Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 748/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 748/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 748/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 748
Ședința publică din 16 iunie 2015
Președinte T. B.
Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva încheierii civile nr. 254/06.05.2015 pronunțată de Judecătoria L. având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat și văzând că apelanta a cerut judecarea cauzei în lipsă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20.05.2015, constată că prin încheierea civilă nr. 254/06.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria L. a constatat nelegala achitare a taxei de timbru unui alt beneficiar decât cel stabilit prin aplicarea art. 40 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 și a anulat cererea de învestire cu formulă executorie formulată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara - Secția de Drumuri Naționale Timișoara.
Pentru a pronunța încheierea, prima instanță a reținut că, în considerarea adresei specificate în antetul procesului – verbal, aceasta fiind aferentă sediului social, taxa de timbru plătită la Primăria Timișoara, atestată de chitanța depusă la dosar nu este legal achitată, legiuitorul distingând între sediul social (element în considerarea căruia se stabilește beneficiarul taxei de timbru în cazul persoanelor juridice) și sediile secundare.
Textul legal invocat de prima instanță care justifică această concluzie este art. 21 alin. 2 lit. l din Codul fiscal. În consecință, sediul social nu se confundă cu sediile secundare. Sediul social are relevanță pentru stabilirea locului unde se achită taxa de timbre și a beneficiarului acesteia. A invocat art. 40 alin. 1 din OUG 80/2013 și a reținut că din moment ce sediul social al creditoarei se găsește în Sectorul 6 București, potrivit articolului menționat, taxa de timbru trebuia plătită în contul bugetului local al acestui sector.
Cum nu s-a procedat astfel, pentru temeiul de drept menționat, în baza art. 33 din OUG nr. 80/2013, prima instanță, potrivit art. 40 alin. 2 din OUG 80/2013, a dispus ca titularul cererii să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei în contul bugetului local al Sectorului 6 București, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată în mod legal. Astfel, este incidentă excepția nelegalei timbrări a cererii. C., orice sumă achitată în considerarea unei creanțe unui alt beneficiar decât titularul creanței, nu îl liberează pe debitor de plată și nu stinge obligația aferentă. Pentru aceste considerente, cum debitorul taxei de timbru nu și-a îndeplinit astfel obligația, acestuia trebuie să îi fie aplicabilă sancțiunea prevăzută de lege, în acest caz, conform art. 33 din OUG nr. 80/2013 și art. 197 Cod procedură civilă, sancțiunea anulării cererii.
În aceste condiții, prima instanță a considerat că nu mai era necesar să se analizeze îndeplinirea celorlalte condiții de formă aferente înscrisului care se solicită să fie investit cu formula executorie.
Această excepție atrage sancțiunea anulării cererii, considerente pentru care prima instanță a anulat cererea de învestire cu formulă executorie formulată..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin care a solicitat admiterea apelului.
În motivare a arătat că prin încheierea atacată s-a dispus anularea cererii, privind cererea de investire cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.06.2012.
A considerat că prima instanță în mod greșit a dispus anularea cererii, întemeiat pe faptul că nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru.
Ordinul de plată anexat cererii de investire cu formulă executorie a titlului executoriu, face dovada plății taxei judiciare. Cererea a fost formulată de către C. SA - DRDP Timișoara, fiind semnată și ștampilată de reprezentanții aceste unități, iar taxa judiciară a fost plătită în contul Primăriei Municipiului Timișoara, unde se află sediul.
A precizat faptul că ordinul de plată respectiv a fost semnat și transmis electronic către unitatea bancară în vederea executării acestuia, iar unitatea bancară a dat curs acestuia, efectuând plata solicitată, neexistând vreun refuz de plată din partea acesteia.
P. urmare, atâta timp cât plata a fost efectuată în contul Primăriei Municipiului Timișoara, cu destinația de "taxă judiciară”, așa cum rezultă din Ordinul de plată depus la dosar, a considerat că societatea și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru, iar cererea a fost anulată în mod greșit.
Mai mult, prin actele depuse la dosarul cauzei, a făcut dovada că unitatea, chiar dacă nu are personalitate juridică, este împuternicită să formuleze astfel de cereri/plăți. P. urmare, atâta timp cât C. SA a împuternicit DRDP Timișoara în sensul celor arătate, a considerat că plata taxei judiciare este efectuată în mod legal.
Pentru aceste motive, a solicita admiterea apelului formulat împotriva încheierii civile nr. 254/06.05.2015, pronunțată de către Judecătoria L., în dosar nr._ .
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la problema timbrării, tribunalul va reține că C. face parte din categoria instituțiilor publice care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru în cazul în care cererea adresată instanței are ca obiect venituri publice, precum în cazul de față.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 544/2001, prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie națională, precum și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorității publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar.
Or, conform art. 1 din OUG nr. 84/2003, C. este o persoană juridică română, de interes strategic național, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind totodată o societate pe acțiuni cu capital integral de stat; cu alte cuvinte, statul român este acționar unic al C..
În plus, potrivit art. 8 alin. 3 și 4 din OG nr. 2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. Tot la aceste din urmă bugete se varsă și sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice, având astfel valoarea de venituri publice.
Așadar, coroborând art. 2 din Legea nr. 544/2001 cu art. 1 din OUG nr. 84/2003, tribunalul va observa că C. este o instituție publică, iar obiectul cauzei se referă la venituri publice, în înțelesul art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 (fiind vorba de sume care se includ în veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de stat).
În concluzie, petenta C. este scutită de plata taxei de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
P. procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.06.2012 al C. SA a fost sancționat contravențional debitorul I. G. Sere, cu domiciliul în loc. L., jud. A. cu amenda de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 modificată.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în absența contravenientului, fiind comunicat acestuia, conform art. 27 din OG nr. 2/2001 modificată, la data de 18.06.2012, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ce poartă semnătura destinatarului.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 modificată „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”.
Astfel, văzând că procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.06.2012 al C. SA este titlu executoriu, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 raportat la art. 640^1 alin. 1 – 3 C., va admite apelul.
În consecință, va schimba încheierea civilă nr. 254/06.05.2015 a Judecătoriei L., în sensul că va admite cererea formulată de creditorul C. SA, reprezentată de DRDP Timișoara, prin Secția Drumuri Naționale D., și va dispune învestirea cu formula executorie a procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.06.2012 al C. SA.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva încheierii civile nr. 254/06.05.2015 pronunțată de Judecătoria L..
Schimbă în tot încheierea.
Dispune investirea cu formulă executorie a procesului verbal de constatare a contravenției .. R12 nr._/12.06.2012 încheiat debitorului I. G. Sere.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB./Thred.MC
3 ex./1 .
Se comunică cu:
- apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara – Timișoara, .. 18, jud. T.
Primă instanță - Judecătoria L. - judecător E. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 89/2015. Tribunalul ARAD | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 904/2015.... → |
|---|








