Pretenţii. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 288/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 20110/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 288/2013

Ședința publică de la 30 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU, judecător

Judecător M. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâtul L. I. împotriva sentintei civile nr. 5000/31 05 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul F. I., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile părtilor au avut loc în ședința publică de la 23 10 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30 10 2013, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de fata, deliberind, va retine urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâtul L. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, actualizată cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 19.08.2011 între reclamant, în calitate de împrumutător și pârât, în calitate de împrumutat a fost încheiat un contract de împrumut având ca obiect suma de 250.000 lei.

Mai arată că pârâtului îi revenea obligația de a restitui suma împrumutată cel mai târziu la data de 19.02.2012.

Precizează că suma împrumutată pârâtului i-a fost remisă acestuia prin O.P. nr.01/19.08.2011, fiind virată în contul acestuia la data încheierii contractului de împrumut.

Totodată arată că termenul de restituire a sumei împrumutate nu a fost prelungit printr-un act adițional sau prin încheierea unui nou contract de împrumut.

Menționează că întrucât pârâtul nu i-a restituit suma împrumutată, în luna iunie 2012 l-a notificat, dar că demersurile sale au rămas fără rezultat.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Prin sentinta civila nr. 5000/31 05 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 250.000 lei reprezentând împrumut nerestituit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum si suma de 12.616 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanta de fond a retinut ca prin contractul de împrumut nr.1 din 19.08.2011 reclamantul F. I., în calitate de împrumutător, a încheiat cu pârâtul L. I., în calitate de împrumutat, contractul mai sus menționat, al cărui obiect l-a reprezentat împrumutul sumei de 250.000 lei, pe o perioadă de maxim 6 luni de zile, până la 19.02.2012.

Din înscrisul depus la fila 19, respectiv copie O.P. nr.01/19.08.2011, reiese că suma de 250.000 lei reprezentând împrumut a fost transferată cu acest titlu din contul plătitorului F. I. în contul beneficiarului L. I..

Reclamantul a făcut dovada existenței obligației, însă pârâtul nu a făcut dovada restituirii sumei împrumutate.În cauză, deși reclamantul a acordat cu titlu de împrumut suma de 250.000 lei, pârâtul nu si-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate.

Împotriva sentinței civile nr. 5000/31 05 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ a declarat apel paratul criticând hotărârea primei instanțe sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

1. A aratat acesta ca sentinta a fost data cu incalcarea dreptului sau la aparare pentru ca instanta de fond a nesocotit dovada imposibilitatii de prezentare a sa si a trecut la judecata pe fond a cauzei. A ignorat inscrisul din care rezulta ca a fost nevoit sa se deplaseze in Ungaria in vederea rezolvarii unor probleme urgente. In aceste conditii nu se putea face aplicarea art. 225 C. proc. civ.

2. In al doilea rind instanta de fond a nesocotit cererea sa privind verificarea de scripte, astfel ca judecatorul nu a putut sa constate care a fost vointa reala a partilor la incheierea contractului.

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, vazind si disp. art. 292 si art.295 alin.1 C. proc. civ, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

1. Apelantul a avut aparare calificata, ca atare, dreptul sau la aparare nu a fost incalcat.

La termenul de judecata din 08.03.2013 instanta de fond a admis probatoriul, citind paratul cu mentiunea chemarii la interogatoriu. Cererea sa pentru lipsa de aparare pentru acest termen de judecata a fost atasata cauzei dupa terminarea sedintei.

La termenul de judecata urmator, respectiv cel din 12.04.2013, paratul apelant, prin aparator, a formulat din nou o cerere pentru imposibilitate de prezentare dovedita iar instanta de fond a acordat termen mentinind in sarcina sa obligatia de prezentare la interogatoriu, prin citare, astfel cum rezulta din procedura de citare de la fila 29.

Nici la urmatorul termen de judecata, respectiv 31.05.2013 paratul nu se prezinta, aparatorul sau depunind un inscris de la firma al carei patron este apelantul din care rezulta ca acesta este plecat in interes de serviciu in Ungaria.

In aceste conditii, Tribunalul constata ca la trei termene de judecata consecutive, paratul apelant nu a raspuns solicitarilor instantei de a se prezenta in vederea administrarii interogatoriului. Inscrisurile depuse pentru a justifica imposibilitatea sa de prezentare nu au o forta probatorie determinanta avind in vedere ca emana de la propria firma a apelantului. Era necesar ca acestea sa fie insotite de dovezi de la locul deplasarii, dovezi care sa confirme ca, .-a deplasat acolo dar sa confirme si motivul deplasarii, avind in vedere ca disp. art. 225 C. proc. civ prevad existenta unor motive temeinice, motive pe care apelantul nu le-a demonstrat.

Pe de alta parte, Tribunalul retine ca instanta de fond a pronuntat solutia avind in vedere probele administrate, nefacind aplicarea art. 225 C. proc. civ., desi, in raport de cele prezentate mai sus, aceasta se impunea.

2. In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de apel, nici acesta nu este fondat. Se observa in mod evident, fara a fi necesara parerea unui specialist, ca semnatura de pe contract este identica cu cea de pe cererea de apel. Potrivit art. 178 C. proc. civ., cind una din parti declara ca nu recunoaste semnatura, instanta paseste la verificarea inscrisului. Aceasta verificare se face fie prin obligarea celui caruia i se atribuie semnatura sa semneze in fata judecatorului, fie prin compararea cu alte inscrisuri. Or, in situatia in care apelantul a inteles sa nu se prezinte la mai multe termene de judecata in fata instantei si, in plus, sa nu invoce inca de la inceput acest aspect, tinind cont de similitudinea de semnatura dintre cele doua cereri, precum s-a aratat mai sus, in mod corect instanta de fond a procedat la respingerea cererii de verificare de scripte. Apreciaza si Tribunalul ca apelantul a vrut doar sa tergiverseze judecata pricinii, vazind si atitudinea sa procesuala, de-a lungul judecatii cauzei.

Pe de alta parte, in sedinta publica din 31.05.2013 aparatorul apelantului a aratat ca acesta contesta semnatura din contract, intrucit suma de bani nu a ajuns in posesia sa, aspect contrazis de mențiunile din extrasul de cont curent (fila 20) și raportul de activitate cont (fila 24) care converg spre concluzia transferului sumei împrumutate din contul împrumutătorului în contul împrumutatului.

Pentru toate acestea, Tribunalul apreciază că apelul, așa cum a fost argumentat nu este fondat, iar pe cale de consecință, în baza art.296 C.pr.civilă, acesta va fi respins cu consecința menținerii în vigoare a hotărârii primei instanțe.

In baza art. 274 C. proc. civ., urmeaza a fi obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de pârâtul L. I. împotriva sentintei civile nr. 5000/31 05 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul F. I..

Obligă pe apelant la plata către intimat a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 Octombrie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E. R.

Red.M.P./09.12.2013

Tehn.E.N./4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul ARGEŞ