Contestaţie la executare. Decizia nr. 2631/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2631/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 17261/280/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2631/2014

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. D. A.

Judecător M. B.

Judecător I. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorii S. D. D. și S. C. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind G. M. și M. V. V. și având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.

Dezbaterile în fond asupra recursului și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 05 11 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 12 11 2014 și la data de azi, 19 11 2014, când deliberând a pronunțat următoarele:

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față ;

Constată că, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 03.09.2010 contestatorii S. D. D. și S. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații G. M. și M. V. V. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 2468/2009.

În motivarea contestației s-a arătat că imobilul ce se încerca a fi executat silit este situat în Pitești, .. Nr. 26 și este proprietatea acestora, așa cum s-a arătat în acțiunea ce formează obiectul dosarului nr_ acțiune în declararea simulației.

Pe rolul Judecătoriei Pitești se afla dosarul nr._ având drept obiect contestație la executare fața de executarea începută de același executor judecătoresc F. E. în dosarul nr. 711/2011 contestatori fiind contestatorii de față și intimat, intimatul de față și intimata debitoare Măntoiu (fostă G. ) V. V. și imobilul ce se urmărește a fi vândut silit este situat în mun. Pitești, .. Nr. 26

În dosar s-a pronunțat încheierea din 28.04.2010 prin care a fost suspendata executarea silita începută în dosarul nr. 711/2009 al executorului judecătoresc F. E. până la soluționarea contestației la executare.

Prin aceeași încheiere a fost dispusa suspendarea soluționării contestației la executare până la soluționarea cauzelor ce fac obiectul dosarelor nr._ și_ .

Intimatul este parte și în dosarul de executare nr. 711/2009.

În dosarul nr. 711/2009 a fost depusă încheierea din 23.10.2009 a Judecătoriei Pitești în dosarul nr._/280/2009 prin care a fost încuviințata executarea silita a contractului de împrumut nr. 971/31.03.2008 la cererea creditorului G. M. împotriva debitoarei Măntoiu (fostă G.).

În procesul verbal de licitație imobiliară din 16.03.2010 apare prezent și menționat în calitate de creditor numitul G. M. cu toate că titlul său executoriu nu este menționat în acest act.

Pârâtul apare în calitate de creditor nr. 711/2009 și în publicația imobiliara din 19.04.2010

În procesul verbal de licitație imobiliară din 19.04.2010 apare în mod explicit titlul executoriu al paratului, contractul de împrumut nr. 971/31.03.2008, cu Măntoiu V. V. pentru 30.000 euro cu scadența la 01.10.2009 pentru 8000 euro.

Acesta a fost prezent la licitație și a fost menționat explicit în calitate de creditor semnând procesul verbal .

Prin încheierea din 09.02.2012 a fost suspendata judecata cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ și a dosarului nr._ conexate sub nr._ aflate pe rolul Judecătoriei Pitești în bara art. 244 pct. C.pr.civ.

Împotriva încheierii a fost declarat recurs și prin decizia nr. 2073/2012 a Tribunalului Argeș secția civilă s-a casat încheierea și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

După . instanței de fond, s-a completat contestația la executare în sensul că s-a solicitat și completarea actului de adjudecare nr. 215/2010 din 27.09.2013 și a somației nr. 281/25.1.2013 a încheierii de deschidere dosar de executare și încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.

Ca urmare probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr._/12.12.2013 respingerea contestației la executare formulată de contestatorii S. D. D. și S. C., în contradictoriu cu intimații G. M., și M. V. Veronic,

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin adresa din 06.01.2004 s-a arătat de către intimat că s-au soluționat, dosarele nr._ și_ conexate sub nr._, irevocabil prin decizia nr. 4086/04.12.2012 a Curții de Apel Ploiești care a respins acțiunea contestatorilor.

În ceea ce privește dosarul de executare nr. 711/2009 al B. F. E. a fost repartizat către B. V. I. care a format dosarul de executare nr. 215/2010 finalizat prin actul de adjudecare nr. 215/27.09.2013.

Prin somația nr. 281/2013 din 25.10.2013 au fost somați contestatori împreună cu M. V. V. să predea creditorilor și să elibereze imobilul teren în suprafața de 165 mp situat în Pitești, .. Nr. 26 bis, jud. Argeș cu vecinii: N- Porutiu I., E- P. M., S- ., V- N., împreună cu o casa de locuit în suprafața de 92 mp amplasata pe acest teren construita din cărămidă acoperita cu tablă, înscrisă în cartea funciară nr._.

Față de aceste considerente și față de prevederile art. 399 C.pr.civ. instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

Sentința sus menționată a fost recurată de contestatorii S. D. D. și S. C..care a considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității.

În susținerea criticii formulate se arată că instanța de fond nu a reținut în mod corect și complet capetele de cerere cu care a fost investită și nici susținerile din contestația inițială și nu a analizat contestația astfel cum a fost formulată și completată . Ca urmare, instanța a pronunțat o hotărâre nemotivată ,sens în care se arată că, odată cu contestația la executare s-a formulat și cerere de suspendare a executării silite în dosarul nr. 2468/2009 al B. F. E., cerere pe care instanța deși o menționează în practicaua sentinței nu a soluționat-o .

Recurenții arată că există identitate de creditori ,debitori și titlu executoriu între dosarul nr. 2468/2009 B. F. E. și dosarul nr. 711/ 2009 B. F. E. - obiect al contestației în dosarul nr. 4093 /280/2010 al Judecătoriei Pitești.

Recurenții susțin că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra suspendării executării nici măcar constatând că ea a rămas fără obiect, întrucât la data de 27.09.2013 a fost întocmit actul de adjudecare în dosarul nr. 215/2010 . Chiar dacă la data de 12.12.2013 fusese întocmit actul de adjudecare în dosarul nr. 215/2010 B. V. și avusese loc și evacuarea recurenților din imobil (dosarul nr. 281/2013 B. V.) se consideră că, instanța de fond trebuia să se pronunțe, răspunzând susținerilor în ceea ce privește caracterul inadmisibil a celei de a doua executare silită care era suspendată .

De asemenea, recurenții arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii completatoare depusă la termenul din 28.11.2013 vizând anularea actului de adjudecare nr. 215/2010 din 27.09.2013 precum și a somației nr. 281/2013 din 25.10.2013, a încheierii de deschidere dosar de executare și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare .

La data de 24.09.2014 se depune întâmpinare de către intimați prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond .

Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, se constată că, sentința instanței de fond este nemotivată în ceea ce privește susținerile și cererile cu care a fost investită de către contestatori, iar în considerentele acesteia nu se regăsesc decât înserate titlurile executorii fără a se realiza o analiză a actelor de executare din cuprinsul acestora și pentru care a fost formulată contestația la executare, chiar dacă în prezent imobilul a fost adjudecat și înstrăinat .

De asemenea, se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de suspendare a executării silite chiar și în condițiile în care aceasta a rămas fără obiect și de asemenea, nu s-a pronunțat și cu privire la caracterul inadmisibil al celei de a doua executări silite în condițiile în care s-a arătat de către contestatori că există identitate de creditor, debitor și titlu executoriu între dosarul nr. 2468/2009 B. F. E. – obiect al contestației de față și dosarul nr. 711/2009 B. F. E. – obiect al contestației în dosarul nr._ al Judecătoriei Pitești .

Totodată, instanța de fond nu a-a pronunțat asupra cererii completatoare depusă pentru termenul din 28.11.2013 prin care se solicita anularea actului de adjudecare nr. 215/2010 și a somației nr. 281/2013 prin care de asemenea s-a reiterat cererea de suspendare a executării silite.

Față de cele reținute se constată că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care în raport de disp.art. 312 pct. 5 teza I C.p.civ. urmează să se admită recursul, să se caseze sentința ți să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a se stabili corect situația de fapt și de drept și pentru a se analiza cererea formulată și completată astfel cum s-a reținut de către tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite recursul declarat de contestatorii S. D. D. și S. C. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind G. M. și M. V. V.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanță de fond.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 11 2014.

Președinte,

D. D. A.

Judecător,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

E. R.

Red.I.P.

Tehn D.T. 4 ex.

23.12.2014

Jud fond E.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2631/2014. Tribunalul ARGEŞ