Cereri. Decizia nr. 2401/2014. Tribunalul ARGEŞ

Tribunalul ARGEŞ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 2401/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 4484/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2401/2014

Ședința publică de la 23 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător S. I. Ț.

Judecător M. D. B.

Grefier M. I.

S-a luat in examinare, spre soluționare, recursul declarat de către pârâta . împotriva sentinței 4278/2014, pronunțata de Judecătoria PITEȘTI in dosarul nr._, intimați fiind pârâții G. I., G. I. având ca obiect alte cereri - LEGEA 193/2000.

La apelul nominal făcut in ședință publică au răspuns recurenta pârâtă prin avocat A. D., cu împuternicire avocațială aflată la dosar (fila 14) și intimații reclamanți prin avocat G. A., care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul recurenților, arată că prezenta cale de atac a fost înregistrată la data de 22.02.2013 și solicită să fie calificată ca fiind apel în raport de dispozițiile art. 466 NCPC.

Tribunalul, față de împrejurarea că data de pe plicul în care a fost înaintată prezenta cale de atac este 14.02.2013, dată la care nu era în vigoare noul cod de procedură civilă apreciază că prezenta cale de atac a fost intitulată corect ca fiind recurs.

Părțile, prin apărători, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe asupra cererii de recurs.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond și în consecință respingerea cererii introductive de chemare în judecată. În susținere arată că au fost încălcate dispozițiile art. 4 din Lg. 193/2000, întrucât nu a fost făcută dovada îndeplinirii celor trei condiții esențiale pentru a se constată că sunt abuzive clauzele contractuale, respectiv: nu a fost făcută dovada lipsei de negocieri, nu a fost făcută dovada că reclamanții au fost puși în poziție de inferioritate precum și a faptului că recurenta a încălcat buna credința prin comportamentul său. Totodată arată cu privire la negociere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în dosare de credit diferite clauzele și comisioanele sunt diferite. Mai arată că a fost încălcat și art. 4 alin 6 din aceeași lege întrucât comisionul de risc face parte din prețul convenției de credit astfel cum rezultă din legislația privind protecția consumatorului, prin urmare apreciază apărătorul recurentelor că instanța de fond a aplicat în mod greșit art. 4 din legea193/2000. De asemenea nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute în anexa la legea 193/2000, clauzele al căror caracter se solicită a fi abuziv nu sunt enumerate în respectiva anexă. Totodată mai arată că anumite clauze sunt prevăzute sub condiție suspensivă, respectiv dreptul de a declara anticipat scadent creditul, clauză care nu a fost aplicată și nu a produs efecte. În concluzie arată apărătorul recurentei că toate aceste clauze nu reprezintă decât o garanție suplimentară a băncii, având în vedere deprecierea bunurilor imobile. În consecință solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

Apărătorul intimații reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind abuzivă clauza referitoare la comisionul de risc, ulterior denumit comision de administrare. Cu privire la situația neprevăzută în care banca poate declara anticipat scadent creditul apărătorul intimaților reclamanți apreciază că respectiva situația nu este clar prevăzută, nu se arată nimic despre condiția suspensivă despre care învederează apărătorul recurentei, ci apreciază apărătorul intimaților banca poate aplica respectiva clauză în orice situație. Cu privire la comisionul de risc subliniază apărătorul intimaților că nu este definit și mai mult este încheiată o poliță de asigurare cesionată către bancă. Prin urmare apreciază apărătorul intimaților că pentru un serviciu acordat de către unitatea bancară, respectiv credit, intimații plătesc două costuri respectiv dobânda și comisioanele. Apreciază apărătorul intimaților că este vorba de un contract de adeziune, întrucât intimații nu au avut posibilitatea să influențeze natura contractului, singurele aspecte negociate fiind doar suma contractată și cheltuieli de judecată. În concluzie solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Față de actele existente la dosar și susținerile părților prezente prin apărători, instanța reține cauza spre soluționarea cererii de recurs

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2013 (expediată prin poștă la data de 14.02.2013) pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._, reclamanții G. I. și G. I. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții . și . – Sucursala Pitești ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale prevăzute în convenția de credit nr._/28.05.2007, respectiv clauzele prevăzute la pct. 3 lit. d, pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției, pct.3.5, pct.8.1 lit.c și d din Condițiile generale; s-a mai solicitat obligarea pârâtei să modifice contractul de credit, în sensul înlăturării clauzelor abuzive.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat convenția de credit nr._/28.05.2007, prin care au beneficiat de un împrumut acordat de pârâtă.

În condițiile speciale ale convenției, se regăsește comisionul de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției (pct.5 lit.a), comision ce a fost ulterior redenumit comision de administrare; acest comision nu este definit în convenție, iar polița încheiată este menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanție; valoarea creditului acordat a fost de cel mult 75% din valoarea garanțiilor imobiliare.

Raporturile contractuale intră sub incidența Legii nr.193/2000, ce interzice comercianților stipularea de clauze abuzive, iar acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă.

În ceea ce privește comisionul de risc, arată că pentru acordarea creditului se percep două costuri, comisionul de risc și dobânda, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil, conform art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000. Actul juridic încheiat nu este un contract negociat, ci unul de adeziune, redactat în întregime sau parțial în întregime de societatea bancară; în faza precontractuală li s-au înmânat atât condițiile generale, cât și cele speciale, fără a avea posibilitatea de a modifica în vreun fel clauzele, astfel că este îndeplinită condiția lipsei de negociere; prin această clauză, pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanților toate riscurile contractului, posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile nu s-ar produce până la scadență, astfel că s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a pârâtei și s-ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; riscul nu este determinat sau determinabil, contractul de credit are caracter comutativ, nu aleatoriu.

Prin contract, s-a stabilit perceperea unei dobânzi procentuale fixe, însă banca a stipulat dreptul său de a modifica rata dobânzii curente în ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară (art.3 lit.d din Condițiile speciale); se oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, deși efectele acestei manifestări unilaterale de voință se repercutează asupra patrimoniului reclamanților; clauza nu este redactată în termeni clari și neechivoci.

Dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, în cazul apariției unei situații neprevăzute (pct.8.1 lit.c și d din Condițiile generale) este o clauză echivocă, lăsată spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii, contrazicând echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, Legii nr.296/2004, O.G.nr.13/2001.

La data de 29.08.2013, pârâta a formulat întâmpinare (filele 14-33), prin care a solicitat respingerea acțiunii, aceasta fiind lipsită de temei juridic, pentru următoarele considerente: clauzele referitoare la comisionul de risc sunt exceptate de la analiza caracterului eventual abuziv, întrucât au calitatea de a satisface cerințele de preț și de piață; comisionul de risc face parte din costul total al creditului, conform art.2 pct.24 din O.G. nr.21/1992, la momentul încheierii contractului nu exista nicio interdicție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision; comisioanele, alături de dobânda curentă, determină dobânda anuală efectivă (D.), astfel că acestea reprezintă o parte din contraprestația pentru acordarea împrumutului; modalitatea de formare a D. ține de politica fiecărei bănci, dobânda curentă putând fi egală cu D. sau mai mică decât aceasta, la ea adăugându-se alte comisioane; clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate, iar consumatorul a avut posibilitatea să constate că aceste comisioane fac parte din D.; Condițiile generale ale convenției de credit reprezintă clauze preformulate de bancă, însă cele regăsite în condițiile speciale au fost negociate, în raport de interesele financiare ale reclamantului; la momentul încheierii convenției, pârâta nu a deținut monopol asupra acordării finanțării împrumutului, iar dacă reclamanții nu agreau condițiile contractuale, aveau libertatea de a se orienta către orice altă instituție de credit din piață; la momentul semnării convenției de credit, reclamanții au avut prefigurarea clară atât a prestației pârâtei, cât și a propriei contraprestații; aceștia au fost foarte bine informați, foarte atenți și totodată foarte avizați în realitatea actelor pe care le-au încheiat; au avut cunoștință de planul de rambursare, în conținutul căruia, în mod distinct, este menționată rubrica comisionului de risc.

Redactarea contractului de credit a avut la bază Directivele Comunității Europene, respectiv Directiva 87/102/CE și ulterior Directiva 2008/48/CE; includerea în prețul contractului atât a comisionului de risc, cât și a dobânzii este conformă cu aceste directive; penalitățile de întârziere, în situația neîndeplinirii obligației de către client, sunt suplimentare costului stabilit de părți și deci nu pot fi acoperite de asigurări; riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale; prin încheierea contractului de ipotecă și cesionarea poliței de asigurare a imobilului, s-a acoperit riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii; riscul de credit este în legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul voluntar, riscul de decontare, riscul operațional, principala activitate a băncii fiind aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate; clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului.

Clauzele convențiilor de credit nu sunt identice, ci diferă între ele, în raport de aptitudinea fiecărui client de a-și negocia clauzele unui contract; comisionul de risc a fost o clauză negociată între părți atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul cuantumului său.

În privința constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii, arată că nu s-a acordat un credit cu dobândă fixă, ci unul cu dobândă variabilă, iar modificarea unilaterală a dobânzii intervenea doar în măsura în care valoarea indicelui de referință monetară - LIBOR – ar fi variat într-un interval de trei luni.

Clauza privind scadența anticipată are ca scop de a asigura banca de recuperarea sumei împrumutate, când clientul nu înțelege să își mai onoreze obligația contractuală și aceasta doar după ce anterior clientul a fost notificat cu privire la intervenirea cazului. Clauza care privește diminuarea garanțiilor servește băncii doar în situația în care clientul nu și-ar mai îndeplini obligațiile; aceste clauze sunt afectate de condiție suspensivă, respectiv până la data la care clientul nu își mai execută obligațiile contractuale, iar orice abuz al băncii în aplicarea și interpretarea dispozițiilor dreptului material și procesual va putea fi sancționat de instanță pe calea contestației la executare.

A solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.5, art.16, art.44 din Constituție, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007, cauzele Langguth, Spriengenheide și Darbo, Directiva 87/102/CE, Directiva 2008/48/CE, art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR nr.17/18.12.2003, art.126 alin.1 din OUG nr.99/2006, art.1, art.4 alin.5 lit.b și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, lit.b din Anexa Legii nr.193/2000, OUG nr.50/2010.

Prin cererea depusă de reclamanți la termenul de judecată din data de 03.09.2013 (fila 36), aceștia au completat cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat și restituirea comisionului de risc achitat până în prezent, precum și dobânda legală.

Prin încheierea din data de 05.11.2013, s-a luat act de faptul că dobânda solicitată este cea aferentă comisionului de risc ce se solicită a fi restituit (respectiv comisionului de administrare), iar nu dobânda contractuală.

La termenul de judecată din data de 04.03.2014, reclamanții au formulat cerere de majorare a pretențiilor la suma de 8452 lei (2271,96 franci), conform concluziilor din raportul de expertiză (fila 246).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză specialitatea contabilitate, lucrarea de expertiză fiind efectuată de exp.A. M. S. (filele 215-224, 237-242).

Prin sentința civilă nr. 4278/06.05.2014,Judecătoria Pitești a admis cererea precizată formulată de reclamanții G. I. și G. I., a constatat nulă absolut clauza prevăzută de pct. 5 lit. a – Condiții speciale și clauza prevăzută la pct.3.5 – Condiții generale din Convenția de credit nr._/28.05.2007, clauza prevăzută de pct. 3 lit. d – Condiții speciale din Convenția de credit nr._/28.05.2007, intervenite între părți și clauza prevăzută de pct. 8.1 lit.c și lit.d – Condiții generale din Convenția de credit nr._/28.05.2007.De asemenea,a obligat pârâta să modifice Convenția de credit nr._/28.05.2007, în sensul înlăturării clauzelor abuzive mai sus menționate, să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 1938,79 franci elvețieni (CHF) calculat la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc și echivalentul în lei al sumei de 333,17 franci elvețieni (CHF) calculat la cursul BNR din ziua plății, dobândă aferentă și suma de 1318 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune în acest sens,prima instanță a reținut că între reclamanții G. I. și G. I., pe de o parte și pârâta ., pe de altă parte, a intervenit la data de 28.05.2007 convenția de credit nr._ (filele 39-49), prin care reclamanții au împrumutat suma de_ franci elvețieni pe o durată de 300 de luni. În urma intrării în vigoare a OUG 50/2010, în conformitate cu cerințele acestui act normativ, banca i-a invitat pe reclamanți în vederea întocmirii unui act adițional, însă acesta nu s-a materializat, întrucât clauzele nu au fost acceptate de reclamanți (filele 304-305).

Conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Se consideră întotdeauna că o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactata în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul condiției, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Contractul încheiat de părți este preformulat, standard, iar eventualele diferențe între alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

Reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 3 lit.d din Condițiile speciale, care dă posibilitatea băncii să revizuiască rata dobânzii curente. Potrivit pct. 3 lit.a din Condițiile speciale ale convenției, rata dobânzii curente este fixă, anume de 4,25% p.a. Potrivit lit.d a aceluiași punct, cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Or, instanța reține pe de o parte dobânda fixă menționată acordată prin contract, iar pe de altă parte banca nu a definit sintagma „schimbări semnificative pe piața monetară”.

Cu toate acestea, banca a interpretat art. 3 lit.d din Condițiile speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce ar determina o asemenea măsură. Deși în Condițiile generale, banca a definit nu mai puțin de 30 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții"), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari") - nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară".

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți, instanța reține că banca și-a asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitelor teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.

În consecință, instanța va constata nulă absolut clauza prevăzută de pct. 3 lit. d – Condiții speciale din Convențiile de credit nr._/28.05.2007, intervenite între părți.

În ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției încheiate de părți, banca percepe un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Conform art. 3.5 din Condițiile generale, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății se stabilesc prin Condiții speciale.

Aceste clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost inserate în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, iar banca nu a adus vreo dovadă în sensul că aceste clauze au fost negociate sau ca reclamanții ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuții prealabile, corespondență etc.

Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv împrumutații au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu polița cesionată în favoarea băncii (pct.7 din Condițiile speciale), astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese și din ansamblul clauzelor contractuale, astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situației economice în nicio situație. Acest lucru este pus în evidență și de clauzele privind dobânda contractuală și de pct. 10.2 raportat la pct.10.1 lit.a și b din Condiții generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acesteia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecință, toate costurile băncii legate de creșterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară și totalul sumei de rambursat, astfel cum se poate observa din graficul de rambursare; cu privire la acest comision, prin convenția de credit nu s-a precizat ce se întâmplă dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate. În acest sens, instanța reține că dacă se aprecia de către bancă faptul că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, aceasta ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență.

Instanța mai reține că prețul creditului este dat de dobândă, fiind stipulată în contract inclusiv dobândă penalizatoare în caz de întârziere la plată a ratelor, iar în afara comisionului de risc, se observă că au fost percepute alte două comisioane.

Prin urmare, acest comision de risc și clauzele aferente nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin niciun mijloc de probă, conform art. 1169 Cod civil, astfel că instanța va constata nulă absolut clauza prevăzută de pct. 5 lit. a – Condiții speciale și clauza prevăzută la pct.3.5 – Condiții generale, fiind abuzive.

Prin expertiza contabilă efectuată în cauză expert A. M. S. (filele 215-224, 237-242) s-a stabilit că suma percepută de bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea convenției este de 1938,79 franci elvețieni (CHF). Pentru perioada 22.06.2007 – 22.07.2010 s-a perceput de către bancă un comision de risc de 988,41 franci, iar începând cu data de 23.08.2010, comisionul de risc a fost perceput sub denumirea de comision administrare, conform mențiunilor expertului și înscrisurilor depuse de reclamanți la dosar, reprezentate de extras de cont (filele 270-281) și plan de rambursare (filele 282 – 303), cuantumul acestuia fiind calculat de expert la suma de 950,38 franci, până la data de 17.12.2013. În condițiile neîncheierii unui act adițional (filele 304-305), după . OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, banca a procedat nelegal întrucât nu se putea considera că actul adițional a fost acceptat tacit, astfel încât se impune restituirea comisionului de risc perceput sub denumirea de comision de administrare, dispozițiile speciale ale Convenției inițiale neprevăzând posibilitatea perceperii unui astfel de comision. Dobânda aferentă sumelor mai sus menționate este în valoare de 333,17 franci, drept pentru care instanța va obliga pârâta la restituirea sumelor menționate către reclamanți în echivalent în lei calculat la cursul BNR din ziua plății.

Nu va fi avut în vedere calculul efectuat de expert al sumelor percepute cu titlu de comision de risc și respectiv comision de administrare pe ultimii trei ani, la solicitarea pârâtei, întrucât în cauză nu se poate pune problema prescripției extinctive: deși contractul a fost semnat la data de 28.05.2007, dreptul de a solicita restituirea comisionului de risc nu se naște decât în momentul în care se constată în mod definitiv caracterul abuziv și nelegal al perceperii acestuia, fiind în fapt petit subsecvent constatării caracterului abuziv al clauzei prevăzute de pct. 5 lit. a privind comisionul de risc.

Pct.8.1 lit.c și lit.d – Condiții generale prevăd posibilitatea ca banca să declare (deci, să aprecieze unilateral) soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției (lit. c) sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (lit. d).

Aceste clauze în mod evident pot fi încadrate între cele apreciate chiar de către legiuitor ca fiind abuzive și expuse în anexa la Legea nr.193/2000, respectiv lit. g (dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale).

Totodată, prin sintagmele folosite: „situație neprevăzută”, „în opinia băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător” nu se oferă posibilitatea reală a consumatorului de a aprecia asupra temeiniciei unor astfel de situații. Prin modalitatea în care sunt formulate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără a se raporta la o realitate obiectivă, ce ar putea fi verificată și de consumator în funcție de anumite criterii prestabilite. Prin acesta, se creează o insecuritate a raporturilor juridice contractuale, iar din moment ce criteriul oferit este opinia băncii, instanța apreciază ca fiind abuzive clauzele mai sus menționate.

În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța reține că pct. 5 lit. a – Condiții speciale, pct.3.5 – Condiții generale, pct. 3 lit. d – Condiții speciale, pct. 8.1 lit.c și lit.d – Condiții generale nu vor mai produce efecte asupra consumatorului și având în vedere că după eliminarea acestora contractul poate continua și reținând poziția consumatorului în același sens, instanța va obliga pe pârâtă să modifice convenția de credit în sensul înlăturării clauzelor abuzive mai sus menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ..

În motivarea recursului,recurenta a arătat faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit disp.art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 . Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizată în conformitate cu art. 4 alin.6 din Legea 193/2000 potrivit cu care comisionul de risc face parte din costul total al creditului ,aspect ce rezultă din art 2 pct.24 din OG 21/1992 ,cât și din prevederile art 3 lit. g și i din Directiva 2008 /48/CE și transpusă prin adoptarea OUG 50/2010 ,astfel că la momentul încheierii contractului n u exista nici o interdicție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision, contraprestația băncii pentru dobândă și comisionul încasat fiind chiar punerea la dispoziție a consumatorului a creditului acordat pentru o perioadă de timp determinată .

Clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate, iar consumatorul a avut posibilitatea să constate că aceste comisioane fac parte din D., fiecare bancă având dreptul de a decide dacă utilizează o dobândă curentă egală cu D. fără nici un comision sau o dobândă mai mică la care să se adauge și alte comisioane ,astfel că comisionul de risc nu încalcă disp.art. 4 alin.1 din Legea 193/2000 reprezentând un element care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formulează prețul contractului neavând caracterul unor clauze abuzive .

În plus,trebuie avute în vedere și disp.art. 4 alin.5 lit. b din Legea 193/2000 precum și toți factorii care au stat la baza încheierii convenției, la data semnării acesteia ,clauzele fiind clare și neechivoce, intimații reclamanți acceptând condițiile creditului bancar în integralitate urmărind satisfacerea propriilor interese financiare ,astfel că nu pot invoca necunoașterea legii în legătură cu acceptarea clauzelor convenției ,cunoscând pe deplin consecințele juridice ale obligațiilor asumate .

Se mai invocă faptul că recurenta nu a deținut monopol asupra acordării finanțării împrumutului la momentul încheierii convenției ,iar intimații reclamanți nu au obiectat în nici un fel asupra clauzelor contractuale ,ci dimpotrivă au făcut demersuri pentru obținerea acestuia ,alegând să semneze convenția de credit în mod liber și având prefigurarea clară a prestațiilor părților pe parcursul derulării acesteia .

De asemenea, intimații reclamanți se încadrează în categoria de consumatori medii potrivit art. 2 lit. m din Legea 363/2007 ,aceștia fiind în realitate persoane avizați în legătură cu obligațiile asumate prin contractul de credit, mai ales după înmânarea planului de rambursare în care este prevăzut în mod expres comisionul de risc ce se aplică la soldul creditului și nu la totalul sumei împrumutate, precum și valoarea D. ,acestea fiind cunoscute încă de la data încheierii convenției de către intimați – reclamanți .

Se mai invocă faptul că redactarea contractelor de credit de către recurentă a avut la baza Directiva 87/102/CE și ulterior Directiva 2008/48/CE atunci când au fost incluse în prețul contractului atât comisionul de risc cât și nivelul dobânzii, intimații reclamanți fiind informați în legătură ci clauzele contractuale în scopul acordării creditului, fără să fi fost obligați în vreun fel în acest sens, comisionul de risc fiind menționat în mod expres ,clar și precis printr-o expresie procentuală ,fără să fie supus posibilității arbitrare a instituției bancare de a-l modifica în mod unilateral. .

În cauză, se confundă noțiunea de dezechilibru semnificativ în accepțiunea normelor comunitare ,respectiv Directiva 93/13/CEE ,întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor obligați pentru consumatori în condițiile în care furnizorul nu-și asumă nici o contraprestație, în realitate debitorul băncii suportând prețul creditului compus din dobândă și comisioane ,astfel că nu se poate reține n dezechilibru semnificativ între obligațiile a asumate de părți având în vedere perioada de 300 de luni de restituire a împrumutului stabilită prin convenția părților în condițiile în care prestația recurentei a fost executată uno ictu.

De asemenea. intimații reclamanți aveau posibilitatea ă să negociere clauzele contractuale ,aspecte care rezultă din conținutul altor convenții în care s-au prevăzut comisioane de risc inferioare, sau acestea au fost suprimate în totalitate, în cauză nefăcându-se dovada existenței unei opuneri din partea acestora cu privire la clauza menționată ,astfel că dispozițiile clauzei 5 lit. a din convenție nu îmbracă caracterul unei clauze abuzive .

Referitor la caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 3 lit .d din Condițiile speciale ale convenției de credit refeitoare3 la dreptul bănci ide a revizui unilateral rata dobânzii se arată că în cauză nu s-a făcut dovada că intimații reclamanți ar fi dorit negocierea ori excluderea acesteia acceptând fără discuții semnarea actului adițional avându-se în vedere și durata lungă de acordare a creditului, precum și faptul că a fost stabilită o dobândă variabilă acceptată de debitori .

În plus, caracterul variabil al dobânzii este legat de existența unor schimbări semnificative pe piața monetară ,acestea fiind definite în condițiile generale ale convenției de credit referindu-se la inflația galopantă ,creșterea bruscă a decalajului dintre monedele convertibile,etc., fiind menționate în mod expres ca fiind schimbări semnificative legate de orice variație cu o cotă procentuală de 0,2 % pp sau fluctuații ale indicilor de referință ai pieței monetare.

Referitor la clauza prev. de art 10 pct.2 din Condițiile generale ale convenției de credit se invocă faptul că aceasta nu poate avea caracter abuziv întrucât împrumutul a fost acordat pe o perioadă foarte lungă și în raport de instabilitatea legislativă ,există riscul obligării băncii la plata altor taxe decât cele avute în vedere la momentul încheierii convenției și care să determine un cost majorat al taxelor ce ar trebuie suportate .

În susținerea recursului la dosar au fost depuse înscrisuri potrivit art 305 C.pr.civ.

Intimații reclamanți legal citați nu au formulat întâmpinare potrivit art. 115 C.pr.civ.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. precum și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

În cuprinsul Secțiunii 3, art. 3.1.2. lit.c) din Condițiile Generale ale Convenției,(fila 44) s-a prevăzut că „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menționată în Condițiile Speciale”.

Potrivit pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenției (fila 40), rata dobânzii curente este fixă, de 4,25% pe an. Potrivit literei d) al aceluiași punct, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

Aplicând principiul de interpretare conform căruia specialul are prioritate față de general, pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale are prevalență asupra art. 3.2.1 din Condițiile Generale, acestea din urmă trimițând, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.

Astfel, dacă recurenta V. România SA poate acorda, potrivit regulilor generale, împrumuturi fie cu rată fixă, fie cu rată variabilă, în cazul intimaților, s-a inserat în contract o rată a dobânzii fixă, de 4,25% pe an.

Art. 3 litera d) din Condițiile Speciale prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară. Banca nu a inserat și interpretat această clauză în contextul schimbărilor intervenite pe piața monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condițiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.

Nu poate fi reținută apărarea recurentei V. SA conform căreia modificarea unilaterală a contractului este în concordanță cu teza finală a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deși în Condițiile Generale, Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții”), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) – nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”.

Prin urmare, tribunalul reține că această sintagmă din Convenția părților nu se încadrează în exigențele literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.

De asemenea nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia erau aplicabile dispozițiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicției modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, întrucât aplicând legea în lumina textului și finalității directivei, din interpretarea sistematică a literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziție derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menține în sarcina furnizorului de servicii financiare obligația de a „își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condițiile unei „motivații întemeiate” și implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiții.

În plus, aliniatul 2 menționează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul. Or, părțile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate și nici Banca nu l-a notificat pe consumator în consecință. Banca nu poate invoca o dispoziție contractuală numai în privința drepturilor pe care i le-ar recunoaște, fără a își îndeplini în mod corespunzător propriile obligații, legale sau contractuale.

Or, clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) și definirea termenilor („motivațiile întemeiate”) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Împrejurarea că art. 3 litera d) nu ar fi fost negociat direct cu reclamantul-consumator nu constituie, prin ea însăși, un motiv de nulitate a clauzei și de apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți tribunalul reține că, nu rezultă din niciun înscris de la dosar că Banca și-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.

Legea 193/200 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, Curtea de Justiție a comunităților Europene pronunțându-se în repetate rânduri, în jurisprudența sa asupra interpretării acestei Directive, în sensul că, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Contractele încheiate între părți sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe între alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

În ceea ce privește susținerea conform căreia clauza mai sus menționată ar fi exclusă de sub incidența legii, este de constatat că potrivit art.4 alin (6) din Legea nr.193/2000, doar clauza privind cuantumul dobânzii stabilită prin convenția de credit nu poate fi considerată abuzivă și nu clauza prin care se permite modificarea unilaterală a dobânzii de către recurentă.

În consecință, tribunalul apreciază că art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/16 04 2008 reprezintă o clauză ce încălcă drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale cu pârâta V. România SA în cadrul unui contract de împrumut cu dobânda fixă – ca modalitate răspândită de acordare a creditelor.

Referitor la caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției încheiate de părți, banca percepe un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Conform art. 3.5 din Condițiile generale, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății se stabilesc prin Condiții speciale.În accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Acest comision de risc și clauzele aferente nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin niciun mijloc de probă,iar clauza respectivă a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv împrumutații au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu polița cesionată în favoarea băncii (pct.7 din Condițiile speciale), astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate. În acest sens, tribunalul reține că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență, fără nicio problemă.

Trebuie subliniat ca art. 4⁴ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligați sa informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, in sensul majorării, a sumelor datorate, in cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata a dobânzii ori in cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. In primul rând, trebuie observat ca Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, in defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa încasarea de către banca in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligația informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziții contractuale) cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea împrumutaților) sau (ii) creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. La rândul sau, art. 4¹ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit, tot in scopul diminuării riscului “sa isi organizeze activitatea de creditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectiva a funcției de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcția de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.”

În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 10.2 din Condițiile generale (unde se arată că în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, Împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor), tribunalul reține, de asemenea, că o astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

Pentru aceste considerente, tribunalul ,constatând că Judecătoria Pitești a pronunțat o sentință legală și temeinică,în temeiul art.312 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

În conformitate cu art. 274 C.pr.civ. ,ținând seama că potrivit chitanței depuse la fila 22 a dosarului,intimații au achitat cu titlu de onorariu de avocat suma de 700 lei,recurenta va fi obligată să plătească această sumă reprezentând cheltuieli de judecată către intimații – reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței 4278/2014, pronunțata de Judecătoria PITEȘTI in dosarul nr._, intimați fiind pârâții G. I. și G. I..

Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2014.

Președinte,

A. D.

Judecător,

S. I. Ț.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

M. I.

Red. S.I.Ț./2 ex/25.11.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

← Fond funciar. Decizia nr. 2035/2014. Tribunalul ARGEŞ		Acţiune în constatare. Decizia nr. 1196/2014. Tribunalul ARGEŞ →

Cereri. Decizia nr. 2401/2014. Tribunalul ARGEŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 2401/2014. Tribunalul ARGEŞ