Întoarcere executare. Decizia nr. 42/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 12999/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.42/R
Ședința publică din 30 ianuarie 2014
Președinte:N. C.
Judecător:S. N.
Judecător:S. C. Ș.
Grefier.C. S.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul M. A. prin Primar, în contradictoriu cu reclamanta . sentinței civile nr.6397 din 16.10. 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect întoarcerea executării.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura -fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 23.01.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 9.12.2013, constată că prin sentința civilă nr.6397 din 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte cererea de întoarcere a executării formulată de reclamanta S.C. P. S.A. A., în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin Primar și în consecință s-a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de_,25, lei cu titlu de debit.
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de_,45 lei, cu titlu de dobândă calculată până la data de 25.08.2013.
A fost obligat pârâtul la plata dobânzii către reclamantă, începând cu data de 26.08.2013 până la plata efectivă a debitului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în sumă de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit adresei de înființare a popririi nr._/14.12.2011, Primăria Municipiului A. prin Direcția Urmărire Venituri a executat prin poprire suma de_,29 lei, reprezentând obligații de plată restante, obligații ce decurg din contractul de închiriere nr.2/23.10.2005, încheiat între pârâtul M. A., prin primar și reclamanta .>
Din suma de_,76 lei, poprită de pârât, suma de_,26 a fost compensată cu obligații de plată, reprezentând impozit pe clădiri.
Prin sentința civilă nr.7666, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011, Judecătoria A. a admis contestația la executare formulată de . actele de executare dresate în dosarul de executare nr._/2011, precum și executarea silită însăși.
În cadrul contestației la executare nu s-a solicitat restabilirea situației anterioare, o astfel de solicitare fiind adresată direct pârâtului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pârâtul nu a dat curs acestei solicitări, motivând că întoarcerea executării poate fi dispusă numai de instanța de judecată.
În drept, în considerarea art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012 la soluționarea cauzei au fost avute în vedere prevederile Codului de procedură civilă 1865.
Astfel, conform art.4041 alin.1 Cod procedură civilă 1865 în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat având dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
Potrivit art.4042 Cod procedură civilă 1865 „Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin.1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.”
Ca urmare, dat fiind că în cauză actele de executare dresate în dosarul de executare nr._/2011, precum și executarea silită însăși au fost anulate și că odată cu anularea lor nu s-a dispus și restabilirea situației anterioare, reclamanta neînvestind instanța cu acest capăt de cerere în contestația la executare formulată, în temeiul textelor de lege antemenționate, cererea de întoarcere a executării este întemeiată, cu consecința restituirii sumei poprite reclamantei. Cuantumul sumei ce va fi restituit va fi diminuat cu suma compensată cu titlu de impozit pe clădiri.
Referitor la dobândă, s-a constatat că reclamanta a solicitat ca aceasta să fie stabilită prin raportare la dispozițiile art.119-120 din OG 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Modalitatea de calcul indicată nu transformă caracterul contractual al obligației de plată în unul fiscal și cum întoarcerea executării presupune restabilirea situației anterioare, ceea ce echivalează cu repararea pagubei efective și a beneficiului nerealizat, instanța a apreciat și acest capăt de cerere întemeiat.
Având în vedere că s-au solicitat cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, și că cererea a fost admisă în parte, în temeiul art.453 alin.2 din noul Cod de procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul, M. A. prin Primar, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește suma de 44.452,45 lei reprezentând dobânzi.
În motivare arată că instanța a considerat că stabilirea dobânzilor în condițiile art. 119-120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare nu transformă caracterul contractual al obligației de plată în unul fiscal.
Consideră motivarea instanței de fond superficială și dată cu încălcarea prevederilor legale.
Cu privire la aplicabilitatea prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare în stabilirea dobânzilor în situația restabilirii situației anterioare având ca obiect obligații de plată contractuale, recurentul arată că prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului A. sub nr._/06.12.2012, S.C. P. S.A. solicită „restituirea...sumei de 138.527,29 lei și a taxei de timbru în cuantum de 194 lei.", fără ca cererea să fie întemeiată pe o prevedere legală.
În cuprinsul cererii de întoarcere a executării, contestatoarea solicită „dobânzile prevăzute de art. 120-120^1 și art. 124-124^1 din OGR nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat și modificat".
Arătă că prevederile legale mai sus menționate nu sunt aplicabile în cazul sumelor rezultate din raporturi juridice contractuale, având în vedere următoarele:
Art.1 alin. (1) și (4), teza I din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare: „ (1) Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
(4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale,... ".;
- art. 2 din O.G. nr.92/2003 republicată: „(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplinește potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum și ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă. ";
- majorările și penalitățile de întârziere la care se face referire în cuprinsul art. 120-124^1 din O.G. nr.92/2003 republicată, au în vedere numai obligațiile bugetare fiscale, nu și cele rezultate din raporturi juridice contractuale.
În concluzie, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, ci doar creanțelor fiscale, fiindu-le aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, în acest caz fiind vorba de prevederile art.404^1 și art.404^2 Cod procedură civilă.
Acest aspect este reliefat de însăși contestatoare în dosarul nr._/55/2011 al Judecătoriei A., unde, în contestația la executare silită, arată: „ raporturile noastre cu locatorul au fost stabilite în baza unui contract de închiriere ceea ce înseamnă că eventualele pretenții în legătură cu neîndeplinirea obligațiilor contractuale pot fi valorificate doar pe calea dreptului comun", „chiria încasată nu reprezintă taxe sau impozite așa cum sunt definite de Codul fiscal. De aceea, pârâta în mod greșit a procedat la aplicarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală întrucât creanțele comerciale...nu intră în sfera raporturilor fiscale...".
Prin sentința civilă nr.7666/11.09.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr.l565/R/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/55/2011, se arată: „creanțele ... derivate din contractul de locuțiune...au un caracter comun, nu fiscal".
Prin urmare, dacă pentru administrarea creanțelor rezultate din raporturi juridice fiscale nu le sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, nu le pot fi aplicabile nici măsurile de restituire a sumelor contractuale.
Cu privire la aplicabilitatea prevederilor art.119-120 din O.G. nr.92/2003 republicată, recurentul arată că instanța de judecată a acordat dobânzile în sumă de 44.452,45 lei în baza art.119-120 din O.G. nr.92/2003 republicată.
Față de această încadrare juridică arătă următoarele:
- Art.119 Cod procedură fiscală nu este aplicabil în totalitate pentru creanțele fiscale datorate bugetului local. La art. 124^1 alin. (1) se arată: „(1) Prin excepție de la prevederile art.119 alin.(1) și art. 120^1, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere".
- Art.120 alin.(7) Cod procedură fiscală nu este aplicabil pentru bugetul local. Pentru bugetul local, nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusive, conform art. 124^1 alin.(2);
- Accesoriile calculate pentru creanțele fiscale datorate bugetului local se stabilesc în condițiile art.124^1 din O.G. nr.92/2003 republicată, prin excepție de la prevederile art.119 alin.(1) și art.120^1, prevederile art.119-124 fiind aplicabile în mod corespunzător, deci în măsură în care acestea nu contravin prevederilor art.124^1.
Prin urmare, instanța de judecată a acordat reclamantei o sumă cu titlul de dobândă, nivelul acestei dobânzi a fost stabilit la nivelul datorat pentru bugetul de stat și nu pentru bugetul local așa cum este cazul.
Ca atare, această sumă de 44.452,45 lei a fost stabilită și acordată cu încălcarea evidentă a prevederilor legale mai sus enunțate.
Cu privire la cuantumul dobânzii recurentul arată că, cu toate că instanța de judecată a stabilit că dobânzile se datorează în condițiile O.G. nr.92/2003 republicată, aceasta a aplicat selectiv prevederile Codului de procedură fiscală.
Consideră că atâta timp cât instanța a reținut că intimata datorează dobânzi în condițiile Codului de procedură fiscală, atunci în mod corespunzător sunt aplicabile și prevederile art.124, coroborat cu art.124^1 alin.(4) din O.G. nr.92/2003 republicată, care reglementează dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul local.
Astfel, pentru sumele de restituit de la bugetul local, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.70 din O.G. nr.92/2003 republicată, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Pentru sumele de restituit de la bugetul local, nivelul și modul de calcul al dobânzii sunt cele prevăzute la art.124^1 alin.(2) din O.G. nr.92/2003 republicată.
În ceea ce privește restituirea sumelor de la bugetul local, procedura este reglementată de art.117 din O.G. nr.92/2003 republicată.
Astfel, chiar dacă instanța de fond a considerat că se datorează dobânzi în condițiile Codului de procedură fiscală, acestea sunt datorate numai din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile în care organul fiscal trebuie să soluționeze cererea de restituire.
Contestatoarea a înregistrat cererea de restituire a sumelor reprezentând obligații contractuale în data de 10.12.2012 sub nr._.
Termenul de 45 de zile calculat din data de 10.12.2012 se împlinește în data de 25.01.2013.
Prin urmare, pentru perioada 25.01._13, dobânzile calculate în temeiul art.124, coroborat cu art. 124^1 alin.(4) din O.G. nr.92/2003 republicată sunt: 156.231,25 lei x 7 luni x 2%/lună = 21.872,37 lei.
În concluzie, recurentul apreciază că prin încălcarea prevederilor legale, instanța de judecată a acordat contestatoarei dobânzi în condițiile Codului de procedură fiscală.
Intimata ., prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nelegal și nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței recurate în sensul plății dobânzilor în cuantumul lunar recunoscut de 2% din creanța neplătită - 3.124,63 lei lunar.
În motivare, cu privire la critica adusă de intimat sentinței arată că temeiul de drept reținut de instanța de fond, atunci când l-a obligat la plata sumei de 44.452,45 lei cu titlu de dobândă calculată până la data de 25.08.2013 și în continuare până la plata efectivă a debitului este neîntemeiată așa cum bine se poate observa din considerentele acestei hotărâri instanța de fond a făcut aplicarea „prin raportare" a dispozițiilor art.119-120 din OGR 92/2003.
Modalitatea de calcul indicată nu transformă caracterul contractual a obligației de plată în unul fiscal și cum întoarcerea executării presupune restabilirea situației anterioare, ceea ce echivalează cu repararea pagubei efective și a beneficiului nerealizat, instanța a apreciat și acest capăt de cerere întemeiat.
Prin urmare, câtă vreme întoarcerea executării trebuie să privească toate aspectele reparației integrale și efective a prejudiciului realizat și câtă vreme executarea silită a fost făcută în temeiul unui titlu executoriu emis de Direcția Urmărire Venituri, iar sumele reținute au intrat în bugetul local înseamnă că raportul astfel creat s-a subordonat implicit dispozițiilor Codului de procedură fiscală astfel că și în cazul întoarcerii executării se aplică aceleași dispoziții.
Dacă legea fiscală n-ar fi reglementat „restituirea la cerere" în temeiul „hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite" a sumelor „reținute prin poprire” atunci n-ar fi fost introdus nici aliniatul 4 al art.1241 din același Cod de procedură fiscală care reglementează de pe poziții de egalitate și echitate tocmai „restituirea la cerere” cu dobânda a sumelor reținute prin executarea silită (poprire) desființată printr-o hotărâre judecătorească.
Cât privește cuantumul dobânzilor acordate de instanța de fond, chiar în situația însușită de intimatul recurent care în final acceptă că datorează suma de 21.872,37 lei, reprezentând dobânzi de 2%/lună calculate începând cu data de 25.01.2013 și până în 25.08.2013, această sumă este greșit calculată întrucât suma acordată cu titlu de debit fiind de 156.231,25 lei, rezultă că dobânda lunară de 2% stabilită de Codul fiscal este în sumă de 3.124,625 lei rezultând o dobânda de 24.997 lei pentru cele 8 luni din 2013 (8 x 3124,625 = 24.997 lei) dobândă care se calculează în continuare „începând cu data de 26.08.2013 până la plata efectivă a debitului", astfel că pentru fiecare lună scursă „până la stingerea debitului" intimatul recurent datorează suma de 3.124,63 lei.
Examinând cauza în sensul prevăzut de art.304 ind.1 Cod pr.civilă, raportat la motivele pentru care pârâtul a declarat recurs, se constată că acesta este fondat pentru pronunțarea sentinței atacate nefiind aplicate corespunzător dispozițiile art.70 din OG 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală ceea ce a condus la efectuarea unui calcul eronat al penalităților datorate de către intimata recurentă.
Astfel, din înscrisul depus la filele 10-11 dosar fond se reține că în urma anulării executării silite prin sentința civilă nr.7666/11 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr.19._, la 10 decembrie 2012 reclamanta a solicitat intimatei restituirea sumei ce a fost executată silit prin poprire, cu titlu de creanță datorată bugetului local.
Soluționarea acestei cereri urmează procedura instituită de art.70 din Codul de procedură fiscală potrivit căreia pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen prevăzut pentru soluționarea de către organul fiscal a acestor cereri, cereri în care solicitantul trebuie să includă expres și acordarea dobânzilor sau penalităților de întârziere.
Așadar, în aplicarea acestor dispoziții legale, dar și a celor cuprinse în art.124 ind.1 din același Cod de procedură fiscală, incident cu privire la modalitatea de calcul prin aplicarea nivelului majorării de întârziere, adică 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, cuantumul corect al dobânzii ce este datorat de intimată este cel indicat de aceasta în motivele de recurs, anume suma de 21.872,37 lei ca rezultat al produsului dintre suma de restituit cu privire la care nu s-au ridicat obiecțiuni de către reclamantă, în cuantum de 156.231,25 lei și procentul antemenționat ce se multiplică cu 7 adică cele 7 luni care s-au scurs între luna ianuarie 2013 când s-a împlinit termenul de 45 de zile sus arătat și data de 25 august 2013 când au încetat reținerile din procedura de executare silită.
Față de cele arătate, reținând incidența cazului de modificare a sentinței atacate, prevăzut de art.304 alin.1 pct.9, în temeiul art.312 alin.3 Cod pr.civilă, tribunalul va admite recursul declarat de pârâtul M. A. prin Primar, împotriva sentinței civile nr.6397/16 10 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu reclamanta .>
Va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 21.872,37 lei, cu titlu de dobândă până la 25 08 2013.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. A. prin Primar, împotriva sentinței civile nr.6397/16 10 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu reclamanta .>
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 21.872,37 lei, cu titlu de dobândă până la 25 08 2013.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
N. C. S. N. S. C. Ș.
Grefier,
C. S.
Red.NS
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.C. H.
Ex.2
Nu se comunică
| ← Acordare personalitate juridică. Hotărâre din 18-11-2014,... | Fond funciar. Decizia nr. 1106/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
