Fond funciar. Decizia nr. 973/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 973/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 24108/109/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 973/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU
Judecător C. D.
Judecător I. P.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 2478/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de contestatorul U. N. în contradictoriu cu intimații G. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul registratură, la data de 09.04.2013, o cerere din partea contestatorului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum și proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile anexate cererii, precum și concluzii scrise formulate de contestator.
Prima strigare a cauzei.
Tribunalul, în raport de prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea prezentării părților .
A doua strigare a cauzei .
Tribunalul apreciază utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de contestator și o admite. Totodată, constată că prin cererea de la fila 36 contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, în raport de actele și lucrările, dosarului rămâne în pronunțare asupra contestației in anulare.
INSTANȚA
Constată că, la data de 20.11.2012 contestatorul U. N. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2478/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimații fiind G. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES în raport de disp.art. 317 alin.2 și art.318 alin.1 C.pr.civ.
În motivare se arată că tribunalul a respins din oficiu cererea de revizuire fără a cerceta corect dosarul, motiv pentru care se solicită respingerea excepției de inadmisibilitate invocată .
Contestatorul apreciază că nu s-a judecat fondul,deoarece terenul nu a aparținut intimatei G. M. și nici autorului său.
Contestatorul consideră că, erorile de fapt trebuie reținute ,deoarece susținerile intimatei sunt nefondate, A. C. având titlu de proprietate pentru o suprafață mai mare de teren decât i s-a reconstituit.
Contestatorul arată că, intimata – persoană fizică nu a fost pusă în posesie de C.L.F.F.Mărăcineni ,instanța nu a avut în vedere schimbul de teren între Jupânești și Mărăcineni, faptul că acesta nu a stăpânit niciodată terenul revendicat de intimată și nu se are în vedere înscrisurile eliberate contestatorului de către instituțiile statului .
La data de 01.04.2013 se formulează întâmpinare de către intimată solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei tribunalului .
La termenul din 11.04.2013 se depune întâmpinare și de către C.L.F.F.Mărăcineni prin care se solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei tribunalului.
Analizând contestația în anulare de față ,tribunalul constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia nr. 2478/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ ,s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de U. N. împotriva deciziei nr. 1006/2012 a Tribunalului Argeș .
În considerentele deciziei s-a reținut că ,această cerere este examinată cu prioritate în raport de disp.art. 137 C.pr.civ pe excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu de către tribunal ,excepție care face inutilă examinarea motivelor invocate de revizuient .
Prezenta contestație în anulare este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de asemenea, într-o cale extraordinară de atac,precum cererea de revizuire, iar în raport de disp.art. 317 C.pr.civ. contestația în anulare poate fi promovată numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Contestatorul invocă și disp.art. 318 C.pr.civ., dispoziții care de asemenea nu își găsesc aplicabilitate în cauza de față, cu atât mai mult cu cât, sunt invocate aspecte ce evocă fondul litigiului dintre părți și pentru care s-au pronunțat în cauză sentințe irevocabile .
În ceea ce privește lipsa de apărare invocată ,se constată că la termenul din 06.09.2012 a fost citat revizuientul cu mențiunea de a preciza în concret numărul deciziei civile pe care o atacă cu revizuire, și de asemenea, s-a admis cererea pentru lipsă de apărare formulată de acesta, motiv pentru care a beneficiat de apărare calificată așa cum reiese din împuternicirea avocațială aflată la fila 44 dosar revizuire .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 317-318 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul U. N. în contradictoriu cu intimații G. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.04.2013.
Președinte, A. M. P. | Judecător, C. D. | Judecător, I. P. |
Grefier, M. L. |
Red. I.P.
Tehn D.T. 2 ex.
30.04.2013
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 376/2013. Tribunalul ARGEŞ | Anulare act. Decizia nr. 821/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|