Pretenţii. Decizia nr. 2543/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2543/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 8513/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2543/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU
Judecător E. M. C.
Judecător G. D. N.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta C. A. V. împotriva sentinței civile nr. 2818/22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. A. DE ARGES, și I. A..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta C. A. V. în contradictoriu cu pârâții Săptămânalul A. de Argeș și I. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii a arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei sus menționate pentru publicarea în data de 23.01.2012 în săptămânalul A. de Argeș, anul III, nr.94, 23-29 ianuarie 2012, a articolului intitulat ,,Ceaușeasca, înghețata și tinerețea ... ușuratică”, articol în care, fără acordul său a publicat o fotografie în care apare într-o ipostază intimă, în timp ce se îmbrăca, fotografie făcută fără acordul și fără știrea sa.
A mai arătat că pârâții au publicat articolul însoțit de fotografie încălcând disp. art.70, 71, 72, 73, 74,75 Cod civ.
A precizat că articolul publicat reprezintă o calomnie prin presă la adresa sa și a familiei sale, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria-i imagine, nefăcând altceva decât să-i aducă prejudicii în sensul celor de mai sus, în condițiile în care nu este persoană public, iar simpla precizare ,,această pagină este un pamflet și trebuie tratată ca atare” nu îi exonerează de răspunderea legală.
A menționat că articolul nu este un pamflet, că informația trebuie obținută prin mijloace legale și etice.
Totodată a arătat că prin publicarea articolului i-au fost aduse prejudicii majore de imagine, atât ei cât și familiei sale, fiind studentă bursieră în anul II la Universitatea din Pitești, iar familia sa este cunoscută la nivel local; că atât ziarul cât și redactorul șef au refuzat dezmințirea articolului, deși i-au notificat în acest sens.
A arătat că după publicarea articolului a suferit o depresie, fiind nevoită să apeleze la serviciile unui psiholog, unde a efectuat mai multe ședințe, suferind totodată și o afecțiune dermatologică pe sistem nervos, care de asemenea a necesitat tratament de specialitate, totodată generând numeroase situații tensionate în familie.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.70, 71, 72, 73, 74,75 Cod civ.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu, s-a audiat martora P. M. C. (fila 51).
Prin sentința civilă nr. 2818/22.03.2013 Judecătoria Pitești a respins acțiunea formulată de reclamantă reținând în considerente că, se solicită de către reclamantă obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei pentru publicarea în data de 23.01.2012 în săptămânalul Arac de Argeș, anul III, nr.94, 23-29 ianuarie 2012 a articolului intitulat ,,Ceaușeasca, înghețata și tinerețea ... ușuratică”, articol în care pretinde că a fost publicată o fotografie în care apare ea într-o ipostază intimă, în timp ce se îmbrăca, fotografie făcută fără acordul și știrea sa.
In motivare s-a retinut ca din probele administrate în cauză reiese că reclamanta este studentă, conform adeverinței nr.300/16.01.2013 (fila 21). Din depoziția martorei P. M. C. (fila 51) a reieșit că reclamanta a avut o relație cu un băiat, că acesta a depus acele poze la ziar pentru a-i prejudicia imaginea reclamantei; că pozele erau făcute în casa acesteia; că ea nu a fost atentă niciodată și că nu știe când au fost efectuate acele poze. A mai arătat că ulterior acele poze au fost publicate și pe un site de socializare; că reclamanta a încercat să vorbească cu ziarul, însă s-a lovit de un refuz categoric din partea acestora; că ulterior au publicat faptul că a fost vorba de un pamflet. A precizat martora că imaginea reclamantei a fost afectată în fața prietenilor, în fața colegilor și că familia a avut de suferit; că e posibil ca ziarul să fi obținut pozele fie de la fostul prieten, fie de pe rețeaua de socializare.
Din înscrisul intitulat ,,adeverință”, depus la fila 23 din dosar, (înscris ce nu are număr de înregistrare) a reieșit că C. A. se află în consiliere psihologică la data eliberării adeverinței, aceasta fiind datată 27.02.2012.
Potrivit biletului de ieșire eliberat de Spitalul M. Pitești, nr.7790/25.10.2012 (fila 25), reclamanta a fost internată în perioada 25.10._12 pentru scăderea acuității vizuale ochi drept.
Din înscrisul depus la fila 22, a reieșit că la data de 19.10.2012 reclamanta a fost examinată IRM Craniu, concluzionându-se că prezintă leziuni demielinizate supratentoriale și posibil la nivelul nervului optic drept (retrobulbar) ce necesită corelații clinico-imagistice și monitorizare imagistică pentru încadrarea într-o boală demielinizată.
Din înscrisul depus la fila 26 din dosar a reieșit că în ziarul Ancheta a fost publicat un articol intitulat ,,fotografiată în pielea goală în paginile unui ziar”, articol în care se face referire la un alt articol publicat în paginile săptămânalului ,,A. de Argeș”, la o rubrică de pamflet.
Tot în articolul publicat în ziarul Ancheta se face referire la faptul că, contactat de redactorii Ancheta, A. I., redactorul-șef al săptămânalului A. de Argeș, susține: ,,Fotografia a venit pe emailul redacției și materialul a fost tratat ca un pamflet fără a se dori în niciun fel prejudicierea imaginii tinerei”.
Din cele prezentate se desprinde concluzia că articolul a fost publicat pe baza unei fotografii sosite la redacție, neurmârind defăimarea reclamantei.
În același articol publicat în ziarul Ancheta este prezentată o imagine, a unei persoane, imagine ce este alăturată unui titlu ,,Ceaușeasca, înghețata și tinerețea ... ușuratică”.
Prin notificările depuse la filele 34-38 din dosar, comunicate potrivit înscrisurilor de la filele 28-31, reclamanta a solicitat Săptămânalului A. de Argeș și numiților P. F., I. A., C. Steluța sa nu mai publice astfel de materiale cu un conținut indecent și calomnios la adresa sa sub așa zisa aparență a unui pamflet, precizând că în caz contrar va solicita răspunderea lor civilă și penală alături de persoana care le-a furnizat fotografia pe care au publicat-o.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a califica neprezentarea pârâtului la interogatoriu sau nedepunerea răspunsurilor la interogatoriu ca o recunoaștere, instanța apreciază că art.225 din codul de procedură civilă nu le impune instanțelor sesizate cu o cauză să tragă vreo concluzie din refuzul părții de a răspunde la interogatoriu, ci doar le oferă această posibilitate.
Libertatea de exprimare nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane, în acest sens fiind și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului - Lingens vs. Austria.
În ce privește dreptul la imagine, la viața intimă și privată al reclamantei, instanța apreciază că prin publicarea fotografiei s-a adus atingere acestui drept, pentru că orice relație a reclamantei, nedezvăluită în mod voluntar, și care nu are incidență asupra afirmațiilor și atitudinilor publice, definitorii pentru statutul ei, în ochii opiniei publice, ține de viața privată și nu constituie o chestiune de interes public.
În consecință, instanța apreciază că publicarea unor fotografii, înfățișând, în mod neacceptat de către subiectul lor, ipostaze ale vieții sale intime, fără relevanță publică, încalcă art.30 alin.(6) din Constituția României, potrivit cărora: ,,Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”, constituind o imixtiune și o depășire a limitelor dreptului lor la liberă exprimare și nu poate beneficia de protecția art.10 din Convenție, constituind totodată o încălcare a disp. art.74 lit. f) Cod civ.
Este fără îndoială că, presa are un rol important într-o societate democratică, având sarcina de a informa publicul despre probleme de interes general, idei și chestiuni ce prezintă interes pentru comunitatea locală, fără însă a depăși anumite limite ce țin de protecția reputației și a drepturilor persoanei.
Exercitarea libertății de exprimare implică obligații și responsabilități, iar garanțiile oferite de art.10 din Convenție sunt supuse condiției ca ziariștii să acționeze cu bună-credință, să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Scopul este acela de a nu fi prezentată o realitate deformată și ca aspectele comunicate publicului să se sprijine pe fapte reale. Altfel spus, trebuie să existe un just echilibru între dreptul consacrat de art.10 din Convenție pe de o parte, și dreptul protejat de art.8 din Convenție.
Este de necontestat că înscrisurile depuse la dosar a reieșit că reclamanta a fost supusă unor investigații medicale, ulterior datei la care pretinde că s-a publicat articolul la care face referire în cererea de chemare în judecată; că din depoziția martorei audiate în cauză rezultă că imaginea reclamantei a fost afectată în fața prietenilor și în fața colegilor, aspecte care converg spre concluzia creării unui prejudiciu; însă, instanța va avea în vedere că chiar în condițiile în care reclamanta ar fi îndreptățită la repararea prejudiciului suferit, în cauza de față nu poate fi stabilită cu certitudine răspunderea persoanelor vinovate, în condițiile în care la dosarul cauzei nu s-a depus ziarul din care să rezulte denumirea editorului și numele și prenumele autorului, pentru a putea fi analizat eventualul raport de prepușenie pentru a aprecia solidaritatea sau răspunderea individuală a unuia sau altuia dintre pârâți raportat la întinderea prejudiciului pe baza formei de răspundere care ar fi antrenată.
Simpla referire într-un alt ziar, la articolul pe care reclamanta își întemeiază pretențiile nu poate conduce la concluzia că pârâții din prezenta cauză sunt editorul și respectiv autorul articolului la care s-a făcut referire.
Potrivit disp. art.30 alin.(8) din Constituția României, ,,Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că editorul și respectiv autorul articolului (la care s-a făcut referire și pe care de altfel reclamanta și-a și întemeiat pretențiile) ar fi pârâții din prezenta cauză, neputând fi stabilită astfel întinderea prejudiciului raportat la forma de răspundere solidară sau individuală ce ar fi putut fi antrenată.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins acțiunea.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs C. A. V. recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 09.05.2013 .sub nr._ .
In m otivarea recursului se arata ca sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, dată cu aplicarea greșită a legii, cuprinde motive contradictorii și instanța și-a încălcat rolul activ în aflarea adevărului, deși din toată motivarea sentinței, instanța a reținut că prin publicarea articolului și a fotografiei i-au fost grav afectată imaginea și starea de sănătate fizică și psihică, suferind o depresie și îmbolnăvindu-se, conform adeverințelor medicale de la dosar, instanța a apreciat că recurenta nu a dovedit că acest articol a fost publicat în săptămânalul „A. de Argeș „ făcând referire doar la un articol publicat în ziarul „Ancheta” despre scandalul creat între săptămânalul „A. de Argeș” și familia recurentei .
În situația în care instanța ar fi apreciat că nu există la dosar depus articolul publicat în săptămânalul „A. de Argeș”, deși a fost depus, în virtutea rolului său activ putea solicita în mod expres ca acest înscrisa să fie depus la dosar, cu atât mai mult cu cât în urma administrării probei cu interogatoriu, pârâții nu au răspuns și nici nu au invocat vreo excepția a lipsei calității lor procesuale pasive .
Sentința este și în contradicție în sensul că deși a arătat că recurenta a fost prejudiciată de acest ziar, făcând referire și la articolul din ziarul „Ancheta” consemnând și declarațiile martorei, recurenta depunând și articolul la dosar, iar pârâții nu au răspuns la interogatorii și nici nu s-au prezentat la vreun termen ., motiv pentru care a solicitat aplicabilitatea disp.art. 225 C.pr.civ. instanța în mod nelegal i-a respins acțiunea motivând că nu a făcut dovada că editorul și respectiv autorul articolului ar fi pârâții din prezenta cauză.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate,văzând și disp.art.304 ind. 1 C.pr.civ. în raport de actele și lucrările dosarului,tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Instanța de fond a procedat la respingerea cererii de chemare în judecată reținând că nu poate fi stabilită cu certitudine răspundere persoanelor vinovate de producerea prejudiciului în condițiile în care la dosarul cauzei nu s-a depus ziarul din care să rezulte denumirea editorului, nunele și prenumele autorului pentru a fi analizat eventualul raport de prepușenie pentru a aprecia solidaritatea sau răspunderea individuală a unuia sau a altuia dintre pârâți raportat la întinderea prejudiciului pe baza formei de răspundere ce ar fi antrenată.
În fața instanței de recurs s-a depus la dosar ziarul săptămânal „A. de Argeș” reprezentat în cauză de către directorul general F. P., ziar în care este publicat articolul în cauză în raport de care s-au invocat de către reclamantă încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale respectiv încălcarea dreptului la imagine, precum și încălcarea dreptului la viață privată și dreptul la demnitate, însă instanța de recurs așa cum va motiva în continuare reține întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale care reprezintă cauza juridică a cererii de chemare în judecată, însă față de împrejurarea că din probele administrate de către reclamantă nu rezultă numele ziaristului care a procedat la scrierea articolului sau calitatea pârâtului I. A. de redactor șef sau ziarist care a procedat la scrierea articolului,pentru o raspundere civila solidara si astfel în lipsa unor dovezi certe în acest sens, in stanța va obliga la plata daunelor morale doar pe pârâtul săptămânalul „A. de Argeș, in paginile caruia s-a publicat articolul in cauza, tribunalul neconsiderind ca sub acest aspect sa aiba in vedere aplicabilitatea art. 225 C pr civ. .
Potrivit disp. art.30 alin.(8) din Constituția României, ,,Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâtei, iar potrivit art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului să răspundă pentru cea mai ușoară culpă .
În ce privește prima cerință impusă de art.1357 c.civ. este de subliniat că putem vorbi de o faptă ilicită din partea unui jurnalist atunci când se prezintă judecăți de valoare cu depășirea dozei de exagerare permisă sau când se prezintă situații de fapt, necorespunzătoare adevărului și care au la bază o documentare necorespunzătoare sau sunt prezentate elemente sau fotografii din viata privata a unei persoane de natura a i se incalca anumite drepturi personal nepatrimoniale.
Astfel este de subliniat că o importantă distincție o face instanța europeană a drepturilor omului între fapte și judecăți de valoare, existența faptelor poate fi demonstrată în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit (Lingens împotriva Austriei ,hotărârea din 8 iulie 1986). Rezultă că analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum și, de atitudinea subiectivă a autorului, în momentul comiterii faptei. Curtea a afirmat în repetate rânduri că afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt deci, susceptibile de a fi probate, făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția articolului 10 din CEDO și că ziariștilor le revine obligația obișnuită de a verifica o declarație factuală, această obligație semnificând faptul că trebuiau să se bazeze pe o bază factuală suficient de precisă și fiabilă, care să poată fi considerată ca proporțională cu natura și forța afirmației lor, având în vedere că, cu cât afirmația este mai serioasă, cu atât baza factuală trebuie să fie mai solidă (Pedersen și Baadsgard împotriva. Danemarcei, cererea nr._/99), Curtea arătând în același timp că se impune a se verifica dacă reclamanții ziariști au luat măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de a verifica adevărul declarațiilor factuale, afirmațiile respective fiind serioase pentru persoana vizată și impunând o diligență specială din partea editorului". În ce privește judecățile de valoare este real că jurnaliștilor le este permis să recurgă la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare (în același sens: Mamère împotriva Franței, cererea nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006-XIII), însă această doză trebuie cricumscrisă unor limite cât mai exacte pentru a se realiza și protecția părții prejudiciate. În acest sens, s-a arătat de instanța europeană a drepturilor omului ( A. împotriva României, hotărârea din 8.06.2010, cererea nr. 19.452/02, publicată în M.Of.nr.162 din 7.03.2011, § 92) că “este necesar […] să se amintească jurisprudența bine stabilită în acest moment a Curții, conform căreia, pentru a aprecia asupra existenței unei «nevoi sociale imperioase» de natură să justifice o ingerință în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se distingă cu grijă între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea celor dintâi se poate dovedi, cele din urmă nu pot face obiectul unei demonstrații a exactității lor (De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, hotărârea din 24 februarie 1997, § 42, Culegere de hotărâri și decizii 1997-I, și Harlanova împotriva Letoniei, cererea nr. 57.313/00, decizia din 3 aprilie 2003). Desigur, atunci când este vorba despre afirmații referitoare la comportamentul unui terț, uneori poate fi dificil să se distingă între afirmații factuale și judecăți de valoare. Aceasta nu exclude ideea ca și o judecată de valoare să apară ca fiind excesivă dacă este lipsită total de orice bază factuală (Jerusalem împotriva Austriei, cererea nr. 26.958/95, § 43, CEDO 2001-II)”.
De asemenea trebuie menționat că potrivit art. 30 din Constituția României:" libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii."
.Prin urmare, în sensul art.10 din Convenție și art. 30 din Constituția României libertatea de exprimare nu trebuie să afecteze reputația și drepturile altei persoane, excepție făcând cazurile în care ziaristul acționează cu bună- credință în scopul informării corecte și judicioase, cu privire la subiecte de interes general.
În speță ziarul chemat în judecată a publicat un articol care a vizat-o pe reclamantă, prin care s-au depășit limitele libertății de exprimare prevăzute de art.10 din CEDO și art.30 din Constituția României.
În săptămânalul „A. de Argeș”, nr 94 a fost publicat articolul „Ceaușeasca, înghețata și tinerețea …ușuratică” unde a fost publicat o fotografie în care reclamanta apare într-o ipostază de viata intima în timp ce se îmbrăca, fotografie ce a fost publicată fără acordul și fără știrea reclamantei
Acest articol de presă nu poate fi perceput ca un pamflet având în vedere că fotografia publicată în ziar cuprinde aspecte ce vizează o ipostază intimă a reclamantei, iar articolul de presă ce cuprinde expresii de genul „caracter mai infect decât un iaurt expirat”, „ asta da gândire de pițipoancă fără suflet”, Ceaușeasca trebuie să rupă în două discotecile în continuare, în căutare de senzații …tari”, depășesc limitele unui limbaj jurnalistic corespunzător unui ziar, precum și limitele a ceea ce înseamnă pamflet, mai ales că prin asocierea mențiunilor din articolul scris cu fotografia în care reclamanta apare sumar îmbrăcată fac să se creadă asupra unei imagini pe care cu intenție ziaristul l-a urmărit a fi perceput de către persoana ce citește articolul de presă,
În ce privește condiția existenței unei vinovății din partea publicației, pe care tribunalul o retine este de subliniat că în jurisprudența CEDO (Radio France și alții împotriva Franței, cererea nr. 53.984/00, § 37, Culegere de hotărâri și decizii 2004-II, și Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei [MC], cererea nr. 21.980/03, § 65, CEDO 1999-III) s-a precizat că datorită «îndatoririlor și responsabilităților» inerente exercitării libertății de exprimare, protecția oferită de art. 10 din Convenție persoanelor care, se angajează într-o dezbatere publică este subordonată condiției ca ziarisul să acționeze cu bună-credință astfel încât să ofere informații exacte și credibile. Pe aceeași linie jurisprudențială, s-a decis (CEDO, secția III, Verdens Gang și Aase împotriva Norvegiei, decizia din 16 octombrie 2001, cererea nr._/99) că art.10 din CEDO nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariția în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul. Această libertate de exprimare este subordonată condiției ca jurnalistul să acționeze cu bună credință în vederea furnizării unor informații exacte și corecte. Curtea a considerat că, chiar dacă articolul era pasibil de mai multe interpretări, probabil că modul în care a fost interpretat de către instanța internă este modul în care în care l-a interpretat marea majoritate a publicului. În concluzie un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credință, cu care aceștia au acționat, în stabilirea acesteia un rol determinant fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză, trebuind să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regulă unui ziar de a verifica declarațiile factuale calomnioase pentru particulari ( chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura și gradul calomniei în cauză, precum și chestiunea de a știi, până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil să considere sursele respective, ca fiiund credibile pentru aceste declarații (Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei, cererea nr._/93).
În ce privește cea de a treia condiție prevăzută de art.1357 c.civ., respectiv existența unui prejudiciu, Tribunalul reține că, în legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, decizia din 13 iulie 1995, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat acordarea sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a încălcării dreptului la demnitate, încălcării dreptului la propria imagine și ca urmare a atingerilor aduse vieții private.
Potrivit disp.art. 71 din codul civil orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private, iar nimeni nu poate fi supus vreunor imixțiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliu, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul sau fără respectarea limitelor prev.la art. 75 . Totodată, este interzisă utilizarea în orice mod a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei peroane, fără acordul acesteia, ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 .
Art. 72 ce reglementează dreptul la demnitate prevede că price persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane fără consimțământul acesteia, ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la propria imagine este reglementat de art. 73 potrivit căruia orice persoană are dreptul la propria imagine și în exercitarea acestui drept ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea în price mod a înfățișării dale fizice sau a vocii sale, sau după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri .
Tribunalul constată că, în raport de adeverința nr. 300 /16.01.2013 reclamanta este studentă, iar la data eliberării adeverinței din 27z.02.2012 ulterior publicării acestui articol de presă ,reclamanta se află în consiliere psihologică
Potrivit biletului de ieșire eliberat de Spitalul M. Pitești, nr.7790/25.10.2012 (fila 25), reclamanta a fost internată în perioada 25.10._12 pentru scăderea acuității vizuale ochi drept.Din înscrisul depus la fila 22, a reieșit că la data de 19.10.2012 reclamanta a fost examinată IRM Craniu, concluzionându-se că prezintă leziuni demielinizate supratentoriale și posibil la nivelul nervului optic drept (retrobulbar) ce necesită corelații clinico-imagistice și monitorizare imagistică pentru încadrarea într-o boală demielinizată.
Tribunalul constată că, și în măsura în care fotografia ce o vizează pe reclamantă ar fi ajuns în posesia ziarului printr-un email comunicată de către o terță persoană, publicația ar fi avut obligația să nu procedeze la publicarea acelei fotografii, atâta vreme cât această fotografie afectează în mod vădit dreptul la propria imagine a reclamantei, aduce atingere vieții private și încalcă demnitatea acesteia, iar fotografia a fost publicată fără consimțământul reclamantei ,este făcută între-un spațiu privat, iar totodată nu sunt respectate limitele prevăzute la art. 75 C.civ.
Prin publicarea fotografiei a fost adusă atingere acestui drept, la imagine și la viață intimă și privată, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onorarea și viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, constituind o imixtiune și o depășire a limitelor dreptului la o liberă exprimare, fiind vorba și de o încălcare a disp.art. 74 lit. f din codul civil.
Prin probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține că imaginea reclamantei a fost afectată ,atât în fața prietenilor cât și în fața colegilor fiind produs un prejudiciu moral ce trebuie reparat prin obligarea publicației la plata de daune morale
În ce privește răspunderea publicației care in cazul de fata este o obligatie individuala, publicația va fi obligată la plata de daune morale chiar și în măsura în care la dosarul cauzei nu au fost administrate de către reclamantă dovezi certe cu privire la numele ziaristului și redactorului care au conceput articolul, însă rezultă numele publicației care a procedat la publicarea fotografiei în care apare reclamanta într-o ipostază intimă.
De altfel, este de arătat că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri civile, atât în ceea ce privește publicarea fotografiei fără acordul acesteia, cât și ca urmare a publicării articolului ce i-au adus prejudicii majore de imagine, fiindu-i afectată propria imagine, viața privată și demnitatea personală
În aceste sens, în practica Curții Europene (Plon împotriva Franței ,cererea nr._/00, hotărârea din 18 mai 2004) s-a stabilit că ,deoarece le furnizează un suport autorilor, editorii participă la exercitarea libertății de exprimare și, în consecință, le revin, în mod indirect, aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorilor respectivi, în cadrul difuzării lucrărilor.
În temeiul art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârâtul " Săptămânalul A. de Argeș" la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale către reclamantă.
În raport de disp.art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată efectuate la fond și recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C. A. V. împotriva sentinței civile nr. 2818/22.03.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. A. DE ARGES, și I. A..
Modifică în tot sentința în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pe pârâtul " Săptămânalul A. de Argeș" la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale către reclamantă.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată efectuate la fond și recurs .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.11.2013.
Președinte, A. M. P. | Judecător, E. M. C. | Judecător, G. D. N. |
Grefier, M. L. |
Red. G.D.N.
Tehn D.T./ GDN/3 ex
28.11.2013
Jud fond F.M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2080/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 581/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
