Acţiune pauliană. Hotărâre din 07-09-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 912/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 912
Ședința publică din data de 7 septembrie 2015
Președinte C. C. A.
Judecător R. M.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții T. Ș. P., T. P. și T. F. în contradictoriu cu intimatul M. P., împotriva Sentinței civile nr.333 din 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect acțiune pauliană.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelanților – avocat C. E. I. din Baroul A. în substituirea avocatului titular – Fortian P. din Baroul București și intimatul asistat de avocat T. G. din Baroul A., lipsă fiind apelanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 1076,50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 07.09.2015 ora 810 prin serviciul registratură apelanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare la care au atașat un set de înscrisuri.
Reprezentantul apelanților depune la dosar chitanța nr. 313/03.04.2015 în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat, delegație de substituire, și o cerere prin care solicită ca toate actele de procedură să fie comunicate la domiciliul apelanților.
Reprezentantul intimatului depune la dosar chitanța nr._/21.05.2015 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Față de împrejurarea că plicul aflat la fila 35 dosar poartă data poștei de 04.04.2015, dată la care a fost depus apelul, reprezentantul intimatului arată că nu mai susține excepția tardivității apelului invocată prin întâmpinare, existând la dosar dovada că apelul a fost depus în termen.
Reprezentantul apelanților solicită în probațiune încuviințarea probei privind audierea martorei C. E. care poate să confirme faptul că a împrumutat apelantului T. Ș. P. suma de 8000 euro pe parcursul procesului penal, precum și faptul că această sumă a fost restituită după vânzarea cotei de ½ din imobil, sens în care consideră că este o probă utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea cererii de probațiune privind audierea martorei propusă de apelanți, considerând că nu este o probă utilă și pertinentă soluționării cauzei. Totodată arată că și în fața primei instanțe apelanții au încercat să dovedească acest lucru printr-un martor care a fost deja audiat și consideră că trebuia să solicite audierea acestei martore în fața primei instanțe. De asemenea, susține că nu există nici o dovadă că s-a contractat acel împrumut.
În deliberare, instanța apreciază că nu este întemeiată cererea de probațiune formulată de reprezentantul apelanților și având în vedere faptul că dorește să se dovedească un împrumut, respinge cererea de probațiune privind audierea martorului propus de apelanți ca fiind neîntemeiată.
Reprezentantul apelanților solicită emiterea unei adrese către Penitenciarul A. și către Penitenciarul Timișoara cu mențiunea de a comunica instanței ce reprezintă acele sume de bani indicate în dreptul coloanei Credit și de unde vin - ce reprezintă explicația vizită.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea cererii deoarece consideră că acele adrese nu ar fi utile soluționării cauzei.
În deliberare asupra cererii de probațiune formulată de reprezentantul apelanților privind emiterea unei adrese către Penitenciarul A. și Timișoara, instanța respinge această cerere de probațiune ca nefiind utilă soluționării cauzei, apreciind că înscrisurile existente la filele 72-78, 82-95 dosar instanța de fond, sunt suficiente.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și în consecință anularea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii reclamantului-intimat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Totodată solicită respingerea tuturor excepțiilor invocate, considerând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată că prin sentința civilă nr.333 din 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâții T. Ș. P., T. P. și T. F. și în consecință:
S-a declarat inopozabil față de reclamant contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ț. M. N. sub nr. 257/07.06.2012 și contractul de întreținere autentificat de BNP M. P. sub nr. 2304/16.08.2012.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către stat a sumei de 1.076,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.076,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul M. P. are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului T. Ș. P. în sumă de 62.174,62 lei titlul executoriu constând în sentința penală nr. 241/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, definitivă în urma respingerii căilor de atac exercitate.
În baza acestui titlu executoriu, reclamantul s-a adresa Biroului Executorului Judecătoresc R. B. care a deschis dosarul de executare nr. 54/2013 în vederea executării silite a pârâtului debitor pentru suma de 62.174,62 lei actele de executare atestând însă că pârâtul nu dețin bunuri supuse urmăririi silite.
În cursul procesului penal, la data de 22 februarie 2014, pârâții au încheiat la BNP Ț. M. N. un contract de întreținere autentificat sub nr.90, prin care pârâtul T. P. transmitea pârâților T. Ș. – P. și soției acestuia, T. F., nuda proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în A., ..67, județul A., în schimbul întreținerii pe care aceștia s-au obligat să o presteze.
La data de 07.06.2012, la același birou notarial, pârâții semnează actul de reziliere a contractului de întreținere autentificat sub nr.90/ 22.02.2012, iar între pârâții T. Ș. P. și T. P. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care primul transmitea dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în A., ..67, județul A., pentru suma de 12.000 euro, sumă achitată înainte de perfectarea contractului.
Ulterior, la data de 16 august 2012, pârâtul T. P. a încheiat cu pârâta T. F. contractul de întreținere autentificat sub nr.2304 de BNP M. P., prin care, în schimbul întreținerii, pârâtul transmitea nuda proprietate asupra imobilului situat în A., ..67, județul A..
În drept, în raport de prevederile art. 116 din Legea nr. 71/2011, în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, iar conform art. 1562 Cod civil, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate; un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract putând fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.
Așadar, acțiunea revocatorie (pauliană) întemeiată pe dispozițiile art. 1562 cod civil (art. 975 din vechiul cod) este acea acțiune prin care creditorul poate cere declararea ca inopozabile pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, prin prejudicierea creditorului înțelegându-se faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.
Pentru a putea fi admisă o acțiune revocatorie este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, să existe frauda debitorului, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, condiții care în speță sunt întrunite.
Astfel, actele atacate au creat creditorului un prejudiciu.
În acest caz prejudiciul constă în faptul că, prin actele pe care reclamantul le atacă, debitorul pârât T. Ș. P. și-a cauzat sau și-a mărit starea de insolvabilitate. În cauză, este evident că prin vânzarea cotei de ½ din imobilul situat în A., ..67, județul A. pârâtul și-a creat o stare de insolvabilitate, acesta nefăcând dovada că ar deține în proprietate alte bunuri mobile sau imobile care ar putea fi urmărire de reclamant.
În ceea ce privește frauda debitorului instanța reține că această condiție constă în aceea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, el dându-și seama că prin încheierea acelui act și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, nefiind necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenției (dolului) de a-l păgubi pe creditor. În speță, pârâtul T. Ș. P. a cunoscut faptul că singurul bun care putea fi urmărit silit de reclamant este cota lui parte din imobilul vândut și a cunoscut faptul că, prin vânzarea acestui bun, va pune pe reclamant în imposibilitatea de a-l executa silit.
De altfel, pârâtul T. Ș. a declarat la interogatoriu că a vândut imobilul pentru a-l proteja pe tatăl său, pentru ca acesta să rămână cu întreg imobilul. Așadar, pârâtul T. Ș. P. a avut reprezentarea faptului că exista posibilitatea executării cotei sale de ½ din imobil de către reclamant.
Cea de a treia condiție, privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului, este îndeplinită, reclamantul având de recuperat suma de 62.174,62 lei conform sentinței penale nr.241/10.05.2011.
În ceea ce privește complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, prima instanță a reținut că această condiție constă în faptul că terțul cunoștea că prin încheierea actului atacat debitorul și-a creat sau și-a mărit starea de insolvabilitate. În cauză, probele administrate atestă că pârâții T. P. și T. F. sunt tatăl și soția (fosta soție) a pârâtului T. Ș. P., toți pârâții cunoscând atât de procesul penal cât și de creanța reclamantului, vânzările succesive fiind făcute în scopul de a sustrage imobilul de la executare silită.
Prima instanță a apreciat că, în realitate, pârâtul T. P. nu a achitat prețul aferent cotei de ½ transmisă prin contractul de vânzare-cumpărare, având loc de fapt o donație deghizată care, sub aparența unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a unui contract secret. Pentru a concluziona astfel, prima instanță a reținut că potrivit susținerilor părților, cumpărătorul T. P., are un venit de 650 lei, cu titlu de pensie, și deși s-a susținut că suma de 12.000 lei a fost obținută din vânzarea unui teren, nu s-a probat această afirmație.
Conform art. 1565 Cod civil, acțiunea pauliană are efecte relative, pentru că prin aceasta se va repara numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant. Totodată, acțiunea nu are ca efect repunerea părților în situația anterioară, actele atacate fiind declarate inopozabile numai în limita creanței pentru a cărei realizare s-a intentat acțiunea, astfel încât terțul dobânditor, T. F., are posibilitatea păstrării imobilului oferind reclamantului suma de bani necesară satisfacerii creanței sale, în caz contrar hotărârea de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizând bunul până la încetarea executării silite a creanței.
Ca urmare, în temeiul textelor de lege menționate, văzând că sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii, prima instanță a admis acțiunea și în limita creanței de 62.174,62 lei a declarat inopozabile față de reclamant contractul de vânzare-cumpărare nr. 257/07.06.2012 și contractul de întreținere nr. 2304/16.08.2012.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, văzând că reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, fiind scutit de plata taxei de timbru prin încheierea din 30.07.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ /a1, în baza art. 18 și 21 din OUG nr.51/2008 a obligat pârâții căzuți în pretenții, în solidar, la plata către stat a sumei de 1.076,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.076,5 lei diferență taxă timbru.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel T. Ș. P., T. P. și T. F. solicitând instanței admiterea apelului, anularea sentinței apelate și, în consecință, să dispună: în principal, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei interesului și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei A.; în subsidiar, anularea procedurii urmate în fața primei instanțe și reținerea procesului spre judecare de către instanța de apel și respingerea acțiunii revocatorie promovată de reclamantul-intimat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului invocă, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a pârâtei T. F., deoarece aceasta nu are calitatea de debitor al reclamantului M. P. și nici nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ț. M. N. sub nr. 257/07.06.2012.
Reclamantului-intimat îi revenea obligația de a justifica calitatea procesuală a pârâților prin acțiunea principală.
Potrivit art. 32 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală. De asemenea, conform art. 40 Cod procedură civilă, în cazul lipsei calității procesuale instanța va respinge cererea formulată ca fiind făcută împotriva unei persoane tară calitate.
De asemenea, invocă lipsa interesului reclamantului față de petitul 2 din acțiunea principală. Reclamantul-intimat nu justifică un interes legitim în declararea ca inopozabil a contractului de întreținere încheiat între terțe persoane (T. P. și T. F.), întrucât acesta, în temeiul art. 1562 alin. 1 Cod civil, are dreptul de a cere să fie declarate inopozabile doar actele încheiate de debitor în frauda drepturilor sale.
Reclamantul a cerut revocarea în întregime a contractului de întreținere, cu toate că debitorul a avut în proprietate și a înstrăinat doar cota de 1/2 din imobil, care putea fi urmărită de creditor. Rezultă că reclamantul nu are interes în a cere revocarea contractului de întreținere în integralitate. în condițiile în care debitorul nu a avut în proprietate mai mult de 1/2 din imobil și pârâtul-apelant T. P. a deținut ca proprietar cealaltă cotă de 1/2 din imobil cu mult înainte de încheierea contractelor din anul 2012, asupra căreia avea dreptul de a dispune valabil oricând.
Potrivit hotărârii prin care s-a declarat inopozabil contractul de întreținere, reclamantul nu o recunoaște ca nud-proprietar pe pârâta T. F. nici măcar pe cota de ½ din imobil, care a fost transmisă prin contractul de întreținere în mod valabil, în schimbul obligației de întreținere pe timpul vieții apelantului T. P..
Apelanții invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
În temeiul prevederilor art. 1564 Cod civil, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. În speță, actul atacat, fiind supus publicității în materie de carte funciară, se prezumă că a cunoscut actele încheiate încă de la data întabulării în cartea funciară a acestora (anul 2012), astfel că acțiunea introdusă la instanță în anul 2014 este prescrisă și se impune a fi respinsă.
Apelanții apreciază hotărârea primei instanțe netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
Cu privire la declararea ca inopozabil față de reclamant a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ț. M. N. sub nr. 257/07.06.2012 apelanții arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, contrar celor reținute în sentință.
În cauză, reclamantul a invocat doar că nu există bunuri urmăribile, cu excepția cotei de ½ din imobilul vândut, dar nu a făcut această dovadă, astfel că cererea sa se impunea a fi respinsă.
Apelantul T. Ș. P. a contractat un împrumut de la familia C. în timpul derulării procesului penal, în valoare de 8.000 euro, astfel cum reiese și din interogatoriul luat de instanță. Această sumă de bani a fost achitată după vânzarea cotei de ½ din imobil, cu banii primiți de la cumpărător, tatăl debitorului, împrejurare pe care o pot dovedi prin proba cu martori.
D. urmare, creditorul M. P. nu poate ataca un act prin care debitorul plătește un alt creditor, întrucât prin acest act nu s-a micșorat numai activul patrimonial, ci s-a stins și o obligație existentă, micșorându-se și pasivul patrimonial.
În același sens a reținut și Î.C.C.J. în Decizia nr. 1222/27.03.2014: atunci când debitorul încheie un act juridic prin care își plătește o altă datorie, satisfacându-și deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, considerăndu-se că diminuarea patrimoniului, deși reală, este însoțită și de o corespunzătoare micșorare a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acțiunii pauliene presupune existența unui act juridic care să aibă ca efect împuținarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoțit, corelativ, de plata unuia sau unora dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obținute de către debitor prin încheierea actului. (...) Simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuși suficient concluziei că este prejudiciabilpentru creditor (...).
Restul sumei de aproximativ 4.000 euro a fost depusă în conturile debitorului de la Penitenciarul A. și Timișoara de apelanta T. F. în mai multe tranșe lunare, în perioada detenției, așa cum rezultă din înscrisurile de la Penitenciarele A. și Timișoara.
Aceste din urmă înscrisuri nu au fost analizate de prima instanță, ca dovadă că nu au fost menționate în hotărâre, cu toate că fac proba deplină a susținerilor lor. Din adunarea tuturor sumelor depuse la Penitenciarul A. rezultă suma de 4.963 lei, iar la Penitenciarul Timișoara suma de 8.950 lei, în total 13.913 lei (aprox. 3.200 euro). Mai trebuie avut în vedere și costul transportului apelantei T. F. la Penitenciarul Timișoara (pe ruta A.-Timișoara-A.) pe perioada iulie 2012-iunie 2013, de mai multe ori pe lună, caz în care, adunând toate sumele de bani, rezultă o sumă peste 4.000 euro.
Suma de 12.000 euro s-a aflat în patrimoniul debitorului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar intimatul nu poate invoca propria lipsă de diligentă în efectuarea investigațiilor referitoare la starea patrimoniul debitorului, la momentul potrivit.
Având în vedere că debitorul nu și-a creat o stare de insolvabilitate prin vânzarea cotei de ½ a imobilului întrucât bunul înstrăinat a fost înlocuit de prețul primit, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile existenței prejudiciului și imposibilității realizării creanței fără readucerea bunului vândut în patrimoniul debitorului, care de fapt nu a fost micșorat prin vânzare.
Nu în ultimul rând, prin contractul de întreținere a cărui inopozabilitate a fost declarată prin sentință, înscris în care debitorul nu este parte, nu se poate reține că s-ar fi produs creditorului vreun prejudiciu; cu atât mai mult nu s-ar fi putut crea debitorului o stare de insolvabilitate prin acest act, în condițiile în care nu figurează cu drepturi și obligații în cuprinsul acestuia.
Nici condiția privind frauda debitorului nu este îndeplinită deoarece nu se poate susține că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, dându-și seama că prin încheierea actului și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, în condițiile în care încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a condus la urmarea reținută de instanță (crearea stării de insolvabilitate), ci la o subrogație reală (bunul a fost înlocuit de prețul primit).
Nefiind îndeplinită prima condiție a existenței prejudiciului, nu poate exista nici premisa fraudei debitorului.
În condițiile în care nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă frauda apelanților T. P. și T. F. și în condițiile în care aceștia au dobândit bunul cu titlu oneros, fiind de bună-credință, nu se poate reține complicitatea la fraudă a terțului.
Faptul că sunt rude cu debitorul și că au cunoscut despre existența procesului penal și a creanței nu poate conduce într-un mod exclusiv la concluzia că aceștia au conștientizat că, prin cumpărarea cotei de ½ a fiului, acesta își va crea o stare de insolvabilitate, cu atât mai mult cu cât T. P. a achitat contravaloarea cotei din imobil.
Din moment ce prețul a fost achitat conform contractului de vânzare-cumpărare (nefiind dovedit contrariul) este imposibil ca încheierea contractului să-i fi indus tatălui debitorului ideea că acesta s-a afla în insolvabilitate.
Considerentele sentinței în care se reține că în realitate între pârâți a avut loc o donație deghizată sunt total neîntemeiate și nelegale, nesusținute de nicio probă, bazate pe presupuneri.
Față de acest aspect, art. 270 alin. 1 Cod procedură civilă prevede: înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.
Pentru a dovedi proveniența sumei de bani achitate debitorului de către tatăl său, apelanții amexează cererii de apel contractele de vânzare-cumpărare autentice prin care apelantul T. P. a vândut terenul agricol din Șeitin, cu o valoare totală de 147.000 lei (aprox. 33.500 euro).
În cauză nu s-a răsturnat prezumția de bună-credință a terților dobânditori, prevăzută la art. 14 Cod civil, nefiind dovedită prin niciun mijloc de probă reaua-credință și o presupusă înțelegere frauduloasă a terților.
Așa cum au arătat, faptul că apelantul T. P. este tatăl debitorului nu poate constitui o prezumție absolută a complicității sale la fraudarea creditorului.
Cu privire la declararea ca inopozabil față de reclamant a contractului de întreținere autentificat de BNP M. P. sub nr. 2304/18.08.2012, întrucât creditorul poate ataca pe calea acțiunii revocatorii doar actele încheiate de debitor, iar debitorul nu este parte în contractul de întreținere, apelanții apreciază că instanța trebuia să respingă acest capăt de cerere.
Apelanții T. P. și T. F. nu au calitatea de debitori ai reclamantului-intimat, drept pentru care contractul încheiat între aceștia nu poate face obiectul acțiunii revocatorii.
Prin sentință prima instanță a reținut că hotărârea de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează întreg bunul, cu toate că debitorul a înstrăinat o cotă de ½ din acesta, asupra celeilalte cote neavând nicio calitate pentru a dispune, proprietar asupra acesteia fiind tatăl său.
Apelanții mai arată că au dovedit că nu sunt îndeplinite 3 condiții de admisibilitate, acțiunea reclamantului-intimat fiind neîntemeiată. Reclamantul nu a produs nicio probă în susținerea afirmațiilor sale și, cu toate acestea, acțiunea sa a fost admisă. Or, este inadmisibil ca, pe baza unor supoziții și a unei strategii bine puse la punct, dar fără nicio dovadă cu privire la condițiile de admisibilitate ale acțiunii, două acte autentice să fie revocate.
În drept invocă art. 466, art. 470, art. 477-480 alin. 2 și alin. 6, art. 32 alin. 1 lit b) și d), art. 33, art. 36, art. 40, art. 247, art. 249, art. 270 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 14, art. 1562 și art. 1564 Cod civil.
Intimatul M. P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului: pe excepție ca tardiv, pe fond ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală și obligarea pârâților-apelanți la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial.
În motivarea întâmpinării arată că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Cu privire la excepțiile invocate în apel arată că autorul cererii revocatorii/ creditorul-reclamant are calitate procesuală, activă, are și capacitate procesuală (atât de folosință, cât și de exercițiu) justifică un interes legitim și a formulat niște pretenții în fața instanței. În raportul juridic legat între T. P. și T. F., aceasta din urmă are calitatea de subdobânditor al bunului imobil (proprietatea debitorului), bun înstrăinat în mod fraudulos și cu consecința creării stării de insolvabilitate a debitorului.
În speță, având în vedere manevrele frauduloase executate anterior momentului dobândirii bunului de către subdobânditor (rezilierea Contractului de întreținere, inițial încheiat de soții T., cu tatăl/ socru T. P., urmată de divorțul acestora și de înstrăinarea bunului de către debitorul, T. Ș. P., în favoarea tatălui săul), perfectarea Contractului de întreținere, act cu titlu oneros, între fosta noră și fostul socru, este de natură a contura atât reaua-credință a subdobânditorului, cât și complicitatea sa la fraudă. Singura situație în care acțiunea revocatorie, intentată împotriva subdobânditoarei, T. F. fi putut fi respinsă, era situația în care dânsa ar fi fost de bună credință, ori implicarea subdobânditoarei în perfectarea actului fraudulos, Contractul de întreținere, după ce, în prealabil fusese perfectat actul fraudulos al înstrăinării bunului-proprietatea debitorului, face inoperantă prezumția bunei credințe.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului, față de petitul nr.2, al acțiunii revocatorii în sensul că acesta nu era interesat de a cere inopozabilitatea și a contractului de întreținere, intimatul arată că interesul primordial al creditorului-reclamant este acela de a preveni păgubirea sa, prin acte juridice frauduloase, acte perfectate cu scopul creării stării de insolvență a debitorului.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului arată că data la care creditorul a cunoscut prejudiciul suferit, prin actul atacat, a fost data în care a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor provenind de la O.C.P.I. - Biroul de cadastru A., adică data de 07.05.2014, acțiunea revocatorie a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A., la data de 12.06.2014, deci înăuntrul termenului de prescripție de un an.
Pe de altă parte, invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru prima dată direct în apel, contravine art. 2.513 Noul Cod civil: „Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate” și prev. art 247, alin.2 Noul Cod de procedură civilă, în sensul că: „Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justijică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată ...”.
Față de cele arătate intimatul consideră că excepția invocată este lipsită de suport legal și solicită respingerea excepției.
Intimatul arată că nu s-a dovedit, prin nici un mijloc de probă, faptul că împrumutul invocat ar fi fost contractat așa cum nu s-a dovedit nici faptul că cei 12.000 euro ar fi fost plătiți, electiv. De asemenea consideră că în mod just a reținut instanța de fond că, de fapt, ne-am aflat în prezența unei donații deghizate. Dacă avem în vedere vânzările de terenuri, efectuate de T. P. Sr., în anul 2010, apare ca lipsit de logică, împrumutul contractat de debitor fiu o persoană din afara familiei. Mai mult, având în vedere și faptul că, la data (incertă) a achitării sumei împrumutate, debitorul trebuia să-l aibă în vedere și pe creditorul M. P., rezultă că debitorul nu putea opta pentru îndestularea unui singur creditor, în mod preferențial și discriminatoriu.
Depunerea sumei de 4.000 euro în contul debitorului, existent la Penitenciar, nu se probează, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultând existența vreunui cont în valută, al acestuia.
În ciuda luării măsurii popririi veniturilor salariale ale debitorului, nu se poate trage concluzia că acesta nu ar fi într-o stare de insolvență, câtă vreme la data respectivă debitorul nu avea loc de muncă, iar din debitul rămas de achitat, a stins prin plată doar cheltuielile de judecată. Cocluzia care se poate trage este aceea că debitorul era într-o stare de insolvență...personală între actul juridic atacat și prejudiciul creditorului, există o legătură de cauzalitate directă, în condițiile în care debitorul și-a „golit” patrimoniul de singurul bun (imobil), de natură a asigura îndestularea reclamantului-creditor, în plus, intimatul solicită a se avea în vedere faptul că actul fraudulos (contractul de vânzare-cumpărare) a fost încheiat la două zile după ce sentința Tribunalului A. devenise irevocabilă, prin respingerea recursului debitorului, deci foarte aproape în timp, ceea ce scoate în evidență legătura de cauzalitate, directă dintre actul juridic atacat și prejudiciul suferit de reclamantul-creditor.
Fără nici un dubiu, prejudiciul există la fel de bine cum există și legătura de cauzalitate, directă dintre acesta și actul juridic atacat. Mai mult, debitorul a recunoscut că are o obligație de despăgubire față de M. P. și s-a obligat în fața instanței de fond, să-1 despăgubească pe acesta. Întrebarea logică este: de ce nu a început despăgubirea prin achitarea sumei de 4.000 euro, 8000 euro sau chiar a întregii sume, de 12.000 euro, către creditorul său.
Debitorul a știut că, încheind actul fraudulos va prejudicia pe creditorul său; debitorul, deși își cunoștea starea de insolvență, a pășit la înstrăinarea singurului bun de natură a satisface pretențiile creditorului său; actul fraudulos are un caracter anormal, dat de faptul că era încheiat cu propriul său tată.
Este de reținut faptul că, în ciuda divorțului apelanților T. Ș. P. și T. F., aceștia locuiesc împreună și, mai mult, cel de-al doilea contract de întreținere a fost încheiat de fostul socru cu fosta noră.
În condițiile date este evident că terțul contractant știa că, prin vânzarea cotei
sale de ½ din imobil, fiul său își creează o stare de insolvență în patrimoniul acestuia nemaiexistând bunuri apte de a satisface pretențiile creditorului fiului său. Această stare de fapt conturează o perfectă rea-credință a terțului și implicit complicitatea sa la frauda făcută în dauna creditorului.
Este de natura evidenței că, prin vânzarea cotei sale de ½ din imobil, debitorul și-a creat o stare de insolvabilitate.
Contractele de vânzare-cumpărare teren agricol, în sumă totală de 147.000 lei, probează, eventual, posibilitatea tatălui debitorului de a plăti cele 12.000 euro și, în același timp, lipsesc de conținut împrumutul pretins a fi fost contractat cu C. E..
Cu privire la inopozabilitatea celui de-al doilea contract de întreținere arată că în ipoteza în care bunul a fost dobândit cu titlu oneros, de către subdobânditor, acțiunea revocatorie/ pauliană este admisibilă cu condiția dovedirii complicității sale la fraudă. Complicitatea la fraudă a apelantei-subdobânditoare rezultă, în mod indubitabil din următoarele acțiuni premergătoare: divorțul apelantei de soțul apelant; rezilierea primului Contract de întreținere, la interval de două zile de la data devenirii irevocabile a sentinței penale a Tribunalului A.; perfectarea celui de-al doilea contract de întreținere, cu fostul socru, în condițiile în care, deși divorțată, nu a părăsit domiciliul conjugal.
În drept invocă art.471, alin.5 Noul Cod de procedură civilă, art.205, alin.2, art.468, alin. 1, art.480, alin. 1 și art.453, alin.7 din același cod.
Analizând apelul, conform prevederilor art. 476, art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, sentința apelată fiind pronunțată cu interpretarea corectă a raporturilor juridice ale părților și a dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei apelante T. F., tribunalul constată că este neîntemeiată, câtă vreme reclamantul a atacat, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare, și contractul de întreținere, încheiat între apelanta pârâtă T. F. apelantul pârât T. P.. Prin urmare, de vreme ce reclamantul creditor, prin acțiunea revocatorie atacă actele încheiate între pârâți, tribunalul constată că apelanta pârâtă, în calitatea sa de subdobânditor al unui bun imobil ce a existat anterior încheierii actelor atacate, în patrimoniul debitorului T. Ș. P., are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, pentru aceleași considerente tribunalul constată că este neîntemeiată și excepția lipsei interesului reclamantului, acesta, în calitate de creditor, în vederea realizării creanței sale, având interes în declararea ca inopozabile față de el a actelor ce susține că au fost încheiate în frauda intereselor sale, între care și contractul de întreținere. Astfel, așa cum s-a reținut mai sus, chiar dacă contractul de întreținere nu este încheiat de debitorul său, reclamantul justifică interes, față de faptul că anterior, imobilul ce face obiectul contractului de întreținere a făcut parte din patrimoniul debitorului.
Referitor la excepția prescripției extinctive, tribunalul constată că, în conformitate cu prevederile art. 2.513 Noul Cod civil: „Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate”. Prin urmare, văzând că apelanții pârâți nu au invocat această excepție prin întâmpinare, în prima instanță, tribunalul constată că nu putea fi invocată prin cererea de apel, astfel că nu va fi analizată.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul consideră că în mod corect a reținut instanța de fond îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1562 Cod civil pentru admisibilitatea acțiunii revocatorie, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, să existe frauda debitorului, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
În ce privește starea de insolvabilitate a debitorului pârât T. Ș. P., aceasta rezultă din probatoriul administrat, din constatările făcute în cadrul dosarului execuțional nr. 54/2013 înregistrat la B. B. R., executarea silită demarată împotriva debitorului pentru recuperarea creanței în sumă de 62.174,62 lei nefiind finalizată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorului. Sarcina probei revine reclamantului așa cum arată apelanții, dar așa cum s-a reținut mai sus, acesta a administrat probe privind insolvabilitatea debitorului. În situația în care debitorul apelant invocă o altă stare de fapt, în sensul că ar fi solvabil, acesta este dator să își dovedească susținerile, în temeiul art. 249 Cod procedură civilă.
Referitor la susținerile apelanților la contractul de împrumut, contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri încheiate de apelantul T. P. și la sumele depuse la Penitenciar în contul apelantului pârât T. Ș. P., acestea nu prezintă relevanță, câtă vreme condiția privind starea de insolvabilitate a debitorului se analizează la momentul promovării acțiunii. Or, așa cum s-a reținut mai sus, executarea silită declanșată de creditorul reclamant nu a fost finalizată tocmai datorită stării de insolvabilitate.
Cu privire la frauda debitorului, este întrunită și această condiție, întrucât pârâtul apelant T. Ș. P. a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, dându-și seama că prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare, prin care i-a transmis tatălui său – pârâtul apelant T. P., cota de ½ parte din imobil, își creează sau își mărește starea de insolvabilitate. Astfel, așa cum a reținut prima instanță, pârâtul apelant T. Ș. P. a recunoscut la interogatoriu că a vândut imobilul pentru a-l proteja pe tatăl său, pentru ca acesta să rămână cu întreg imobilul.
În ce privește complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, această condiție constă în faptul că terțul cunoștea că prin încheierea actului atacat, debitorul și-a creat sau și-au mărit starea de insolvabilitate. În speță, în mod corect a considerat instanța de fond ca fiind îndeplinită și această condiție, pârâții T. P. și T. F. fiind tatăl și soția (fosta soție) a pârâtului T. Ș. P., toți pârâții cunoscând atât de procesul penal cât și de creanța reclamantului, vânzările, respectiv contractele de întreținere succesive fiind făcute în scopul de a sustrage imobilul de la executare silită, imobil în care, de altfel, pârâții apelanți locuiesc împreună și în prezent, astfel cum rezultă chiar din cererea depusă în apel. În acest sens, prezumția judiciară reținută de prima instanță conform art. 329 Cod procedură civilă se coroborează cu răspunsurile pârâților la interogator, precum și cu celelalte probe administrate și corect analizate de instanța de fond.
Susținerea pârâților apelanți T. P. și T. F. în sensul că ar fi fost încălcat dreptul lor de proprietate, respectiv dreptul de uzufruct, nu poate fi reținută. Astfel, just a reținut prima instanță, că, în conformitate cu prevederile art. 1565 Cod civil, acțiunea pauliană are efecte relative, pentru că prin aceasta se va repara numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant, respectiv intimatul M. P.. Actele atacate sunt declarate inopozabile numai în limita creanței pentru a cărei realizare s-a intentat acțiunea, astfel încât terțul dobânditor are posibilitatea păstrării imobilului oferind reclamantului suma de bani necesară satisfacerii creanței sale, în caz contrar hotărârea de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizând bunul până la încetarea executării silite a creanței.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul formulat.
În temeiul art. 453 și art. 455 NCPC, întrucât apelul se va respinge, va obliga apelanții, în solidar, să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții T. Ș. P. CNP_, T. P. CNP_ și T. F. CNP_ toți cu domiciliul în A., Calea 6 Vânători, nr. 67, județ A., în contradictoriu cu intimatul M. P. CNP_ cu domiciliul în A., ., județ A., împotriva Sentinței civile nr.333 din 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelanții, în solidar, la plata către intimat a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.09.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. A. R. M.
Grefier,
L. K.
Red.RM/ Thred.FM/07.10.2015
6 ex./ 4 .>
Se comunică cu:
apelantul T. Ș. P. cu domiciliul în A., Calea 6 Vânători, nr. 67, județ A.
apelantul T. P. cu domiciliul în A., Calea 6 Vânători, nr. 67, județ A.
apelanta T. F. cu domiciliul în A., Calea 6 Vânători, nr. 67, județ A.
intimatul M. P. cu domiciliul în A., ., județ A.
Prima instanță – Judecătoria A. - Judecător R. A. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 910/2015. Tribunalul ARAD | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 08-09-2015,... → |
|---|
