Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1380/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1380/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 7365/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1380
Ședința publică din data de 22 septembrie 2014
Președinte C. C. A.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul F. G., în contradictoriu cu pârâții M. A. prin primar, G. Catița, C. N. și V. M., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului – avocat T. G. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că a fost investită cu acțiunea reclamantului ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria A..
Instanța pune în discuție excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului A. în temeiul art. 33 raportat la art. 31 din Legea 7/1996.
Reprezentantul reclamantului arată că este de acord cu admiterea excepție lipsei competenței materiale a Tribunalului A..
Nemaifiind alte cereri, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei competenței materiale a Tribunalului A..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria A. la data de 24 aprilie 2014, ca urmare a declinării competenței materiale de către Judecătoria A. reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâții M. A. prin primar, G. Catița, C. N. și V. M. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care: - să constate că imobilul-intravilan, proprietatea reclamantului, situat în municipiul A., ./B, evidențiat în CF nr._ A., nr. cad. 7783/2 și nr. top. 684-686/1/2/6/a/2 are suprafața de 1.003 mp, conform măsurătorilor făcute și nu suprafața de 609 mp, conform celor înscrise în cartea funciară;
- să dispună OCPI A. să efectueze cuvenitele mențiuni modificatoare în cartea funciară conform măsurătorilor, în sensul corectării suprafeței de la 609 mp la 1003 mp, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței ce se va pronunța, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare, reclamantul a arătat că în toamna anului 2010 a cumpărat terenul-intravilan situat în A., Sânicolaul M., ./B, evidențiat în CF nr._ A., nr. cad. 7783/2 și nr. top. 684-686/1/2/6/a/2 în ideea construirii unei case.
Pentru a cunoaște situația reală a imobilului în vederea întabulării construcțiilor edificate pe acesta, reclamantul s-a adresat unei firme specializate constatându-se, cu ocazia efectuării măsurătorilor, că suprafața terenului este de 1.003 mp, față de 609 mp cât este înscris în cartea funciară.
Imobilul în discuție prezintă aceeași situație de mai mulți zeci de ani, liniile de hotar fiind neschimbate, iar diferența de 394 mp rezultată în urma măsurătorilor face parte din aceeași parcelă,/nr. topografic, fără ca vecinii să fi înregistrat vreo diminuare a suprafețelor imobilelor-proprietatea acestora.
Reclamantul a mai arătat că imobilul în discuție a mai fost măsurat și în anul 2006, când a făcut obiectul unei parcelări și cu acea ocazie suprafața măsurată fiind tot de 1.003 mp.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, art. 907 alin. 1 și 2 noul cod civil coroborate cu art. 911 alin. 1 din același cod, precum și pe prevederile art. 192 alin. 1 noul Cod de procedură civilă raportat la art. 194 din același cod, iar în probațiune a administrat înscrisuri în copie, respectiv extras CF_ A., plan de încadrare în zonă, procese-verbale de vecinătate.
Pârâtul M. A. reprezentat prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, în condițiile în care reclamantul înțelege să solicite efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se identifice situația reală a imobilului, asupra căreia serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului A. să-și precizeze poziția, rezervându-și dreptul de a completa întâmpinarea după comunicarea expertizei.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, Ordinul 634/2006 și noul Cod de procedură civilă.
Pârâții G. Catița, C. N. și V. M. au formulat întâmpinări, prin care au arătat că nu se opun rectificării suprafeței terenului proprietatea reclamantului, întrucât suprafața calculată de firma Alpin Proiect SRL coincide cu suprafața măsurată în anul 2006 de către firma Topo Service SRL cu ocazia acelei parcelări.
În probațiune, pârâții au depus schițe de parcelare.
Prin sentința civilă nr. 2806 din 10.06.2014 s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul F. G. și pe pârâții M. A., G. Catița, C. N. și V. M. în favoarea Tribunalului A. și s-a dispus trimiterea dosarului către acesta.
La pronunțarea acestei hotărâri Judecătoria A. a reținut că, conform prevederilor art. 94 și 95 Cod de procedură civilă, tribunalul este instanța cu plenitudine de competență, judecătoriile soluționând cauzele prevăzute expres de art. 94 Cod procedură civilă sau de alte legi speciale ca fiind de competența în primă instanță a judecătoriei.
Văzând că prezenta cerere, având ca obiect rectificare carte funciară, nu este prevăzută de art. 94 din Codul de procedură civilă, respectiv de art. 907 Cod civil (ce constituie temeiul de drept al acțiunii), ca fiind de competența judecătoriei,
Apreciind în consecință că, în temeiul art. 95 pct. 1 Cod Procedură civilă, instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza este tribunalul.
Instanța a apreciat întemeiată excepția invocată din oficiu și pe cale de consecință a admis excepția, iar în temeiul art. 129 al. 2 pct. 2, 130 al. 2 și 132 din Codul de procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A..
Analizând excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului A., invocată din oficiu, se rețin următoarele:
Cauza dedusă judecății are ca obiect rectificare carte funciară.
Potrivit art.33 din Legea nr.7/1996 actualizată:
„(1) Înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.
(2) Prevederile art. 31 se vor aplica în mod corespunzător”.
Potrivit art. 31 din Legea nr.7/1996 actualizată:
„(1) Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef.
(3) Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
(4) Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.
(5) Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.
(6) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului.
(7) Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătorești își produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.
(8) În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă, notările făcute se radiază din oficiu”.
Din cuprinsul acestor texte de lege se reține că, procedura rectificării de carte funciară aceeași cu cea a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, reglementată de art.31 din Legea nr.7/1996, la care face trimitere art.33 din aceeași lege. În aceste condiții, dacă soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, mutatis mutandis și soluționarea unei cereri de rectificare de carte funciară aparține, în virtutea similitudinii procedurilor, judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul și nicidecum tribunalului. Cum imobilul se află în raza teritorială a Judecătoriei A., rezultă că acesteia îi revine competența de soluționare a cauzei, material și teritorial și nu Tribunalului A.. Din cele ce preced, tribunalul va constata propria necompetență de soluționare a cauzei, se va desesiza declinând cauza Judecătoriei A. și, văzând că ambele instanțe și-au declinat reciproc competența, existând un conflict negativ, va sesiza Curtea de apel Timișoara –Secția Civilă pentru emiterea unui regulator de competență.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului A. invocată din oficiu, și pe cale de consecință:
Declină în favoarea Judecătoriei A. - Secția civilă, competența de soluționare a acțiunii în rectificare de carte funciară, formulată de reclamantul F. G. CNP_ cu domiciliul în municipiul A., ., ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat T. G. din A., Spl.Gen.D. P., nr. 32, ., în contradictoriu cu pârâții M. A. PRIN PRIMAR cu sediul în A., ., județ A., G. CATIȚA cu domiciliul în A., ./A, județ A., C. N. cu domiciliul în A., ., județ A. și V. M. cu domiciliul în A., ., nr. 150, județ A..
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria A. și Tribunalul A. și, pe cale de consecință, sesizează Curtea de apel Timișoara –Secția Civilă pentru emiterea unui regulator de competență.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2014.
Președinte, Grefier,
C. C. A. L. K.
Red.CCA/1.10. 2014
Thred. LK/1.10.2014
7ex./5 .>
Se comunică:
reclamantului F. G. cu domiciliul procesual ales la cab. av. T. G. din A., Spl.Gen.D. P., nr. 32, ., județ A.
pârâtului M. A. prin primar cu sediul în A., ., județ A., pârâtei G. Catița cu domiciliul în A., ./A, județ A.
pârâtului C. N. cu domiciliul în A., ., județ A.
pârâtei V. M. cu domiciliul în A., ., nr. 150, județ A..
| ← Fond funciar. Decizia nr. 76/2014. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1081/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|








