatariu N. (cumnata apelantei), Zlatariu F., L. N. și Zlatariu "Tica" (socrul apelantei), fiind amenințat cu bătaia dacă nu semnează o hârtie cum că le-ar datora suma de 5000 euro. După aproximativ 4-5 ore, în care a fost înjurat și amenințat atât intimatul cât și familia acestuia, a decis să semneze o hârtie și doar una, prin care arată că „o să vină marți data de 27.03.2012 să semneze o hârtie cu datoria” pe care urma să o achite în termen de un an.
Intimatul menționează faptul că datorită stării de teroare în care s-a aflat, a greșit data finală, respectiv aprilie 2012 în loc de aprilie 2013, moment în care a fost pus să scrie altă hârtie cu data aprilie 2013, așadar a fost vorba doar de o singură hârtie. Acest lucru se poate observa foarte ușor, deoarece coincid toate datele. Toate cele scrise au fost dictate sub amenințare. Intimatul arată că nu a luat atitudine față de agresiunile relatate mai sus, deoarece nu dorea un conflict deschis cu întreaga familie, cunoscuți pentru comportamentul agresiv și recalcitrant, încercând rezolvarea diferendului printr-un terț, respectiv lichidatorul judiciar.
A doua zi după acest eveniment, pentru a evita orice probleme cu familia apelantei, a mers la lichidatorul judiciar PROFESIONAL INSOLVENCY MANAGEMENT SPRL, reprezentat prin L. G., la care societatea intimatului era în lichidare și i-a solicitat acesteia să medieze diferendele dintre intimat și familia apelantei în vederea stingerii datoriilor pe care le avea (toate survenite în urma spațiului închiriat de la aceștia).
Ca urmare a cerinței intimatului, numita L. G., i-a contactat pe aceștia și în data de 11.04.2012 s-a semnat o convenție privind plata tuturor datoriilor și ceea ce mai avea intimatul de reparat la spațiul respectiv. Convenția a fost semnată de către L. G., ca reprezentant al PROFESIONAL INSOLVENCY MANAGEMENT SPRL. intimatul și Zlatariu N.. În urma acestei convenții semnate s-au efectuat mai multe plăți legale, în diferite rate prin lichidator direct către numita Zlatariu N..
Intimatul specifică faptul că convenția a fost semnată la domiciliul apelantei, respectiv al lui Zlatariu N..
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta arată că își menține apelul astfel cum este formulat și motivat în fapt și în drept. Sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 2158 din Noul Cod Civil, există contractul de împrumut. Intimatul confundă contractul de împrumut cu înscrisul doveditor. Astfel cum a arătat în acțiune, contractul de împrumut nu s-a consemnat în scris la data încheierii. Există însă două înscrisuri semnate de către intimat, prin care confirmă încheierea și existența contractului de împrumut, precum și obligația sa de a restitui suma de 10.000 euro, sumă care a făcut obiectul contractului de împrumut.
Întrucât intimatul a scris și a semnat cele două înscrisuri având ca obiect obligația sa de restituire a sumei de 10.000 euro, chiar la o dată ulterioară încheierii convenției, apelanta a apreciat că nu mai era necesară administrarea de probe pentru a dovedi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul. Din probele administrate în cauză rezultă că a avut o relație apropriată cu intimatul aproape 20 de ani, că a funcționat cu magazinul în casa familiei apelantei unde locuiește și apelanta, că în anumite împrejurări a ajutat-o major, împrejurări care justifică o imposibilitate morală de a preconstitui un înscris.
Este adevărat că în momentul înmânării banilor nu au fost persoane de față, însă martorul audiat în cauză a auzit de la apelantă despre împrumut imediat după încheierea convenției și în mod deosebit s-a plâns acestuia după ce intimatul a depășit scadențele și a refuzat să îi restituie suma împrumutată.
Pentru prima oara, intimatul declară prin întâmpinare la apel că avea datorii totuși, dar nu din împrumut ci din alte izvoare, respectiv din închirierea spațiului. Desigur ca se putea încheia contractul în forma scrisă cu termene clare, însă tocmai intimatul a fost cel care a preferat această modalitate de împrumut și de executare (neexecutare) a obligațiilor contractuale.
În fața instanței de fond cu ocazia luării interogatoriului intimatului, acesta a declarat că nu avea nici o datorie față de apelantă nici chiar din chirie.
Amenințările, obligarea intimatului să semneze o hârtie pentru o datorie de 5000 euro, după care la aproximativ 4-5 ore a fost amenințat să mai semneze o datorie de 5000 euro, starea de teroare în care s-a aflat, ca datorită acestei stări a greșit data pe hârtie și a fost obligat să scrie altă hârtie, sunt afirmații sterile ale acestuia, nu există nicio probă administrată în cauză care să confirme în cea mai mică măsură o asemenea împrejurare sau parte din asemenea împrejurare. Nu este pueril un împrumut de 10.000 euro, însă este pueril să crezi pe cuvânt pe datornic că în condițiile expuse de el, nu ar fi sesizat organele abilitate și nici alte persoane din familie, din cercul de prieteni.
Convenția semnată de martorul L. G. nu are nicio legătură cu împrumutul de 10.000 euro care face obiectul litigiului. Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine existența împrumutului, suma împrumutată și scadența.
Nu rezultă insa din probele administrate în cauză existența vreunei împrejurări invocate de intimat în apărare.
În drept, apelanta a invocat disp. art. 471 alin. 6 din NCPC.
Examinând apelul declarat, în temeiul disp. art. 479 NCPC, instanța constată că apelul declarat este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta-apelantă a investit instanța cu o acțiune în pretenții prin care solicită obligarea pârâtului la restituirea împrumutului acordat de 10.000 euro, anexând în dovedirea acțiunii două înscrisuri sub semnătură privată prin care pârâtul-intimat se obligă să se prezinte marți, 27.03.2012 să semneze hârtia cu datoria pe care o are față de reclamantă ,,de 5.000 euro pe un an de zile până în aprilie 2012” (fila 3 dos. Jud. A.), respectiv să vină marți, 27.03.2012 să semneze hârtia cu datoria pe care o are față de reclamantă, datorie de 5.000 euro, ce va fi plătită până în aprilie 2013.
Intimatul-pârât nu contestă că a semnat aceste înscrisuri sub semnătură privată, invocând faptul că a fost înjurat și amenințat pentru a le semna. Nu a înțeles însă să dovedească, prin probele administrate, susținerile sale privind vicierea consimțământului prin violență fizică sau psihică.
Nu poate fi reținută astfel, față de scrierea și semnarea înscrisurilor sub semnătură privată de către pârât, motivarea instanței de fond în sensul că prin aceste înscrisuri nu se menționează faptul înmânării vreunei sume de bani către pârât, care să ducă la concluzia inexistenței unui raport între părți, conform art. 2158 alin. 1 N.C. civil. Tribunalul reține că pârâtul recunoaște existența unei datorii față de reclamanta-apelantă, iar apărările părților privind raporturile dintre reclamantă și societatea comercială administrată de pârât nu au relevanță, întrucât din înscrisurile sub semnătură privată nu rezultă că au fost semnate de către pârât în calitate de reprezentant al persoanei juridice.
Cu privire la cuantumul datoriei dintre părți, tribunalul apreciază că în mod corect a stabilit instanța de fond că apare veridică susținerea pârâtului în sensul că al doilea înscris a fost întocmit pentru rectificarea primului și privește de fapt aceeași datorie de 5.000 euro. Tribunalul constată că în ambele înscrisuri se obligă pârâtul să se prezinte marți, 27.03.2012 pentru a semna un alt înscris, rezultând că acest înscris a fost întocmit în luna martie 2012, iar scrierea celui de-al doilea înscris a fost generată de greșeala strecurată la întocmirea primului cu privire la data scadenței împrumutului de 5.000 euro, respectiv aprilie 2012 și nu aprilie 2013. Întrucât s-a prevăzut exact ziua săptămânii în care se va prezenta pârâtul (marți, 27.03.2012) este evident că s-a menționat greșit că împrumutul se va restitui într-un an de zile, până în aprilie 2012, motiv pentru care a fost întocmit cel de-al doilea înscris, pentru aceeași sumă de 5.000 euro, în care s-a menționat corect scadența peste un an ca fiind aprilie 2013.
Apelanta își motivează apelul pe probele administrate, respectiv răspunsurile sale la interogatoriu și declarația martorului C. R. propus de către aceasta, care nu este însă martor direct, cunoscând aspectele relatate de la apelantă.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă L. N. împotriva sentinței civile nr. 7323/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. N. în contradictoriu cu pârâtul O. S. A. și va obliga pârâtul la plata sumei de 5000 euro, în echivalent lei la data plății. Se vor respinge celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 451 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, instanța va obliga intimatul-pârât la cheltuieli de judecată din prima instanță și apel, proporțional pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă L. N. CNP_, cu domiciliul în A., Calea Timișorii nr. 2, județ A. și cu domiciliul procesual ales în A., ., ., al. 1, județ A., împotriva sentinței civile nr. 7323/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. N. în contradictoriu cu pârâtul O. S. A. CNP_ cu domiciliul în A., Splaiul General P., ., județ A..
Obligă pârâtul la plata sumei de 5000 euro, în echivalent lei la data plății.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantei.
Obligă intimatul-pârât la 1466,25 lei cheltuieli de judecată din prima instanță și recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2014.
Președinte, Judecător,
D. C. U. M. C.
Grefier,
C. I.
Red. MC /08.04.2014
Thred. LK/08.04.2014
4 ex./2 . comunică cu:
1. apelanta L. N. la dom. proc.ales în A., ., ., ., la Cabinet avocat G. M.
2. intimatul O. S. A. în A., Splaiul Gen. P., ., jud. A.
Primă instanță – judecător H. Ș.
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 120/2014. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Decizia nr. 776/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
