Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3174/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3174/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 8948/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 884 bis
Ședința publică din 7 octombrie 2014
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta C. E. în contradictoriu cu intimata C. F., împotriva sentinței civile nr. 3174 din data de 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect cerere necontencioasă, validare acord de mediere.
La apelul nominal se prezintă apelanta asistată de avocat C. A. C. din Baroul A. și intimata asistată de avocat L. G. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța pune în discuție recalificarea căii de atac din recurs în apel față de împrejurarea că nu a fost pronunțată o hotărâre care să consfințească înțelegerea părților, conform art. 440 C..
Reprezentanta apelantei solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Reprezentanta intimatei lasă la aprecierea instanței recalificarea căii de atac.
Instanța dispune recalificarea căii de atac din recurs în apel având în vedere că dispozițiile speciale ale art. 440 C. stabilesc calea de atac recurs doar în privința hotărârii de expedient, or, sentința civilă nr. 3174/24.06.2014 nu are acest caracter, deoarece s-a respins solicitarea părților de validare a acordului de mediere. În această situație se aplică norma generală prevăzută de art. 466 alin. 1 CPCP conform căreia hotărârilor pronunțate de prima instanță pot fi atacate cu apel.
Nemaifiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial.
Intimata arată că susține cele declarate în fața primei instanțe, respectiv că a fost în eroare atunci când a semnat acordul, fiind convinsă că este vorba de dreptul de uzufruct asupra imobilului.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 3174/24.06.2014 Judecătoria A. a respins cererea exercitată de petentele C. E. și C. F., având ca obiect hotărâre care să consfințească înțelegerea părților.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că la data de 20.05.2014, petentele au apelat la procedura medierii având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în A., .. 4-6, ., . CF nr._ nr. top. 273/3/etc/273/IV de sub B3, fiind încheiat acordul de mediere la Biroul de Mediator C. Anișoara, depus la dosar.
La data de 22.05.2014, petentele Costenciuc E. și C. F., au solicitat instanței să ia act de acordul de mediere încheiat, dar, la termenul de judecată, C. F., a solicitat să nu se ia act de acordul de mediere deoarece, a semnat pentru că a înțeles că este vorba despre uzufruct.
La termenul de judecată din data de24 iunie 2014 instanța de fond a constatat faptul că petenta C. F., parte a acordului de mediere nu dorește să sepronunțe o hotârâre care să consfințească înțelegerea invocată deoarece a semnat acordul de mediere pentru că a înțeles că este vorba despre uzufruct, având o reprezentare eronată a stării de fapt.
Având în vedere poziția de opunere a petentei C. F., instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 (2) din Legea nr. 192/ 2006 și art. 438 (1) Cod procedură civilă, astfel că a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, petenta C. E., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. l pct. 8 NCPC și în rejudecare admiterea acțiunii, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților.
În motivare a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
A considerat că prima instanță trebuia să ia act de acordul de mediere încheiat la data de 20.05.2014 întrucât acest acord a fost semnat de ambele părți, după ce li s-a citit de către mediator. Pârâta a fost chiar și asistată de d-na C. D. care este fiica ei, astfel că nu poate să invoce că nu a cunoscut conținutul actului pe care îl semnează.
De altfel, a subliniat că din cuprinsul acordului de mediere rezultă că de comun acord „am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de niciun viciu de consimțământ, fiind întrutotul de acord cu cele convenite….".
A considerat că, în măsura în care pârâta nu era de acord cu cele stabilite prin acord, nu trebuia să semneze în calitate de parte, știind că nu i-a achitat niciodată prețul convenit în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la BNP C. A. G. autentificat sub nr. 3507/11.10.2002 privind imobilul pe care, în calitate de soră i l-a vândut.
De asemenea a făcut precizarea că prin acest contract de vânzare-cumpărare i s-a instituit un drept de uzufruct viager asupra imobilului, însă ulterior pârâta i-a radiat acest drept.
Intimata C. F. a depus întâmpinare prin care a solicitat în temeiul art. 496 Cod procedura civilă respingerea recursului, apreciind că este netemeinic și nelegal și menținerea dispozițiilor hotărârii primei instanțe ca fiind temeinice și legale.
A învederat că nu a înțeles în ce consta, în concret, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanța în motivarea sentinței recurate.
Pârâta, în înscrisul depus în fața primei instanțe, a arătat motivul pentru care nu și-a menținut poziția de la mediator și în fața instanței. A făcut precizarea că dacă legiuitorul ar fi considerat că acordul mediatorului este „definitiv", nu ar mai fi instituit obligativitatea validării acestuia de către instanță, cu prezența părților, ci ar fi procedat așa cum a stabilit pentru încuviințarea executării silite, de exemplu.
A arătat că sunt lipsite de temei susținerile recurentei în sensul că i-a radiat dreptul de uzufruct viager, când bine se știe că nu putea să-1 radieze fără acordul ei. Din contră, tocmai reclamanta a fost cea care a dorit și a insistat să-i fie radiat acest drept, pe care l-a considerat inutil, dat fiind că la momentul respectiv avea o situație materială bună în Germania, inclusiv o locuința proprietate personală.
La acest termen de judecată instanța a recalificat calea de atac în apel, conform considerentelor prinse în practicaua hotărârii.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, conform art. 59 alin. 2 din Legea 192/2006, părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor.
Ori, față de aceste dispoziții legale, este evident că, atunci când se prezintă în fața instanței, ambele părți doresc validarea acordului de mediere și cer pronunțarea unei hotărâri în acest sens.
Însă, în condițiile în care o parte învederează că nu dorește validarea întrucât la semnarea acordului consimțământul său a fost viciat, instanța nu poate valida înțelegerea pretinsă.
Petenta intimată a reiterat și în fața instanței de apel cele susținute la prima judecată, respectiv că a înțeles că semnează un act legat de existența uzufructului, nicidecum referitor la contractul de vânzare – cumpărare.
Prin urmare în mod corect a statuat prima instanță că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 alin. 2 din Legea 192/2006 și art. 438 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile având la dispoziție acțiunea de drept comun pentru rezolvarea problemelor litigioase.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul ca neîntemeiat.
În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi obligată apelanta să plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta C. E. în contradictoriu cu intimata C. F., împotriva sentinței civile nr. 3174/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelanta să plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2014.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red. T.B./Tehnored. M.C.
4 ex./2 .
Se comunică cu:
1.apelanta C. E. – A. .. 4-6, ., .
2.intimata C. F. – Șimand, Nr. 422, Jud. A.
Prima instanță Judecătoria A. – Judecător C. L. D.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Acţiune pauliană. Sentința nr. 24/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
