Contestaţie la executare. Sentința nr. 1060/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1060/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 743/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADoperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 743
Ședința publică din 16 iunie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelurile exercitate de apelanta V. România SA și apelanții C. L. N. și C. R. împotriva sentinței civile nr. 1060/26.02.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei V. România SA – avocat C. B. din Baroul T. în substituirea avocat A. B. din Baroul M. și reprezentantul apelanților C. L. N. și C. R. – avocat C. M. I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul exercitat de V. România SA este legal timbrat cu 500 lei taxă judiciară de timbru, iar cel formulat de C. L. N. și C. R. este legal timbrat cu 132 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantei – contestatoarei depune la dosar delegația de substituire, iar d-l avocat C. M. depune chitanța nr. 10/18.02.2015 de plată a onorariului avocațial în cuantum de 800 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Avocatul apelantei V. România SA solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul anulării formelor de eecutare, pentru necompetența executorului judecătoresc. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Solicită respingerea apelului părților adverse.
Avocatul apelanții C. L. N. și C. R. cere admiterea apelului formulat de clienții săi și respingerea integrală a contestației. Solicită respingerea apelului părții adverse, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 21.04.2015, constată că prin sentința civilă nr. 1060/26.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins excepția tardivității contestației. A admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea V. România SA în contradictoriu cu intimații C. L. N. și C. R.. A dispus reducerea cheltuielilor de executare silită în dos. ex. nr. 683/2014 al B. C. G. constând în onorariu de avocat pentru faza de executare silită de la 4000 lei la 300 lei. A dispus restituirea către contestatoare a sumei de 1000 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că intimații-creditori C. L. N. și C. R. au înregistrat la executorul judecătoresc C. G. din A. cererea de executare silită a contestatoarei-debitoare V. România SA, în baza titlului executoriu – decizia civilă nr. 39R/ 08.10.2014 a Tribunalului A. (dos. nr. 4081/ 108/2014*), potrivit căruia calitatea de debitoare o are V. România SA București. A Înlăturat motivul contestației privitor la necompetența teritorială a executorului judecătoresc din A., având în vedere dispozițiile art. 109 C.pr.civ., precum și faptul că în speță este vorba de o executare silită izvorâtă din acte încheiate de sucursala din A. a contestatoarei-debitoare V. România SA. În ce privește însă cererea contestatoarei de reducere a onorariului de avocat din faza de executare silită (4000 lei), aceasta este întemeiată, având în vedere aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 451 al. 2 C.pr.civ. (C.). Cum fundamentul acordării cheltuielilor de executare silită avansate de creditor, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală (refuzul de executare a hotărârii), înseamnă că acel contract, încheiat de creditor cu avocatul său, își va produce efectele și față de debitor, în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale și anume principiul reparării integrale. Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Având în vedere cele de mai sus, precum și dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța va reduce onorariul de avocat plătit de intimați avocatului lor (4000 lei), în sensul că va obliga contestatoarea doar la plata sumei de 300 lei față de intimați, cu titlu de onorariu de avocat pentru faza de executare silită, apreciind că această sumă este rezonabilă raportat la obiectul cauzei (executare silită prin intermediul executorului judecătoresc), ce nu presupune consultații laborioase din partea avocatului, precum și la activitatea desfășurată de către avocat - în speță doar cererea de executare silită adresată executorului a fost redactată de avocat (cerere care conține simpla solicitare de punere în executare a titlului executoriu, deci nu este vorba de o cerere complexă, ba dimpotrivă), neexistând dovada vreunor alte acte efectuate de avocat. Intimații - creditori aveau și au dreptul de a plăti avocatului lor orice sumă de bani doresc, însă contestatoarea - debitoare nu poate fi obligată de plano la acea sumă cu titlu de cheltuieli de executare silită, ci doar la una rezonabilă, potrivită cu natura pricinii sau munca avocatului. Pentru cele mai sus expuse și ținând seama de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia nu se poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care dovedește caracterul real, necesar și rezonabil al valorii lor, prima instanță a admis în parte contestația la executare și va dispune reducerea cheltuielilor de executare silită în dos. ex. nr. 683/2014 al B. C. G. constând în onorariu de avocat pentru faza de executare silită de la 4000 lei la 300 lei. În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, se va dispune restituirea de către Primăria Sectorului 2 București către contestatoare a sumei de 1000 lei (ce a fost achitată de contestatoare cu titlu de taxă judiciară de timbru), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel contestatoarea V. R. SA solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii în tot a contestației la executare formulate și, pe cale de consecință, anularea actelor de executare întreprinse În dosarul de executare nr. 683/2014 precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel arată că în mod eronat a reținut prima instanță că a fost încheiat contractul cu V. România SA Sucursala A., căci parte în contract a fost V. România SA. Executarea a fost pornită împotriva acesteia din urmă, iar încheierea de încuviințare a executării silite privește această persoană. În conformitate cu disp. art. 651 NCPC, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel, însă potrivit art. 651 alin 1 lit. b) din NCPC, în cazul urmării silite a bunurilor mobile este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află sediul debitorului. Pe de altă parte, dispozițiile art. 781 NCPC, stipulează că poprirea se înființează de executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul sau terțul poprit. În materia executării silite prin poprire ori în materie de obligații de a face, instanța de executare nu poate fi decât judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul ori sediul debitorului (V. Sector 2 - București) ori cel al terțului poprit (BNR - București - sector 3), măsura popririi neputând fi înființată decât de executorul care își desfășoară activitatea în circumscripția teritorială a unei asemenea instanțe. A invocat art. 7 al. 1 pct. 31 din OUG nr. 99/2006.
În drept invocă disp. art. 466 și următoarele NCPC.
Apelanții C. L. N. și C. R. au solicitat, prin apel, admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii integrale a contestației la executare.
În motivare, au arătat că invocă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 51/1995 și art. 669 alin. 4 teza I NCPC. Onorariul avocațial perceput pentru faza executării silite a fost stabilit prin raportare la complexitatea executării silite a creanței, la întinderea creanței care urmează a fi executata in cuantum de 13.427,89 CHF, consultanța acordată, pregătirea și înregistrarea dosarului execuțional (legalizare hotărâri, redactare cerere executare silită, etc), informarea permanentă cu privire la fazele de executare. Consideră că executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în obținerea titlului executoriu - copie legalizată a sentinței civile, a deciziei, consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări ce se impun a fi făcute atât pentru pregătirea dosarului execuțional cât și pe parcursul fazei de executare silită, la biroul executorului judecătoresc, la instanțele de judecată, etc., urmărirea procedurii de executare, formularea apărărilor și susținerea acestora în fața instanțelor de judecată, formularea și susținerea unor eventuale cereri pentru validarea popririi terți, etc. In speță, arată că onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării creanțelor, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut. Consideră că prima instanță a omis că debitoarea se afla în culpă pentru neexecutarea voluntară a obligațiilor care i-au fost impuse prin titlurile executorii, creanța nefiind achitată integral nici până la această dată. Consideră că reaua credință ar putea fi imputată debitoarei care, cu toate că a avut o așa zisa înțelegere cu executorul judecătoresc ca acesta să revină asupra onorariului stabilit prin reducerea lui, plătind onorariul redus executorului și sume de bani ce decurgeau din titlu executoriu, imediat după achitarea acestor sume de bani a formulat o contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare, întoarcerea executării, invocând excepția necompetenței teritoriale a executorului investit de către creditor.
În drept invocă disp. art. 451-453, 471, 480, 669 și 717 C..
Prin întâmpinare, intimații C. L. N. și C. R. au solicitat respingerea apelului băncii, cu motivarea că prin cererea de executare silită a solicitat executorului judecătoresc recuperarea de la debitoarea contestatoare a unei sume de bani stabilită și determinata exact în titlu executoriu și neachitată de bună voie de către aceasta. Consideră aplicabile în speță prevederile art. 651 alin. 1 lit. b) C. și nu ale art. 651 alin. 1 lit. c) C. invocate de către contestatoare. Arată că nu au solicitat executorului judecătoresc a obliga apelanta V. România SA la anularea comisionului de risc ci obligarea la plata sumei stabilite în titlu executoriu. Precizează că debitoarea contestatoare are sucursala în municipiul A., sucursală unde deține bunuri și unde de altfel s-a și încheiat convenția de credit, astfel că executorul judecătoresc C. G. este competent a executa silit debitoarea in baza titlului executoriu. Apreciază că față de aceste considerente prima instanță în mod corect a respins această excepție reținând că executarea silită a fost efectuată de către un executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei A. în considerarea dispozițiilor art. 109 C.. Arată că așa cum rezultă din dosarul execuțional nr. 683/2014 al B. C. G. se execută obligații rezultate din convenția de credit încheiată de aceștia cu V. România SA - Sucursala A. motiv pentru care apreciază criticile apelantei ca fiind nefondate.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
În primul rând, se impune a se determina cadrul executării silite prin prisma obiectului ei și a cererii de executare silită.
Titlul executoriu constă în decizia civilă nr. 39R/08.10.2014 a Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ *) prin care au fost admise recursurile declarate de reclamantul Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest T. prin Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A., de intervenienții T. A. și T. E. R., C. L. N. și C. R., B. S. A. împotriva sentinței civile nr. 2502/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012. A fost modificată în parte sentința în sensul admiterii cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest T. prin Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A. împotriva pârâtei .. A constatat că este abuzivă clauza referitoare la comisionul de risc și ulterior comisionul de administrare din convențiile de credit bancar arătate în procesul verbal de constatare . nr._ încheiat la data de 26.10.2012 de către reclamant și a dispus înlăturarea acestora. În baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 193 /2000, republicată, a aplicat pârâtei amenda în cuantum de 1.500 lei, câte 500 lei pentru fiecare convenție de credit bancar arătate în procesul verbal de constatare din data de 26.10.2012 încheiat de către reclamant. A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții T. A. și T. E. R., C. L. N. și C. R., B. S. A.. În ceea ce îi privește pe apelanții C. L. N. și C. R. a dispus înlăturarea comisionului de risc redenumit comision de administrare prevăzut de art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit bancar nr._ din 15.07.2008 încheiată între C. L. N., C. R. și pârâta . și restituirea sumei de 13.427,89 CHF sau echivalentul în lei la data plății achitată cu titlu de comision de risc redenumit comision de administrare de la data încheierii convenției până la data de 20.11.2012. A menținut în rest sentința (au fost admise în principiu cererile de intervenție). Fără cheltuieli de judecată.
Din dosarul de executare silită nr. 683/2014 al executorului judecătoresc C. G. din A. rezultă că apelanții C. L. N. și C. R. au formulat, la 04.12.2014, cererea de executare silită imobiliară și mobiliară împotriva V. România SA, cu sediul în București, prin Sucursala/Agenția A. pentru recuperarea sumei de 13.427,89 CHF sau echivalentul în lei la data plății reprezentând contravaloarea comisionului de risc. Au cerut poprirea conturilor bancare ale debitoarei în raza de competență a executorului judecătoresc, precum și executarea silită mobiliară și imobiliară.
Executarea silită a fost încuviințată de executorul judecătoresc prin încheierea din 05.12.2014 în toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
Executorul judecătoresc a emis doar somația mobiliară la 05.12.2014, iar nu și o somație imobiliară.
La 16.12.2014 executorul judecătoresc a redus cheltuielile de executare la suma de 8.060 lei, prin diminuarea onorariului său.
Art. 651 din codul de procedură civilă (C.) – Legea nr. 134/2010 este norma ce reglementează competența executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel, iar art. 651 alin. (4) din același cod arată că nerespectarea dispozițiilor acestui articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.
Conform 651 alin. 1 C., „Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează: a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul; b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului; c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.”
Deci, în cazul de față, este vorba despre executarea silită mobiliară, creditorii punând în executare doar dispoziția titlului executoriu referitoare la plata sumei ce bani ce reprezenta comisionul de risc/administrare încasat abuziv. Executarea silită nu vizează și o eventuală obligația de a face referitor la dispoziția din același titlu executoriu constând în „înlăturarea comisionului de risc redenumit comision de administrare”. De asemenea nu este o executare silită imobiliară căci creditorii nu urmăresc bunuri imobile, fructe prinse de rădăcini și nici nu sunt întrunite cerințele art. 887 C. pentru executarea silită directă imobiliară.
În cazul popririi, art. 781 C. stabilește o normă de competență teritorială alternativă a executorului judecătoresc, fără a exclude norma cu caracter general a art. 651 alin. 1 lit. b C., conform cărora competența teritorială a executării silite aparține executorului judecătoresc ce își are sediul în circumscripția curții de apel pe raza căreia domiciliază debitorul. Art. 781 C. stabilește o competență teritorială a executorului judecătoresc alternativă în funcție tot de domiciliul/sediul debitorului, cu adăugarea, drept criteriu al aceleași competențe, și a sediului terțului poprit.
În cazul de față, creditorii, iar nu debitoarea, au domiciliul în mun. A., jud. A., pe raza teritorială a Curții de Apel Timișoara. Debitoarea – apelantă are sediul în București, deci în circumscripția Curții de Apel București.
Executorul judecătoresc ce efectuează executarea silită are sediul în mun. A., jud. A., aflată în raza teritorială a Curții de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție se află domiciliul creditorilor, iar nu și sediul debitoarei.
În consecință, executorul judecătoresc C. G. din A., jud. A. a emis actele de executare silită cu încălcarea normelor imperative de competență teritorială, ceea ce atrage nulitatea necondiționată a acestora conform art. 651 alin. 5 C..
Dispozițiile art. 651 și art. 781 C. fac referire la sediul persoanei juridice, iar nu și la eventualele sale sedii secundare.
Se remarcă faptul că legiuitorul a înțeles să facă distincția între sediul principal și cel secundar al persoanei juridice doar atunci când s-a referit la cel secundar, motiv pentru care sediul principal este desemnat în actele normative prin termenul de „sediu”.
Sediul persoanei juridice (cel principal) este cel înscris în actul de constituire sau statutul persoanei, conform art. 227 alin. 1 din noul cod civil – Legea nr. 287/2009 republicată (NCC) și care figurează ca atare în registrul comerțului.
Art. 227 alin. 2 NCC recunoaște dreptul persoanei juridice de a avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 97 din același cod privitoare la domiciliul ales (adică, posibilitatea părților unui act juridic de a alege un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute din acel act, alegere ce trebuie făcută în scris).
Art. 107 alin. 1 C. a stabilit, cu valoare de regulă, criteriul domiciliului/ sediului pârâtului în determinarea competenței teritoriale a instanței de judecată. În privința persoanei juridice de drept privat ce are dezmembrăminte, art. 109 din același cod cuprinde o normă alternativă în favoarea instanței locului „unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta”.
Așadar, reclamantul are o opțiune între instanța de la sediul principal și cea de la sediul secundar al respectivului dezmembrământ doar în ceea ce privește acțiunea de drept comun (care în cazul de față a fost acțiunea creditorilor formulată împotriva debitoarei V. având ca obiect desființarea unor clauze contractuale abuzive), reguli ce nu se mai aplică în faza executării silite, unde Codul de procedură civilă a stabilit norme speciale de competență. Or, atunci când, într-un domeniu, legiuitorul a creat norme speciale ce derogă de la cele cu caracter general, cele dintâi se aplică cu înlăturarea celor generale, conform principiului specialia generalibus derogant (normele speciale derogă de la cele generale).
În plus, în dosarul de fond – cel în care a fost pronunțat titlul executoriu – a fost parte în proces V. România SA, iar nu Sucursala ori Agenția acesteia din A.. De asemenea, în considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 39R/08.10.2014 a Tribunalului A. se menționează convenția de credit bancar nr._ din 15.07.2008 încheiată de C. L. N. și C. R. cu ..
Așadar, din moment ce în dosarul în care a fost soluționat fondul litigiului părților (finalizat cu hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu pus în executare în dosarul execuțional nr. 683/2014 al executorului judecătoresc C. G.) calitatea de pârât în proces nu a avut-o dezmembrământul debitoarei V. SA (adică sucursala din A.), ci însăși persoana juridică (banca) apare evident că și urmărirea silită nu poate fi realizată decât împotriva debitorului evidențiat de titlul executoriu, și anume V. SA.
Nu se contestă faptul că apelanta are dezmembrăminte, inclusiv pe raza teritorială a Curții de Apel Timișoara. Problema, în speța de față, o reprezintă faptul că în materia competenței executorului judecătoresc dispozițiile art. 651 și art. 781 C. restrâng norma de competență teritorială la cea care are drept criteriul sediul persoanei juridice de drept privat, altfel spus la sediul principal, cu excluderea celor secundare. Ambele texte legale face referire în mod exclusiv la sediul debitorului. Or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).
Această concluzie este întărită și de distincția pe care o face legiuitorul în cazul popririi asupra conturilor bancare, prin introducerea pe lângă criteriul sediului principal al debitorului și al terțului poprit și pe cel al sediului secundar al instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul (art. 781 alin. 2 fraza I teza finală).
Necompetența teritorială a executorului judecătoresc Atrage, conform art. 651 alin. 4 C. anularea întregii executării silite, deci și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și a celei de reducere a acelorași cheltuieli, situație în care criticile aduse sentinței civile nr. 1060/26.02.2015 a Judecătoriei A. de către apelanții C. L. N. și C. R. rămân fără obiect, motiv pentru care tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul exercitat de apelanții C. L. N. și C. R..
Pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, în baza art. 480 alin. 2 C., tribunalul va admite apelul exercitat de apelanta V. România SA și va schimba sentința civilă în sensul că va admite excepția necompetenței teritorială a executorului judecătoresc. Pe cale de consecință, în temeiul art. 711 alin. 1 și art. 719 alin. 1 C., va admite contestația la executare și va anula actele de executare din dosarul de executare nr. 683/2014 al executorului judecătoresc C. G. din A..
Apelanta V. România SA nu a cerut cheltuieli de judecată.
Văzând că apelanții C. L. N. și C. R. nu au avut câștig de cauză nu beneficiază de dispozițiile art. 453 alin. 1 C., așa încât urmează a fi respinsă cererea accesorie a acestora având ca obiect cheltuielile lor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta V. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI_, înregistrată la registrul bancar sub nr. RB-PJR-048/2000 în contradictoriu cu intimații C. L. N., CNP_ și C. R., CNP_, ambii domiciliați în A., ., .. 16, jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 5/7, ., jud. A. împotriva sentinței civile nr. 1060/26.02.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă, în sensul că admite contestația la executare exercitată de petenta V. România SA în contradictoriu cu intimații C. L. N. și C. R..
Admite excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc și anulează actele de executare din dosarul de executare nr. 683/2014 al executorului judecătoresc C. G. din A..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2015.
Președinte Judecător
T. B. M. A.
Grefier
M. C.
Red. M.A./Tehnored. M.A./V.L.
6 ex./4 .
Se comunică apelanților:
1. V. România SA - București, .. 42, . 10, sector 2
2. C. L. N. – A., ., nr. 5/7, ., jud. A. (la av. C. M.)
3. C. R. – A., ., nr. 5/7, ., jud. A. (la av. C. M.)
Prima instanță – Judecătoria A., judecător A. N.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 733/2015. Tribunalul ARAD | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
