Revendicare imobiliară. Decizia nr. 23/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 4284/109/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 23/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU
Judecător C. D.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâtul M. P. - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 6481/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ , intimată fiind reclamanta S. A. A. .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 07.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 23.11.2010, pe rolul Tribunalului Argeș reclamanta S. A. A. a chemat în judecată pe pârâtul M. Pitești, prin primar, solicitând obligarea acestuia să-i respecte proprietatea asupra unei case, unei dependințe și a terenului de 389 mp de sub aceste construcții, imobile situate în Pitești . nr.20 (fostă nr.22).
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că imobilele pe care le revendică s-au aflat în proprietatea autorilor săi înainte de instaurarea regimului comunist în România
Statul comunist a preluat aceste imobile fără titlu, în mod abuziv.
În prezent, imobilele revendicate sunt folosite de fantomatica Uniune a Artiștilor Plastici din Pitești, iar pârâta și cei care folosesc imobilele le-au adus într-o stare avansată de uzură, fiind pe punctul de a se prăbuși.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.480 Cod civil.
Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.296/19.09.2011 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând în esență că această parte nu a urmat procedura prev.de legea specială nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamanta prin procurator, apelul fiind admis de către Curtea de Apel Pitești prin decizia nr.112/A/13.12.2011, prin care a fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Pitești.
S-a reținut de către Curtea de Apel Pitești că valoarea imobilului, indicată la momentul învestirii era mai mică de 500.000 lei, situație în care potrivit disp.art.2 alin.1 lit.b Cod pr.civilă, competența revine judecătoriei.
Rejudecând cauza în fond, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.6481/28.06.2012, a admis acțiunea precizată a reclamantei, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârât și l-a obligat pe pârât să respecte proprietatea reclamantei asupra imobilelor situate în Pitești . nr.20.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că imobilele revendicate au fost proprietatea autorilor reclamantei, de la care au fost preluate abuziv de către Statul Român iar în prezent sunt folosite Uniunea Artiștilor Plastici Pitești, în baza contractului încheiat cu pârâtul M. Pitești.
Prima instanță a comparat dreptul de proprietate al părților și a apreciat că reclamanta are un drept de proprietate mai bine caracterizat și că are un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul M. Pitești prin primar, susținând:
1. Instanța în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, reținând că imobilul proprietatea autorilor N. A. și N. G. nu ar fi făcut obiectul Decretului de Naționalizare nr.92/1950 întrucât aceste persoane nu s-ar regăsi în anexele la acest decret.
Însă, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1528/15.10.1959, listele anexă la decretul de expropriere nr.92/1950 au fost completate, astfel că, în dosar (vol.III poz.25), apare menționat N. G. cu imobilul din . nr.19 și 20.
Acest înscris se referă la imobilele naționalizate și predate către IGL, pe bază de proces verbal, fără a figura în anexa la decret, pentru care proprietarii lor nu au făcut contestație.
În cauză este vorba de un imobil preluat în proprietatea statului, situație în care reclamanta trebuia să uzeze de procedura administrativă prev.de Legea 10/2001, respectiv să se adreseze cu notificare.
Procedura Legii 10/2001, este una prealabilă și obligatorie, iar în situația în care reclamanta nu a uzat de această procedură specială, nu are deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe disp.art.480 cod civil.
2. Instanța, comparând titlurile de proprietate ale părților, a dat în mod greșit prioritate titlului reclamantei, pe motiv că ar fi anterior titlului pârâtei.
Acest argument este greșit, pentru că dreptul de proprietate publică al statului a luat ființă odată cu aplicarea decretului de naționalizare nr.92/1950.
3. Raportat la netemeinicia acțiunii în revendicare, recurenta nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:
În principal, se impune o precizare în legătură cu încadrarea inadmisibilității (care vizează faptul că pretențiile intimatei reclamante nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă), în rândul excepțiilor.
În doctrina de specialitate și în majoritatea practicii, s-a exprimat opinia că nu rezultă cu claritate locul inadmisibilităților în cadrul excepțiilor procesuale sau al apărărilor de fond.
S-a apreciat că nu se justifică existența inadmisibilităților ca instituție distinctă, din moment ce legislația și literatura juridică acoperă cu noțiunile consacrate deja situațiile avute în vedere la invocarea inadmisibilităților.
Ținând seama de aceste aspecte și de argumentele redate în primul motiv de recurs, tribunalul apreciază că prima critică privește fondul cauzei (regimul juridic aplicabil imobilului în litigiu), motiv pentru care vor fi examinate împreună primele două motive de apel, întrucât ambele vizează fondul cauzei.
Intimata reclamantă revendică casa, o dependință și terenul de 389 mp de sub cele două construcții, situate în Pitești . nr.20 (fost 22), pe motiv că au aparținut autorilor săi înainte de instaurarea regimului comunist și că au fost preluate de statul comunist fără titlu, fiind folosite în prezent de Uniunea Artiștilor Plastici Pitești.
La data de 30.11.2005, prin cererea înregistrată sub nr._ (f.15), intimata reclamantă a solicitat retrocedarea proprietăților care au aparținut rudei sale N. A., de la tatăl acesteia – A. B.. Cererea a fost întemeiată pe disp.Legii 247/2005.
Intimata reclamantă susține în cerere că are ca bunică maternă pe B. M., care a avut 2 fiice: pe A. E. (mama intimatei reclamante) și pe C. E. (f.15, 47).
B. maternă a intimatei reclamante a avut ca frate pe B. A., care a avut ca descendentă de gradul I pe autoarea N. A., proprietara imobilelor revendicate.
Prin testamentul autentificat sub nr.4162/22.05.1987 (f.19), intimata reclamantă a fost instituită legatar universal de către mătușa sa maternă - C. E..
Raportat la actele de stare civilă, mama intimatei – A. E. și sora ei geamănă – C. E., erau verișoare primare cu autoarea N. A..
Intimata a invocat în dovedirea dreptului de proprietate al autoarei următoarele înscrisuri: foaia de date pentru cartea funciară, foaia matricolă a imobilului, certificatul de rol fiscal, în care se menționează naționalizarea proprietății la data de 20.04.1950, în baza Decretului 92/1950 – f.22-24.
Apelantul pârât a recunoscut calitatea intimatei reclamante de moștenitoare a lui N. A., întrucât a admis în parte cererea acesteia reconstituindu-i dreptul de proprietate pentru suprafața de 298,33 mp din Pitești . nr.20 (fost 22), prin titlul de proprietate nr._/26.02.2008 (f.13).
Nemulțumită de soluționarea parțială a cererii nr._/30.11.2005, intimata reclamantă a adresat o nouă cerere la data de 05.01.2006, înregistrată sub nr.462, prin care solicita inclusiv imobilele ce fac obiectul prezentului litigiu.
Comisia Județeană Argeș de Stabilire a Dreptului de Proprietate în temeiul legilor fondului funciar nr.18/1991 și 247/2005, a respins noua cerere a intimatei reclamante prin Hotărârea nr.159/13.12.2006, pe motiv că imobilele din prezentul litigiu, în care funcționează Uniunea Artiștilor Plastici, pot face obiectul restituirii doar pe Legea 10/2001, iar intimata reclamantă nu a formulat notificare (f.11-17, dosar după casare).
Tribunalul reține că potrivit art.1 alin.1 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Pe de altă parte, prin art.2 alin.1 lit.i din Legea 10/2001, s-a definit sintagma de imobile preluate în mod abuziv, în sensul că vizează și imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale, ale puterii sau ale administrației de stat.
În consecință, față de cele expuse mai sus, în sensul că imobilelor în discuție le sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001, tribunalul constată incidența în cauză și a dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998, potrivit cărora bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia în recurs în interesul legii nr.XXXIII/2008, prin care a statuat că în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, formulate după . Legii 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolva în favoarea legii speciale.
S-a arătat că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În motivarea recursului în interesul legii s-a arătat că deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea 10/2001, fiind înlocuit cu normele speciale de drept substanțial și cu procedura obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Legea nouă extinde aplicarea principiului restitutio in integrum și, totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ, și, în parte, nerecunoscute dreptului civil comun
Legea 10/2001, ca lege nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură specială, îl subordonează controlului judecătoresc.
Se mai arată că prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art.480 și art.481 Cod civil.
Înalta Curte a apreciat că reglementările cuprinse în legea 10/2001 interesează substanțial și procedural ordinea publică și sunt de imediată aplicare.
Instanța supremă a arătat că această soluție a fost anticipată legislativ prin art.6 alin.2 din Legea 213/1998, care prevede că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
S-a constatat că după data intrării în vigoare a Legi 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.209/18.01.2012, reținând că numai persoanele exceptate de la procedura prev.de Legea 10/2001, precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut să utilizeze această procedură specială în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, afară de cazul când acesta a fost cumpărat cu bună credință.
Dezlegarea dată problemelor de drept prin cele 2 decizii sus amintite ale instanței supreme este, potrivit art.329 alin.3 teza a-II-a Cod pr.civilă, obligatorie pentru instanțe.
Concluzionând, tribunalul reține că atâta timp cât intimata reclamantă avea deschisă o procedură specială și obligatorie, instituită prin legea 10/2001, pentru a obține restituirea imobilelor preluate abuziv și nu a urmat-o, nu mai are deschisă calea acțiunii în revendicare.
Dacă ar fi urmat procedura legii 10/2001, intimata reclamantă ar fi obținute o reparație efectivă, prin restituirea în natură a imobilului, acesta aflându-se în continuare în proprietatea statului.
În acest sens, tribunalul reține că în conformitate cu art.22 alin.1 din Legea 10/2001, persoana îndreptățită trebuia să realizeze o notificare către persoana juridică deținătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, notificare prin care să solicite restituirea în natură a imobilului. Potrivit art.22 alin.5 din legea 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni prev.pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Dar cum o astfel de notificare nu a fost formulată, tribunalul constată că, prin raportare la art.22 alin.5 din legea 10/2001, intimata reclamantă a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent.
Sub acest aspect, tribunalul reține că dreptul de acces la un tribunal, potrivit art.6 din CEDO, nu este un drept absolut, ci este compatibil cu limitări, ceea ce înseamnă că legislația internă, ca în speță, poate să prevadă obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, atunci când se urmărește apărarea unui drept civil.
Condiția esențială care se cere, este aceea ca soluția pronunțată în procedura prealabilă a Legii 10/2001 să poată fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, care îndeplinește condiția de tribunal independent și imparțial și care are competență deplină în a verifica decizia administrativă (în acest sens CEDO s-a pronunțat în cauzele Gold contra României și C. contra României).
În speță, tribunalul constată că intimata reclamantă avea o astfel de cale, deoarece prin art.26 din legea 10/2001 avea posibilitatea de a contesta în fața tribunalului dispoziția emisă.
Motivul trei de apel este fondat, prin raportare strictă la soluția pronunțată în prezentul apel, în care, așa cum s-a arătat anterior, cererea intimatei reclamante în revendicarea imobilelor, în baza art.480 Cod civil, este nefondată.
Reținând că, apelantul pârât nu are culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr.civilă, această parte nu datorează cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod pr.civilă, coroborat cu art.480 Cod civil, apelul va fi admis, iar sentința va fi schimbată în sensul celor menționate în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul M. P. - PRIN PRIMAR, cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 6481/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ , intimată fiind reclamanta S. A. A. - PRIN PROCURATOR C. E., domiciliat în București, ., sector 4.
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs. Pronunțată în ședință publică azi 14.02.2013.
Președinte, A. M. P. | Judecător, C. D. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./6 exp.
05.03.2013.
jud.fond C.I.E.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1973/2013. Tribunalul ARGEŞ | Acţiune posesorie. Decizia nr. 1381/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
