Fond funciar. Decizia nr. 340/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 340/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 645/828/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 340/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător R. T.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții V. V. A., V. V. și V. E. G. împotriva sentinței civile nr. 438/03.05.2012, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimați fiind pârâții V. A., C. L. DE FOND FUNCIAR T., intimat C. L. DE FOND FUNCIAR NEGRAȘI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ și C. L. DE FOND FUNCIAR RĂTEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. Halas C. A. pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 06.02.2013, adresa nr. 278/01.02.2013 emisă de Primăria comunei T., însoțită de un set de înscrisuri ( filele 46-49)

Apărătorul recurenților reclamanți învederează instanței că față de răspunsul Primăriei C. T., de titlul de proprietate nr. 173/2006 și de înscrisurile de la filele 26 și 32 (dosar fond ) anexate întâmpinării solicită să se revină cu adresă către Primăria comunei T. pentru a depune copii ale cererii formulată în nume propriu, întrucât se impune o asemenea lămurire.

Tribunalul respinge cererea formulată de apărătorul recurenților reclamanți, de a se reveni cu adresă către Primăria comunei T., apreciind ca au fost inaintate relatiile solicitate.

Apărătorul recurenților reclamanți învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia .

Apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, arătând că deși prima instanță reține că reclamanții au calitate de moștenitori și că titlurile de proprietate au fost emise nelegal cu toate acestea a respins acțiunea. Arată că Hotărârea Comisiei Județene nu s-a comunicat recurenților reclamanți și că aceștia nu aveau cum să o conteste. Arată că titlurile de proprietate au fost emise doar pe numele unuia dintre moștenitori. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, învederând că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 04.04.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Topoloveni, reclamanții V. V. A., V. V. și V. E. G. au chemat în judecată pe pârâții V. A., C. L. de Fond Funciar T., C. L. de Fond Funciar Negrași, C. L. de Fond Funciar Rătești, C. Județeană de Fond Funciar Argeș, solicitând: modificarea titlului de proprietate nr.311/20.06.2007 eliberat de C. Județeană de Fond Funciar Argeș în sensul cuprinderii în acesta a ambilor autori, respectiv V. M. și C. N. precum și în calitate de descendenți ai acestora, a tuturor moștenitorilor, respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R.; modificarea titlului de proprietate nr.173/30.11.2006 eliberat de C. Județeană de Fond Funciar Argeș în sensul cuprinderii în acesta a ambilor autori, respectiv V. M. și C. N. precum și în calitate de descendenți ai acestora, a tuturor moștenitorilor, respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R.; modificarea titlului de proprietate nr.312/20.06.2007 eliberat de C. Județeană de Fond Funciar Argeș în sensul cuprinderii în acesta a tuturor moștenitorilor numitei S. C., respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R.; modificarea titlului de proprietate nr.313/20.06.2007 eliberat de C. Județeană de Fond Funciar Argeș în sensul cuprinderii în acesta a tuturor descendenților numitei V. M., respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat faptul că în ceea ce-i privește pe reclamanții V. V. A. și V. V. au calitatea de descendenți ai autorului V. N. A., decedat la data de 23.09.2005, potrivit certificatului de moștenitor nr.147/11.07.2008 eliberat de Biroul Notarului Public P.. Reclamanta V. E. G. este sora defunctului V. N. A. și a defunctului V. I. R., decedat în anul 2007, fiind descendenții defunctei V. M., decedată la data de 20.11.1993, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.318/24.06.1994 eliberat de fostul notariat de Stat Curtea de Argeș. Totodata, C. N., este tatăl autoarei V. M.. În ceea ce privește modificarea titlurilor de proprietate nr.311/20.06.2007, nr.173/30.11.2006 și nr.313/20.06.2007, reclamanții au arătat faptul că prin actul dotal din data de 10.08.1931 C. N. a constituit ca dotă fiicei sale V. M. o suprafață de 75 ha. teren arabil și pădure. În anul 1946, la momentul preluării terenului de către regimul comunist, în suprafața de teren preluată de la C. N. a fost inclusă și suprafața de 75 ha. constituită dotă în favoarea fiicei sale V. M.. Cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de la autorii acestora, în titlul de proprietate nr.311/20.06.2007 a fost menționat numai numele autorului C. N., în condițiile în care o parte din terenul preluat de la acesta aparținea și fiicei sale V. M., iar în titlul de proprietate nr.173/30.11.2006 nu a fost menționat numele fostului proprietar al terenului, decedat la momentul adoptării legilor fondului funciar. Se susține și faptul că cele două titluri de proprietate susmenționate precum și titlul de proprietate nr.313/20.06.2007 nu cuprind numele tuturor descendenților foștilor proprietari ai terenurilor, respectiv numele reclamantei V. E. G. și a fratelui său V. N. A., fiind eliberat doar numitului V. I. R., defunctul tată al pârâtului V. A.. Intrucat acceptarea succesiunii autoarei V. M. rezultă din certificatul de moștenitor nr.318/24.06.1994 eliberat de fostul Notariat de Stat Curtea de Argeș, titlurile de proprietate susmenționate trebuiau emise pe numele tuturor moștenitorilor, așa cum rezultă și din dispozițiile art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991 cu modificările ulterioare si din dispozițiile art.13 alin.1 teza a II-a din H.G.nr.890/2005 cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește modificarea titlului de proprietate nr.312/20.06.2007 reclamanții au arătat faptul că terenul în suprafață de 30,16 ha. pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate a aparținut defunctei S. C., sora defunctei V. M., astfel încât titlul de proprietate a fost eliberat în mod greșit numai pe numele lui V. I. R.. În raport de aceste considerente reclamanții au arătat faptul că se impune modificarea acestui titlu în sensul menționării în cuprinsul acestuia a tuturor moștenitorilor autoarei S. C., respectiv V. E., V. N. A. și V. I. R..

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.18/1991 cu modificările ulterioare.

La data de 14.04.2011, Primăria comunei T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătand că, C. L. de Fond Funciar T. a formulat propuneri de validare Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, iar cererile de reconstituire a dreptului de proprietate și documentația care a făcut dovada proprietății solicitate a fost depusă de V. E. I. R. (filele 24, 25 ale dosarului). Sub acest aspect, s-a arătat faptul că cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nu a formulat decât V. E.I. R..

La termenul de judecată din data de 09.06.2011, pârâtul V. A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. L. de Fond Funciar Negrași și C. L. de Fond Funciar Rătești, întrucât aceste comisii nu au făcut propuneri de validare pentru terenurile solicitate, singura comisie de fond funciar care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate fiind C. L. de Fond Funciar T. (fila 53 a dosarului), precum si excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere faptul că aceștia nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma autoarei V. M. și de pe urma autorului C. N., cererile fiind formulate de V. I. R., tatăl pârâtului. A mai arătat pârâtul și faptul că, potrivit disp.art.8 alin.1 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, iar potrivit disp.art.8 alin.3, stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate. Sub acest aspect, pârâtul a arătat faptul că, întrucât reclamanții nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu au calitatea să solicite modificarea titlului de proprietate.

Prin întâmpinare, pârâtul V. A. a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale, având în vedere faptul că tatăl său la deces nu mai deținea în patrimoniu terenurile pentru care s-a solicitat modificarea titlurilor de proprietate.

În vederea soluționării cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 438/03.05.2012, Judecatoria Topoloveni a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de Fond Funciar Negrași si a paratului V. A., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate prin întâmpinare de pârâtul V. A., precum si actiunea.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut următoarele:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de Fond Funciar T., instanța a reținut faptul că la termenul de judecată din data de 26.04.2012, avocatul pârâtului V. A. a învederat faptul că nu mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, astfel încât instanța nu a mai analizat această excepție.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de Fond Funciar Negrași, instanța a reținut faptul că potrivit titlului de proprietate nr.311/20.06.2007 emis de pârâta C. Județeană Argeș de Fond Funciar, moștenitorul autorului C. N., V. I. R., beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 100 ha. situat pe teritoriul localităților Negrași și T. (fila 18 a dosarului). Având în vedere faptul că, din suprafața totală de 100 ha. teren cu vegetație forestieră, o suprafață de 75 ha. 0800 m.p. este reconstituită pe raza localității Negrași, iar în prezenta procedură judiciară se contestă legalitatea titlului de proprietate nr.311/20.06.2007, instanța a reținut că, pârâta C. L. de Fond Funciar Negrași justifică calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză dedusă judecății.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța a reținut faptul că atat reclamanta V. E. G. cat si autorul reclamantilor V. V. A. și V. V., respectiv V. N. A. au calitatea de moștenitori a autoarei V. M., potrivit certificatului de moștenitor nr.318/24.06.1994 emis de Notariatul de Stat Local din Curtea de Argeș (filele 10, 11 ale dosarului). Atât reclamanta E. G. E.V. cât și autorul reclamanților V. V. A. și V. V., prin cererile înregistrate la Primăria comunei T., județul Argeș sub nr.41/20.01.1998 respectiv 42/20.01.1998, au declanșat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce au aparținut autoarei M. N.V. (filele 159, 161 ale dosarului). Prin prezenta procedură judiciară se contestă de reclamanți și titlul de proprietate nr.313/20.06.2007 eliberat de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Argeș autorului V. I. R., în calitate de moștenitor al defunctei M. V. E., astfel ca reclamanții justifică calitatea procesuală activă, fata de calitatea acestora de moștenitori ai autoarei M. V..

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V. A., instanța a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr.86/03.06.2009, acesta are calitatea de descendent de gradul I al defunctului V. E.I. R., decedat la data de 06.12.2007. (filele 197-198 ale dosarului). Titlurile de proprietate contestate în prezenta procedură judiciară au fost eliberate de pârâta C. Județeană Argeș de Fond Funciar în favoarea autorului pârâtului V. I. R., astfel ca pârâtul în calitate de moștenitor al autorului V. I. R. justifică calitatea procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr.318/24.06.1994 eliberat de Notariatul de Stat Local Curtea de Argeș în dosarul nr.365/1994, reclamanta V. E. G., autorul reclamanților V. V. A. și V. V., respectiv V. N. A. precum și autorul pârâtului V. A., V. I. R., au calitatea de moștenitori ai autoarei V. M. (filele 10, 11 ale dosarului).

De asemenea, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.147/11.07.2008 întocmit de Biroul Notarilor Publici P., reclamanții V. V. A. și V. V. au calitatea de moștenitori ai defunctului V. N. A., decedat la data de 23.09.2005 având ultimul domiciliu în orașul Satu M., județul Satu M. (fila 22 a dosarului).

Potrivit certificatului de moștenitor nr.86/03.06.2009 întocmit de Biroul Notarilor Publici Asociați D. D. și Ș. D. F., rezultă că la data de 06.12.2007 a intervenit și decesul autorului pârâtului V. A., V. E.I. R. (filele 197-198 ale dosarului).

Din titlul de proprietate nr.173/30.11.2006 emis de pârâta C. Județeană Argeș de Fond Funciar, rezultă faptul că autorul pârâtului V. A., V. I. R., beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul arabil în suprafață de 23 ha. situat pe raza localității Rătești, județul Argeș (filele 16, 17 ale dosarului).

De asemenea, potrivit titlului de proprietate nr.311/20.06.2007 eliberat de pârâta C. Județeană Argeș de Fond Funciar, aceeasi persoana beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moștenitor al autorului C. N. cu privire la terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 100 ha. situat pe raza localităților Negrași și T. (filele 18, 19 ale dosarului).

In fine, potrivit titlului de proprietate nr.312/20.06.2007 autorul pârâtului V. A. beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 30 ha. 1600 m.p. teren cu vegetație forestieră situată pe raza localității Negrași, în calitate de moștenitor al autoarei S. C., iar potrivit titlului de proprietate nr.313/20.06.2007 autorul pârâtului beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 28 ha. situat pe raza localității Negrași, județul Argeș (filele 62, 63 ale dosarului).

În ceea ce privește parcursul reconstituirii dreptului de proprietate, instanța a reținut faptul că, prin cererea înregistrată sub nr.91/13.09.2005 la Primăria comunei T., județul Argeș, autorul pârâtului V. A., în calitate de moștenitor al autoarei sale M. E. V., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile în suprafață de 30 ha. teren arabil și 45 ha. teren pădure situate pe raza comunei T., județul Argeș (filele 26, 27 ale dosarului), iar prin cererea înregistrată sub nr.56/29.11.2005 la Primăria comunei T., autorul pârâtului V. A. a solicitat în calitate de moștenitor al autoarei C. S. reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil și pădure în suprafață de 75 ha. situat pe raza localității T., județul Argeș (fila 31 a dosarului).

De asemenea, prin cererea înregistrată sub nr.40/20.01.1998 la Primăria comunei T., județul Argeș, autorul pârâtului V. A., V. I. R., în calitate de moștenitor al autoarei M. N.V. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul arabil în suprafață de 15 ha. și terenul arabil în suprafață de 10 ha. (fila 156 a dosarului).

Prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar nr.11/04.04.2006 s-a dispus validarea dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtului, V. I. R., cu privire la terenurile cu vegetație forestieră în suprafață de 28,82 ha. în calitate de moștenitor al autoarei M. V. E., 30,16 ha. în calitate de moștenitor al autoarei S. C. și 100 ha. în calitate de moștenitor al autorului C. N. (filele 124-127 ale dosarului) cât și în nume propriu cu privire la terenul în suprafață de 23 ha.(filele 133-135 ale dosarului).

Si reclamanta V. E. G. cât și autorul reclamanților V. V. A. și V. V. au declanșat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce au aparținut autorilor acestora, situate pe raza comunei T., județul Argeș. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr.41/20.01.1998 la Primăria comunei T., județul Argeș, reclamanta V. E. G., în calitate de moștenitoare a autoarei V. M., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 15 ha. și terenul pădure în suprafață de 10 ha. (fila 159 a dosarului), iar autorul reclamanților V. V. A. și V. V., V. N. A., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 15 ha. și terenul pădure în suprafață de 10 ha. potrivit cererii înregistrată sub nr.42/20.01.1998 la Primăria comunei T., județul Argeș (fila 161 a dosarului).

Potrivit relațiilor comunicate la data de 09.02.2012 de Primăria comunei T., județul Argeș sub nr.445/07.02.2011, în raport de cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamanta V. E. G. și autorul reclamanților V. V. A. și V. V., Primăria comunei T., județul Argeș a dispus potrivit adreselor înregistrate sub nr.840/08.07.2002, respectiv 841/08.07.2002 înștiințarea acestora cu privire la necesitatea atașării de înscrisuri din care să rezulte faptul că terenul s-a aflat în anul 1949 în evidența Primăriei T., actul ce atestă că terenul se află pe raza altei localități (Negrași) în perioada datării actului deținut (filele 180, 181 ale dosarului). Potrivit relațiilor comunicate instanței la data de 13.03.2012 sub nr.789/05.03.2012 de Primăria comunei T., județul Argeș, rezultă faptul că cererile formulate au rămas nesoluționate, fără a se emite hotărâre de către C. Județeană Argeș de Fond Funciar (fila 187 a dosarului).

Prin urmare, deși reclamanta V. E. G., cât și autorul celorlalti doi reclamanți au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu s-a finalizat procedura de reconstituire prin emiterea unei hotărâri de către C. Județeană Argeș de Fond Funciar,potrivit disp. art.6 litera e) din H.G.nr.890/2005.

Sub acest aspect, instanța a reținut că potrivit disp. art. 13 alin.1 din Legea nr.18/1991 republicată, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii, iar potrivit disp.art.13 alin.3 din același act normativ, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

Este cert faptul că, în raport de certificatul de moștenitor nr.318/24.06.1994 eliberat de Notariatul de Stat Local Curtea de Argeș, atât reclamanta V. E. G. cât și autorul reclamanților V. V. A. și V. V., V. N. A. și autorul pârâtului V. A., V. I. R., au ca autor comun pe V. M.. De asemenea, potrivit susținerilor reclamanților, necontestate de către pârâtul V. A., aceștia au vocație și la succesiunea autorilor C. N. și S. C.. Însă, în raport de probele administrate în cauza dedusă judecății, instanța a reținut faptul că reclamanții nu beneficiază de o reconstituire a dreptului de proprietate dispusă printr-o hotărâre a Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar, prin care să se constate vocația acestora la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile evidențiate în cuprinsul titlurilor de proprietate nr.311/20.06.2007, nr.173/30.11.2006, nr.312/20.06.2007 și nr.313/20.06.2007, iar autorul pârâtului, V. I. R., dispune de o reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Hotărârii Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar nr.11/04.04.2006 ce nu a fost contestată în prezenta procedură judiciară, hotărâre ce are caracter constitutiv de drepturi.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta V. E. G. și autorul reclamanților V. V. A. și V. V., V. N. A. au acceptat succesiunea autoarei V. M., aceștia nu beneficiază de o validare a dreptului de proprietate dispusă de C. Județeană Argeș de Fond Funciar, astfel încât să beneficieze alături de autorul pârâtului V. A., V. I. R. în cuprinsul titlurilor de proprietate nr.311/20.06.2007; nr.173/30.11.2006; nr.312/20.06.2007 și nr.313/20.06.2007.

Este cert că, în raport de disp.art.13 alin.3 din același act normativ, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca aceștia să procedeze potrivit dreptului comun, dar titlurile de proprietate contestate în prezenta procedură judiciară au fost emise în baza Hotărârii Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar, hotărâre prin care s-a constituit dreptul de proprietate și nu a fost contestată de reclamanți.

În raport de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantii, criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie dupa cum urmeaza:

In mod nelegal prima instanta a respins cererea de probatoriu formulata in sensul de a se emite adresa catre CLFF T. pentru a comunica de pe urma caruia autor al defunctului V. I. R. a fost reconstituit dreptul de proprietate prin TP 173/30.11.2006, pentru a dovedi ca terenul asupra caruia a fost reconstituit dreptul de proprietate apartine autoarei reclamantilor si a paratilor, respectiv lui V. M.. Instanta retine gresit ca autorul paratilor beneficiaza de o reconstituire de 23 ha, desi nu rezulta faptul ca aceasta persoana a detinut vreo suprafata de teren in proprietate anterior colectivizarii, iar conform cererilor de reconstituire depuse de V. I. R., acesta a solicitat reconstituirea doar in calitate de mostenitor al numitilor V. M., C. N. si S. Constanta. Se mai critica si faptul ca in mod gresit instanta de fond a respins cererea prin care se solicita a se reveni cu adresa catre CLFF T. pentru a comunica daca autoarea V. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in perioada 1991-1993, intrucat din raspunsul inaintat de comisie, rezulta ca nu au fost cercetate registrele din acea perioada, iar autoarea a decedat la sfarsitul anului 1993, deci nu putea face cerere ulterior acestui an.

In mod gresit prima instanta a respins actiunea, motivat de faptul ca reclamantii nu beneficiaza de o reconstituire a dreptului de proprietate prin hotarare de validare, desi retine ca acestia au declansat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate si ca au vocatie la succesiunea autorilor V. M., S. Constanta si C. N.. Reclamantii nu putea contestat hotararea Comisiei Judetene prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, intrucat acea hotarare nu le-a fost comunicata potrivit art. 27 alin 2 din HG 890/2005. Se mai arata ca nelegalitatea acestori hotarari ale Comisiei Judetene au fost invocate tocmai prin prezenta actiune, prin care se invoca si nelegalitatea titlurilor de proprietate eliberate pe numele unui singur mostenitor.

Pentru aceste motive se solicita admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii.

In drept au fost invocate disp. art. 299-316 C..p.c.

In recurs a fost administrata proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost solicitate relatiile indicate de catre recurenti prin recurs, de la CLFF T..

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, tribunalul constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

In ce priveste prima critica, referitoare la faptul ca instanta de fond nu a solicitat de la C. locala de fondu funciar T. relatiile invederate de catre recurent, prin care sa se comunice de pe urma caruia autor al defunctului V. I. R. a fost reconstituit dreptul de proprietate prin TP 173/30.11.2006 si daca autoarea V. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in perioada 1991-1993, tribunalul retine ca proba cu inscrisuri a fost administrata in recurs, la propunerea recurentilor, iar prin adresa nr. 06..02.2013, CLFF T. a inaintat aceste relatii-filele 46 si urm. Recurs. Astfel, s-a comunicat faptul ca autoarea V. M. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in perioada 1991-1993 si ca validarea care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 173/2006 pentru autorul paratului este in nume propriu. Continutul acestor relatii va fi analizat in cadrul urmatoarei critici din recurs.

In ceea ce priveste a doua critica, referitoare la gresita respingere a actiunii formulate privind modificarea celor 4 titluri de proprietate, tribunalul constata ca si aceasta este neintemeiata.

Astfel, prin cererea ce face obiectul cauzei, recurentii reclamanti au solicitat modificarea titlurilor de proprietate nr.311/20.06.2007 si nr. 173/30.11.2006 în sensul cuprinderii în acesta a ambilor autori, respectiv V. M. și C. N. precum și în calitate de descendenți ai acestora, a tuturor moștenitorilor, respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R.; a titlului de proprietate nr.312/20.06.2007 în sensul cuprinderii în acesta a tuturor moștenitorilor numitei S. C., respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R. si a titlului de proprietate nr.313/20.06.2007 în sensul cuprinderii în acesta a tuturor descendenților numitei V. M., respectiv V. E. G., V. N. A. și V. I. R..

La baza eliberarii acestor titluri de proprietate, a stat Hotărârea Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar nr.11/04.04.2006 prin care s-a dispus validarea dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtului, V. I. R., cu privire la terenurile cu vegetație forestieră în suprafață de 28,82 ha. în calitate de moștenitor al autoarei M. V. E., 30,16 ha. în calitate de moștenitor al autoarei S. C. și 100 ha. în calitate de moștenitor al autorului C. N. (filele 124-127 ale dosarului) cât și în nume propriu cu privire la terenul în suprafață de 23 ha.(filele 133-135 ale dosarului)-asa cum rezulta si din relatiile comunicate in recurs-fila 46 si urm. Validarea a fost dispusa in urma cererii formulate de catre autorul paratului in baza Legii 247/2005 si inregistrate sub nr. 21/13.09.2005 -fila 153 dosar fond.

In ce ii priveste pe recurentii reclamanti, se constata ca prin cererea înregistrată sub nr.41/20.01.1998 la Primăria comunei T., reclamanta V. E. G., în calitate de moștenitoare a autoarei V. M., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 15 ha. și terenul pădure în suprafață de 10 ha. (fila 159 dosar fond), iar autorul reclamanților V. V. A. și V. V., respectiv V. N. A., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul arabil în suprafață de 15 ha. și terenul pădure în suprafață de 10 ha. prin cererea înregistrată sub nr.42/20.01.1998 la Primăria comunei T., județul Argeș (fila 161 dosar fond).

Anterior acestor cereri, autoarea . a formulat vreo cerere de reconstituire in perioada 1991-1993, asa cum rezulta din relatiile comunicate de CLF T. in recurs.

Cererile formulate de reclamanti au ramas nesolutionate, neemițându-se vreo propunere de validare, iar prin adresele înregistrate sub nr. 840/08.07.2002, respectiv 841/08.07.2002, CLFF T. i-a instiintat pe reclamanta si pe autorul celorlalți doi reclamanti cu privire la necesitatea atașării de înscrisuri din care să rezulte faptul că terenul s-a aflat în anul 1949 în evidența Primăriei T., actul ce atestă că terenul se află pe raza altei localități (Negrași) în perioada datării actului deținut.

In mod corect a retinut prima instanta ca reclamantii nu detin o hotarare de validare prin care sa li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor incluse in titlurile de proprietate atacate. Totodata, titlurile de proprietate au fost emise in conformitate cu Hotararea de validare nr. nr.11/04.04.2006 emisa de CJFF Arges, hotarare care nu a fost contestata in vreun fel. Este drept ca reclamantii nu aveau la dispozitie calea plangerii impotriva acesteia din urma hotarari, intrucat nu au fost persoane validate prin hotarare, insa recurentii reclamanti aveau alte cai de atac, intemeiate pe dreptul comun, pentru a contesta in calitate de terti acea hotarare de validare. Totodata, recurentii reclamanti aveau la indemana mijloace procedurale prin care sa solicite obligarea Comisiei locale sa solutioneze cererile formulate, insa desi au initiat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, au ramas in pasivitate din anul 1998 pana in prezent, pasivitate ce le este imputabila.

In consecinta, argumentul invocat in recurs in sensul ca reclamantii nu puteau contesta hotararea de validare a autorului paratului nu poate fi retinut.

In conditiile in care recurentii nu detin o hotarare de reconstituire a dreptului de proprietate, iar titlurile de proprietate atacate sunt emise in conformitate cu Hotararea de validare nr. nr.11/04.04.2006 emisa de CJFF Arges, prin care singurul validat este autorul paratilor, hotarare neatacata pana in prezent, in mod corect a retinut instanta de fond ca nu poate fi admisa cererea de modificare a titlurilor de proprietate in sensul includerii si a reclamantilor in calitate de mostenitori.

Este adevarat ca art. 13 al. 3 din Legea 18/1991 prevede ca „Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmând ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun.”, însa acest alineat nu poate fi scos din context, cele trei alineate ale art. 13 trebuind coroborate, desprinzându-se concluzia ca titlul de proprietate se emite pe numele tuturor mostenitorilor care au formulat cerere si au urmat procedura prevazuta de lege, privind emiterea unei hotarari de validare de catre C. Judeteana de fond funciar, nu si penumele acelora care au formulat cerere insa nu au obtinut o hotarare de validare a dreptului de proprietate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul constata ca nu sunt intemeiate criticile aduse sentintei, astfel ca in baza art. 312 alin 1 C.p.c va fi respins recursul de fata ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. V. A., V. V. și V. E. G. împotriva sentinței civile nr. 438/03.05.2012, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimați fiind pârâții V. A., C. L. DE FOND FUNCIAR T., C. L. DE FOND FUNCIAR NEGRAȘI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ și C. L. DE FOND FUNCIAR RĂTEȘTI.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

R. T.

Grefier,

M. L.

Red., tehn RT

15 Februarie 2013/2 ex.

Jud fond L E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 340/2013. Tribunalul ARGEŞ