Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2389/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2389/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 59/109/2010/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2389/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător C. B.
Judecător M. D. B.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva încheierii de ședință din data de 04.06.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr_, intimati fiind pârâtii S. G., S. V., S. C., S. G., intervenientii M. T. E., M. R. M.-prin reprezentant legal M. T. E., M. R. C., M. D. E., având ca obiect revendicare imobiliară .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-reclamant personal si intimatul-pârât S. C. personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosar se află depusă întâmpinare formulată de intimatul-pârât S. C. și răspuns la această întâmpinare.
Recurentul-reclamant depune la dosar un set de acte cu borderou, se comunică un exemplar intimatului-pârât. Arată că moștenitorii lui M. P. sunt trecuti în cauză.
Părtile prezente arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat împotriva încheierii de suspendare.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea pentru că nu atârnă solutionarea în tot sau în parte de solutionarea celuilalt dosar, nu sunt îndeplinite conditiile legii. Este vorba de rea-credință. Precizează că sunt afectate si drepturile minorei M. R. M., că sunt aproximativ 9 moștenitori și aceștia sunt împrăștiați . Solicită admiterea recursului, să se dispună continuarea judecății. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul-pârât S. C., având cuvântul, solicită să se mentină hotărârea instantei de fond, astfel încât să fie respins recursul. Arată că s-a emis un titlu de adjudecare în favoarea creditoarei.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fată deliberând constată următoarele:
Prin actiunea înregistrată la data de 06.01. 2010 reclamantii M. P. si M. I. a chemat în judecată pe pârâtii S. V., S. C., S. G. si S. G. solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta să fie obligati pârâtii să lase reclamantului în deplină proprietate si posesie imobilul casă situat în localitatea Stefănesti satul Valea M. – Enculesti judetul Arges ; terenul în suprafată de 683 mp pe care se află această casă, de asemenea să se restabilească linia de hotar care desparte proprietătile părtilor si să fie obligati pârâtii să respecte dreptul de proprietate asupra imobilelor sus mentionate precum si obligarea acestora la despăgubiri civile în sumă de 100.000 Ron.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arges – Sectia Civilă care în sedinta publică din 22.02.2010 a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
La data de 10 mai 2010 Judecătoria P. a dispus suspendarea judecătii cauzei în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C. pr. civ. până la solutionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului civil nr._ motivat de faptul că reclamantii au solicitat nulitatea partială a certificatului de mostenitor nr. 574/13.04.1987 pe motiv că terenul în suprafată de 683 mp le apartine, cauza ce formează obiectul dosarului civil nr._ iar în cauza de fată se revendică acelasi teren asa încât s-a apreciat că solutionarea prezentei cauze depinde solutia ce se va pronunta în cauza ce face obiectul dosarului mentionat.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamantii, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie iar prin decizia civilă nr. 3627/30 noiembrie 2011 Tribunalul Arges, a admis recursul, a casat încheierea si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instantă de fond pentru continuarea judecătii .
La data de 04 iunie 2013 apărătorul pârâților a depus la dosar note scrise și a solicitat suspendarea judecătii cauzei până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, având ca obiect contestație la executare formulată împotriva procesului-verbal de licitație nr.16/2011, privind adjudecarea bunului revendicat de reclamant în prezenta cauză.
Prin aceeasi încheiere s-a admis cererea de suspendare a judecătii cauzei în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C. pr. civ. si s-a dispus suspendarea judecătii cauzei până la
soluționarea în mod irevocabil a dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, având ca obiect contestație la executare retinându-se în motivare că cererea de suspendare este întemeiată cu motivarea că prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost restrânsă, reclamantul solicită revendicarea unei case situate în Ștefănești, Valea M. – Enculești, jud. Argeș și obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea readucerii casei la starea inițială. Conform procesului – verbal de licitație nr. 16/2011 din data de 28.03.2013 întocmit de executorul judecătoresc V. I., depus la dosar, pârâta din prezenta cauză S. V. a adjudecat imobilul care face obiectul revendicării. Întrucât și pârâta opune reclamantului un titlu de proprietate reprezentat de Actul de adjudecare nr. 16/2011 din data de 26.04.2013 conform art. 516 alin. 1 pct. 8 și art. 517 C. pr. civ., care este contestat și care urmează a face obiectul examinării sub aspectul legalității sale în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Pitești având ca obiect contestație la executare și întrucât revendicarea presupune în mod esențial compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, instanța a apreciat că există o strânsă legătură între cele două cauze și dezlegarea prezentului dosar atârnă în parte de modul de soluționare a contestației la executare .
Împotriva încheierii din 04 iunie 2013 a declarat recurs reclamantul M. I. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art. 304 pct.9 C. pr. civ. arătând în esentă că în mod gresit instanta de fond a dispus suspendarea judecătii cauzei cu motivarea arătată, în realitate se tinde la tergiversarea judecătii cauzei de fată, cerintele textului de lege invocat în suspendare nefiind aplicabile spetei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii si trimiterea cauzei pentru continuarea judecătii la aceeasi instantă de fond.
În recurs s-a formulat întâmpinare din partea intimatilor prin care s-a arătat că solutia instantei de fond este temeinică si legală si de asemenea s-a depus răspuns la întâmpinare din partea reclamantului recurent.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si încheierea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit prevederilor art. 244 alin.1 pct.1 C. pr. civ. instanta poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăti iar potrivit alin.2 suspendarea va dăinui până când hotărârea pronuntată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Rezultă asadar din cuprinsul textului de lege sus indicat că atunci când solutionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăti, suspendarea are rolul de a preîntâmpina pronuntarea unor hotărâri gresite, în raport de alte constatări făcute pe cale judecătorească, sau a unor hotărâri contradictorii. Măsura suspendării se impune a fi luată numai dacă solutia care s-ar pronunta într-o cauză ar influenta hotărârea din pricina a cărei judecată se solicită a fi suspendată.
Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost restrânsă, reclamantul solicită revendicarea unei case situate în Ștefănești, Valea M. – Enculești, jud. Argeș precum și obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea readucerii casei la starea inițială iar potrivit procesului – verbal de licitație nr. 16/2011 din data de 28.03.2013 întocmit de executorul judecătoresc V. I., aflat la dosar pârâta din prezenta cauză S. V. a adjudecat imobilul care face obiectul revendicării astfel încât si ea opune reclamantului un titlu de proprietate reprezentat de Actul de adjudecare nr. 16/2011 din data de 26.04.2013 conform art. 516 alin. 1 pct. 8 și art. 517 C. pr. civ., care este contestat și care urmează a face obiectul examinării sub aspectul legalității sale în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Pitești având ca obiect contestație la executare, asa încât retinând că revendicarea presupune în mod esențial compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, tribunalul retine că în mod corect prima instanță a apreciat că există o strânsă legătură între cele două cauze și dezlegarea prezentului dosar atârnă în parte de modul de soluționare a contestației la executare .
Din analiza obiectelor celor două dosare rezultă că cererile se află în strânsă legătură si că judecătoria a apreciat corect asupra oportunitătii sistării temporare a judecătii cererii ce face obiectul dosarului de fată, solutie de natură să preîntâmpine pronuntarea unei hotărâri contradictorii în raport cu alte constatări făcute tot pe cale judecătorească. Problemele de drept deduse judecătii în litigiul secund reprezintă într-adevăr o chestiune prejudicială de a cărei dezlegare depinde si decizia ce urmează să fie pronuntată în cauza susceptibilă de aplicarea art. 244 pct.1 C. pr. civ.
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, văzând si prevederile art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. apreciind că încheierea recurată este temeinică si legală o va mentine cu consecinta respingerii recursului formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva încheierii din data de 04.06.2013 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._ 10 intimati fiind pârâtii S. G., S. V., S. C., S. G., intimat reclamanti fiind M. P., intimati intervenienti fiind M. T. E., M. R. M. prin reprezentant legal M. T. E., M. R. C., M. D. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Octombrie 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, C. B. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, R. N. |
Red AD/2 ex/02.12.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1360/2013. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2390/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|