Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 415/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1220/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1220
Ședința publică din data de 28 octombrie 2015
Președinte H. O.
Judecător L. L.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare apelul formulat de petenta B. H. ROMANIA SRL, împotriva Sentinței civile nr.415/22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere împotriva încheierii C.F.
La apelul nominal sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 223 al.3 N.C.P.C., instanța apreciind apelul în stare de soluționare, declară terminată faza probatorie și reține cauza pentru deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 18 septembrie 2015, constată că prin sentința civilă nr. 415/22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul civil nr._, s-a respins plângerea formulată de petenta B. H. Romania SRL, împotriva încheierii de reexaminare nr. 6132/06.05.2015 dată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Chișineu Criș, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin Încheierea nr.3305/03.03.2015 (fila 8) pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Chișineu Criș s-a admis cererea formulată de petenta Curtea de Apel Timișoara în baza Sentinței penale nr.327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ definitivă prin Decizia nr.78/09.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la imobilul înscris în CF_ UAT Zărand, fiind notată anularea Sentinței civile nr.397/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu, precum și anularea tuturor încheierilor de carte funciară date cu privire la imobil până la rămânerea definitivă a sentinței penale nr.327/PI/23.12.2013.
Împotriva încheierii de admitere a înscrierii Sentinței penale nr.327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ definitivă și anulării tuturor încheierilor de carte funciară date cu privire la imobil, petenta a formulat cerere de reexaminare (fila 13), soluționată prin Încheierea de reexaminare nr. 6132/06.05.2015 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Chișineu Criș (fila 6), prin care s-a respins cererea de reexaminare, arătându-se că cererea de reexaminare nu a fost însoțită de copia încheierii a cărei reexaminare se solicită, fiind încălcate dispozițiile art.60 al.2 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară.
Împotriva încheierii de reexaminare nr.6134/06.05.2015, petenta a formulat, în termen legal, plângere, în temeiul art. 31 alin. 3 din Legea 7/1996 republicată.
Examinând cartea funciară a imobilului înscris în CF_ UAT Zărand (fila 10), instanța de fond a constatat că imobilul în cauză a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către numita P. V. prin Sentința civilă nr.397/2011 pronunțată de Judecătoria Ineu.
De asemenea, prin Sentința penală nr.327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ definitivă prin Decizia nr.78/09.04.2014 a ICCJ s-a dispus anularea sentinței civile antemenționate, constatându-se că pronunțarea ei a avut loc ca urmare a constatării săvârșirii unei infracțiuni de către titularul completului de judecată, anularea încheierilor de întabulare ulterioare dispunându-se ca și consecință a nulității sentinței civile în cauză.
În ce privește susținerile petentei privitoare la Sentința penală nr.327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (fila 5), instanța de fond a apreciat că nu are abilitarea de a analiza aceste critici, aceasta fiind o hotărâre judecătorească definitivă.
De asemenea, criticile referitoare la înscrierea de către registrator a sentinței penale 327/PI/23.12.2013 nu sunt întemeiate, întrucât registratorul OCPI nu poate refuza notarea unei sentințe penale definitive privitoare la un imobil, nefiind aplicabile în acest caz dispozițiile art.29 și 30 din Lege nr.7/1996 și nici dispozițiile art.893 și art.894 cod civil privitoare la persoanele împotriva cărora se face înscriere, înscrisurile în baza cărora se efectuează și verificarea acestora. Notarea în cartea funciară a unor sentințe penale are loc în urma constatării săvârșirii unor infracțiuni cu privire la imobilele întabulate, notarea având un regim special, diferit de întabulările efectuate în baza unor acte juridice civile.
În ce privește încheierea de reexaminare nr.6132/06.05.2015, instanța de fond a apreciat că registratorul a procedat corect prin respingerea cererii de reexaminare formulată de petentă, atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada depunerii împreună cu cererea de reexaminare și a încheierii a cărei reexaminare o solicită.
Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a constatat că încheierea de respingere a cererii de reexaminare nr.6132/06.05.2015 dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. - BCPI Chișineu Criș este legală și temeinică, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă, iar în temeiul dispozițiilor art.453 Cod procedură civilă, s-a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 468 Cod procedură civilă coroborat cu art.31 alin.5 din Legea nr. 7/1996 republicată, hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este supusă apelului în termen de 30 de zile de la comunicare care urma a se depune la sediul Judecătoriei Chișineu Criș. Potrivit art.471 alin.1 Cod procedură civilă, apelul și, când este cazul, motivele de apel urmau a se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
Împotriva a cestei soluții a formulat apel petenta B. H. ROMANIA SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, invocându-se în drept dispozițiile art. 480 c.pr.civ.
În motivarea cereri de apel, apelanta a arătat că, prin Sentința penală 327/PI/23.12.2013, rămasă definitivă la 09.04.2014, s-a dispus anularea înscrierilor false și a încheierilor date până la rămânerea definitivă a sentinței penale, precum și anularea numerelor cadastrale atribuite imobilelor și sistarea cărților funciare, însă nu s-a dispus nimic cu privire la dreptul său de proprietate și al subordonaților, care nu a fost anulat, actul juridic prin care petenta a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra acestui imobil nu a fost desființat, prin urmare el își produce efecte. În cauză sunt incidente prevederile art.31 din Legea nr. 7/1996, care consacră legislativ principiul publicității, materiale – considerat o veritabilă excepție de la regulile „nemo plus jurus ad alium transfferre potest quam ipse habet” și „resoluto jure dantis resolvitur . fost definit ca fiind acea regulă potrivit căreia „orice persoană care, fără cauză legitimă, a dobândit un drept real tabular, cu bună credință și printr-un act juridic cu titlu oneros, este socotită și rămâne adevăratul titular al lui, dacă, în momentul înscrierii dreptului n-a fost notată vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă, din documentele cu care se întregește cartea funciară nu a cunoscut această inexactitate”, fiind apreciat în literatura de specialitate ca un mod originar și complex de dobândire a unui drept real înscris în cartea funciară, independent de dreptul titularului înscris anterior, fiind impus de necesitatea consolidării proprietății imobiliare și a securității dinamice a circuitului civil prin protecția terților subachizitorii de bună-credință și cu titlu oneros.
În fine, apelanta apreciază că, în mod nelegal prima instanță a reținut că, nu poate să analizeze criticile sale referitoare la consolidarea retroactivă a dreptului său de proprietate. Chiar dacă suntem în prezența unei hotărâri judecătorești definitive, atâta vreme cât prin această hotărâre nu s-a dispus și anularea dreptului apelantei de proprietate, încheierea de carte funciară atacată este nelegală, întrucât prin ea se încalcă dreptul său de proprietate, drept care nu a fost desființat.
Tribunalul analizând apelul în condițiile art. 479 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise constată că nu este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat sentința a avut în vedere o stare de fapt corectă, susținută de probatoriul administrat.
Motivarea sentinței penale nr.327/PI/23.12.2013 a Curții de Apel Timișoara a fost făcută în condițiile legii, respectiv Codul civil – art. 902 pct.20, în sensul că s-a pus în mișcare acțiunea penală, pentru o înscriere în C.F. săvârșită printr-o faptă prevăzută de legea penală și art. 903 Cod civil, care în al.3 stabilește că notarea în C.F. se poate face și pentru orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul și care sunt prevăzute în acest scop de lege. Mai mult, prin sentința penală, rămasă definitivă, sub acest aspect, s-a dispus B.C.P.I. Chișineu Criș, ca după anularea înscrierilor false, să se procedeze și la anularea încheierilor de C.F. date până la rămânerea definitivă a sentinței penale precum și a numerelor cadastrale atribuite imobilelor și sistarea Cărților funciare.
Ori, aspectele de fond legate de dreptul de proprietate al petentei nu poate fi discutat, în acest cadru procesual raporturile sale juridice fiind cu vânzătorii imobilului cumpărat. Ori, notarea sentinței penale este conform legii, și mai mult aceasta dispune cu privire la înscrierile din C.F. în condițiile legii penale, în urma infracțiunilor comise și nu reglementează raporturi juridice civile, în sensul celor solicitate de apelantă.
Astfel fiind, în baza art. 480 c.pr.civ., apelul se va respinge și nepunându-se problema cheltuielilor de judecată acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petenta B. H. ROMANIA SRL, împotriva Sentinței civile nr.415/22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere împotriva încheierii C.F.
Fără cheltuieli de judecată .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică azi 28 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier
H. O. L. L. V. M.
Se comunică:
- Apelantei - petente B. H. ROMANIA SRL –Timișoara, Ep. A.Pachaa, nr.1,.
Red.H.O.
Tred./V.M.
3 ex./1 .
Red. Prima instanță – Judecătoria A. – judecător N. G.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 07-12-2015, Tribunalul ARAD | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








