Fond funciar. Decizia nr. 1106/2014. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 1106/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 643/238/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

Secția I civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1106

Ședința publică din 16 decembrie 2014

Președinte T. B.

Judecător M. A.

Grefier M. C.

S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanții C. A. și C. M. în contradictoriu cu intimații C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buteni, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor A., D. L., L. M., I. G., S. T., N. P., B. P., G. F. E., B. C. și B. V. S., împotriva sentinței civile nr.315/06.08.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că prin încheierea dată în ședința publică din 09.12.2014, care face parte integrantă din prezenta, a fost amânată pronunțarea pentru data de 16.12.2014, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 315/06.08.2014 Judecătoria Gurahonț a admis excepțiile: lipsei capacității procesuale a pârâților: N. P. și B. P., lipsei de obiect, lipsei de interes și inadmisibilității.

A respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții: C. A. și C. M. C., în contradictoriu cu pârâții: C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buteni reprezentată prin primar M. P. A., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. reprezentată prin prefectul județului A. dl. P. C. V., D. L., L. Mana, I. G., S. T., G. F. -E., B. C. și B. V. -S. ca inadmisibilă, lipsită de interes și obiect.

A respins acțiunea formulată împotriva pârâților: N. P. și B. P. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală.

A obligat pe reclamanți la plata către pârâții: D. L., L. M., I. G., S. T., G. F. - E., B. C. și B. V.-S. a sumei de 6150 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că în anul 1991 numitului Korek A. i s-a reconstituit dreptul de proprietate nr._ din data de 19.04.2002 de către pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor A..

Aceste terenuri sunt în extravilanul localității Cuied și se identifică în următoarele parcele de teren cu destinația de livezi: 82/1065 în suprafață de 9,60 ha, 82/1031/2 în suprafață de 7,09 ha, 82/1031/2 în suprafață de 10,55 ha, 82/1057 în suprafață de 11,97 ha, 87/1062 în suprafață de 3,99 ha, 87/1064 în suprafață de 3,55 ha, 87/i058 în suprafață de 0,92 ha, 88/1087/2 în suprafață de 0,23 ha, 88/965/1 în suprafață de 1,70 ha, 82/1042 în suprafață de 0,17 ha și 82/1050 în suprafață de 0,27 ha.

Imobilul Ferma pomicolă nr. 9 cu construcția CI, înscris sub A 1 și A 1.1 în CF nr._ Buteni (fostă CF nr.1837 Cuied), cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324,1325/b, 1326, 1327/a/2/17, în suprafață de_ mp, a fost proprietatea lui ., fiind apoi cumpărat de către reclamanții: C. A., căsătorit cu C. M.-C., cota de 1/2, dreptul de proprietate fiind dobândită cu titlul de cumpărare prin contract de vânzare-cumpărare nr. 128/2004, iar cealaltă cotă de 1/2 fiind dobândită prin contract de vânzare-cumparare nr. 95/2007, aceștia fiind proprietari tabulari.

În raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul Csurovschi A. se arată că Ferma pomicolă înscrisă în CF nr._ Buteni ( CF nr.1837 Cuied), proprietatea tabulară a reclamanților: C. A. și M. este, conform folosinței actuale, marcată pe planul de situație din anexa B-3 prin punctele: 1-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-1, în cadrul limitelor imobilelor intabulate în această zonă și ocupă teren în suprafață de_,00 mp, în minus cu_,00 mp față de suprafața înscrisă în CF.

Imobilul Ferma pomicolă nr. 10 cu construcțiile C 1 și C2, înscris sub A 1 și A 1.1 în CF nr._ Buteni (fostă CF nr.1850 Cuied), cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326,1327/a/2/19, în suprafață de_ mp, este de asemenea proprietatea tabulară a reclamanților: C. A. căsătorit cu C. M. -C., dreptul de proprietate fiind dobândit în baza contractelor de vânzare -cumpărare nr. 128/2004 și nr.95/2007.

Ferma pomicolă nr. 10, corespunde delimitării pe planul de situație din anexa B-3 prin punctele: 17-18-19-20-21—61-17 și ocupă teren în suprafață de_,00 mp, identică cu cea înscrisă în CF, fapt arătat de către același expert.

Aceste două ferme nu sunt împrejmuite.

Deși potrivit adeverinței cu nr. 322/27.01.2012, eliberată de Primăria Comunei Buteni, terenurile aferente celor două ferme, înscrise în CF 1850 Cuied și CF 1837 Cuied nu au făcut obiectul legilor proprietății, ulterior prin adresă aceasta a arătat că imobilele înscrise în aceste cărți funciare au fost solicitate în baza legilor de reconstituire a dreptului de proprietate.

. nr. top. 88/965/1 în suprafață de 1,70 ha, care a aparținut lui Korek A., a fost înscrisă în Titlul de proprietate nr._ din data de 19.04.2002, emis de către pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor A. și în prezent formează proprietatea tabulară a reclamanților: C. A. și M.-C., fiind înscrisă în CF nr._ Buteni, iar dreptul de proprietate a fost dobândit cu titlu de cumpărare, fapt arătat de către expert.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că expertul a mai constatat având în vedere amplasamentul parcelei cu nr. top. Lv 965/1 (nr. cad._), în funcție de vecinătățile înscrise în Titlul de proprietate nr._/2002, respectiv: N-965/2, E-De960, S-De960, V-Pd 964, că această parcelă este situată în tarlaua 72 și nu în tarlaua 88 cum este înscrisă în titlu.

Pârâții: D. L., L. M., I. G., S. T., și numiții N. P. și B. P. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu care au intrat în CAP, conform dosarelor de fond funciar.

În vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului din tarlaua 72 livada 965, în anul 2011 a fost întocmit de către S.C GEO-TOPO S.R.L, planul parcelar, care a fost recepționat de OCPI A., sub nr.9712/14.10.2011, potrivit acelorași înscrisuri .

În acest plan parcelar, lotul cu nr. top. 965/1 este situat în nordul parcelei cu nr. top. 965 și are următoarele vecinătăți; N-F963, E-De966, S-Lv965/2, V-Pd 964.

Proprietarii acestor terenuri pârâții: D. L., L. M., I. G., S. T., N. M. și B. C., au fost puși în posesie întocmindu-se procesele verbale de punere în posesie nr. 118-123/2011.

În favoarea pârâtului D. L. a fost emis Titlul de proprietate nr._/16-12-2011 de către C. Județeană A. prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. . suprafață de 1,1 ha.

Pe numele pârâtei L. M. a fost emis Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, de către C. Județeană A. prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. ./3, în suprafață de 1,16 ha.

Pe numele pârâtului I. G. a fost emis Titlul de proprietate nr._/l6-12-2011, de către C. Județeană A. prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. ./4, în suprafață de 0,58 ha.

În favoarea pârâtului S. T. a fost emis Titlul de proprietate nr._ /16-12-2011, de către C. Județeană A. prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. ./5, în suprafață de 0,58 ha.

Pe numele pârâtului B. P. a fost emis Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, de către C. Județeană A.(f.l84) prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. . suprafață de 0,50 ha.

În favoarea pârâtului N. P. a fost emis Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, de către C. Județeană A. prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului livezi, nr. ./7, în suprafață de 0,50 ha.

În anul 2011 reclamanții au solicitat firmei de topografie . să întocmească documentația necesară pentru convertirea CF 1837 Cuied și CF 1850 Buteni, respectiv pentru stabilirea numerelor cadastrale corespunzătoare numerelor topografice: 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 și nr. top. 1191, 1323/b. 1324, 1325/b. 1326.1327/a/2/19 sub care era evidențiată proprietatea reclamanților în evidentele funciare.

Documentația întocmită de firma de topografie . nu a fost însă avizată de BCPI Gurahonț pe motiv că amplasamentele reclamanților fac obiectul unei alte documentații întocmită anterior cererii lor de . care a elaborat un plan parcelar 1:2000 vizat de C. L. de Fond Funciar Buteni, avizată și de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. și prin care s-a atribuit un nr. cadastral_ parcelei Lv 965/1, în suprafață de_ mp, având drept proprietar pe Korek P. N. - conform Titlului de proprietate nr._/19.04.2002 emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A..

După cum se arată, în raportul de expertiză întocmit în cauză, având în vedere vecinătățile înscrise în Titlul de proprietate nr._/2002, emis de C. Județeană A. în favoarea lui Korek A., terenul definit sub nr. top. 965/1 este situat în sudul parcelei cu nr. top. 965, iar conform planului parcelar întocmit în anul 2011, lotul cu nr. top. 965/1 este situat în nordul parcelei cu nr. top. 965.

Datorită amplasamentului stabilit pentru . în suprafață de 1,70 ha, proprietatea tabulară a reclamanților: C. A. și M., pe baza planului parcelar întocmit în anul 2011, s-a creat o suprapunere virtuală cu imobilele definite sub nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 și nr. top. 1191,1323/b, 1324,1325/b, 1326,1327/a/2/l 9, proprietatea tabulară a reclamanților, fapt ce reiese din planul de CF și din anexa B-l la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pârâta L. M. a vândut prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2224 de către B.N."Veritas" imobilul . 965/3, în suprafață de 1,16 ha, identificat în Titlul de proprietate nr._ /16-12-2011, emis de către C. Județeană A., înscris în CF_ Buteni, nr. cad._ pârâtei G. F. E..

Pârâtul D. L. a vândut prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2222 de către B.N. Veritas imobilul . suprafață de 1,1 ha, identificat în Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, emis de către C. Județeană A. înscris în CF_ Buteni, nr. cad._ pârâtei G. F. E..

Pârâtul I. G. a vândut prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2223 de către B.N. Veritas imobilul . 965/4, în suprafață de 0,58 ha, identificat în Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, emis de către C. Județeană A., înscris în CF_ Buteni, nr. cad._ pârâtei G. F. E..

Pârâtul N. P. și-a intabulat dreptul de proprietate reconstituit nr. ./7, în suprafață de 0,50 ha, înscris în Titlul de proprietate nr._/16-12-2011, de către C. Județeană A., în CF_ Buteni, terenul având nr. cad._, conform extrasului de CF.

Pârâtul S. T. a vândut prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2221 de către B.N. Veritas imobilul . 965/5, în suprafață de 0,58 ha, identificat în Titlul de proprietate nr._ /16-12-2011, emis de către C. Județeană A. înscris în CF_ Buteni, nr. cad._ pârâtei G. F. E..

Ca urmare, terenurile identificate sub nr. cad._ (Lv 965/2), nr. cad._ (nr. top. Lv965/3), nr. cad._ (Lv 965/4) și nr. cad._ (nr. top. Lv 965/5), sunt în prezent proprietatea pârâtei G. F. E..

Expertul a mai constatat că . nr. top. 965/2 (nr.cad._) în suprafață de 1,10 ha, corespunde delimitării din planul de situație din anexa B-3 prin punctele: A-B-C-D-E-F-A și este folosită conform punerii în posesie, fără a afecta terenul proprietatea reclamanților.

Având în vedere faptul că în posesia reclamanților se află terenuri în suprafață mai mică față de cea înscrisă în cartea funciară și s-a creat o suprapunere virtuală, se pune problema realocării acestor suprafețe.

Totodată, ca urmare a identificării terenurilor situate în această zonă, expertul a constatat că următoarele parcele de teren nu au format obiectul legilor proprietății: . definită prin nr. top. F 963 în suprafață de 5807,00 mp, . nr. top. Lv 1087 în suprafață de_,00 mp, delimitată pe planul de situație (anexa B-3) prin punctele: 57-58-62-63-64-65-66-67-68-69-70-57 și . sub nr. top. Lv 965/6 în suprafață de 2432,00 mp (rezerva identificată în planul parcelar întocmit în anul 2011).

Prin adresă Primăria Comunei Buteni arată că este de acord ca suprafața din teren suprapusă virtual din ferma 9, respectiv T 72 P 965/1 să fie înlocuită cu o suprafață similară atribuită doar din parcelele rămase libere, respectiv F 963, în suprafață de 5807 mp și Lv 965/6, în suprafață de 2432 mp, cu respectarea drumurilor de acces la parcelele limitrofe.

Ulterior, prin adeverință Primăria Comunei Buteni arată că .. T 88, respectiv LL 1087/1 face obiectul legilor proprietății și se constituie rezervă conform Legii 167/2013.

Prin procesul verbal de recepție întocmit de către OCPI se arată că imobilul T 88, L 1087/1 se suprapune cu imobilul cu nr. cad._, pe o suprafață de 179 mp și că anterior dezlipirii imobilului menționat propusă de expert este necesară înscrierea în CF. Loturile 1 și 2 rezultate din dezlipirea acestui imobil din planul de amplasament și delimitare pot fi înscrise în evidența de cadastru și publicitate imobiliară numai după soluționarea suprapunerii cu imobilul cu nr. cad._ și stabilirea limitelor comune cu acesta.

Instanța de fond din oficiu a invocat excepția lipsei capacității procesuale a pârâților: B. P. și N. P..

Pârâții au invocat excepțiile: lipsei de obiect, lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii.

În baza art. 248 din noul Cod de procedură civilă instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei .

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a pârâților: B. P. și N. P. instanța de fond a constatat următoarele:

Conform art. 32 al. l lit. a din noul Cod de procedură civilă, capacitatea procesuală este o condiție de exercitare a acțiunii civile.

Potrivit art. 35 din noul cod civil „capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acestuia".

Din Certificatul suplimentar de legatar nr. 214/02.09.2013 reiese că pârâtul B. P. a decedat la data de 10.09.1993, având ca moștenitor acceptant pe pârâta B. C. .

De asemenea, din certificatul de moștenitor suplimentar nr. 217/03.09.2013 rezultă că pârâtul N. P. a decedat la data de 08.07.1997, succesiunea acestuia fiind culeasă de către pârâta B. V. S. .

Pentru motivele de fapt și de drept arătate anterior, instanța de fond a admis această excepție și a respins acțiunea formulată împotriva pârâților B. P. și N. P. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală.

Relativ la excepțiile lipsei de interes și obiect, instanța constată că reclamanții au arătat în precizările de acțiune că solicită constatarea nulității titlurilor de proprietate și rectificarea CF menționate pe motiv că . suprapune peste alte terenuri ale reclamanților.

Față de art. 32 al. 1 lit. a și art. 33 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că nu există suprapunere a terenurilor reclamanților cu suprafețele proprietatea pârâților, ci doar între terenurile reclamanților, fapt arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a admis aceste excepții.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii instanța de fond a constatat conform art. 51 din Legea 18/1991 (1), (2), (3), (4), art. 53 alin. (2), că reclamanții nu au respectat această procedură, reglementată de norme speciale, pentru acest motiv de suprapunere. Ca urmare a constatat că acțiunea este inadmisibilă.

Reclamanții și pârâții: D. L., L. M., I. G., S. T., G. F. -E., B. C. și B. V.-S. au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, din înscrisuri instanța de fond a reținut că pârâții menționați au făcut cheltuieli de judecată în cuantum de 6150 lei, din care 6500 lei, reprezintă onorariul avocațial, iar 150 lei reprezintă cheltuieli de deplasare a apărătorului la instanță.

Față de modul de soluționare a acțiunii, în baza art. 451 din noul Cod procedură civilă instanța de fond a obligat pe reclamanți la plata către pârâți a sumei de 6150 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, C. A. și C. M. - C., prin care au solicitat admiterea apelului, anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare au arătat că acțiunea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că din expertiza administrată în cauză ar rezulta că parcelele de teren care se suprapun aparțin doar reclamanților, nu pârâților și că potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost aceasta modificată prin legea nr. 165/2013 cererea trebuia adresată intimatei C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..

Privitor la suprapunerea parcelelor de teren ale pârâților peste parcelele de teren ale reclamanților au arătat că hotărârea apelată menționează lapidar că din raportul de expertiză administrat în cauză ar rezulta că doar terenurile reclamanților se suprapun unele peste altele, și că nu există suprapunere pentru terenurile pârâților cu ale reclamanților. Au subliniat că aceasta afirmație nu este adevărată și ignoră aproape întreg probatoriul din dosar, dând valoare doar susținerilor pârâtei comisia locală Buteni și a pârâtei G. F. E..

Au arătat că instanța de fond a luat în considerare doar planul parcelar întocmit de . în anul 2011, cu mult după ce reclamanții au dobândit . nu ia în considerare planul de amplasare în zonă întocmit anterior pentru punerea în posesie făcută în favoarea lui Korek A. fapt ce rezultă din următoarele probe din dosar cărora prima instanță nu le-a dat nicio valoare: titlul de proprietate nr._ din data de 19-04-2002 - anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată - în care la poziția nr. 9 apare . și dovada că la momentul cumpărării de către reclamanți această parcelă în suprafață de_ mp se afla în partea de sud a parcelei 965, aceasta rezultând fără urmă de îndoiala din vecinătățile enumerate în titlul de proprietate; planul de încadrare în zonă scara 1:_ - anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată - și planul parcelar în care se poate observa că ./1 se află în partea de sud, adică pe terenurile care în expertiză sunt evidențiate ca fiind ale pârâtei G. F. E. dobândite prin cumpărare de la copârâți; adeverința nr. 322 din data de 27-01-2012 emisă de primăria comunei Buteni - anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată - prin care aceasta se arată că terenurile fermelor nr. 9 și nr. 10 nu au făcut obiectul legilor reconstituirii dreptului de proprietate; dovada proprietății pe terenurile fermelor nr. 9 și 10 CF nr. 1837 Cuied nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326. 1327/a/2/l7 reprezentând ferma nr. 9 și 10 (construcții), precum și teren în suprafață de 55.827 mp, dobândind dreptul de proprietate prin cumpărare (l/2 parte în anul 2004 și 1/2 parte în anul 2007), CF nr. 1850 Buteni nr. top. 1191. 1323/b. 1324.1325/b. 1326. 1327/a/2/l9 reprezentând ferma nr. 9 si 10 (construcții), precum și teren în suprafață de 127.679 mp (aduși din CF 1837 Cuied) dobândind dreptul de proprietate prin cumpărare (l/2 parte în anul 2004 și 1/2 parte în anul 2007); dovada cumpărării cu mult înaintea întocmirii planului parcelar din anul 2011 a 14 parte în anul 2004 și V, parte în anul 2007 a parcelei cu suprafața de 1,7 ha de la Korek A. și provenită din titlul de proprietate nr._ din data de 19-04-2002 - anexa nr. 3 - în care la poziția nr. 9 apare ., evidențiată sub nr. 88.965/1 în CF 151 N Buteni, anexat cererii de chemare în judecată; dovada notificării prin adresa 1229/827 a pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. și a OCPI A. solicitându-le să nu emită titlurile de proprietate emise în favoarea pârâților 3-8 cu motivarea arătată anterior, respectiv că, . se suprapune peste terenul fermei nr.9 care nu a făcut obiectul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;

Raportul de expertiză concluzionează asupra a două suprapuneri: suprapunerea parcelei 965/1 - obiect al titlului de proprietate eliberat lui Korek A. încă din anul 2002- în suprafață de 1,70 ha (aflată în sudul parcelei 965, conform vecinătăților menționate în titlul de proprietate) cu parcelele 965/8-965/7-965/6-965/5 (create în anul 7.011 prin planul parcelar eronat întocmit de .), în suprafață însumată comparabilă; cu toate că în partea descriptiva a expertizei expertul se limitează la a indica planul parcelar . poziționează greșit . nordul parcelei 965, fără a evidenția descriptiv suprapunerea, în partea desenată a expertizei, respectiv în Anexa B-2, suprapunerea este evidentă, instanța de fond nu a luat în considerare această suprapunere, creată în anul 2011, prin întocmirea greșită a planului parcelar pentru . parcelei 965/1 - în varianta creată prin planul parcelar eronat întocmit de . peste o altă proprietate, aparținând tot reclamanților și evidențiată în CF nr. 1837 Cuied nr. top. 1191,1323/b, 1324, 1325/b, 1326. 1327/a/2/l7; această suprapunere nu face obiectul acțiunii, ea fiind menționată atâta în acțiune, cât și în raportul de expertiză întrucât, la stabilirea amplasamentului și întinderii parcelei 965, trebuie să se țină seama de configurația terenului evidențiat în CF nr. 1837 Cuied. Considerentele pentru care aceasta suprapunere a fost discutată, sunt de natură tehnica, instanța de fond fiind sesizată cu aspectul că în anul 2011 s-au creat titluri de proprietate care au încălcat amplasamentele anterior atribuite altor persoane (prima suprapunere) și care au încălcat și suprafețe de teren care nu au făcut obiectul legilor proprietății (a doua suprapunere). Cererea de anulare a titlurilor emise în baza planului parcelar au învederat că este, în acest context, singurul remediu pe care reclamanții îl au pentru restabilirea unei situații funciare corecte din punct de vedere tehnic si juridic.

Privitor la inadmisibilitatea acțiunii au învederat că hotărârea apelată menționează că cererea privind anularea titlurilor de proprietate ale pârâților este de competența intimatei C. județeană și că pentru acest motiv acțiunea este inadmisibilă. Au considerat că această soluție este greșită întrucât textul alin. 2 din art. 51 menționează competența comisiei județene în a dispune anularea unor titluri dacă există suprapuneri ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri de proprietate. Or, în speța de față, au considerat că există înainte de toate o suprapunere a mai multor titluri (întreaga parcelă 965) peste terenuri care nu au făcut obiectul legilor reconstituirii dreptului de proprietate, dovada fiind adeverința nr. 322 din data de 27-01-2012 emisă de primăria comunei Buteni - anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată. Așadar, textul art. 51 alin. 2, fiind unul care stabilește o procedură specială și de excepție au considerat că nu poate fi interpretat extensiv și nu poate intra în discuție în ipoteza în care titlurile emise s-au suprapus peste terenuri care n-au făcut obiectul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate.

Din economia întregului art. 51 al Legii 18/1991 raportat la dispozițiile art. 53 din aceeași lege și din dispozițiile din Legea nr. 165/2013 au considerat că nu rezultă că ar exista derogări de la procedura obișnuită stabilită prin dispozițiile cap. II, art. 8 și următoarele din Legea nr. 18/1991, respectiv că această competență a comisiilor județene s-ar aplica doar cererilor formulate în termenul legal și rămase nesoluționate. Concluzia pe care o trage prima instanță, respectiv că odată cu modificarea art. 51 al Legii 18/1991 instanțele de judecată nu mai sunt competente să judece cererile de anulare ale unor titluri de proprietate emise cu încălcarea legii au subliniat că nu este susținută de nici un text legal.

De asemenea au învederat că hotărârea apelată, prin care s-au respins cererile reclamanților ca inadmisibile cu motivarea că trebuiau să se adreseze comisiei județene, a ignorat complet dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/199.

Prima instanță a calificat acțiunea reclamanților ca fiind o acțiune complexă conținând și cereri privind cartea funciară și a dispus timbrarea unor capete de cerere lucru care nu se putea întâmpla dacă ar fi fost doar o cauză de fond funciar privind anularea unor titluri pentru motivul suprapunerii, singura ipoteză în care în urma unei contestații regulat făcute în procedura administrativă comisia județeană era competentă să dispună anularea. Concluzia instanței de fond că și aceste cereri privind rectificarea de carte funciară ar fi de competența comisiei județene au considerat că este fără niciun temei.

Sancțiunea inadmisibilității acțiunii civile, având în vedere că respingând acțiunea ca inadmisibilă se îngrădește liberul acces la justiție, trebuie să fie expres prevăzută de legiuitor. Nici legea nr. 18/1991, nici alt text aplicabil nu stabilește însă o astfel de sancțiune, iar concluzia primei instanțe că „reclamanții nu au respectat procedura specială reglementată de norme speciale" este fără suport în lege.

În cele din urmă au arătat că terenurile din titlurile de proprietate a căror nulitate a fost solicitată au fost vândute pârâtei G. F. E. care le-a intabulat în cartea funciară astfel că eventuala lor anulare într-o procedură administrativă de către comisia județeană ar fi fost fără efect privitor la înscrierile în cartea funciară și mult mai important, nu erau opozabile pârâtei G. F. E., adică exact persoana care împreună cu C. locală Buteni a instrumentat întocmirea planului parcelar din anul 2011 și care a cumpărat terenurile de la copârâții persoane fizice și a profitat de situația ivită în urma întregii proceduri prin care reclamanții au fost păgubiți.

În drept au invocat normele indicate punctual prin apelul formulat, precum și dispozițiile art. 466 și următoarele din noul Cod procedură civilă. Dosar nr._

Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., reprezentată prin Președinte - Prefectul Județului A., P. C. V., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către apelanții C. A. și C. C..

În motivare au arătat că reclamanții prin cererea introductivă, au solicitat să constate nulitatea absolută a următoarelor titluri de proprietate: T.P nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele de D. L.; T.P nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele pârâtei L. M.; T.P. nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele I. G.; tp nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele S. T.; T.P. nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele N. P.; T.P. nr._ emis la data de 16.12.2011 pe numele B. P..

De asemenea, reclamanții au solicitat și constatarea nulității absolute a tuturor actelor care au fost efectuate în vederea emiterii titlurilor de proprietate antemenționate.

Prin Sentința civilă nr. 315/2014 Judecătoria Gurahonț a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, lipsită de interes și obiect iar în ce îi privește pe pârâții N. P. și B. P. a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală.

A considerat că instanța de fond în aplicarea prevederilor art. 32 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă și art. 35 Cod civil șl raportat la certificatele de legatar, respectiv de moștenitor, depuse la dosar, în mod corect a respins acțiunea reclamanților față de pârâții N. P. și B. P. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală.

În ceea ce privește respingerea acțiunii ca lipsită de obiect și de interes față de ceilalți pârâți, a apreciat că instanța de fond, în baza expertizei efectuate în cauză a reținut în mod corect faptul că nu există suprapunere a terenurilor reclamanților cu suprafețele de teren proprietatea pârâților ci doar între terenurile deținute de reclamanți.

Având în vedere faptul că din raportul de expertiză judiciară întocmit în prezenta cauză rezultă în mod clar faptul că terenurile reclamanților nu se suprapun cu cele indicate în titlurile de proprietate a căror nulitate absolută se invocă, a solicitat respingerea apelului formulat în cauză.

În drept a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă, Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000, H.G. nr. 890/2005.

Intimata C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buteni reprezentată legal prin Primarul comunei Buteni, d-nul ing. Marcut P. A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În motivare au arătat că titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele Draucean L., titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele L. M., titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele I. G., titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele S. T., titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele N. P. și titlul de proprietate nr._ din 16.12.2011 pe numele Badau P., au fost emise cu respectarea prevederilor legale stabilite în legile fondului funciar și regulamentele de aplicare ale acestora.

Terenurile înscrise în titlurile de proprietate mai sus menționate au fost atribuite pe amplasamente, conform cadastrului. Actele care au stat la baza emiterii acestora, au fost depuse de către beneficiarii reconstituirilor, au fost verificate de către comisia locală, aceasta întocmind documentațiile necesare, comunicate apoi comisiei județene care le-a validat, iar oficiul de cadastru a procedat la eliberarea titlurilor numai în momentul în care a considerat că acestea sunt valabile și întocmite în conformitate cu legea.

Extrasele de CF nr. 1850 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, l327/a/2/19 cu suprafața de 127.679 mp și CF nr. 1837 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 cu suprafața de 55.827 mp garantează reclamanților proprietatea asupra terenurilor, nu și întinderea acestora.

În acțiune reclamantul a arătat că, înainte ca procesul de reconstituire a dreptului de proprietate să înceapă situația terenurilor înscrise în CF nr. 1850 Buteni și CF nr. 1837 Buteni era cea arătată de acesta, nu îl contrazice, însă după ce procesul de reconstituire a început, respectiv după anul 1990, nu se mai lucra (opera) în colile de carte funciară pentru terenurile din extravilanul localităților, iar extrasele de carte funciara foloseau doar la dovada proprietății și erau depuse de către solicitanți la comisiile locale în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate al reclamanților, asupra terenurilor din CF nr. 1850 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/19 cu suprafața de 127.679 mp și CF nr.1837 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 cu suprafața de 55.827 mp, a fost dobândit prin cumpărare, existând în acest sens documente și în cadrul instituției, Registrul Agricol și Impozite și Taxe. A învederat că reclamanții însă, la punctul 5 din acțiunea precizată, nu clarifică prin ce modalitate au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,7 ha de la Korek A., mai exact arătarea documentului prin care s-a realizat transferul dreptului de proprietate.

Adeverința nr. 322 din data de 27.01.2012, a fost corectată și modificată prin adresa nr. 3394 din 30.10.2012, comunicată firmei GAUSS, împuternicită de către reclamanți să execute anumite lucrări de cadastru. Astfel a precizat faptul că terenurile din CF nr. 1850 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/19 cu suprafața de 127.679 mp și CF nr. 1837 Buteni cu nr. top. 1191, 1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/l 7 cu suprafața de 55.827 mp nu au mai făcut obiectul legilor retrocedării deoarece Notificarea nr. 249/2001 a d-nei Korek N., a fost depusă după data la care terenurile respective au intrat în proprietatea unei societăți comerciale, dosarul de Lege 10/2001 al fam. Korek a fost astfel propus pentru acordare de despăgubiri.

A considerat că suprafețele celor patru beneficiari ai reconstituirilor dreptului de proprietate, pârâții în acest dosar, nu se suprapun, reclamanții și antecesorii acestora au achiziționat terenurile încheind mai multe contracte de vânzare-cumpărare atât pentru terenuri înscrise în titluri de proprietate neevidențiate în cartea funciară, cât și pentru terenuri înscrise în cărțile funciare vechi.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 18/1991 republicată, dispozițiile art. 466 Noul Cod de procedură civilă și ale Legii nr.215/2001 republicată.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel, întreaga construcție juridică a apelanților se bazează pe ideea că, la emiterea titlurilor de proprietate s-au încălcat dispozițiile legilor fondului funciar, existând o suprapunere de terenuri în condițiile în care, anterior, acestea au fost legal atribuite persoanelor de la care ei au dobândit dreptul de proprietate.

Se observă însă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță că din concluziile raportului de expertiză rezultă că nu există suprapunere a terenurilor reclamanților cu suprafețele proprietatea pârâților, ci doar între terenurile reclamanților.

Prin urmare, motivul invocat de reclamanți s-a dovedit a fi neîntemeiat.

Se observă că prin notele de ședință depuse la fila 237 vol. II dosar fond, reclamanții își însușesc concluziile raportului de expertiză, însă cer realizarea unor propuneri concrete de relocare a parcelelor – atât a lor cât și a pârâților.

Prin concluziile scrise, reclamanții au cerut rectificarea CF-urilor pârâților în sensul relocării parcelelor pârâtei G. astfel încât să nu se mai suprapună cu terenurile lor și rectificarea CF nr. 151 nedefinitivă Buteni în sensul relocării parcelei reclamanților astfel încât să nu se mai suprapună cu terenul fermei nr. 9 din CF nr. 1837 Buteni tot proprietatea lor.

Aceste cereri de rectificare CF sunt inadmisibile astfel cum sunt formulate, deci rectificarea CF este posibilă doar în condițiile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 (forma anterioară noul Cod Civil), respectiv art. 908 alin. 1 noul Cod Civil:

(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

1.înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;

2.dreptul înscris a fost greșit calificat;

3.nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4.înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

În condițiile în care reclamanții cer relocarea parcelelor în litigiu, înseamnă că înțeleg să conteste amplasamentul lor. Oricum nu au indicat motivul rectificării raportat la textele legale de mai sus.

Ar mai fi de precizat că reclamanții au împrocesuat-o pe pârâta G. dar nu au cerut modificarea sau anularea contractelor de vânzare - cumpărare în baza cărora aceasta a obținut dreptul de proprietate asupra celor 6 parcele în litigiu (reconstituite în 2011).

Oricum, reclamanții nu au probat reaua – credință a acesteia și prin urmare, pârâta G. este terț subdobânditor de bună credință cu titlu oneros, ceea ce împiedică desființarea contractelor ei,deci și a titlul de proprietate din 2011.

Prin cererea de apel, reclamanții invocă două motive care, în aprecierea lor ar impune schimbarea în tot a sentinței, respectiv faptul că hotărârea primei instanțe s-a bazat doar pe susținerile Comisiei locale Buteni și ale pârâtei G., precum și pe planul parcelar din 2011, de asemenea că în mod greșit acțiunea a fost respinsă pe excepția inadmisibilității.

Ambele motive se apreciază a fi neîntemeiate întrucât, așa cum s-a arătat anterior, prima instanță a valorificat concluziile raportului de expertiză – însușit de către reclamanți, iar acțiunea a fost respinsă în principal pe excepțiile lipsei de interes și obiect – ce se constată a fi fost corect soluționate.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi obligați apelanții să plătească intimaților G. F. E., D. L., L. M., I. G., S. T., B. C. și B. V. 6000 lei cheltuieli de judecată – onorar avocațial

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul exercitat de apelanții C. A. și C. M. în contradictoriu cu intimații C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buteni, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor A., D. L., L. M., I. G., S. T., N. P., B. P., G. F. E., B. C. și B. V. S., împotriva sentinței civile nr.315/06.08.2014 pronunțată de Judecătoria Gurahonț.

Obligă apelanții să plătească intimaților G. F. E., D. L., L. M., I. G., S. T., B. C. și B. V. 6000 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.12.2014.

Președinte Judecător Grefier

T. B. M. A. M. C.

Red. TB/Thred. MC/

15 ex. / 13 .

Se va comunica cu:

- apelanții: C. A. și C. M. C., ambii domiciliați în Timișoara, ., județul T., cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de avocat Adalbert-G. G. din ., județul A.

intimații: - C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buteni reprezentată prin primar M. P. A., cu sediul în Buteni nr. 78 județul A.

- C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. cu sediul în A. . ,reprezentată prin prefectul județului A. dl. P. C. V.;

- D. L. - în . .

- L. M. - în . corn. Buteni județul A.

- I. G. - A. .. 5 .

- S. T. - . .

- N. P. - . .

- B. P. - . .

- G. F. – E. - Municipiul A., ., .,

- B. C. - . .

- B. V. -S. - . ..

Prima instanță – Judecătoria Gurahonț – judecător A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1106/2014. Tribunalul ARAD