Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 07-02-2013, Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 778/216/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 356/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător C. B.
Judecător M. D. B.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de reclamanta S.C. V. R. S.A. împotriva sentinței civile nr 183/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimat fiind pârâtul P. V.-T., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 15.03.2012 sub nr. dosar_, reclamanta S.C. V. ROMANIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P. V. T., solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 929,12 lei reprezentând preț servicii de telefonie mobilă; 1.993,55 lei reprezentând penalități de întârziere; 595,77 lei reprezentând taxa pentru rezilierea contractului înainte de termen; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă al căror preț, de 929,12 lei, a rămas neachitat deși scadența convenită a fost în perioada ianuarie 2010 – martie 2011. Potrivit art. 6.1 din contract, pentru sumele neachitate la termen clientul va plăti penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, ce pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Pârâtul avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor V. în maximum 14 zile de la expirarea perioadei lunare de facturare. Facturile au fost acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea acestora.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 969 C.civ.
La cerere au fost atașate înscrisuri (filele 7-35).
Pârâtul P. V. T., legal citat cu mențiunea chemării la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 183/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. R. S.A., cu sediul în municipiul București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, cu sediul ales în C., . – 84, județul C. (la avocat F. Ovanesian), în contradictoriu cu pârâtul P. V.-T., domiciliat în ., județul Argeș.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 929,12 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă.
Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 77 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Între pârâtul P. V. T. și numita N. C. a intervenit un „Acord pentru transfer de responsabilitate către persoana fizică a serviciilor V.” . nr._ din 19.03.2009 (f.11-14), prin care N. C. a convenit cu pârâtul cesionarea către acesta a contractului pentru serviciile V.. Astfel, pârâtul urma să beneficieze de serviciile de telefonie mobilă prestate de S.C. V. ROMANIA S.A., plătind în schimbul acestora prețul serviciilor. În condițiile generale anexă la contractul . nr._ din 19.03.2009 s-a prevăzut că plata serviciilor urma să se facă pe baza facturilor emise de reclamantă, în termen de maximum 14 zile de la data emiterii facturilor. Pentru întârzierea la plata facturilor se percepeau penalități de întârziere de 0,5% pe zi, al căror cuantum putea depăși nivelul sumei la care erau calculate. În cazul încetării contractului din inițiativa pârâtului client înainte de expirarea duratei minime a contractului (1 an), pârâtului i se percepea o taxă de reziliere de 150 de euro pentru fiecare cartelă S. dezactivată.
În baza contractului . nr._ din 19.03.2009 reclamanta a emis pe numele pârâtului facturile numerele VDF76542937/20.12.2010, VDF78195588/20.01.2011, VDF_/20.02.2011 (filele 31-33), pentru sume reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă, penalități și taxă de reziliere. Pârâtul P. V. T. nu a contestat aceste facturi în condițiile stabilite în contractul dintre părți, astfel că facturile se consideră acceptate tacit la plată, în condițiile art. 46 C.. serviciilor de telefonie mobilă către pârât. În consecință, pârâtul datorează contravaloarea acestor servicii, care conform facturilor este de 929,12 lei. Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriul dispus de instanță, atitudine care în conformitate cu art. 225 C.pr.civ. echivalează cu o recunoaștere a debitului pretins de reclamantă.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța a constatat că acestea au fost stabilite printr-o clauză contractuală prestabilită de reclamantă, ce nu a fost negociată direct cu pârâtul client, conținută de art. 6.1 din condițiile generale ale contractului anterior menționat. Având în vedere nivelul procentual al acestor penalități – 0,5 % pe zi de întârziere, precum și posibilitatea depășirii cuantumului sumei asupra cărora sunt calculate, instanța apreciază că, în baza dispozițiilor contractuale nenegociate direct, clientul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neachitării la scadență a contravalorii serviciilor, comparativ cu pagubele suferite de prestatorul serviciilor. Astfel, clauza contractuală referitoare la penalități poate fi considerată o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată (o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților). În Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 sunt enumerate exemplificativ clauze considerate ca fiind abuzive, între acestea fiind și clauza ce „obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”. Pentru aceste considerente, instanța nu va lua în considerare clauza privind penalitățile de întârziere, stabilită în art. 6.1 din condițiile generale ale contractului . nr._ din 19.03.2009; astfel, nu îl va obliga pe pârât la plata penalităților de întârziere către reclamantă.
În ce privește taxa de reziliere pentru încetarea contractului înainte de perioada minimă, instanța având în vedere datele facturilor depuse la dosar, consideră că rezilierea contractului a avut loc la mai mult de un an de la data încheierii contractului – 19.03.2009. Astfel, această taxă nu este datorată de către pârât.
Împotriva sentinței a declarat recurs ., care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:
1.Instanța de fond nu a motivat sentința, reținând fără a justifica faptul că nu au fost negociate clauzele contractului de prestării servicii de telefonie mobilă ,cât și împrejurarea că cerința constatării caracterului abuziv al clauzei este îndeplinită în cauză prin raportare la faptul că există o disproporție vădită între debit și penalități ,neindicând care sunt drepturile și obligații ale părților între care există această disproporție .În cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe pentru constatarea caracterului abuziv întrucât în speță nu există nici un act normativ care să limiteze cuantumul penalităților ,ci, dimpotrivă, există un act normativ care obligă la stipularea clauzei penale ,al cărei cuantum total ,final, îl limitează ,dar numai dacă părțile nu au derogat de la acest lucru.
Greșit instanța de fond a apreciat că poate constata din oficiu caracterul abuziv al unor clauze întrucât potrivit disp. art. 8 din legea 193/2000 instanțele de judecată nu fac parte din categoria autorităților autorizate a verifica respectarea dispozițiilor legii 193/2000 ,cel puțin în primă fază., având în vedere disp. art. 13 din același act normativ .Nici Legea 296/2004 ,care definește abuzul contractual al comercianților nu instituie alte pârghii în favoarea instanțelor de judecată.
2.În cauză nu este îndeplinită ipoteza denunțării unilaterale a contractului de către consumator întrucât acesta a fost reziliat de societatea cedentă ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârât a obligațiilor asumate prin contract, respectiv, a plății serviciului de telefonie mobilă.Taxa de reziliere prevăzută în convenția părților are alt scop decât acela de a sancționa consumatorul în cazul unei denunțări unilaterale.Părțile au inserat în contract un pact comisoriu de gradul IV, ce exclude orice formalitate sau intervenția instanței și care are ca efect desființarea necondiționată a contractului ,imediat ce a expirat termenul de executare ,fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:
1.Instanța de fond a motivat sentința, a argumentat-o în fapt și în drept coerent, concis, logic ,arătând care sunt condițiile ce trebuie întrunite pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze,prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, iar în ceea ce privește caracterul disproporționat al penalităților a menționat că acesta rezultă din faptul că penalitățile depășesc debitul principal.Prin urmare nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod pr.civilă.
Referitor la competența instanței de a constata caracterul abuziv al unei
clauze înscrise într-un contract comerciant – consumator, tribunalul are în vedere Hotărârea din 27 iunie 2000 pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în speța Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero (C- 240/98) prin care s-a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr.93/13/05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii implică cu puterea necesității ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului din cauza dedusă judecății are caracter abuziv.Prin urmare ,instanțele pot constata din oficiu existența clauzelor abuzive.
În cauză, însă, nu este îndeplinită condiția lipsei negocierii clauzei privind penalitățile, fapt ce rezultă din cuprinsul înscrisului intitulat „ acordul clientului” dat la momentul cesiunii contractului (f.19, dosar fond),din cuprinsul disp. art. 4 din contractul pentru serviciile V. . ,nr._ /2009(f.20,dosar fond) prin care clientul a arătat că anterior încheierii contractului a primit informații privind condițiile de obținere și utilizare a serviciilor V. ,condițiile de încetare a contractului înainte de expirarea duratei minime, a citit, a înțeles și acceptat condițiile menționate în contract .
În ceea ce privește caracterul excesiv al penalităților de întârziere, tribunalul apreciază că plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, astfel cum prevăd disp. anexei nr.1 la Legea 193/2000 nu este dovedită. Raporturile dintre părți în acest proces s-au născut sub imperiul Codului comercial, ținând seama că încheierea contractului a avut loc în anul 2009.
Potrivit art. 1086 cod civil ,chiar în caz de dol, daunele –interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a executării obligației.Așa fiind în materia obligațiilor comerciale ,în lipsa altor criterii penalitatea se corelează cu nivelul dobânzii practicate de bănci pentru creditele acordate persoanelor juridiceÎn raport de acest criteriu ,în practica judiciară anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, s-a considerat că o clauză penală de 6% pe zi întârziere în materie comercială nu constituie clauză penală excesivă, iar în literatura de specialitate anterioară noului cod s-a afirmat că depășirea prejudiciului nu trebuie să fie mai mare de 25-30% în contractele civile și 30-40 % în contractele în care caracterul lucrativ este pregnant (cele dintre profesioniști) sau, în orice caz, reducerea clauzei penale ar trebui făcută la o limită rezonabilă, eventual dublul valorii prejudiciului produs. În cauză, penalitățile reprezintă dublul debitului astfel că nu se poate aprecia că au un caracter excesiv.În consecință, intimatul-pârât datora și penalitățile de întârziere,dar doar pe acelea aferente prețului neachitat pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data de 12.03.2012,nu și pentru perioada 13.03.2012 și data plății efective a debitului principal întrucât penalitățile de întârziere sunt menite a compensa prejudiciul suferit, adică sunt daune interese compensatorii care se aplică până la expirarea contractului, așa cum părțile au convenit
2.Critica privind taxa de reziliere a contractului este nefondată întrucât ,deși contractul nu a încetat ca urmare a denunțării unilaterale de către consumator ,în contractul de prestare serviciu de telefonie mobilă nu se prevede o astfel de taxă în ipoteza denunțării convenției de către recurentă,ci doar în prima ipoteză și cu condiția ca aceasta să fi intervenit înainte de expirarea perioadei minime .
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod pr. civilă tribunalul va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va obliga pe intimatul pârât și la penalități de întârziere în cuantum de 1993,55 lei.Tribunalul va menține celelalte dispozitii ale sentinței.
.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. V. R. S.A. împotriva sentinței civile nr 183/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimat fiind pârâtul P. V.-T.
Modifică sentința în sensul că obligă pe intimatul pârât și la penalități de întârziere în cuantum de 1993,55 lei. Menține celelalte dispozitii ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, C. B. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, R. N. |
Red.C.B/12.03.2013
Dact.CEC/ 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 689/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 2832/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
