Contestaţie la executare. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 11315/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 150
Ședința publică din 13 mai 2014
Președinte M. A. Judecător R. M.
Judecător T. B.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare, recursul exercitat de recurenta C. „C.” SA –Sucursala Regională CF Timișoara în contradictoriu cu intimata A. M. împotriva sentinței civile nr. 295/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă intimata asistată de – avocat G. V. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 102 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse prin serviciul registratură de către recurentă la data de 16.04.2014 originalul de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 102 lei și în copie extrasul ORC, răspuns la întâmpinare trimis la data de 09.05.2014 prin fax, iar la data de 13.05.2014 prin poștă.
Reprezentanta intimatei depune chitanță de plată reprezentând onorariu avocat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 295/23.01.2014 Judecătoria A. a admis excepția tardivității contestației la executare invocată de către intimată.
A admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea A. M. în contradictoriu cu intimata C. C. SA București – Sucursala Centru Regional de Exploatare și Întreținere și Reparații CF Timișoara.
A constatat intervenită perimarea executării silite și a dispus anularea formelor de executare din dosarul execuțional nr. 162/2011 al B. M. Claici.
A obligat intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 730 lei.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a arătat că la termenul din data de 05.12.2013 a fost soluționată excepția lisei calității procesule pasive invocată de către intimată în sensul respingerii.
Cu privire la excepția tardivității contestației de față, invocată de către intimată, instanța de fond a reținut despre contestatoare că a invocat atât motive de nulitate privind titlul executoriu și executarea însăși, cât și motive de nulitate a actului de executare în baza căruia au fost reținute sume de bani din salariul său, respectiv constatarea perimării executării silite. Astfel, având în vedere dualitatea acestor motive, sunt incidente dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a și lit. c. Chiar dacă termenul pentru introducerea contestației este unul invariabil, de 15 zile, momentul de la care acesta începe să curgă este unul diferit.
Sub aspectul argumentelor care privesc anularea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare, deci a executării înseși, este incident termenul prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c, anume de 15 zile de ladata când „debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.” În speță, contestatoarea susține că nu a avut cunoștință de executarea silită de față deoarece comunicările au fost realizate la altă adresă decât cea din buletin. Instanța de fond a arătat că nu poate reține acest aspect. Sub aspect procedural, ceea ce interesează este domiciliul de fapt al părții deoarece finalitatea procedurii de comunicare este recepționarea efectivă a actului de procedură comunicat. În primul rând, adresa din cartea de identitate a contestatoarei datează din anul 2004 (data eliberării buletinului), însă aceasta a cumpărat ulterior casa situată în Pecia, Canton cap. X, . contractului nr. 160/24.01._, motiv pentru care a și închiriat terenul aferent la aceeași dată (contract de închiriere nr. 6.3.L/161/24.01.2005). La acest domiciliu s-au realizat procedurile din dosarul nr._/55/2010 al Judecătoriei A., adresă la care contestatoarea-debitoare a primit actele (s-a prezentat în instanță), deși adresa din buletin era diferită și la aceea dată (în măsura în care acesta nu a fost preschimbat din anul 2004 și până în prezent).
De asemenea, instanța de fond a reținut din dovada de comunicare a somației execuționale din data de 20.02.2012 că petenta a refuzat primirea actului comunicat, motiv pentru care s-a procedat la afișare. Prin urmare, agentul procedural nu a constatat că aceasta nu ar mai locui la adresa respectivă, ci dimpotrivă, a constatat refuzul primirii corespondenței. Conform art. 100 alin. 4 Cod procedură civilă, referitor la îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor, prevede expres că „procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.” Conform acestui articol, în cazul comunicărilor unor acte de către un agent procedural sau de alt funcționar public, în îndeplinirea atribuțiilor cu care este investit, faptele percepute și îndeplinite personal de către acesta, menționate în înscrisul întocmit cu această ocazie, fac dovada deplină a celor constate. Procedura de comunicare și înștiințare este legal îndeplinită conform art. 92 alin. 2 Cod procedură civilă, anume „dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal”.
Mai mult, deși contestatoarea susține că nu a avut cunoștință despre ordonanța Judecătoriei Timișoara până la momentul executării, instanța de fond a reținut că această hotărâre a fost comunicată la adresa din contractul de închiriere, iar conform dovezii de comunicare prin scrisoare recomandată această hotărâre a fost recepționată de către fratele contestatoarei. Conform art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă „dacă cel citat nu se găsește la domiciliu (…) agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul.” Prin urmare, procedura fiind îndeplinită nu se mai poate invoca necunoașterea acestui fapt.
Față de toate acestea, instanța de fond a apreciat despre contestatoare că se prevalează cu rea-credință de necorelarea adresei de comunicare a actelor procedurale cu adresa menționată în cartea de identitate, neputând reține apărarea contestatoarei sub acest aspect.
Art. 102 Cod procedură civilă prevede că „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel”, iar art. 103 specifică expres că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Din moment ce legea prevede un termen de 15 zile pentru introducerea contestației la executare împotriva executării înseși, termen care curge de la data la care a luat cunoștință de primul act de executare, acesta a început să curgă la data de 20.02.2012. Prin urmare, invocarea motivelor privind nulitatea titlului executoriu și al tuturor formelor de executare în cadrul contestației formulate la data de 25.07.2013 a fost realizată cu depășirea termenului legal reglementat de art. 401 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
În ce privește însă reținerea sumelor de bani din salariul contestatoarei, în urma popririi, și invocarea perimării, instanța de fond a reținut din înscrisurile depuse de către intimată, aspecte confirmate de executorul judecătoresc că în urma popririi din data de 14.11.2012 au fost reținute sume în contul creditului începând cu luna iulie 2013, mai precis după comunicarea adresei nr. 2680/11.07.2013. Prin urmare, acțiunea introdusă a data de 25.07.2013 a fost realizată în termenul legal reglementat de art. 401 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă. Prin urmare, instanța de fond a considerat că a fost în mod legal investită sub acest aspect.
Sub aspectul perimării, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 5200/28.12.2011 pronunțată de judecătoria A. în dosar nr._/55/2011 a fost încuviințată executarea silită în baza Ordonanța nr._/03.06.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dos. nr._/325/2011.
Ulterior, la data de 16.01.2012 a fost emisă somația de plată, comunicată contestatoarei la data de 20.02.2012 prin care debitoarei i se aducea la cunoștință obligația de plată a debitului și consecința neplății acestuia în termen, conform art. 497 raportat la art. 387 Cod procedură civilă.
La data de 14.11.2012 este înființată oprirea prin emiterea adresei conform art. 454 Cod procedură civilă, comunicată angajatorului la data de 22.11.2012.
De la această dată executorul judecătoresc nu au mai îndeplinit acte de executare, iar angajatoarea a dat curs obligația din adresa de proprie, reținând sume de bani din salariul debitoarei în contul creanței decât începând cu luna iulie 2013.
În drept, art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”. În cauză ultimul act de executare a constat în înființarea popririi la data de 14.11.2012 astfel cum rezultă din actele de la dosar, pentru ca doar începând cu luna iulie 2013 să fie reținute sume de bani în baza acestui act. Prin urmare, au trecut mai mult de 6 luni între cele două acte, în cauză fiind incident termenul de perimare expres și imperativ reglementat de lege, care determină anularea formelor de executare pentru acest motiv.
Cu privire la apărările intimatei, instanța de fond a arătat în primul rând că existența actelor de executare propriu-zise nu se analizează prin raportare la cererile formulate de către creditor, ci prin raportare la însăși actul îndeplinit de organul competent, respectiv executorul judecătoresc. Prin urmare, chiar dacă intimata a formulat adresele nr. 2494/29.05.2013 și nr. 6452/27.11.2012, acestea nu sunt de natură a întrerupe termenul de perimare deoarece nu sunt acte de urmărire, în înțelesul art. 389 Cod procedură civilă, acestea trebuind a fi îndeplinite de către executor. Acesta însă a stat în pasivitate peste 6 luni după comunicarea adresei de poprire, fără a solicita explicații terțului poprit, fără a reveni cu adresă sau să solicite instanței validarea poprii, conform art. 460 Cod procedură civilă, care reglementează, de altfel, un termen de decădere de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă și a cărui împlinire determină existența doar a unei obligații naturale în sarcina terțului poprit.
Mai mult, instanța de fond a observat că între cele două adrese invocate de către intimată (27.11.2012 – 29.05.2013), au trecut peste 6 luni, deci termenul de perimare s-a împlinit, acesta fiind calculat conform art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevede că „termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”. Prin urmare, un termen de 6 luni care a început la data de 27.11.2012, s-a împlinit la data de 27.05.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta C. „C.” SA –Sucursala Regională CF Timișoara prin care a solicitat admiterea recursului - respingerea contestației în principal ca tardiv introdusă, iar în subsidiar respingerea ca netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în prezenta cauză se află autoritate de lucru judecat, câtă vreme societatea nu a putut introduce acțiunea pe dreptul comun, nefiind realizată concilierea directă, a depus în acest sens dovezile prin care s-a încercat convocarea la conciliere directă potrivit art. 7201 Cod procedură civilă. Pin urmare a considerat că nu poate fi îngrădit accesul la justiție, iar prin demersurile realizate s-a încercat recuperarea chiriei datorare de pârâtă, care deși a semnat un contract de locațiune refuza să-și respecte obligațiile asumate.
A arătat că a solicitat Judecătoriei Timișoara să oblige contestatoarea la plata sumei de 2.121,20 lei și 69,99 lei penalități de întârziere, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate în contractul nr. 6.3.L/l 51/2005. Potrivit acestui contract, a închiriat pârâtei terenul în suprafață de 965,73 mp aflat în proprietate privată închiriat pe o perioada de 5 ani, foștilor chiriași C. care au cumpărat locuințele de serviciu, edificate pe suprafața acestor curți și grădini. Contestatoarea a cumpărat locuința de serviciu, iar ulterior a înaintat cererea de închiriere teren a suprafeței de 965,73 mp. Prin urmare afirmațiile instanței de fond că debitoarea nu ar fi avut cunoștința despre dosarul nr._/55/2010 și nu a putut realiza apărări nu sunt reale câtă vreme debitoarea a și depus întâmpinare.
În cursul derulării acestui contract de locațiune, contestatoarea nu și-a achitat obligațiile contractuale, având numeroase acțiuni în pretenții, ce au decurs din acest contract de locațiune cât și după expirarea acestuia. Atât în prezent cât și în trecut au fost dosare de executare silita la B. Claici M. 162/EX/2011 cât și la B. C. G. 190/2011 pentru executarea acestor titluri. Mai mult, a arătat că și în prezent se află două dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, pentru recuperarea acestor chirii și daune ce decurg din contractul de locațiune. Astfel, perioadele solicitate sunt diferite, pentru facturi diferite însă toate decurg din acel contract de locațiune care nu a fost respectat de locatara A. M..
Prin urmare locatarul trebuia să plătească prețul locațiunii la termenele statornicite, câtă vreme creditorul prin contractul de locațiune și-a asumat prin semnare clauzele acestuia. Iar convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar la dezdăunare.
În ceea ce privește perimarea executării silite invocată de contestatoare, a solicitat a fi respinsă câtă vreme a stăruit în continuarea executării silite - începută în dosarele execuționale, până la recuperarea integrală a debitului și a cheltuielilor de executare silită, nr. 2494/29.05.2013 și nr. 6462/27.11.2012, prescripția fiind întreruptă odată la 6 luni.
S-a invocat nelegalitatea executării silite însă după cum se poate constata executarea silită a pornit în baza comunicării încheierii în dosarul execuțional nr. 162/EX/2011, la care s-a atașat procesul verbal de cheltuieli. Iar în cuprinsul acestuia s-a menționat că s-a comunicat și cu debitoarea un exemplar, unul iar cel de-al treilea exemplar s-a depus la dosarul de executare silită.
Astfel, s-a invocat tardivitatea contestației formulate câtă vreme debitoarea avea posibilitatea să conteste creanța după comunicarea încheierii de executare silită civilă, respectiv în perioada noiembrie - decembrie 2012, dat fiind faptul că aceasta a fost redactată în 14.11.2013, iar societății i-a fost comunicată în data de 23.11.2012.
De asemenea a învederat că persoana care a semnat pentru primire și-a asumat și comunicarea somației și mai mult fiind și contabila - șefă în mod clar avea această obligație de a pune în executare actele de executare, motiv pentru care instanța de fond în mod greșit a respins excepția invocată.
Astfel, afirmațiile contestatoarei cu privire la data aflării înființării popririi, respectiv 11.07.2013, sunt nereale câtă vreme aceasta avea posibilitatea să conteste executarea în termen după comunicarea începerii executării silite de B. Claici M..
Intimata A. M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În motivare a arătat că instanța de fond a admis în parte contestația la executare formulată și a constatat că a intervenit perimarea executării silite din dosar execuțional nr. 162/2011 al B. M. C..
A considerat că, în mod corect prima instanță, raportat la apărările formulate, a avut în vedere dispozițiile art. 389 alin. l din Cod procedură civilă potrivit cărora „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi lăsat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei".
În prezenta cauză, a arătat că ultimul act de executare s-a emis la data de 14.11.2012, prin urmare au trecut mai mult de 6 luni între cele două acte, în cauză fiind incident termenul de perimare expres și imperativ reglementat de lege, care determina anularea formelor de executare pentru acest motiv.
A arătat că înțelege în apărare să mențină excepția autorității de lucru judecat a Ordonanței nr. 602/24.01.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2010, în ceea ce privește procedura specială și nu fondul cauzei, astfel că ordonanța nr._/03.06.2011 nu poate constitui titlu executoriu pentru obligarea debitoarei la plata sumei de 2.121,20 lei, 69,99 lei penalități de întârziere, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.
Conform art. 7 din OG 5/2001, - ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. Creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
A arătat că recurenta putea să introducă o cerere pe calea dreptului comun și nu o nouă cerere de emitere a unei ordonanțe la o altă instanță de judecată.
Art. 10 din OG 5/2001, - arată că prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări în fond împotriva titlului executoriu.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304-3041 Codul de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin primul motiv invocat recurenta susține că, prima instanță a respins în mod greșit excepția tardivității contestației la executare.
Față de dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a, conform cărora contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, această susținere nu poate fi primită.
În mod corect a constatat prima instanță că sumele de bani au fost reținute după comunicarea adresei nr. 2680/11.07.2013, astfel că înregistrarea contestației pe rolul Judecătoriei A. la data de 25.07.2013 se constată a fi exercitată în termenul legal prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate.
Se constată de asemenea că în mod corect s-a reținut că invocarea motivelor privind nulitatea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare în cadrul contestației formulate la data de 25.07.2013 a fost realizată cu depășirea termenului legal reglementat de art. 401 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, în condițiile în care contestatoarea a luat cunoștință de somație la data de 20.02.2012.
La fel de neîntemeiat se apreciază a fi și motivul de recurs ce vizează perimarea executării silite, în condițiile în care poprirea a fost înființată prin emiterea adresei la data de 14.11.2012 de către Biroul executorului judecătoresc M. Claici, iar după comunicarea acesteia către angajator la data de 22.11.2012 nu s-a mai efectuat vreun act de executare silită. Reținerea sumelor de bani începând doar din iulie 2013 atrage incidența dispozițiilor art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă, ce îndrituiesc contestatoare să invoce perimarea și să solicite desființarea executării silite.
Analiza susținerilor privind fondul titlului executoriu va fi omisă, fiind apreciate ca lipsite de relevanță, câtă vreme prima instanță a admis excepția tardivității contestației relativ la acesta.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta C. „C.” SA –Sucursala Regională CF Timișoara în contradictoriu cu intimata A. M. împotriva sentinței civile nr. 295/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2014.
Președinte Judecător Judecător
M. A. R. M. T. B.
Grefier
M. C.
Red.TB/Thred.MC
2 ex./ 11.06.2014
Nu se comunică.
Primă instanță –Judecătoria A. - judecător H. Ș.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 972/2014.... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 875/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
