Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1238/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1238/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1238
Ședința publică din 04 noiembrie 2015
Președinte:L. L.
Judecător:H. O.
Grefier:A. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul - petent M. A. prin Primar împotriva încheierii civile nr. 4154 din data de 02.09.2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantului – petent, consilier juridic L. B. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta apelantului - petent depune la dosar, chitanță în sumă de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Instanța considerând cauza în stare de soluționare rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 23.10.2015, constată că prin încheierea civilă nr. 4154 din data de 02.09.2015 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria A., a respins cererea formulată de creditorul M. A. reprezentat prin Primar.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că: potrivit art. 641Cod de procedură civilă republicat „Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”.
Conform art. 632 alin. 2 coroborat cu art. 638 Cod de procedură civilă republicat constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare; încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii constituie titluri executorii; înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; titlurile executorii notariale emise în condițiile prevăzute de lege; titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Prima instanță a arătat că în speță, convenția de plată a cărei investire cu formulă executorie se solicită, reprezintă un act sub semnătură privată, respectiv o convenție de plată neautentificată.
Or, câtă vreme nici o dispoziție legală nu recunoaște caracterul de titlu executoriu al unui înscris sub semnătură privată prima instanță a respins cererea formulată.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel, apelantul - petent M. A. prin Primar, solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință, admiterea cererii formulată de către M. A. pentru investirea cu formulă executorie constând în convenție de plată nr._/25.02.2010.
A arătat că în mod nelegal prima instanță a respins cererea de investire a convenției de plată nr._/25.02.2010 motivând că, aceasta constituie un act sub semnătură privată, respectiv o convenție de plată în formă neautentificată, neconstituind titlu executoriu, arătând că nu sunt întrunite prevederile art. 632 alin. 2 coroborat cu art. 633 și 638 C..
Ori în cazul de față M. A. trebuie să urmeze calea dreptului comun în materia procedurilor administrative, care intră sub incidența normelor de procedură speciale prevăzute pentru astfel de conflicte respectiv, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Iar în condițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici chiar dacă nu se precizează in terminis, este evident că atât decizia de impunere, cât și angajamentul de plată și convenția de plată constituie titluri executorii ex lege, astfel că prezenta cerere formulată de către M. A. se impune a fi admisă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod întemeiat prima instanță a apreciat că convenția de plată, nu constituie titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 638 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul - petent M. A. prin Primar, împotriva încheierii nr. 4154 din 02.09.2015 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 04 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. L. H. O. A. L.
Red.L..L. TehnoRed.A.L
Prima instanță: Judecătoria A., jud. R. A.
Ex.3/1 .
Se comunică cu: apelantul petent - M. A. prin Primar – A. ., jud. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1397/2015. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 946/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








