Uzucapiune. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 82/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

Secția I civilă

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 82

Ședința publică din 16 iunie 2015

Președinte T. B.

Judecător M. A.

Judecător R. M.

Grefier M. C.

S-a luat în examinare recursul exercitat de recurentul C. G. în contradictoriu cu intimații C. A., C. F., C. F., C. P., C. S., C. C., C. L., C. D., C. M., T. F., împotriva încheierii din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ 13 având ca obiect, uzucapiune – recurs la încheiere.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului – avocat Ț. P. I. din Baroul A. și reprezentanta intimatului C. P. – avocat Bățălărian S. din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentului depune împuternicire avocațială și chitanță de plată în sumă de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, constatându-se astfel că recursul este legal timbrat.

Nefiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și desființarea încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de repunere pe rol formulată în fața Judecătoriei Ineu, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului C. P. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Constată că prin încheierea din data de 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ 13 s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei; s-a constatat ca rămasă fără obiect cererea pentru ajutor public judiciar și s-a constatat subzistența temeiului de suspendare prevăzut de art.155 indice 1 Cod procedură civilă vechi până la îndeplinirea obligațiilor de către reclamant, stabilite de instanța la termenul din 31.03.2014, respectiv 14.04.2014, în sensul depunerii de înscrisuri doveditoare cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților de ordin 2-3, decizia de adopție sau certificat de moștenitor, de asemenea certificat de calitate de moștenitor sau moștenitor după proprietarul tabular C. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul C. G. la data de 19.03.2015, că prin încheierea de la termenul din 28.04.2014, având în vedere dispozițiile instanței din data de 31.03.2014 și 14.04.2014, cu privire la depunerea de înscrisuri doveditoare cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților de ordin 2-3, decizia de adopție sau certificat de moștenitor, de asemenea certificat de calitate de moștenitor sau moștenitor după proprietarul tabular C. M., a constatat că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței cu privire la aspectele precizate și prin urmare continuarea judecății este împiedicată din vina părții reclamante, în temeiul art.1551 vechiul Cod procedură civilă și a dispus suspendarea judecății cauzei până la îndeplinirea obligațiilor de către reclamant.

Potrivit prevederilor art.155 ind.1 vechiul Cod procedură civilă „Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 108^3 sunt aplicabile.

La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător”.

Prin cererea de repunere pe rol reclamantul a arătat că nu mai subzistă temeiul suspendării judecății cauzei deoarece obligația impusă reclamantului nu mai subzistă în condițiile în care înțelege să renunțe la judecarea petitelor având ca obiect ieșirea din indiviziune și prestație tabulară.

Prevederile de la art. 155 ind.1 alin.2 vechiul Cod procedură civilă, arată însă că judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua, în speță reclamantul neîndeplinind obligațiile stabilite la temenele din 31.03.2014 respectiv 14.04.2014, în raport de obiectul cereri ide chemare în judecată și cadrul procesual, în legătură directă cu moștenitorii proprietarului tabular C. M., decedat la 16.01.1958.

În raport de aceste dispoziții, pentru ca instanța să analizeze renunțarea la judecată cu privire la cele două petite, mai întâi instanța a verificat dacă sunt întrunite cerințele de admitere a cererii de repunere pe rol, și implicit a statuat asupra incidentului procedural al suspendării.

Instanța a verificat dacă obligațiile stabilite reclamantului au fost îndeplinite și dacă judecata poate continua, reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile cuprinse în dispozitivul încheierii de la termenul din 28.04.2014, considerent pentru care cererea de repunere pe rol este neîntemeiată și a fost respinsă, situație în care cererea de acordare ajutor public judiciar a rămas fără obiect.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs C. G. solicitând admiterea recursului și desființarea încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de repunere pe rol formulată în fața primei instanțe.

În motivarea recursului arată că încheierea atacată este netemeinică și nelegală.

A fost obligat de instanța de judecată, înainte de suspendarea cauzei, să depună la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare, cu privire la calitatea procesuală a pârâților de ordin 2-3, respectiv decizia de adopție a pârâtei de ordin 2, certificat de moștenitor al pârâtului de ordin 3, precum și certificat de calitate de moștenitor sau de moștenitor după proprietarul tabular C. M.. Întrucât aceste obligații nu au fost îndeplinite, cauza a fost suspendată la data de 28.04.2014.

Pe parcursul suspendării, a încercat să obțină certificatul/decizia de adopție a pârâtei de ordin 2 C. F., însă Primăria H. i-a comunicat telefonic faptul că nu deține un astfel de înscris, fiind îndrumat la Arhivele Naționale.

A apelat la Arhivele Naționale A., însă de aici i s-a răspuns în scris că nu dețin un asemenea înscris.

Văzând că, în aceste condiții, îi este imposibil să îndeplinească obligațiile stabilite de instanță, însă, totuși, fiind stăruitor în continuarea judecații, a înțeles să renunțe la capetele de cerere care implicau îndeplinirea din partea sa a obligațiilor instanței. Astfel a depus o cerere de renunțare la judecată în privința capetelor de cerere 2 și 3, rămânând să se judece în continuare numai în privința capătului 1 de cerere, care reprezenta solicitarea de constatare a intervenției uzucapiunii, în privința cotei de 2/80 din dreptul de proprietate înscris în CF_ H. (de sub B1), aparținând defunctului C. M. (pârâtul de ordin 3). Astfel că rămânea judecata în continuare doar față de pârâtul C. P. (jr.) moștenitorul defunctului, de sub B1 din CF. A depus la dosarul cauzei atât cererea de renunțare la judecată cât și răspunsul din partea Arhivelor Naționale.

Recurentul mai arată că la dosarul cauzei există o sentință definitivă și irevocabilă, nr. 669/2012 din dosarul civil_ a Judecătoriei Ineu, care stabilește că pârâtul C. P. (jr.) este unicul moștenitor al defunctului C. M..

Cu toate acestea, instanța i-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, considerând ca nu și-a îndeplinit obligațiile.

Recurentul solicită instanței de recurs să constate că nu deține vreo culpă în faptul că înscrisurile solicitate nu au putut fi depuse la dosarul cauzei, câtă vreme a efectuat toate demersurile ce i-au stat la îndemână pentru a-și îndeplini obligațiile, însă, nu a reușit. Suspendarea în baza acestui text legal se dispune și se menține atunci când partea este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Fiind stăruitor în continuarea judecații, a înțeles a renunța la judecata unor capete de cerere, care implicau îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță, tocmai pentru a putea purcede la judecarea cauzei, astfel că nu poate fi considerat de rea-credință.

Câtă vreme a înțeles a renunța, în baza principiului disponibilității, obligațiile impuse de instanță nu mai era necesar a fi îndeplinite, pârâții de ordin 1, 2, 4 din cererea introductivă, nemaiavând calitate procesuală pasivă. Rămânea în proces doar moștenitorul pârâtului de ordin 3, C. P. (jr.). Nu avea nevoie de încuviințarea părții adverse pentru a renunța, câtă vreme nu se găsea în faza dezbaterii fondului, fiind încă în faza de cercetare judecătorească. În aceste condiții, în considerarea renunțării sale, instanța ar fi trebuit să repună pe rol cauza, apoi să ia act de renunțarea la judecată, în limitele cererii de renunțare.

Intimatul C. P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a încheierii din data de 21.04.2015 a Judecătoriei Ineu.

În motivarea întâmpinării arată că, condiția reluării judecații este una singură și expres prevăzută de art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv „dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite”.

Întrucât condiția reluării judecații este stricta îndeplinire a obligațiilor impuse de instanță, de către reclamant, rezultă că în lipsa îndeplinirii acestei obligații judecarea cauzei nu se poate relua.

Conform principiului disponibilității invocat în considerentele recursului, C. G. a înregistrat în data de 12.01.2013 o acțiune civilă la Judecătoria Ineu formulându-și petitele acțiunii așa cum a dorit.

Împrejurarea că nu a depus înscrisurile necesare dovedirii calității procesuale pasive nu îi poate fi imputabilă decât reclamantului conform art. 112 Cod procedură civilă. De altfel, suspendarea judecării litigiului doar în data de 28.04.2014 dovedește mai mult decât bunăvoința din partea instanței de judecată.

Intimatul mai arată că cealaltă problemă indicată prin recurs, respectiv inutilitatea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță datorită renunțării la judecarea a două petite din acțiune, în opinia sa, este pusă greșit. Astfel, atâta timp cât judecarea cauzei este suspendată, nu există cadrul legal în care să se poată discuta aceasta renunțare. Practic, instanța de judecată nu poate pune în discuția contradictorie a părților o problemă, decât în cadrul ședinței de judecată, ori suspendarea judecării cauzei determină imposibilitatea existenței unei ședințe de judecată.

În opinia sa, instanța de judecată a procedat corect, ordinea legală procedurală este: îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță, constatarea îndeplinirii acestora de către judecător, reluarea judecații și eventuala discuție referitoare la renunțarea la judecata.

Întrucât prevederile legale sunt imperative, recursul este nefondat.

Analizând recursul, tribunalul reține că acesta este întemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 1551 alin. 1 Cod de procedură civilă, „Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.”

Tribunalul reține că, ulterior suspendării judecății cauzei, reclamantul recurent a efectuat demersuri în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite de prima instanță, adresându-se Arhivelor Naționale ( filele 199, 200 dosar ), această instituție nedeținând actul de adopție solicitat.

Tribunalul consideră că recurentul nu deține vreo culpă în faptul că înscrisurile solicitate nu au putut fi depuse la dosarul cauzei, câtă vreme a efectuat toate demersurile ce i-au stat la îndemână pentru a-și îndeplini obligațiile, însă nu a reușit. Ori, suspendarea judecății conform art. 155 1 vechiul Cod de procedură civilă are la bază culpa reclamantului, de asemenea, repunerea pe rol prevăzută de alin. 2 al aceluiași articol are în vedere aceeași atitudine culpabilă a părții, din vina căreia desfășurarea normală a procesului nu poate continua.

Tribunalul reține că, odată cu cererea de repunere pe rol a cauzei, înregistrată la data de 19.03.2015, reclamantul recurent a formulat și o cerere de ajutor public judiciar privind taxa de timbru datorată pentru repunerea pe rol a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă se va admite recursul și în consecință se va casa încheierea recurată și va fi trimisă cauza pentru soluționarea cererii de repunere pe rol și a cererii de ajutor public judiciar, Judecătoriei Ineu.

Constată că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul C. G., cu domiciliul în comuna H., ., județul A. în contradictoriu cu intimații C. A., cu domiciliul în comuna H., ., județul A., C. F., cu domiciliul în comuna H., ., județul A., C. F., cu domiciliul în comuna H., ., județul A., C. P., cu domiciliul în A., ., județul A., C. S., cu domiciliul în comuna H., ., județul A., C. C., cu domiciliul în A., ., ., ., C. L., cu domiciliul în ., județul A., C. D., cu domiciliul în A., Calea A. V., ., ., județul A., C. M., cu domiciliul în A., ., ., T. F., cu domiciliul în Ineu, ., ., ., județul A., împotriva încheierii din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ 13 și în consecință casează încheierea cu trimiterea cauzei spre soluționarea cererii de repunere pe rol și a cererii de ajutor public judiciar.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.

Președinte Judecător Judecător

T. B. pentru judecător M. A. R. M.

aflată în concediu de odihnă semnează președinte secția I civilă N. C.

Grefier

M. C.

Red.RM / Thred.FM

2 ex./ 03.07.2015

Nu se comunică cu:

- recurentul C. G. - comuna H., ., județul A.

- intimatul C. A. - comuna H., ., județul A.

- intimata C. F. - comuna H., ., județul A.

- intimatul C. F. - comuna H., ., județul A.

- intimatul C. P. - A., ., județul A.

- intimatul C. S. - comuna H., ., județul A.

- intimata C. Catonica - A., ., ., .

- intimata C. L. - comuna H., ., județul A.,

- intimatul C. D. - A., Calea A. V., ., ., județul A.

- intimatul C. M. - A., ., .,.

- intimata T. F. - Ineu, ., ., ., județul A.

Primă instanță – Judecătoria Ineu - judecător L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul ARAD