Rezoluţiune contract. Sentința nr. 365/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 365/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1347/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1347
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta F. Antița în contradictoriu cu intimata . SRL, împotriva sentinței civile nr. 365/06.08.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr._ având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal se prezintă apelanta asistată de avocat M. C. din Baroul A. în substituirea avocat L. I., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 421 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apelanta arată că la nu a știut că a vândut unei firme a crezut că vinde unei persoane fizice și că a crezut că este vorba de întăbularea în CF a terenului vândut.
Reprezentantul apelantei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nefiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, președintele completului acordă cuvântul asupra căii de atac.
Avocatul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cere admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune, considerând că acesta s-a născut de la data întabulării în CF a dreptului de proprietate al ..
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2015, constată că prin sentința civilă nr. 365/06.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Ineu a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. H. Romania S.R.L. în contradictoriu cu pârâta F. Antița, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.325 euro echivalent în lei, reprezentând prețul vânzării suprafeței de 1, 9 ha teren, compusă din: sola 185, ./5, în suprafață de 1 ha și 8. 300 m. p. (arabil) și sola 185, ./5, în suprafață de 700 m. p. (alte terenuri neagricole) înscrisă în Titlul de proprietate nr._/22.11.2002 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., cu titlu de despăgubiri. A respins în rest acțiunea obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 3. 542, 53 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1956/28.08.2006 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 3007/2006, irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâții F. Antița și F. I. și s-a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic cu privire la imobilul care formează obiectul litigiului reprezentat de suprafața de 1, 9 ha teren, compusă din: sola 185, ./5 (1 ha și 8. 300 m.p. arabil) și sola 185, ./5 (700 m.p. alte terenuri neagricole) înscrisă în titlul de proprietate nr._/22.11.2002 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin actul privat din 1.07.2002, intitulat „contract de vânzare cumpărare, pârâta F. Antița a promis la vânzare reclamantei suprafața de teren de mai sus primind prețul de 950 de lei. Prin sentința civilă nr. 1702/12.09.2005 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 2077/2005), al cărei dispozitiv a fost completat prin încheierea din 12.06.2006, irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de S.C. Gif România S.R.L. în contradictoriu cu pârâta F. Antița și s-a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic și cu privire la imobilul care formează obiectul litigiului reprezentat de suprafața de 1, 9 ha teren, compusă din: sola 185, ./5 (1 ha și 8. 300 m.p. arabil) și sola 185, ./5, (700 m.p. alte terenuri neagricole) înscrisă în titlul de proprietate nr._/22.11.2002, cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut printre altele că aceeași pârâtă a promis la vânzare S.C. Gif România S.R.L. prin înscrisul intitulat precontract de vânzare cumpărare din 13.01.2004, aceeași suprafață de teren de 1,9 ha, pentru care a primit prețul de 2.660 lei. Ulterior S.C. Gif România S.R.L. se intabulează în cartea funciară cu suprafața în litigiu, în baza sentinței civile nr. 1702/12.09.2005 a Judecătoriei Ineu. Rezoluțiunea contractului reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului. Având în vedere prevederile art. 1020-1021 cod civil din 1864, prima instanță a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se pronunța rezoluțiunea contractului întrucât, pentru dovedirea pretențiilor, reclamanta a prezentat o sentință civilă irevocabilă. Cu toate acestea, prima instanță a reținut că pârâta datorează reclamantei despăgubiri pentru repararea prejudiciului, în ceea ce privește restituirea prețului actualizat conform valorii de circulație, stabilită de expertul L. V. în raportul de expertiză tehnică judiciară la suma de 3.325 euro, întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 1702/12.09._ a Judecătoriei Ineu, nu a respectat obligația de a garanta pentru evicțiune, conform art. 1340 Cod civil din 1864. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1340, art. 1020-1021 Cod civil din 1864, art. 3, 4 și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă conform dispozitivului mai sus prezentat. În temeiul art. 453 alin.1 C. a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.542,53 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în măsura în care au fost justificate de reclamantă constând în taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat și onorariu expert.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel pârâta F. Antița solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea cererii de apel arată că nu are calitate procesuală pasivă întrucât titularul averii din titlul de proprietate nr._/2002 este F. I., acesta a avut un fiu – F. I. care a predecedat acestui proprietar. Menționează că nu este moștenitoarea lui F. I. întrucât nu îl putea reprezenta la moștenire pe soțul său predecedat. Arată că nu putea vinde, și nici nu a vândut, către reclamantă dublat de faptul că nu este moștenitoarea proprietarului din titlu, nu are calitate procesuală pasivă. Consideră că acțiunea reclamantei în despăgubiri este prescrisă. Arată că reclamanta a „cumpărat" terenul în anul 2002 dar nu l-a folosit niciodată de la data așa-zisei cumpărări. Precizează că afirmația că a cunoscut vânzarea către GIF numai din anul 2014 este nereală. Verificând actul de intabulare al . constată că aceasta s-a intabulat în cartea funciară în anul 2010 astfel că de atunci ar începe să curgă în ultimă instanță termenul de prescripție iar eventuala „evicțiune" invocată este prescrisă, raportul juridic fiind născut sub imperiul vechiului cod civil. Arată că potrivit art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani iar acest termen începe să curgă, potrivit art. 7 alin. 2 din decret, de la data nașterii raportului juridic, actul prezentat de reclamant a fost încheiat în anul 2002 iar acțiunea a fost depusă în 2014. Menționează că reclamanta nu a folosit niciodată terenul pretins cumpărat, nu știe unde este amplasat și nici nu a făcut până în prezent vreun demers de a-și valorifica dreptul. Consideră că în cazul de față, dreptul comun în materie îl reprezintă Decretul Lege nr. 167/1958 întrucât sub imperiul acestui decret s-a născut dreptul reclamantei și tot sub imperiul acestuia se analizează și instituția prescripției. Invocă art. 102 din Legea nr. 71/2011. Arată că în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care a produs paguba, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 iar termenul de prescripție al acestor acțiuni, în restituirea prețului actualizat, este termenul general de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce consfințește dreptul dobândit de . anul 2005, sau, cel mai târziu, intabularea din 30.07.2010 ce a condus la desființare, respectiv lipsirea de efecte a contractului încheiat cu reclamanta. Invocă art. 18 din Decretul nr. 167/1958, în cazul de față fiind evident că dreptul la acțiunea în despăgubiri este prescris având în vedere că în anul 2010 .-a întabulat în CF și de atunci putea începe să curgă termenul de prescripție.
În drept invocă prevederile art. 466 și următoarele C..
Intimata . SRL a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.
În motivare arată că apărările apelantei referitoare la cine a semnat antecontractul de vânzare - cumpărare prin care intimata a dobândit dreptul de proprietate, și în ce măsură această persoană avea sau nu calitate să semneze și să încaseze prețul vânzării, trebuiau să fie invocate în cadrul dosarului nr. 3007/2006 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1956/2006, ce ține loc de contract autentic de vânzare - cumpărare. În ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtei apelante, F. Antița, solicită a fi respinsă ca fiind nefondată. În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune solicită, în principal, respingerea ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar ca nefondată. Arată că potrivit art. 2513 Cod civil, prescripția dreptului material la acțiune poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate iar potrivit art. 2512 Cod civil, prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Consideră că în contextul în care, invocarea prescripției din oficiu de către instanță nu mai poate fi făcută, iar aceste prevederi sunt de proceduri, și deci, cu aplicabilitate imediată, este evident că această excepție a prescripției dreptului material la acțiune nu este de ordine publică. Invocă art. 247 alin. (2) C.. Solicită, în cazul reținerii că pârâta nu este decăzută din dreptul de a invoca prescripția dreptului material la acțiune, pe fond excepția să fie respinsă ca fiind vădit nefondată. Arată că termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care a produs paguba, atât potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 cât și potrivit art. 2528 Cod civil. Consideră că prescripția dreptului la acțiunea în garanție pentru evicțiune nu curge de la data la care s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare, cum pretinde în fapt apelanta, ci de la data când intimata a fost tulburată efectiv în exercitarea stăpânirii asupra imobilului de către terțul al cărui drept de proprietate a fost recunoscut în litigiul ce a avut ca obiect prestație tabulară, dat fiindcă evicțiunea semnifică garanția pentru liniștita posesiune și folosință a lucrului vândut. Precizează că, în speță, așa cum s-a arătat deja, tulburarea efectivă a intimatei în stăpânirea bunului dobândit prin cumpărare de la pârâtă nu s-a produs încă, nefiind notificați de către terțul evingător care a dobândit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 1702/2005. În concluzie, arată că în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, se poate reține că termenul de prescripția a început să curgă la data 02.10.2014, dată la care OCPI A. - BCPI Ineu, a eliberat în copie certificată cu originalul, actele prin care terțul evingător, . și-a înscris în cartea funciară, dreptul de proprietate, și, deci, data când s-a născut dreptul la acțiunea în garanție pentru evicțiune, iar în raport de această dată s-a născut dreptul la acțiunea în garanție pentru evicțiune, iar în raport de această dată acțiunea promovată la data de 02 decembrie 2014, nu este prescrisă.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a prescrierii dreptului la acțiune.
Excepția lipsei calității sale procesuale pasive este întemeiată pe argumentul că nu este moștenitoarea defunctului F. I. (titular al dreptului de proprietate asupra terenurilor de 18.300 mp și 700 mp înscrise în titlul de proprietate nr._/22.11.2002) în condițiile în care ea este nora acestuia, iar soțul ei a decedat anterior socrului
Dar, calitatea ei procesuală pasivă decurge din sentința civilă nr. 1956/28.08.2006 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 3007/2006) prin care a fost admisă acțiunea civilă exercitată de . împotriva pârâților F. A., dom. în Archiș, nr. 118, F. C. și F. I., cu aceleași domicilii.
În acea hotărâre judecătorească figurează pârâta F. A., iar nu F. Antița, dar apelanta nu a contestat faptul că sunt una și aceeași persoană. Pe de altă parte, s-a depus la dosar și copia antecontractului încheiat de F. Antița în data de 01.07.2002 prin care se obliga să vândă reclamantei terenul extravilan de 2,19 ha înscris în adeverința de proprietate nr. 453/01.07.2002 și conform căruia prețul a fost de 10.950.000 lei rămânând un rest de plată de 200.000 ROL.
Sentința civilă nr. 1956/28.08.2006 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 3007/2006) a fost comunicată părților, după cum se menționează în finalul actului de procedură. Apelanta din prezenta pricină nu a contestat comunicarea sentinței, prin declararea unui recurs peste termen, cu dovedirea motivului întârzierii în exercitarea căii de atac.
Așadar hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă prin nerecurare conferind, împreună cu antecontactul de vânzare – cumpărare 01.07.2002, legitimare procesuală pasivă pârâtei – apelante în prezentul litigiu întemeiat pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, căci confirmă calitatea ei de vânzătoare și, astfel, de parte, în raportul juridic ce constituie cauza acțiunii.
Pentru aceste motive, tribunalul respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei – apelante ca neîntemeiată.
În ceea ce privește, însă, prescripția dreptului la acțiune, tribunalul constată că argumentele apelantei sunt întemeiate.
Așa cum am arătat mai sus, prin sentința civilă nr. 1956/28.08.2006 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 3007/2006) a fost admisă acțiunea civilă în prestație tabulară exercitată de . împotriva pârâților F. A., F. C. și F. I., constatându-se că pârâții au vândut reclamantei terenurile înscrise în titlul de proprietate nr._/2002, că prețul a fost achitat integral. S-a stabilit că acea hotărâre judecătorească ține loc de contract autentic de vânzare – cumpărare și a fost autorizată întabularea în cartea funciară după rămânerea irevocabilă a sentinței civile cu condiția întocmirii documentației cadastrale necesare.
Cu toate acestea, reclamanta a rămas în pasivitate și nu a efectuat formalitățile de publicitate imobiliară, ce presupuneau din partea sa și întocmirea documentației de primă înscriere în cartea funciară.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată în 2006, Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, iar ordinea înregistrării cererilor determină rangul înscrierilor, text ce se coroborează cu art. 26 alin. 2 și 3 din același act normativ, potrivit cărora drepturile reale dobândite de orice persoană, prin hotărâri judecătorești, sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară, însă această operațiune de publicitate imobiliară este necesară pentru ca titularului dreptului astfel dobândit să poată dispune acel drept.
Reclamanta invocă opozabilitatea hotărârii judecătorești de mai sus ignorând faptul că actualul proprietar – . era, de asemenea beneficiarul unei hotărâri judecătorești anterioare (sentința civilă nr. 1702/12.09.2005 a Judecătoriei Ineu) ce se bucură, de asemenea, de opozabilitate față de terți, conform art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 (prima republicare).
. și-a înscris în data de 30.07.2010 dreptul de proprietate asupra terenului de 18.300 mp (tarlaua 185 nr. top. 2636/1/5) în CF nr._ B. în baza sentinței civile nr. 1702/12.09.2005 a Judecătoriei Ineu.
Deci la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1956/28.08.2006 a Judecătoriei Ineu (dosar nr. 3007/2006) terenul de 18.300 mp făcuse deja obiectul transferului de proprietate în favoarea ..
Întabularea are efect de opozabilitate față de terți, așa încât termenul de 3 ani al prescripției extinctive a dreptului reclamantei la acțiune în evicțiune (art. 1340 Cod civil din 1864) curge de la data înscrierii în cartea funciară a dreptului real al ., adică de la 30.07.2010, iar, nicidecum de la data de 19.06.2014 când i-a fost eliberat reclamantei extrasul CF nr._ B. depus la fila 7 a dosarului primei instanței. Eliberarea extrasului CF pentru informare face doar dovada faptului că doar la acel moment reclamanta s-a interesat despre situația bunului imobil. În întâmpinarea depusă în apel, reclamanta și-a modificat poziția, susținând că dreptul la acțiune în evicțiune a început să curgă doar de la 02.10.2014, când BCPI Ineu i-a eliberat copiile actelor prin care . și-a întabulat propriul drept de proprietate. Nici acest argument nu este întemeiat având în vedere că atât art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (invocat de apelantă), cât și art. 2528 din noul Cod civil (invocat de intimată) stabilesc aceeași regulă în cazul începutului prescripției dreptului la acțiune izvorât din răspunderea civilă delictuală și fapte juridice licite (îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri), și anume prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube având una dintre cauzele de mai sus începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Or, reclamanta se prevalează doar de prima ipoteză a regulii de drept privitor la începutul prescripției extinctive, conform căruia dreptul la acțiune se naște de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din actul atacat, însă același regulă are în vedere și situația în care sau creditorul „trebuia să cunoască” același prejudiciu, sancționând în acest fel imprudența, neglijența acestuia în efectuarea demersurilor ce îi stăteau la îndemână pentru apărarea și valorificarea drepturilor sale.
Titlul de proprietate al . constă tot într-o hotărârea judecătorească (la fel ca în cazul reclamantei), iar unul dintre efectele hotărârii judecătorești îl reprezintă opozabilitatea față de terți a dispozițiilor sale, ce poate fi combătută de terți prin proba contrară. În cazul de față, reclamanta nu poate face proba contrară, căci titlul ei de proprietate (tot o hotărâre judecătorească) este ulterior celui obținut de ..
Această opozabilitatea a hotărârii judecătorești a primului cumpărător a fost întărită prin îndeplinirea de către această persoană juridică a formalităților de publicitate imobiliară la 30.07.2010.
Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată reglementează obiectul publicității imobiliare întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului ca fiind înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilității față de terți a acestor înscrierii.
În aceste condiții, reclamanta își invocă propria culpă în neîndeplinirea acelorași formalități de publicitate imobiliară, culpă constând în neglijența înscrierii în CF a dreptului de proprietate manifestată timp de 8 ani de la obținerea titlului său de proprietate.
Așadar, în cauză este vorba despre o prescripție începută în data de 30.07.2010, deci sub imperiul prevederilor Decretului nr. 167/1958, aplicabile în cauză conform principiului tempus regit actum (actul/faptul juridic este supus normei în vigoare la momentul încheierii/producerii lui), art. 6 alin. 2 din noul Cod civil.
Nu este întemeiată apărarea reclamantei – intimate privitor la decăderea pârâtei – apelante din dreptul de a invoca pentru prima oară în calea de atac prescripția dreptului la acțiune, căci prin decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție Completul competent să judece recursurile în interesul legii a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., iar în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, a stabilit că „prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
În aceste condiții, dreptul reclamantei la acțiune în răspunderea pentru evicțiune, născut la 30.07.2010, s-a prescris la 30.07.2013, prin împlinirea termenului general de 3 ani al prescripției extinctive prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 C. raportat la art. 3 alin. 1 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, va admite apelul și, în consecință, va schimba sentința civilă nr. 365/06.08.2015 a Judecătoriei Ineu, în sensul că va respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta F. Antița, ca prescrisă.
Văzând că apelanta a avut câștig de cauză, instanța, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 C., va obliga intimata să plătească apelantei suma de 421 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta F. Antița (CNP_), dom. în loc. Archiș, nr. 118, jud. A. în contradictoriu cu intimata . SRL, CUI RO_, nr. ORC J_, cu sediul în Timișoara .. 1, jud. T. împotriva sentinței civile nr. 365/06.08.2015 a Judecătoriei Ineu pronunțată în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă, în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta F. Antița.
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 421 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. A. T. B. V. L.
Red.M.A./Tehnored. V.L./M.A.
4 ex./2 .
Se comunică:
- apelanta F. Antița - Archiș, nr. 118, jud. A.
- intimata . SRL - Timișoara ..1, jud. T.
Prima instanță Judecătoria Ineu – Judecător C. D.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 3775/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
