Contestaţie la executare. Decizia nr. 880/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 880/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 880/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.880
Ședința publică din data de 19 august 2015
Președinte N. S.
Judecător C. N.
Grefier I. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta intimată . A., în contradictoriu cu intimata contestatoare I. C. LEASING IFN SA, împotriva încheierii civile nr. 2710/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei intimată – avocat Ț. O. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei contestatoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Instanța pune în discuție excepția inadimisibilității apelului invocată de intimată prin întâmpinare.
Reprezentantul apelantei solicită respingerea excepției inadimisibilității apelului, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 444 Cod procedură civilă.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 21 iulie 2015, constată că prin încheierea civilă nr. 2710/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea I. C. Leasing IFN S.A., în contradictoriu cu intimata T. S.R.L., s-a compensat debitul în cuantum de 4114,35 lei cu suma de 1207,21 lei și s-a constatat că I. C. Leasing Ifn S.A. datorează intimatei suma de 2907,14 lei debit principal. S-a dispus anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.52 din data de 23.02.2015 din dosarul de executare nr.52/2015 al B. G. A. G. în sensul reducerii cheltuielilor de executare constând în onorariu avocat de la 1600 lei la 300 lei și au fost anulate actele de executare ulterioare efectuate în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare nr.52/2015 pentru suma de 1300 lei reprezentând cheltuieli de executare silită. S-a respins în rest și s-a consemnat cauțiunea în cuantum de 650 lei achitată prin recipisa nr._/1 la dispoziția B. G. A. G..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3057/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 267/30.10.2014 a Tribunalului A., contestatoarea a fost obligată la restituirea către intimată a sumei de 2514,35 lei și a sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată.
Întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația de plată, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința mai sus menționată și în cadrul dosarului execuțional nr. 52/2015 al B. G. A. G., intimata-creditor a pornit executarea silită împotriva contestatoarei-debitoare, în vederea realizării unei creanțe în sumă de 6472,53 lei, din care 4114,3 lei debit și 2358,18 lei cheltuieli de executare silită, sens în care s-au emis adresele de înștiințare și respectiv de înființare a popririi.
În ceea ce privește necompetența executorului judecătoresc, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 781 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui biroul se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit. Astfel, în materia popririi legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă, alegea aparținând creditorului care poate depune cererea de poprire la oricare dintre executorii competenți potrivit dispozițiilor art. 781 Cod procedură civilă, respectiv atât la executorul de la domiciliul sau sediul debitorului, cât și la executorul de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
În cauză, având în vedere că intimata a solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprirea conturilor GP Con SRL, .. și M4 Group Transilvania S.R.L., terți care au sediile în A., B. G. A. Gabril cu sediul în A. este competent sub aspect teritorial în efectuarea executării silite.
În ceea ce privește compensația invocată de contestatoare instanța de fond a reținut că într-adevăr, potrivit art.1617 Cod civil, compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, însă în cauză contestatoarea nu a făcut dovada că ar deține o astfel de creanță împotriva intimatei. Facturile emise de contestatoare și neînsușite de intimată, nu pot fi avute în vedere de instanță, în sensul urmărit de aceasta. În lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, văzând și că intimata a recunoscut suma de 1207,21 lei, instanța de fond a compensat debitul în cuantum de 4114,35 lei cu suma de 1207,21 lei și a constatat că I. C. Leasing Ifn S.A. datorează intimatei suma de 2907,14 lei debit principal.
În ceea ce privește suma datorată de contestatoare cu titlu contravaloare onorariul de avocat în faza de executare silită, instanța de fond a redus valoarea acestuia cu suma de 1300 lei, rămânând în sarcina contestatoarelor să achite cu acest titlu numai suma de 300 lei, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din dosarul de executare silită atașat, în cadrul executării silite apărătorul ales a redactat doar cererea de executare silită prin care solicită executorului judecătoresc punerea în executare a titlurilor executorii față de debitoare, alte demersuri nefiind făcute de către aceasta.
Potrivit art. 451 alin. 2 noul Cod proc. civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Sub acest aspect și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotărârea din 22.02.2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României (Lupas și altii împotriva României, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpana și Mazare împotriva României Curtea reamintește că, în aplicarea art. 41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen și Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr. 23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de creditoare apărătorului lor ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art. 31 din Legea nr. 51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și efectele pe deplin între părțile contractante, în lumina principiului conținut de art.1270 noul C.civ, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de contestator – (terță persoană față de convenție) în totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Având în vedere considerentele dezvoltate anterior, instanța de fond a admis contestația la executare formulată, în ceea ce privește cheltuielile de executare silită, în partea reprezentând onorariul de avocat achitat de creditor pentru aceasta fază procesuală și le-a redus de la 1600 lei la 300 lei.
Ca atare, față de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 712 alin.1 cod procedură civilă potrivit cărora” împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare” instanța de fond a admis în parte contestația la executare și a compensat debitul în cuantum de 4114,35 lei cu suma de 1207,21 lei și a constatat că I. C. Leasing Ifn S.A. datorează intimatei suma de 2907,14 lei debit principal. S-a dispus anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.52 din data de 23.02.2015 din dosarul de executare nr.52/2015 al B. G. A. G. în sensul reducerii cheltuielilor de executare constând în onorariu avocat de la 1600 lei la 300 lei. Anulează actele de executare ulterioare efectuate în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare nr.52/2015 pentru suma de 1300 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
În temeiul art.720 alin.6 Cod pr civ, s-a consemnat cauțiunea în cuantum de 650 lei achitată prin recipisa nr._/1 la dispoziția B. G. A. G., iar în temeiul art.453 cod procedură civilă, s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel intimata . A. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, privind cheltuielile de judecată solicitate și obligarea reclamantei la plata sumei de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, invocând în drept dispozițiile art. 781 NCPC, art. 466-482 C.pr.civ.
În motivarea cererii de apel, apelanta susține că instanța de fond a aratat în considerentele hotărârii (ultimul paragraf) că va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, aceasta cu toate că la dosarul cauzei este depusă factura și chitanța reprezentând cheltuieli de judecată în cuantum de 1240 lei.
La data de 4 august 2015, prin serviciul registratură al instanței, intimata I. C. Leasing Ifn S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție respingerea apelului ca fiind inadmisibil, iar pe fond respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând în drept dispozițiile art. art. 205. art. 206, art. 444 alin. 1, art. 445, art. 453 si art. 451 alin. (2) NCPC.
În motivarea poziției sale intimata a arătat că, în fapt, între I. Leasing și T. s-au desfășurat relații comerciale, având ca obiect încheierea Actului de Novație prin schimbare de debitor la Contractului de Leasing Financiar nr. 070620AC03 din 21.06.2007. Ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin acest contract, intimata a procedat la demararea unei proceduri de executare silită împotriva T., în vederea recuperării sumelor restante. În acest sens, a fost deschis dosarul execuțional nr. 285/2012 de către B. B. L. M..
Împotriva acestei proceduri de executare silită T. a formulat contestație, înregistrată de către Judecătoria A. sub nr._ . Prin Sentința nr. 7755/2013, pronunțată în acest dosar, instanța a admis în parte contestația și a redus onorariul avocațial la 2.000 lei și onorariul executorului judecătoresc la 5.038,46 lei. Ulterior, apelanta a formulat cerere de întoarcere a executării silite, formându-se astfel dosarul nr._, pe rolul Judecătoriei A..
În cadrul acestui dosar, instanța, în considerarea Sentinței nr. 7755/2013, a admis în parte cererea formulată și, pe cale de consecință, a redus cuantumul sumelor pe care I. Leasing le datorează societății T.. Astfel, prin Sentința nr. 3057/2014, pronunțată în dosarul nr._, instanța de judecată a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 2.514,35 lei către T.. De asemenea, în urma respingerii recursului, instanța a dispus obligarea I. Leasing la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul Contractului de Leasing, la data notificării (26.01.2015) T. datoră intimatei suma de 8.710,48 lei.
Având în vedere existența celor două datorii reciproce, intimata I. C. Leasing Ifn S.A. a insistat în soluționarea amiabilă a diferendului, fiind purtate în acest sens o . convorbiri telefonice cu reprezentanții T.; de asemenea, a trimis și două adrese către apelantă, fără însă a ajunge la un rezultat. Cu toate acestea, T. a refuzat să recunoască existența celor două datorii reciproce și, drept urmare, a procedat la demararea procedurii de executare silită împotriva intimatei pentru recuperarea sumei în cuantum de 6.472,52 lei (4.114.3 lei debit la care au fost adăugate cheltuieli de executare silită în cuantum de 2.358,18 lei). În acest sens, a fost deschis dosarul de executare nr. 52/2015, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc G. A..
Intimata a formulat la data de 25.03.2015 contestație la executare împotriva procedurii de executare silită demarate de către T., ce formează obiectul dosarului nr. 52/2015. Contestația la executare formulată de către intimată a fost admisă în parte de către Judecătoria A. prin încheierea Civilă nr. 2710 pronunțată în ședință publică la data de 18.05.2015. Astfel, instanța de fond a dispus compensarea debitului in cuantum de 4.1 14,3 lei cu suma de 1.207.21 lei, și a constat că I. Leasinu datorează apelantei suma de 2.907.14 lei. Mai mult, Judecătoria A. a dispus reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu avocat de la 1.600 Ici la 300 lei. Așa cum se poate observa din cuprinsul considerentului hotărârii, instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că nu au fost solicitate cheltuieli dc judecată, făcând referire strict la poziția intimatei. Așa cum lesne se poate observa din documentele depuse la dosarul cauzei, intimata nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (nici măcar a taxei de timbru). Totuși, intimata consideră că nstanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către apelantă în cadrul dosarului nr._ . Astfel, intimata invocă inadmisibilitatea apelului formulat de către T., în baza ar. 444 alin. (I) NCPC, coroborat cu an. 445 NCPC.
În ce privește excepția inadmisibilității formulării apelului sub aspectul art. 444 alin. (1) NCPC, coroborat cu art. 445 NCPC, intimata arată că în temeiul art. 248 alin. (I) NCPC instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Cu referire la situația din prezenta cauză, așa cum s-a menționat anterior, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către T.. În atare situație, sunt aplicabile prevederile imperative ale art. 444 alin. (1) NCPC, conform căruia „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz. apel sau recurs împotriva acelei hotărâri [...]". Mai mult. din dispozițiile art. 445 NCPC. conform cărora îndreptarea, lămurirea. înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art. 442-444, rezultă clar faptul că solicitarea apelantei de completare a hotărârii în ceea ce privește cheltuielile de judecată, nu poate fi admisibilă pe calea apelului. Astfel cum este prevăzut la art. 444 alin. (1) NCPC, apelanta avea posibilitatea să solicite completarea hotărârii printr-o cerere separată, în același termen în care putea declara apel. Totuși, în ciuda dispozițiilor imperative prin care se prevede clar că în astfel de situații trebuie formulată o cerere de completare a hotărârii, T. a înțeles să formuleze apel.
Astfel, având în vedere că apelanta nu a formulat cerere de completare a hotărârii în termenul stabilit de art. 444 alin. (1), rămânând astfel în pasivitate, introducerea unei astfel de cereri în momentul de față ar fi tardivă, în plus, apelanta a fost reprezentată de apărător pe tot cursul procesului, drept urmare ar fi trebuit să aibă în vedere prevederile în materie amintite mai sus. Cum a reținut și doctrina, în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cereri principale sau accesorii, partea nu mai are posibilitatea de a se plânge de această omisiune pe calea apelului sau recursului . Aceasta este o veritabilă excepție de la regula dezînvestirii instanței, nu însă și de la principiul autorității de lucru judecat, hotărârea inițială intrată în puterea lucrului judecat fiind numai „completată" și nu „reconsiderată”. Așadar, în lumina celor descrise anterior, apelul formulat în prezenta cauză este inadmisibil.
În situația în care se va considera că Judecătoria A. în mod greșit a reținut faptul că T. nu a solicitat cheltuieli de judecată, intimata solicită respectuos respingerea apelului formulat de Tranportgaz, întrucât dovezile în baza cărora apelanta solicită cheltuielile de judecată nu au fost depuse la dosar, ia în virtutea rolului activ, se solicită instanțe să verifice dacă apelanta a depus la dosarul cauzei, în ședință publică (în vederea respectării principiului contradictorialității), dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura fiscală aferentă serviciilor de asistență juridică împreună cu chitanța, OP-ul prin care a fost efectuată plata, sau orice alt document justificativ, întrucât conform art. 452 NCPC, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Trebuie avut în vedere faptul că. în ipoteza în care documentele enumerate anterior nu au fost depuse la dosar, sau au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, instanța de fond în mod corect a concluzionat asupra faptului că apelanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata mai arată că, potrivit prevederilor art. 453 alin. (2) NCPC „când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dipnne compensarea cheltuielilor de judecată”. Conform doctrinei, dacă pretențiile ce formează obiectul judecății sunt admise parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretențiilor admise, deoarece ambele părți sunt în culpă procesuală, cel care a câștigat pentru că a solicitat mai mult decât i se datora, iar cel care a pierdut pentru că a provocat procesul . Articolul 453 alin. (2) lasă libertatea totală de decizie nuanțelor cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, prin folosirea termenului, - poate -, fapt pentru care convingerea instanței trebuie să primeze în astfel de cazuri. În ipoteza în care instanța ar considera faptul că parte din culpa procesuală aparține intimatei, fapt pentru care vor fi obligați la plata de cheltuieli de judecată, trebuie avute în vedere aspectele cu privire la caracterul rezonabil al onorariului raportat la complexitatea litigiului. Așa cum reiese din cererea de apel, pretențiile T. cu privire la cheltuielile de judecată sunt în valoare totală de 1.240 lei. Valoarea sumelor ajustate de instanța de fond este de 3.207,17 lei prin compensarea unei datorii reciproce dintre cele două societăți și prin reducerea onorariului avocațial din cadrul dosarului de executare de la 1.600 lei la 300 lei. În aceste condiții, pe aceleași considerente ca și cele ale instanței de fond, cu privire la onorariul avocațial din cadrul dosarului de executare, este evident faptul că suma de 1.240 lei, reprezentând onorariul avocațial, este exagerată în raport de valoarea și complexitatea litigiului și, pe cale de consecință, ar trebui redusă. Așa cum se poate observa din dosarul de fond, demersurile juridice ale apărătorului ales al T. ca și cauză în sine, nu au prezentat o complexitate sporită, fapt pentru care valoarea onorariului solicitat de către apelantă nu se justifică.
În fine, în sprijinul celor prezentate anterior, în opinia intimatei trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 451 alin. 2 NCPC care prevăd în mod expres faptul că instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul, trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor, și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea uni apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 466-482 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este nefondat, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Pentru început, trebuie arătat că intimata T. la termenul de judecată din 11.05.2015 (f. 139), cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, a solicitat instanței compensarea unor creanțe, respingerea în rest a contestației la executare promovate de I. C. și acordarea cheltuielilor de judecată. Prima instanță a dispus amânarea pronunțării soluției pentru data de 18.05.2015, pentru ca părțile să depună concluzii scrise.
La momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului din 11.05.2015, intimata nu depusese la dosar dovada cheltuielilor de judecată efectuate, însă, ulterior, în termenul de amânare a pronunțării, aceasta a depus la dosar concluzii scrise, la care a atașat și factura, respectiv chitanța privind achitarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial de 1240 lei (f. 143).
Or, potrivit art. 452 Cod procedură civilă partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Așadar, din analiza normei legale de mai sus, rezultă cu claritate că partea interesată în recuperarea cheltuielilor de judecată trebuie să administreze dovezile privind cuantrumul și plata cheltuielilor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, iar nu în cadrul termenului de amânare a pronunțării.
În speța de față, dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă la data de 14.05.2015, așadar după momentul închiderii dezbaterilor ce a avut loc la 11.05.2015, fapt care conduce la sancțiunea neluării în seamă a dovezii depuse cu nerespectarea termenului stabilit de art. 452 Cod procedură civilă.
În concluzie, chiar dacă prima instanță a reținut eronat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, tribunalul nu poate da curs cererii intimatei de acordare a acestor cheltuieli, având în vedere că nu s-a depus dovada achitării acestora cel târziu la data închiderii dezbaterilor; de altfel, soluția primei instanțe prin care s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată este mai favorabilă părții decât o eventuală soluție de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor, motiv pentru care instanța de apel nu poate proceda la schimbarea soluției fără a înrăutăți situația apelantei în propria cale de atac.
Mai trebuie arătat că instanța de apel nu împărtășește opinia contestatoarei în sensul că prima instanță ar fi omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de T.. În realitate, tribunalul va aprecia că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii acestuia, dar într-o manieră eronată, astfel că nu se poate pune problema inadmisibilității apelului ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 444 al. 1 Cod procedură civilă.
Față de cele expuse anterior, în temeiul art. 480 al. 1 Cod proceduă civilă raportat la art. 452 Cod proceduă civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de intimata . A. împotriva încheierii civile nr. 2710/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Văzând că în apel nu s-au cerut cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimata . A. împotriva încheierii civile nr. 2710/18.05.2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 august 2015.
Președinte, Judecător,
N. S. C. N.
Grefier,
I. M.
Red. NC
Thred. VM/MI
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
Apelanta - T. S.R.L - A., P-ța A. I., nr. 16, . - la av. Ț. O.
intimata I. C. Leasing IFN S.A - București, ., . (la SCA Peterka și Asociații)
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător R. A. C.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 19-08-2015, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 102/2015. Tribunalul... → |
|---|
