Prestaţie tabulară. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 90/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 90
Ședința publică din 17 iunie 2015
Președinte L. L.
Judecător C. C. A.
Judecător H. O.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul R. M., în contradictoriu cu reclamantul L. S. V. și în contradictoriu cu pârâții V. M., G. F., R. I. jr., G. A. și G. F., împotriva sentinței civile nr. 86/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului – avocat Zaslo G., lipsă fiind părțile și reprezentanții acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 17.06.2015 reprezentantul intimatului-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
De asemenea, reprezentantul recurentului depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul recurentului arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Nemaifiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării reclamantului L. S. V. la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în rejudecare.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la această instanță la data de 08 mai 2015, constată că prin sentința civilă nr.86/12.03.2015 pronunțată de Judecătoriei Ineu în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților R. I. decedat la data de 23.02.2006 și R. S. decedat la data de 1.09.1993. S-a respins cererea formulată de reclamantul L. S. V. în contradictoriu cu pârâții V. M., R. I., R. M. și R. S., G. A. și G. F. moștenitorii defunctei G. F. decedată la data de 31.05.2009, R. I. junior și G. F.. A fost obligat reclamantul să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1300 lei pentru pârâtul R. M., 1495 lei pentru pârâta G. F., 1450 lei pentru pârâtul G. A., 1595 lei pentru pârâta G. F., 1550 lei pentru pârâtul R. I. junior.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data introducerii acțiunii, 4.09.2008 înregistrată în dosarul nr._, pârâtul R. I. era decedat de la data de 23.02.2006 conform certificatului de deces ., nr._/24.02.2006, iar pârâtul R. S. era decedat de la data de 1.09.1993, conform certificatului de deces nr._/13.10.1993.
Capacitatea procesuală de folosință presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Conform art.41 alin.1 Cod procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată. În consecință, având în vedere că pârâții menționați erau decedați la data introducerii acțiunii, Judecătoria Ineu a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților R. I. decedat la data de 23.02.2006 și R. S. decedat la data de 1.09.1993. În fapt, în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată intitulat „Contractde vânzare-cumpărare” datat 22.05.2008 se arată că a fost încheiat între pârâta V. M., în calitate de promitent-vânzător și reclamantul L. S. V., în calitate de promitent-cumpărător.
Imobilele care fac obiectul înscrisului sub semnătură privată, sunt menționate în titlul de proprietate nr._/1.03.2002, codul 1223-1, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A.. În acest titlu de proprietate sunt înscriși pârâta V. M., pârâtul R. M., defunctul R. I. decedat de la data de 23.02.2006, defunctul R. S. decedat de la data de 1.09.1993 și defuncta G. F. decedată la data de 31.05.2009. Conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar: pârâții R. I. junior și G. F. sunt moștenitorii defuncților R. I. decedat de la data de 23.02.2006 și R. S. decedat de la data de 1.09.1993, iar pârâții G. A. și G. F. sunt moștenitorii defunctei G. F. decedată la data de 31.05.2009.
Cu toate acestea Judecătoria Ineu a constatat că reclamantul a încheiat contractul sub semnătură privată doar cu pârâta V. M..
În drept, din dispozițiile art.6 alin.2 și 3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, art.3, 4 și art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 se desprinde regula că pentru actul juridic civil se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic. Având în vedere aceste prevederi legale, Judecătoria Ineu a constatat că prevederile art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 sunt aplicabile în prezenta cauză.
Prin art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 s-a prevăzut că în situația în care ulterior încheierii unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, ce poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Din reglementările legale enunțate rezultă că, pentru admisibilitatea unei atare acțiuni, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, și anume, să existe un antecontract valabil încheiat; antecontractul să fie dovedit potrivit dreptului comun; una din părți să refuze autentificarea actului; reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract; promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil a dobândi acel bun la data pronunțării sentinței.
Astfel, în ipoteza refuzului promitentului-vânzător de a încheia contractul în formă autentică, promitentul-cumpărător poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Însă, întrucât această hotărâre are caracter constitutiv de drepturi, condiția esențială pentru pronunțarea ei este ca, la momentul judecății, promitentul vânzător să fie proprietar asupra bunului care face obiectul promisiunii.
În consecință, Judecătoria Ineu a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător. Instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, doar dacă se face dovada că imobilul se găsește în patrimoniul vânzătorului la momentul judecății și nu există alte impedimente legale.
Având în vedere că înscrisul sub semnătură privată este semnat în calitate de promitent-vânzător, doar de către pârâta V. M., coproprietar al terenurilor, Judecătoria Ineu a constatat că nu poate suplini consimțământul celorlalți coproprietari, pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la întregul imobil, astfel cum a solicitat reclamantul, cererea fiind neîntemeiată.
Astfel, a constatat că absența calității pârâtului, promitent-vânzător, de proprietar exclusiv al bunurilor care formează obiectul antecontractului, constituie un impediment legal pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, art.3, 4 și art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, Judecătoria Ineu a respins cererea formulată de reclamantul L. S. V. în contradictoriu cu pârâții V. M., R. I., R. M. și R. S., G. A. și G. F. moștenitorii defunctei G. F. decedată la data de 31.05.2009, R. I. junior și G. F..
În temeiul art.274 alin.1 Noul Cod procedură civilă, Judecătoria Ineu a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, în măsura în care au fost justificate de către aceștia, în rejudecare și recurs, astfel: în cuantum de 1300 lei pentru pârâtul R. M. (onorariu pentru avocat), 1495 lei pentru pârâta G. F. (onorariu pentru avocat, taxa de timbru), 1450 lei pentru pârâtul G. A. (onorariu pentru avocat), 1595 lei pentru pârâta G. F. (onorariu pentru avocat, taxa de timbru), 1550 lei pentru pârâtul R. I. junior (onorariu pentru avocat).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul R. M. prin care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării intimatul L. S. V. să-i plătească suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în rejudecare. De asemenea, solicită a se menține restul dispozițiilor hotărârii recurate și obligarea intimatului L. S. V. să-i plătească cheltuielile de judecată în recurs.
În motivare arată că, prin Decizia Civilă nr.6/14.01.2015 a Tribunalului A., pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe au fost admise recursurile declarate de: Girbovan F., R. I. junior, G. A. și G. F. împotriva sentinței civile nr.2214/06.10.2008 a Judecătoriei Ineu, pronunțată în dosar nr._ al acestei instanțe, a fost casată hotărârea recurată și cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Ineu.
Judecătoria Ineu, prin sentința civilă nr.86/2015 din 12.03.2015, pronunțată în dosar nr._ al acestei instanțe, a respins cererea reclamantului L. S. V. și l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul consideră că în mod eronat Judecătoria Ineu a reținut, în rejudecare, faptul că acesta a justificat potrivit chitanțelor de la filele 40-41 din dosar, o cheltuială de judecată în cuantum de 1300 lei (onorariu de avocat) și pe cale de consecință tot în mod eronat l-a obligat pe intimatul L. S. V. să-i plătească suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în rejudecare.
Mai arată că, instanța de fond a reținut faptul că actele doveditoare ale cheltuielilor de judecată se găsesc în original la filele 40-41 din dosar rejudecare.
Recurentul precizează că la dosar sunt depuse de către acesta, în original, chitanța nr. 18 din 02.03.2015 în cuantum de 1250 lei și chitanța nr.19 din 02.03.2015 în cuantum de 250 lei, ambele reprezentând onorariu de avocat.
Prin urmare, recurentul arată că a avut în rejudecare cheltuieli de judecată în suma de 1500 lei și nu de 1300 lei astfel, consideră că intimatul L. S. V. trebuia să fie obligat conform art.274 (l) din vechiul Cod de procedură civilă să-i plătească suma de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 299-316 din vechiul Cod de procedura civilă.
Intimatul L. S. V. a depus la dosar concluzii scrise prin solicită respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimatul L. S. V. arată că, din dispozitivul hotărârii judecătorești, rezultă faptul că acesta a fost obligat la plata unor sume cu titlul de cheltuieli de judecată în cuantum total de 7390 lei. Pârâții în favoarea cărora s-au acordat cheltuielile de judecată au format un consorțiu procesual, munca prestată de către reprezentantul acestora fiind una singura. Ba mai mult litigiul dedus judecății s-a soluționat la primul termen de judecată, după rejudecare.
Faptul că nu a formulat recurs față de acordarea unor cheltuieli de judecată exagerate nu înseamnă nicidecum că ar fi fost de acord cu cuantumul acestora, singurul lucru care l-a determinat să renunțe la recurs fiind riscul provocării unor cheltuieli suplimentare în sarcina acestuia. Cererea recurentului de modificare în parte a hotărârii recurate în sensul că s-ar impune modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată de la 1300 lei la suma de 1500 lei pentru recurentul pârât R. M., nu are nicio justificare raportat la lipsa de complexitate a litigiului, munca prestată și durata efectivă a procesului.
Totodată învederează faptul că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție la primul termen de judecată după rejudecare, reclamanții, prin reprezentant legal nefiind obligați să redacteze înscrisuri suplimentare, să solicite administrarea unor probe suplimentare etc. aspecte ce ar fi presupus un oarecare efort suplimentar din partea părților implicate. Cu atât mai mult, raportat la considerentele deciziei Tribunalului A. prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare, se putea anticipa de la bun început faptul că prezenta cauza ar urma să fie soluționată pe excepție context în care durata și complexitatea procesului va fi una minimală.
În concluzie față de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cauzei nu se poate susține faptul că onorariu total la care s-a ajuns de peste 7000 lei ar fi unul justificat, cu atât mai mult nu se impune mărirea acestuia. Totodată raportat la faptul că prin recursul formulat s-a solicitat doar modificarea în parte a hotărârii recurate, miza acestuia limitându-se la suma de 200 lei, arată că se opune în mod expres acordării oricăror sume cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând recursul de față, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.86/12.03.2015 pronunțată de Judecătoriei Ineu în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților R. I. decedat la data de 23.02.2006 și R. S. decedat la data de 1.09.1993. S-a respins cererea formulată de reclamantul L. S. V. în contradictoriu cu pârâții V. M., R. I., R. M. și R. S., G. A. și G. F. moștenitorii defunctei G. F. decedată la data de 31.05.2009, R. I. junior și G. F.. A fost obligat reclamantul să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1300 lei pentru pârâtul R. M., 1495 lei pentru pârâta G. F., 1450 lei pentru pârâtul G. A., 1595 lei pentru pârâta G. F., 1550 lei pentru pârâtul R. I. junior.
Sunt fondate motivele de recurs ce vizează acordarea greșită a cheltuielilor de judecată către pârâtul R. M.. Astfel, tribunalul reține că la filele 52-53 din dosarul de rejudecare al primei instanțe, se află două chitanțe ce atestă plata onorariului avocațial de către pârâtul R. M., care a câștigat procesul și căruia i se cuvin cheltuieli de judecată. O chitanță este în valoare de 1250 lei și cealaltă în valoare de 250 lei, însumând o valoare de 1500 lei, ce trebuia acordată de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cum prima instanță a obligat reclamantul la plata către pârâtul R. M. a unei sume greșite de 1300 lei, tribunalul, în baza art.312 alin.2 din codul de procedură civilă de la 1865,
Va admite recursul declarat de pârâtul R. M., în contradictoriu cu reclamantul L. S. V. și în contradictoriu cu pârâții V. M., G. F., R. I. jr., G. A. și G. F. împotriva sentinței civile nr.86/12.03.2015,pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul L. S. V. la plata către pârâtul R. M. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În baza art.274 Cod procedură civilă de la 1865, va obliga reclamantul L. S. V. la plata către pârâtul R. M. a cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul R. M., în contradictoriu cu reclamantul L. S. V. și în contradictoriu cu pârâții V. M., G. F., R. I. jr., G. A. și G. F. împotriva sentinței civile nr.86/12.03.2015,pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ineu pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul L. S. V. la plata către pârâtul R. M. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă reclamantul L. S. V. la plata către pârâtul R. M. a cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2015.
Președinte Judecător Judecător
L. L. C. C. A. H. O.
Grefier,
A. B.
Red.C.C.A.
Tehnored.A.B./L.K.
2ex./29.06.2015
Nu se comunică.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1060/2015. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 89/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
