Uzucapiune. Decizia nr. 26/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 864/250/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 26
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Președinte H. O.
Judecător L. L.
Judecător A. Ș.
Grefier D. S.
S-a luat în examinare recursul reclamantului D. A.-P., în contradictoriu cu intimații H. L., S. E., B. G., S. E., S. A., B. Florița și B. I. împotriva Sentinței civile 783/2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil_ .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei-avocat M. M. din Baroul A., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind legal timbrat.
Reprezentanta recurentei declară că susține recursul astfel cu a fost formulat și că nu formulează alte cereri.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și în rejudecare, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la această instanță la data de 23.12.2013, constată că, prin Sentința civilă nr. 783/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul D. A.-P., în contradictoriu cu pârâții H. L., S. L., B. G., S. E., S. A., B. Florița și B. I., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul urmărește să devină proprietarul a două terenuri situate în localitatea Temeșești, Județul A. invocând achiziționarea lor prin act sub semnătură privată și exercitarea unei posesii utile generatoare de efecte juridice din perspectiva incidenței a două reglementări: Decretul-lege nr. 115/1938 și Codul civil adoptat în anul 1864. Imobilele din litigiu sunt evidențiate în CF nr. 301.257 Săvârșin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 Temeșești) de sub A1, Top 393, de 990 mp aflat în proprietatea lui Hard L., respectiv în CF nr. 301.253 Săvârșin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 Temeșești) de sub A1, Top 394, de 990 mp aflat în proprietatea lui S. L., Hard L., B. G. și S. E., cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui S. A. și B. I. și un uzufruct înscris în favoarea lui Moti Florita, văduva lui B..
Din coroborarea declarațiilor date de martorii H. Hainuți-A., H. A., H. L., D. A. și D. T. s-a reținut faptul că reclamantul nu a folosit niciodată terenurile din litigiu, terenuri în prezent mlăștinoase, ele fiind lucrate (cosite) o perioadă de timp, imediat după achiziționare, până în anii 1995-1996, de tatăl reclamantului, martorul D. A. (declară H. Hainuți-A. și D. T., aceasta fiind chiar rudă apropiată a reclamantului) ulterior rămânând nelucrate (declară H. L.) situație care confirmă susținerea martorului D. A. cel puțin cum că el a folosit câtva timp terenurile, chiar dacă reclamantul a încercat să convingă instanța de situația psiho-fizică a tatălui său ce nu i-ar permite să perceapă și să reproducă realitatea celor petrecute în trecut.
Prima instanță a înlăturat ca fiind nereală și superficial obținută considerația expertului desemnat în cauză, Arcereanu G., care, atunci când tratează obiectivul 3 al expertizei susține că reclamantul folosește în fapt terenurile din litigiu.
Prima instanță apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare; art. 6 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938 ; art. 1846, art. 1847, art. 1848, art. 1849, art. 1850, art. 1854, art. 1855, art. 1859. art. 1860, art. 1862, art. 1863, art. 1864, art. 1866, art. 1867, art. 1890, art. 1895 din Codul civil 1864 și Decizia în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește că: „în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.”
Prima instanță, în baza celor reținute, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a uzucapiunii, inclusiv în ceea ce privește exercitarea unei posesii utile a reclamantului, amintind că fundamentul dobândirii proprietății pe cale de uzucapiune e constituit de posesia care generează efecte juridice, a respins acțiunea.
D. fiind faptul că imobilele asupra cărora reclamantul urmărește să i se recunoască dreptul de proprietate se situează pe un teritoriu organizat în regim de carte funciară, fiind și înscrise în CF nr. 301.257 Săvârșin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 Temeșești) respectiv în CF nr. 301.253 Săvârșin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 Temeșești) și cum, potrivit efectelor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legea specială aplicabilă este Decretul-lege nr. 115/1938, prima instanță a constatat faptul că reclamantul nu a depus diligența necesară pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor prescrise de art.28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 – o posesie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular fără a se fi înscris în cartea funciară dreptul, fie și cu caracter provizoriu, al altei persoane – coroborate cu reglementarea cuprinsă în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 privitoare la referințele analizării utilității posesiei.
Or, reclamantul nu doar că nu a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari înscriși în cele două cărți funciare menționate – Hard L. din CF nr. vechi 137 Temeșești) de sub A1, Top 393, de 990 mp, respectiv S. L., Hard L., B. G. și S. E., cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui S. A. și B. I. și un uzufruct înscris în favoarea lui Moti Florita, văduva lui B. din CF nr. 301.253 Săvârșin (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 Temeșești) de sub A1, Top 394, de 990 mp – dar nici nu a dovedit că a exercitat o posesie utilă asupra acestora terenuri, nartorii audiați certificând faptul că posesia a fost exercitată un timp de tatăl reclamantului, D. A., după care bunurile au rămas neexploatate. Lipsa contactului material cu bunul semnifică lipsa elementului material constitutiv al posesiei, corpus și, chiar dacă s-ar primi o posesie inițială imediată achiziționării terenurilor sau o posesie mediată, prin tatăl său, indubitabil ea a fost întreruptă natural de la momentul în care tatăl reclamantului nu a mai putut lucra terenurile, abandonându-le. Reclamantul nu s-a preocupat procesual nici de dovedirea decesului proprietarilor tabulari, nici de a cere unirea posesiei cu cea exercitată de tatăl său, nici de a valorifica afirmația celui din urmă cum că în cazul în care el ar deveni proprietar, ar transmite proprietatea către reclamant, astfel că instanța de fond a luat act de adevărul celor reținute pronunțând prezenta hotărâre.
Prima instanță a exclus de la aplicare prevederile Codului civil 1864 privitoare la uzucapiune, ca efect al respectării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în partea privitoare la dobândirea dreptului de proprietate, nu a altui drept real, prin uzucapiune extratabulară asupra imobilelor. Oricum, observațiile privind exercitarea posesiei ar fi condus la aceeași soluție. Nu validează nici susținerile reclamantului potrivit cărora posesia autorilor săi a început înainte de . Decretului-lege nr. 115/1938, din cauză că reclamantul, în afara formalismului susținerii, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă realitatea întinderii în timp a exercitării posesiei, în afara posesiei dovedit exercitate de tatăl său, D. A., ulterior anului 1990.
Prima instanță a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul D. A. P. solicitând admiterea acestuia și în rejudecare pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 483 N.C.P.C.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria L., ce face obiectul dosarului nr._, a chemat în judecată pe pârâții L., S. E., B. G., S. E., S. A., B. Florița, B. I. cu domiciliu necunoscut, solicitând a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor teren identificat în C.F. 137 Temeșești cu nr.top 393 în suprafață totală de 990 mp și a imobilului identificat în C.F. 179 Temeșești cu nr.top. 394 în suprafața totală de 990 mp, cu titlu de uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, radierea uzufructului viager înscris în C.F. 179 Temeșești de sub C 1,2,3 și a se dispune O.C.P.I. L. să facă cuvenitele modificări în C.F., în sensul întabulării dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuție. Prin sentința civilă nr.783 din 29.10.2013 pronunțată în această cauză, Judecătoria L. a respins acțiunea, cu motivarea că nu s-a dovedit posesia asupra acestui teren.
Recurentul arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu a avut în vedere aspectele expuse în acțiune și nu a apreciat probele administrate în cauză, din care rezultă, fără echivoc, că posesia exercitată de către el și înainte de către numitul H. L. jr., de la care a dobândit imobilele din litigiu a fost continuă, neîntreruptă și sub nume de proprietar și a durat mai bine de 20 de ani îndeplinind condițiile prevăzute de art.28 din Decretul - lege nr. 115/1938 pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune. Posesorul H. L. jr. și-a asumat obligația de înstrăinare a imobilului în litigiu prin înscris sub semnătură privată în februarie 1990, când recurentul-reclamant a achitat prețul. Mai mult decât atât, instanța de fond a înlăturat probe concrete pe care reclamantul le-a administrat, cum ar fi concluziile de la obiectivul 4 al expertizei tehnice efectuată în cauză „reclamantul folosește în fapt terenul prin exercitarea dreptului de administrare și suportă toate sarcinile ce decurg din dreptul de folosință" cu motivarea „că fiind nereală și superficial obținută considerația expertului ..." și nu a luat în considerare afirmațiile martorilor ca de exemplu: H. A. arată „ reclamantul e cunoscut în localitate ca fiind proprietarul terenului, " sau „ terenul era pășunat de 2-3 familii...”, sau D. T. care afirmă că „reclamantul a plătit banii pentru aceste terenuri din veniturile sale proprii", „ lumea în . reclamant proprietarul terenurilor pentru că el a plătit".., „D. A. - tatăl reclamantului avea permisiunea reclamantului de a da spre pășunat terenurile" afirmații care confirmă susținerile reclamantului din răspunsul la interogatoriul luat de către instanță „... terenul achiziționat este un teren mlăștinos, care nu poate fi doar pășunat, în acest scop l-a dat spre pășunat unor vecini din . spune oamenilor că a vorbit cu recurentul și că i-a dat acordul ".
În fine, recurentul arată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, și, în consecință, în baza art.498 N.C.P.C. solicită admiterea recursului și în rejudecare pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, și totodată, să se încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea altor probe dacă instanța le va considera necesare în soluționarea cauzei.
Analizând recursul prin prisma motivelor scrise invocate constată acesta nu este fondat .
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea a avut în vedere o stare de fapt corect susținută de probatoriul administrat.
Din întreg probatoriul administrat care a fost prezentat, dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele de la art.28 din Decretul – lege nr. 115/1938.
Ori, potrivit acestui text „cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în C.F. va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.
Față de lipsa de echivoc a textului, este evident că recurentul nu a îndeplinit această condiție. Nu există dovezi care să ateste moartea proprietarilor în primul rând, posesia efectivă neavând nici un efect chiar dacă ar exista în lipsa îndeplinirii primei condiții. Art.28 al.2 prevede și o a doua ipoteză, respectiv „ cel ce a deținut un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 de ani socotiți de la data înscrierii în C.F. a renunțării dreptului la proprietate, va putea cere înscrierea dreptului său”.
După cum se poate observa nici această condiție nu este îndeplinită, iar motivele invocate în recurs nu sunt de natură să ducă la modificarea sentinței.
Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul se va respinge.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului D. A.-P., în contradictoriu cu intimații H. L., S. E., B. G., S. E., S. A., B. Florița și B. I. împotriva Sentinței civile 783/2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 ianuarie 2014.
Președinte: Judecători:
H. O. L. L. A. Ș.
Grefier:
D. S.
Red.H.O. Tehnored./D.S./ V.M
2 ex/18.02.2014
Nu se comunică părților
Prima instanță: Judecătoria L. - judecător I. D.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1562/2014.... | Acţiune pauliană. Sentința nr. 7616/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
