Pretenţii. Decizia nr. 1558/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1558/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 4382/280/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 1558/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător E. A.
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta . REPREZENTANT N. C. și pârâtul M. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat S. G. pentru recurenta-pârâtă, consilier juridic M. C. pentru intimata-reclamantă și avocat A. Postelniescu pentru intimatul-pârât M. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat S. G. pentru recurenta-pârâtă depune la dosar împuternicire avocațială.
Avocat A. Postelniescu, pentru intimatul-pârât M. P., arată că nu este în posesia certificatului de înmatriculare al autoturismului de care se face vorbire în acțiune, acesta a rămas la intimata-reclamantă . la data la care mașina a fost lăsată la reparat. Totodată, precizează că autoturismul aparținea . SRL, la care intimatul avea calitatea de asociat, calitate pe care nu o mai are în prezent.
Consilier juridic M. C., pentru intimata-reclamantă, arată că certificatului de înmatriculare al autoturismului de care se face vorbire în acțiune nu are nicio relevanță în soluționarea acțiunii și că acest act nu se află la reclamantă.
Avocat S. G., pentru recurenta-pârâtă, solicită să fie emisă adresă către Serviciul Înmatriculări, pentru a se stabili în proprietatea cui se afla autoturismul, depunând în acest sens la dosar o listă nu numărul de înmatriculare și denumirea societății.
Instanța, față de pozițiile părților, apreciază că nu se mai impune emiterea unei adrese către Serviciul Înmatriculări.
Apărătorii părților, având, pe rând, cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat S. G., pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Invocă excepția prematurității introducerii acțiunii, potrivit art.720 c.p.c reclamanta nu a respectat procedura prealabilă de convocare la conciliere directă sau mediere. Arată că autoturismul nu a fost niciodată în proprietatea recurentei, nu a fost folosit în activitatea desfășurată de aceasta, intimatul nu a fost împuternicit de recurentă să-l repare.
Consilier juridic M. C., pentru intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că fapta este săvârșită, iar reclamanta trebuie să-și recupereze banii. Precizează că în cauză au fost respectate dipoz. art. 720 c.p.c., motiv pentru care solicită respingerea excepției prematurității formulării acțiuni.
Avocat A. Postelniescu, pentru intimatul-pârât M. P., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Arată că pârâtul s-a prezentat la reclamantă în calitate de angajat al societății și nu în calitate de persoană fizică.
Avocat S. G., pentru recurenta-pârâtă, arată că pârâtul s-a prezentat la reclamantă pentru a repara autoturismul în calitate de persoană fizică, dacă s-ar fi prezentat în calitate de angajat al societății, acesta trebuia să prezinte o împuternicire și ștampila acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 13.03.2012, sub nr._, reclamanta . reprezentant N. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții M. P. și ..R.L., obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 3138,68 cu titlul de preț-prestare servicii, plus dobânzi legale și cheltuieli de judecată.
În motivarea se arată ca la data de 10.04.2009 la sediul unității reclamante s-a prezentat pârâtul M. P. cu autoturismul înmatriculat sub nr._ susținând că este reprezentantul ..R.L cu autoturismul pentru a-l repara și s-a întocmit comanda deviz nr. 226/2009 după care s-a emis factura nr._/2009 în valoare de 3133, 68 lei contravaloare reparații, factura însușita și semnata de pârât dar neplătită până în prezent. Actele de mai sus au fost emise în contul societății . C. S.R.L motiv pentru care s-a solicitat instanței emiterea unei somații de plata în baza O.G. nr. 5/2001, somație ce a fost respinsă motivat de faptul că ..R.L nu recunoaște suma pretinsă.
La data de 08.05.2012 pârâta ..R.L formulează întâmpinare și invoca excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii conform dispozițiilor art. 720 ind. 1 alin 1 C.pr.civ.
P. sentința civilă nr._/23.11.2012, Judecătoria Pitești a admis acțiunea față de pârâta, societate comercială și a respins-o față de pârâtul, persoană fizică, pentru lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că pârâtul M. P. a fost salariatul societății pârâtei ..R.L., și a semnat pentru primirea acestor documente, în calitate de prepus al societății, pe care le-a predat serviciului de contabilitate, în vederea efectuării plății către unitatea service.
Conform interogatoriului administrat în cauză, instanța a reținut că factura pentru autoturismul înmatriculat sub nr._ s-a emis la data de 10.04.2009 sub nr._ pentru suma de 3133,68 lei, iar plata lucrări i-a fost garantata prin virament bancar, lucru confirmat de salariații reclamantei.
Potrivit art. 6 alin 2 din NCC (2) actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Instanța a reținut că în prezent există un litigiu între doua societăți comerciale având la baza o convenție încheiata în formă simplificata în care reclamanta a efectuat o reparație la un autoturism al pârâtei în care sunt aplicabile dispozițiile privind răspunderea civilă contractuală.
Factura a fost emisă pentru societatea pârâta ..R.L. care, ulterior, a refuzat plata acesteia considerând că debitul trebuie să fie plătit de persoana fizică-salariatul său.
Din actele depuse la dosar a reținut că pârâtul este salariatul societății pârâte și la data de 03.06.2009 s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă prin care acesta a obținut funcția de șef de șantier.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta . pe care a criticat-o pentru următoarele considerente:
- în mod greșit nu a fost soluționată excepția procedurii prealabile prevăzute de art. 720 ind. 1 C.;
- în mod eronat s-a reținut că aparține pârâtei obligația de achitare a debitului, în contextul în care nu există nici un contract de prestări servicii, deviz estimativ, comandă de execuție lucrări, proces verbal de recepție a prestațiilor efectuate, situație de plată sau factură însușită de către aceasta, mai ales în contextul în care pârâtul, persoană fizică, nu avea nicio calitate de reprezentare a societății pârâte.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele expuse, dar și de prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 304 ind. 1 C., tribunalul constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, constând în obligarea pârâților, . și M. P. la plata sumei de 3.138, 68 lei, prestări servicii, către reclamanta .. 2, dosar fond).
P. întâmpinarea depusă la filele 10 – 13, dosar fond, și concluziile scrise de la fila 37, pârâta, persoană juridică, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția lipsei procedurii prealabile, iar prin întâmpinarea de la filele 26 – 28, pârâtul, persoană fizică, a invocat, în ceea ce-l privește, aceleași excepții.
Cu toate acestea, prin încheierea de ședință din data de 29.06.2012, instanța de fond a pus în discuție și s-a pronunțat, în sensul unirii cu fondul, doar pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică (f. 32, dosar fond).
În cuprinsul sentinței recurate nu se găsește nicio referire cu privire la celelalte excepții invocate, respectiv lipsa calitate procesuală pasivă a pârâtei, persoană juridică și lipsa procedură prealabilă, invocată de către ambii pârâți.
Așadar, prima instanță nu a pus în discuția contradictorie a părților și aceste excepții, dar, mai mult de atât, a analizat o excepție și fondul cauzei, în contextul în care, cu prioritate, trebuia a fi rezolvată mai întâi excepția referitoare la învestirea instanței, respectiv la lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 720 ind. 1 C..
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 C., recursul de față va fi admis și, având în vedere că s-a produs o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare (pârâta – recurentă nefiind prezentă la dezbaterile asupra cauzei), sentința recurată va fi casată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a pune în discuția părților și a se pronunța asupra excepțiilor sus menționate, în ordinea arătată.
Totodată, dacă prima instanță va ajunge la concluzia că excepția lipsei procedurii prealabile nu este întemeiată, urmează să reanalizeze și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică, și, în consecință, și fondul cauzei, având în vedere susținerile din fața instanței de recurs, conform cărora autoturismul reparat de către reclamanta – intimată aparținea . SRL, iar nu recurentei – pârâte .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către . împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimați fiind . REPREZENTANT N. C. și M. P..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, E. M. C. | Judecător, E. A. | Judecător, A. D. |
Grefier, E. R. |
E.A. 9 Iulie 2013/2 ex
Jud. fond: F. V.
← Anulare act. Decizia nr. 876/2013. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1560/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|