Pretenţii. Decizia nr. 258/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1865/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.258/R
Ședința publică din 16 octombrie 2014
Președinte:S. C. Ș.
Judecător:N. C.
Judecător:C. C. A.
Grefier:C. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta CN CF C. SA – S. Regională CF Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A. M., împotriva sentinței civile nr.3634 din 13.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă intimata, asistată de avocat G. V. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta intimatei arată că, contractul de închiriere pe care clienta sa l-a încheiat este cel cu nr. 908 din 29.03.2004 și s-a raportat la contractul de închiriere nr. 161 din 24.01.2005.
Mai arată că, potrivit art.1, alin.3 din contactul de vânzare-cumpărare depus în copie la fila 5 dosar fond, clienta sa are un drept de superficie pe durata existenței construcției, asupra terenului ocupat cu locuința și anexele.
Cu privire la faptul că s-au încheiat două contracte de închiriere, reprezentanta intimatei arată că clienta sa nu știe din ce motiv s-au încheiat două contracte de închiriere, aceasta a semnat ce i s-a dat.
De asemenea, reprezentanta intimatei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită în principal respingerea recursului ca fiind tardiv; iar în subsidiar pe fond respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. data de 26.06.2013, constată că prin sentința civilă nr. 3634/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respinge acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta CNCF „C.” S.A. București – S. Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A. M..
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de închiriere nr. 6.3.L/161/24.01.2005, reclamanta a închiriat pârâtei terenul în suprafața de 476,25 mp, pe care l-a predat potrivit procesului verbal de predare primire. Terenul în cauză este proprietatea reclamantei și a fost închiriat pe o perioadă de 5 ani, foștilor chiriași C., care au cumpărat locuințele de serviciu edificate pe suprafața acestor curți.
Contractul de închiriere între părți a început la data de 24.01.2005 iar termenul acestuia a expirat la data de 24.01.2010.
Reclamanta susține că pârâta a refuzat să încheie un nou contract de închiriere, continuând să utilizeze terenul, ocupat fără titlu, motiv pentru care reclamanta a emis facturile reprezentând contravaloarea utilizării terenului, pe perioada octombrie 2010-iulie 2011 și a solicitat instanței protecția judiciară a conținutului dreptului de proprietate, pretinzând de la pârâtă fructele naturale și industriale ale bunului.
Instanța a reținut că, pentru admisibilitatea acțiunii vizând plata contravalorii folosinței terenului, era necesară probarea de către reclamantă a faptului că pârâta folosește efectiv terenul, ce face obiectul litigiului. În lipsa acestei probe, pârâta nu poate fi obligată la încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamanta și nici la plata contravalorii folosinței unui teren, în lipsa exercitării unei folosințe efective. Ori, nu numai că reclamanta nu a probat faptul că pârâta folosește terenul, dar, mai mult, pârâta a propus un martor care susține afirmația pârâtei că aceasta nu folosește terenul supus litigiului.
Văzând că nu a fost dovedită folosința terenului de către reclamantă, în baza considerentelor de mai sus, instanța a respins acțiunea civilă.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.” S.A. – S. Regională de Căi Ferate Timișoara, solicitând repunerea în termen a recursului, arătând că la data de 05.06.2013 i s-a comunicat sentința civilă nr.3634 din 13.05.2013; iar la data de 10.06.2013 societatea a formulat recurs în acest dosar împotriva hotărârii pronunțate dar dintr-o eroare în locul sentinței menționate mai sus s-a menționat sentința civilă nr.3184/17.04.2014 pronunțată tot de către Judecătoria A. în dosarul nr._ între aceleași părți. Precizează că, drept dovadă a acestei erori, la dosarul nr._, împotriva sentinței civile nr.3184/2013 se află două recursuri, iar la dosarul la care trebuia să ajungă prezentul recurs nu a ajuns niciunul.
În motivarea recursului, reclamanta a reluat starea de fapt expusă înaintea primei instanțe arătând faptul că deși instanța de fond, în cuprinsul sentinței atacate a reținut că între părți nu a intervenit rezoluțiunea prin simplu anunț telefonic și prin adresă, fără a dovedi pârâta cele susținute. Însă contrar celor susținute de prima instanță aceasta a utilizat întregul spațiu până la data aprobării raportului de către conducerea societății prin care s-a redus suprafața terenului la 300 mp.
Potrivit cererii și raportului aprobat de conducerea societății din data de 04.04.2013, aceasta solicită reducerea suprafeței închiriate și deținute de la 965 mp la 300 mp pentru întocmirea unui nou contract de închiriere. Astfel, prin lipsa folosinței spațiului, societatea dovedește prejudiciul cauzat, dovedit de însuși cererea formulată de locatara care a utilizat spațiul până la data de 04.04.2013.
În ceea ce privește punerea în întârziere a pârâtei, recurenta arată că a înaintat acesteia notificări și chiar convocări la conciliere, însă pârâta nu a dat curs solicitării. Mai mult nu avea posibilitatea să încheie un nou contract de locațiune, câtă vreme nu avea datoriile achitate la zi atât la chirie cât și la utilități. Simpla amplasare a locuinței pe terenul societății dovedește utilizarea spațiului, iar curtea și grădina îi facilitează accesul în propria locuință și grajd, așa cum rezultă și din planul de amplasament este situată în centrul acestui teren închiriat.
Prin urmare, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea în totalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Intimata A. M. nu a depus întâmpinare la dosar, însă prin concluziile pe fond, reprezentanta acesteia a solicitat în principal respingerea recursului ca fiind tardiv; iar în subsidiar respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că recursul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Referitor la cererea reclamantei de repunere în termenul de recurs, tribunalul va considera admisibilă o atare cerere având în vedere că la data de 04.06.2013 s-a comunicat sentința civilă nr.3634/2013 a Judecătoriei A. (f.67 dosar fond), reclamanta declarând recurs împotriva acestei hotărâri la 12.06.2013, așadar cu respectarea termenului legal de recurs de 15 zile de la data comunicării hotărârii. Problema care a survenit în cauză (și care constituie motivul pentru care recursul declarat de reclamantă nu a fost soluționat până la acest moment) se referă la indicarea greșită de către reclamantă a numărului hotărârii atacate, menționându-se sentința civilă nr.3184/17.04.2013 a Judecătoriei A. (f.9) în loc de sentința civilă nr.3634/13.05.2013 a Judecătoriei A., ambele litigii derulându-se între aceleași părți și vizând în ansamblu aceeași problemă juridică. Prin urmare, dintr-o eroare calea de atac promovată de reclamantă împotriva hotărârii pronunțare în prezentul dosar nu a fost soluționată până în prezent, declarația de recurs fiind depusă în dosarul în care s-a judecat calea de atac declarată de aceeași parte împotriva sentinței civile nr.3184/17.04.2013.
În aceste condiții tribunalul va admite cererea reclamantei, urmând a soluționa pe fond recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr.3634/2013 a Judecătoriei A., dată în dosar nr._ .
Pe fondul cauzei, tribunalul va constata că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei având în vedere că aceasta nu a putut dovedi folosința de către pârâtă a terenului reclamantei – pentru care aceasta din urmă pretinde daune interese aferente perioadei octombrie 2010 – iulie 2011.
Analizând clauzele contractului de închiriere nr.6.3.L/161/24.01.2005 (f.13 apel), tribunalul va reține că la data menționată între părți a intervenit convenția de închiriere a terenului de 965,75 mp (în acțiune reclamanta indică închirierea unei suprafețe de 476,25 mp, iar nu 965,75 mp), pe o durată de 5 ani, cu începere de la 24.01.2005 până la 24.01.2010. Conform art.8.1, contractul încetează de drept la momentul expirării perioadei pentru care a fost încheiat, neoperând tacita relocațiune (art.11.1 contract). Pe de altă parte, potrivit art.5.2.12 la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul… chiriașul este obligat să elibereze și să predea în termen de 48 ore, fără altă formalitate, terenul închiriat în stare bună, cu toate îmbunătățirile realizate pe perioada derulării contractului, fără să primească despăgubiri. În cazul nerespectării acestei obligații, chiriașul datorează daune-interese proprietarului.
Așadar, întemeindu-se pe dispozițiile art.5.2.12 din contract, reclamanta pretinde pârâtei a-i plăti daune interese egale cu valoarea chiriei pentru folosința terenului după expirarea contractului de închiriere, mai precis, pentru perioada octombrie 2010 – iulie 2011, contractul expirând la 24.01.2010.
Referitor la această solicitare a reclamantei, tribunalul va avea în vedere depoziția martorei A. I. (f.60 dosar) care a arătat că pârâta nu a folosit terenul închiriat, aceasta cumpărând de la reclamantă doar locuința și acareturile, respectiv grajdul și cotețul de porci. Pe de altă parte, deși potrivit art.5.2.12 pârâta avea obligația să elibereze terenul în 48 de ore de la expirarea contractului de închiriere, din probele cauzei nu rezultă că aceasta nu și-ar fi îndeplinit această obligație, neexistând la dosar vreo dovadă că reclamanta ar fi somat pârâta sau ar fi făcut vreun demers de preluare a terenului și aceasta din urmă s-ar fi opus; este de menționat că în contract nu este reglementată o procedură clară de predare respectiv preluare a terenului închiriat, motiv pentru care nu se poate imputa pârâtei că nu a solicitat reclamantei în mod expres să-și preia terenul la expirarea închirierii.
În concluzie, tribunalul va aprecia că nu se poate reține încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor contractuale de sub art.5.2.12, astfel că reclamanta nu este îndreptățită să pretindă daune interese, câtă vreme nu a probat faptul că pârâta a folosit terenul în perioada pentru care se pretind despăgubiri.
Față de cele arătate anterior, considerând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.” S.A. – S. Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3634/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „C.” S.A. – S. Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3634/13.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. C. Ș. N. C. S. N.
Grefier,
C. S.
Red.NC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.C. C. A.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1247/2014. Tribunalul... | Cerere necontencioasă. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
