Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 629/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 629/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 8623/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 629/2014
Ședința publică de la 02 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător R. V.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de pârâtul N. A., împotriva sentinței civile nr.905 din data de 04.02.2014 și a încheierii de ședință din data de 11.06.2013, pronunțate de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimată-reclamantă fiind V.(F. N.) D. M., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 18 Iunie 2014, susținerile părtilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din aceea data, când instanța a amânat pronunțarea la data de 25 Iunie 2014 și ulterior la data de 02 Iulie 2014, cand a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.04.2012 sub nr._ reclamanta V. (fosta N.) D. M. a chemat în judecata pe pârâtul N. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunului comun, respectiv a apartamentului cu doua camere în suprafața de 49 mp, situat în orașul Mioveni, ., apartamentului. 15, jud. Argeș, în cote egale de cate ½ fiecare.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 20.01.1996, căsătorie din care au rezultat 2 copii.
Prin sentința civilă nr. 6527/22.06.2011 pronunțata de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți.
A arătat reclamanta că în timpul căsătoriei, părțile au cumpărat prin contract de vânzare -cumpărare nr. 56/27.12.2001 imobilul apartament format din 2 camere în suprafața de 49 mp, situat în orașul Mioveni, ., ., achitând integral suma de 12.570.750 lei cu chitanța nr._/11.12.2001.
A mai precizat reclamanta că veniturile obținute atât de către aceasta cat și de către pârât sunt relativ egale, aceasta prestând în plus și muncă în gospodărie și a îngrijit minorii rezultați din căsătorie .
La data de 23.10.2012 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat introducerea la masa partajabilă a sumei de 5200 lei reprezentând credit contractat de către acesta și a sumei de 5000 lei reprezentând cote de întreținere și utilități achitate de către pârât și obligarea reclamantei la plata acestora în cotă de ½.
A arătat pârâtul că prin sentința civilă nr. 6527/22.06.2011 pronunțata de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ 2011 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, minorele fiind încredințate în sarcina sa spre creștere și educare, instanța reținând că reclamanta nu realiza venituri, nu avea o locuința personală.
Pârâtul a solicitat respingerea cererii principale întrucât reclamanta nu a realizat nici un venit cât timp au fost căsătoriți, el fiind singurul care a muncit și s-a ocupat de creșterea copiilor, pârâta i-a părăsit și i-a solicitat divorțul, apartamentul este cumpărat din banii săi proprii ceea ce îl face bun propriu.
Pârâtul a arătat că apartamentul a fost cumpărat la data de 27.12.2001, la data de 23.02.2000 s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 1 de pe urma defunctei Din E., în masa partajabilă fiind cuprins apartamentul nr. 4, ., apartamentul a fot vândut de moștenitori, revenindu-i atât cota sa succesorală cat și cota ce-i revenea fratelui său, N. I., cu acești bani și cu banii pe care i-a strâns a plătit apartamentul, în contractul de vânzare menționându-se că reclamanta nu realizează venituri.
La fila 29 din dosar pârâtul a depus o cerere modificatoare a cererii reconvenționale în sensul că a solicitat să se constate existența unui drept de creanța în favoarea sa pentru jumătate din suma de 5200 lei reprezentând credit și din suma de 5000 lei reprezentând conte de întreținere și utilități pe care le-a achitat.
La filele 41-43 din dosar reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii principale și întâmpinare la cererea reconvențională.
A solicitat reclamanta să se constate că are un drept de creanța fața de pârât constând în cota de ½ din suma de 1710 lei reprezentând plata ratelor restante la contractul de împrumut nr. 231/2008 în suma de 5000 lei obținut la CAR Concordia Pitești în timpul căsătoriei, suma pe care a achitat-o personal după despărțirea în fapt și după divorț, deși trebuia achitata împreună în mod egal.
De asemenea a solicitat reclamanta să se constate că are un drept de creanța fața de pârât constând în cota de ½ din suma de 900 lei reprezentând plata dobânzilor ratelor restante la creditul în cuantum de 4300 lei obținut de la Raiffeisen Bank în timpul căsătoriei, suma pe care a achitat-o personal după despărțirea în fapt și după divorț precum și un drept de creanța constând în cota de ½ din suma de 260 lei reprezentând plata impozitului pentru apartament.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii reconvenționale arătând că banii obținuți de pârât prin moștenire în anul 2000 i-a folosit în alte scopuri, iar nu la achiziționarea apartamentului, cu o parte din bani au achitat datoriile fostei chiriașe Z. M., respectiv_ lei rol, chirie restantă, 3.000.000 lei rol – întreținere și 4.000.000 lei rol plătiți chiriașei pentru a elibera apartamentul.
A precizat reclamanta că în perioada în care au închiriat apartamentul și ulterior când l-au cumpărat, pârâtul nu avea loc de muncă, dumneaei stătea acasă și se ocupa de creșterea copiilor, nu aveau pentru apartamentul, spre sfârșitul anului 2001 primăria le-a comunicat prețul apartamentului - 12 570 750 rol, context în care mătușa sa i-a împrumutat cu suma de 300 dolari, iar diferența a fost obținuta de la mama sa.
Reclamanta a arătat că în ceea ce privește creditul contractat de pârât, trebuie să dovedească faptul că a plătit doar el o parte din rate după divorț, cu privire al utilități trebuie să dovedească faptul că le-a achitat doar el după divorț.
La fila 105 din dosar pârâtul a depus o precizare prin care a arătat că solicita plata utilităților restante din perioada în are a locuit cu reclamanta, până la separarea în fapt, conform angajamentului din 01.06.2011 și chitanțelor, menționând că de la data pronunțării divorțului reclamanta a părăsit domiciliul comun.
În ședința publica din 29.01.2013 pârâtul a precizat că solicita contravaloarea utilităților pentru perioada septembrie 2010-iunie 2011.
În aceeași ședința reclamanta a precizat că din luna martie 2011 ratele la contractul de credit încheiat de pârât au fost achitate de către acesta.
La filele 204-205 pârâtul a depus o nouă precizare a cererii reconvenționale prin care a arătat că în luna mai 2000 a fost disponibilizat de la ., context în care a încasat suma de 90.000.000 lei rol cu titlu de salarii compensatorii, bani din care au achitat datoriile fața de Z. M. și au renovat apartamentul.
A precizat pârâtul prin aceasta cerere ca a avut o contribuție majora la achiziționarea apartamentului, astfel încât la stabilirea masei partajabile se impune ca instanța sa aibă în vedere suma de 12.000.000 lei rol dobândita prin moștenire .
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a recunoscut faptul că pârâtul are fața de ea un drept de creanța constând în cota de ½ din suma de 4200 lei reprezentând rate restante la contractul încheiat cu Bankpost SA și cota de ½ din suma de 3300 reprezentând plata restanțelor la întreținere conform angajamentului de plata de 01.06.2011, diferența până la 5000 lei reprezentând întreținere pentru perioada în care ea nu a mai locuit în apartament.
În cauza s-au administrat următoarele probe: înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială fiind audiați martorii V. A., Din M. și R. V..
Prin sentința civilă nr. 905 din data de 04.02.2014, pronunțată de Judecatoria P. s-a admis în parte cererea principală precizată, completată, formulată de reclamanta V. (fosta N.) D. M., în contradictoriu cu pârâtul N. A..
S-a admis în parte cererea reconvențională precizată, modificată, completată.
S-a sistat comunitatea de bunuri în următoarea modalitate: atribuie în lotul pârâtului reclamant N. A. apartamentul nr. 15 situat în Mioveni, ., scara 7, ..
A fost obligat pârâtul reclamant N. A. să plătească reclamantei pârâte V. D. M. cu titlu de sultă suma de 59.450 lei.
A fost obligată reclamanta pârâtă D. V. M. să plătească pârâtului reclamant N. A. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 475 lei și pe pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte cu același titlu suma de 980,4 lei.
S-au compensat datoriile reciproce constând în cheltuieli de judecată, urmând ca pârâtul reclamant să achite reclamantei pârâte diferența de 509,4 lei reprezentând cheltuieli de jucată.
A fost obligată reclamanta pârâtă V. D. M. să plătească în favoarea statului suma de 414 lei reprezentând 1/2 din taxa de timbru pentru care pârâtul reclamant N. A. a beneficiat de ajutor public judiciar.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că părțile s-au căsătorit la data de 20.01.1996.
Din căsătorie au rezultat 2 copii născuți la 06.06.1998 și 17.09.1996
Pârâtul a încheiat cu . contractul de închiriere nr._/06.10.2000 ce viza apartamentul în litigiu (filele 60-62), în fișa locativă fiind trecuți ca membrii ai familiei reclamanta și cei 2 copii.
La data de 10.12.2001 pârâtul a formulat cerere în vederea cumpărării apartamentului (fila 58).
Din declarația data de data de 10.12.2001 rezulta faptul că la momentul respectiv niciuna din parți nu realiza venituri din muncă.
La data de 05.12.2001 pârâtul a achitat suma de 460.000 rol reprezentând contravaloare întreținere.
La data de 14.10.2000 pârâtul a achitat suma de 5.852.448 rol reprezentând restanța la întreținere pentru Z. M..
La aceeași data pârâtul a achitat și suma de 3.900.000 lei rol în același scop.
În total pârâtul a achitat suma de 9.752.448 lei reprezentând datorii restante ale fostei chiriașe Z. M..
Acest aspect rezulta și din adresa depusă la fila 67.
Achitarea restanțelor fostei chiriașe a constituit o condiție pentru predarea apartamentului către Regom Colibași de către aceasta și pentru încheierea contractului de închiriere de către părțile din prezenta cauză.
La data de 27.12.2001 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartament înregistrat sub nr. 56.
Prețul apartamentului a fost de 12 570 750 lei achitat la data de 11.12.2001 conform chitanței depusa la fila 55.
La data de 23.02.2000 s-a dezbătut succesiunea surorii pârâtului, Din E., sens în care s-a emis certificatul de moștenitor nr. 1.
Din masa succesorală făcea parte cota de ½ dintr-un apartament.
Pârâtului, în calitate de colateral privilegiat, i-a revenit cota de 1/8 din cota de ½ .
N. I., fratele pârâtului, a avut de asemenea calitatea de moștenitor, revenindu-i aceeași cota de 1/8.
N. I. l-a mandatat pe pârât prin procura autentificat sub nr. 17/30.05.2000 să vândă cota de 1/8 din bunurile ce i-au revenit din succesiunea lui Din E. și să încaseze prețul vânzării.
Apartamentul s-a vândut la data de 19.06.2000 cu prețul de 85.000.000 lei rol
Din depoziția martorului Din M. a rezultat că unul din frații pârâtului a renunțat în favoarea pârâtului la cota sa parte, pentru ca acesta să obțină o suma mai mare și să-și cumpere o locuință.
Ambele părți au adus la cunoștință martorului că doresc banii din apartament întrucât vor să-și cumpere o locuință.
Martorul nu a putut preciza daca banii respectivi au fost folosiți efectiv pentru achitarea prețului apartamentului.
Cert este că pârâtul a obținut din succesiune banii la data de 19.06.2000, respectiv 2/8 din cota ce-i revenea surorii sale ceea ce echivalează cu suma de 12.000.000 lei rol, iar apartamentul s-a achitat la data de 11.12.2001, după aproximativ 1 an jumătate.
După momentul în casării banilor din vânzare au fost achitate datoriile la întreținere pe care le avea fosta chiriașă Z. M..
Reclamanta a susținut că datoriile s-au achitat din banii primiți de pârât cu titlul de moștenire prin întâmpinarea la cererea reconvenționala depusă la dosar.
Pârâtul a susținut că aceste datorii s-au achitat din salariile compensatorii pe care le-a primit.
Însă, deși instanța a acordat mai multe termene pentru ca pârâtul să depună la dosar dovada încasării salariilor compensatorii, a datei încasării și a cuantumului sumei, pârâtul nu s-a conformat.
Deci, pârâtul nu a dovedit aceste elemente, deși sarcina probei îi revenea.
Martora V. A. a învederat faptul că a auzit pe mama reclamantei susținând că soții au fost împrumutați cu o suma de 300 dolari de către o mătușa a reclamantei în vederea achiziționării apartamentului, bani restituiți de părți în același an sau în anul următor.
Martora a relatat faptul că apartamentul s-a renovat în anul 2002 precum și în anul 2008, fără a putea preciza banii folosiți în vederea executării lucrărilor.
De asemenea, martora a precizat că la momentul renovării apartamentului ambele parți lucrau.
Martora R. I. V. a declarat ca a auzit pe reclamanta discutând în casa despre faptul că a fost împrumutata cu suma de 300 dolari de către mătușa sa pentru achiziționarea apartamentului.
Prin întrebarea nr. 7 din interogatoriu reclamanta a confirmat faptul ca din vânzarea apartamentului ce a făcut parte din masa succesorală a autoarei Din E., pârâtului i-a revenit suma de 12.000.000 lei rol .
Pârâtul a recunoscut faptul ca a împrumutat suma de 200 dolari de la mătușa reclamantei pe care a restituit-o pentru a cumpăra bunuri în apartamentul.
Cert este că, din nicio proba nu rezulta faptul că banii rezultați din vânzarea apartamentului, încasați de pârât, au fost efectiv folosiți pentru achitarea prețului apartamentului în litigiu.
Însă, este clar faptul că banii proprii ai pârâtului în cuantum de 12.000.000 lei rol au fost folosiți în interesul familiei, respectiv al ambilor soți pentru satisfacerea nevoilor căsniciei.
Suma împrumutată de la mătușa reclamantei, indiferent de scopul pentru care a fost folosita, a fost restituită în titlul căsătoriei .
Reclamanta a încheiat cu fosta chiriașa Z. M. un contract de împrumut pentru suma de 4.000.000 lei rol.
A susținut reclamanta că fosta chiriașa a obligat-o să încheie acest contract pentru a-i preda apartamentul.
Pârâtul a contest contractul de împrumut, învederând faptul că nu a avut cunoștința de existența acestuia precum și faptul că banii nu au fost folosiți în interesul căsătoriei .
Reclamanta nu a dovedit contrariul.
În timpul căsătoriei, la data de 28.05.2008 reclamanta a contractat un împrumut de la CAR Concordia Pitești în cuantum de 5.000 lei ce urma a fi restituit în 36 rate lunare conform graficului depus la fila 50, împrumut achitat de către reclamantă după separarea în fapt parțial și după divorț parțial, conform chitanței de la fila 51.
Reclamanta a susținut că au fost folosiți acești bani în interesul familiei .
În ședința publica din 29.01.2013 pârâtul, la interpelarea instanței, a învederat faptul că banii obținuți din împrumutul de la CAR de reclamanta nu au fost aduși în casă, ci i-a împrumutat unei prietene de a sa care, nici până în prezent nu i-a restituit.
Reclamanta nu a dovedit contrariul.
De asemenea, reclamanta a susținut că a deschis o linie de credit la Raiffeisen Bank în valoare de 4300 lei, bani pe care, de asemenea, i-a folosit în interesul familiei, precizând că achitat doar dobânda la linia de credit până în prezent, iar nu și capitalul.
Deschiderea liniei de credit la data de 06.10.2008 rezulta și din adresa de la fila 53 din dosar.
În ședința din 29.01.2013 reclamanta a învederat faptul că acești bani au fost folosiți pentru renovarea apartamentului.
Pârâtul a contestat aspectul invocat de reclamantă susținând că în perioada respectiva aceasta a lovit autoturismul de 2-3 ori, fiind posibil să fi folosit banii pentru reparații ori pentru renovarea casei concubinului acesteia, situație despre care a aflat de la alte persoane.
Reclamanta nu a dovedit folosirea banilor în interesul căsătoriei .
Martorii propuși de reclamanta nu au putut preciza provenința banilor cu care s-a renovat apartamentul în anul 2008.
Cert este că în acea perioada ambii soți lucrau.
La data de 14.04.2008 pârâtul a contractat un împrumut în cuantum de 5000 lei de la .>
Conform recunoașterii reclamantei din ședința din 29.01.2013 banii împrumutați au fost folosiți în interesul căsătoriei, parțial pentru achitarea unui comision, parțial pentru achitarea restanțelor la alte bani, iar parțial au rămas în casă.
Acest credit a fost rambursat în parte până la data separării în fapt – martie 2011 și în parte ulterior, însă nu integral.
Pe rolul instanței există un litigiu cu privire la întinderea creanței băncii rezultată din contractul de împrumut fața de pârât .
La dosar pârâtul a depus chitanțe care atesta achitarea ratelor.
Reclamanta a recunoscut faptul că după separarea în fapt ratele au fost achitate doar de către pârât .
La data de 25.01.2012 reclamanta a achitat impozit pentru apartament în cuantum de 260 lei (fila 52), aspect recunoscut de către pârât.
Pârâtul a achitat contravaloare utilități restante inclusiv până la data separării în fapt a soților, martie 2011.
Reclamanta a recunoscut faptul că din suma totală de 5000 lei, suma de 3300 lei reprezintă contravaloare utilități restante la data separării în fapt, suma achitata de către pârât .
Din luna martie 2011 reclamanta nu a mai locuit în apartament astfel încât nu mai datorează contravaloare utilități.
Din nicio proba nu rezulta faptul că suma datorata cu titlul de utilități până în luna martie 2011 ar fi alta decât cea recunoscută de către reclamantă.
Situația de fapt expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar coroborate cu răspunsurile la interogatoriu și depozițiile martorilor.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin 1 din Codul Familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. .
Conform dispozițiilor art. 31 alin 1 lit. f C.fam. nu este bun comun, ci bun propriu al fiecărui soț valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.
Potrivit dispozițiilor art. 32 C.fam soții răspund cu bunurile proprii pentru: a - cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune; b - obligațiile ce au contractat împreună; c - obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.
Conform dispozițiilor art. 36 C. fam. la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii lor. Daca soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune va hotărî instanța de judecată.
Apartamentul a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei, având în raport de dispozițiile art. 30 alin 1 C.fam. regimul juridic de bun comun.
Din nicio proba administrată în cauză nu rezultă faptul că banii obținuți de către pârât prin vânzarea apartamentului moștenit au fosta folosiți pentru plata prețului apartamentului, astfel încât instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 31 alin 1 lit. f din C.fam., respectiv apartamentul nu reprezintă bun propriu al pârâtului .
De asemenea, prin probele administrate în cauza pârâtul nu a dovedit faptul că a încasat salarii compensatorii, cuantumul sumei încasate și data încasării pentru ca instanța să aibă posibilitatea să verifice și să analizeze susținerile sale în sensul că acești bani au fost folosiți pentru achitarea datoriilor anterior cumpărării apartamentului.
Singurul bun ce intra în comunitatea de bunuri a soților este apartamentul.
Deși s-a dovedit faptul că banii proprii ai pârâtului au fost folosiți în interesul căsătoriei, nedovedindu-se faptul că au fost folosiți pentru plata prețului apartamentului, instanța nu poate stabili în ce procent apartamentul este sau nu bun propriu al pârâtului .
Trebuie precizat faptul că părțile au avut datorii pe care le-au achitat.
Este posibil ca suma de bani încasata prin vânzarea apartamentului moștenit să fi fost folosita pentru plata datoriilor anterior cumpărării apartamentului în litigiu, așa cum a susținut reclamanta.
Însă, fiind în discuție o contribuție proprie a pârâtului la cheltuielile căsătoriei, indiferent că este vorba de acoperirea pasivului sau de activele dobândite în timpul căsătoriei, instanța reține că pârâtul are un drept de creanța la masa de partaj în valoare de 1200 ron (12.000.000 rol), suma ce reprezintă bani primiți din moștenire, urmând a se reactualiza începând cu anul 2001 până în prezent de către un expert contabil.
Întrucât nu s-a putut stabili cu exactitate contribuția fiecărui soți la dobândirea efectivă a apartamentului, instanța va reține în raport de dispozițiile art. 30 alin 1 C.fam. faptul că soții au dobândit apartamentul în timpul căsătoriei cu contribuție egală.
Așa cum soții au doua categorii de bunuri, au și doua feluri de datori: personale și comune.
Datoriile comune sunt determinate limitativ de lege, respectiv art. 32 din C.fam.
Toate celelalte datorii sunt personale fiecăruia dintre soți.
Art. 32 C.fam. instituie prezumția ca datoriile soților sunt personale atâta timp cat nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune.
În ceea ce privește creditul obținut conform contractatului de către pârât prin contractul nr. 035CUI_/2008 încheiat cu . reține că acest credit s-a contractat pentru administrarea bunurilor comune, respectiv pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsătoriei, constituind o datorie comună a soților în raport de dispozițiile art. 32 C.fam.
Reclamanta a recunoscut faptul că banii obținuți din creditul menționat au fost folosiți în interesul căsătoriei .
Din nicio proba nu rezulta faptul că până în luna martie 2011 ratele au fost achitate de către unul din soți din venituri proprii.
Din luna martire 2011 ratele, inclusiv dobânzile, au fost achitate de către pârât conform recunoașterii reclamantei.
În raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța nu poate stabili cu exactitate, la acest moment, cuantumul sumelor achitate către Bancpost SA.
Sumele achitate de către pârât în baza contractului de credit îi conferă acestuia un drept de creanța la masa de partaj având în vedere faptul că datoria este comună astfel încât trebuie achitată de ambii soți.
În consecința, instanța va reține că pârâtul are la masa de partaj un drept de creanță de 1/2 din contravaloarea ratelor inclusiv dobânzilor aferente contractului de credit nr. 035CUI_ încheiat cu . achitate începând din luna martie 2011, drept de creanță ce va fi cuantificat de un expert contabil în raport de înscrisurile depuse la dosar.
Reclamanta a achitat impozitul pentru apartamentul ce constituie bun comun în anul 2012.
Obligația de a achita impozitul revenea ambilor proprietari devălmași .
Achitarea întregii datorii constând în impozit de către reclamanta îi conferă la masa de partaj un drept de creanța.
Pârâtul a recunoscut achitarea sumei de 260 lei cu titlul de impozit.
Deci instanța va reține că reclamanta are la masa de partaj un drept de creanță în cuantum de 130 de lei reprezentând 1/2 din contravaloare impozit apartament, diferența reprezentând datoria sa.
Pârâtul a achitat contravaloarea utilităților restante inclusiv pentru perioada în care reclamanta a locuit în apartament.
Obligația de a achita utilitățile revenea ambelor părți în calitate de beneficiari ai serviciilor prestate de furnizori.
Din nicio proba nu rezulta faptul că datoria către asociație până la data părăsirii domiciliului comun de către reclamanta – martie 2011 a fost mai mare de 3300 lei, suma recunoscuta de către reclamantă.
Față de aceasta situație instanța va reține că pârâtul are la masa de partaj un drept de creanță în cuantum de 1650 lei reprezentând contravaloarea utilităților.
Așa cum s-a menționat anterior, datoriile soților sunt personale, daca nu se dovedește faptul că se încadrează în categoriile de datori prevăzute de art. 32.
Prin probele administrate în cauza reclamanta nu a dovedit faptul că sumele de bani obținute în baza celor doua contracte de credit încheiate cu CAR Concordia și Raiffeisen Bank au fost folosite în scopurile prevăzute de art. 32 din C.fam.
Față de aceasta situație instanța a reținut că sunt datorii proprii ale reclamantei cele doua credite contractate de la cele doua instituții financiare menționate.
Fiind datorii proprii, reclamanta are obligația să le suporte personal.
În cauza nu s-a dovedit faptul că în patrimoniul pârâtului exista obligația de a suporta ½ din contravaloarea datoriilor contractate de către reclamantă.
Față de aceasta situație, instanța nu va reține la masa de partaj dreptul de creanța al reclamantei constând în ½ din contravaloarea creditelor contractate de la CAR Concordia și Raiffeisen Bank.
Potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 5-6 C.pr.civ. în cauză s-au efectuat expertize pentru identificarea, evaluarea apartamentului, calcularea drepturilor de creanță și lotizare, rapoartele fiind întocmite de doamnele expert V. S. și D. M..
Valoarea apartamentului a fost stabilita la suma de 126.100 lei prin raportul întocmit de d-na expert V. S..
Dreptul de creanță al pârâtului este format din suma de 3680,12 lei reprezentând reactualizarea sumei de 1200 lei, suma de 1650 lei reprezentând contravaloare utilități, suma de 4000 lei reprezentând contravaloare rate achitată în baza contractului încheiat cu . cu luna martie 2011.
Dreptul de creanța al reclamantei este în cuantum de 130 lei reprezentând ½ din contravaloarea impozitului pentru apartament.
Valoarea masei partajabile este în cuantum de 126.100 lei.
Din aceasta suma se scade valoarea drepturilor de creanța menționate anterior, rămânând suma de 118.639,88 lei, din are fiecărei părți îi revine cota de ½, respectiv 52.319,94 lei.
La aceasta sumă se adăuga pentru fiecare parte dreptul de creanța ce îi revine, respectiv pentru reclamanta suma de 130 lei, astfel încât valoarea ce i se cuvine este de 59 449,94 lei, pentru pârât suma de 7330,12 lei astfel încât valoarea ce i se cuvine este de 66.650,06 lei, prin însumarea celor doua drepturi rezultând valoarea masei partajabile.
În raport de aceste considerente, având în vedere și solicitările anterioare ale părților precum și faptul că apartamentul s-a aflat în posesia pârâtului, instanța în baza dispozițiilor art. 32 din Codul Familiei, a sistat comunitatea de bunuri în următoarea modalitate: a atribuit în lotul pârâtului reclamant N. A. apartamentul nr. 15 situat în Mioveni, ., scara 7, . și a obligat pe pârâtul reclamant N. A. să plătească reclamantei pârâte V. D. M. cu titlu de sultă suma de 59.450 lei.
În consecința, instanța a admis în parte cererea principală precizată, completată, formulată de reclamanta și a admis în parte cererea reconvențională precizată, modificată, completată formulată de pârât.
În cadrul partajului cheltuielile de judecata sunt suportate de fiecare parte proporțional cu cota ce îi revine din bunuri.
Pârâtul reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar în cuantum de 828 lei.
J. din aceasta sumă a fost suportată de stat ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de pârât, însă jumătate va fi suportata de reclamanta-pârâta, sens în care va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 414 lei reprezentând 1/2 din taxa de timbru pentru care pârâtul reclamant N. A. a beneficiat de ajutor public judiciar.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. având în vedere obiectul cauzei, culpa procesuală a părților și cheltuielile efectuate de parți, instanța a obligat pe reclamanta pârâtă D. V. M. să plătească pârâtului reclamant N. A. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 475 lei și pe pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte cu același titlu suma de 980,4 lei.
De asemenea, instanța a compensat datoriile reciproce constând în cheltuieli de judecată, urmând ca pârâtul reclamant să achite reclamantei pârâte diferența de 509,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 11.06.2013 și a sentinței civile nr. 905/04.02.2014 pronunțate de Judecătoria Pitești a declarat apel pârâtul N. A. ,criticându-le pentru considerentul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că apartamentul nr. 15 situat în Mioveni, .. . este bunul său propriu, în condițiile în care acesta a dobândit prin moștenire în luna iunie 2000 suma de 21.250.000 lei, din care a plătit chirie restantă aferentă imobilului și datoriile fostei chiriașe Z. M., a primit în luna august cu titlu de salarii compensatorii de la ., suma de 90.000.000 lei (ulterior fiind menționată suma de 27.998.335 lei), iar începând cu data de 21.01.2012 s-a angajat la o altă societate comercială, până în anul 2004, fiind singura persoană care a obținut venituri de natură salarială din cadrul familiei .
Precizează că prin înscrisul nou reprezentat de adeverința nr. J4000/797/13.02.2014 emisă de ., după pronunțarea sentinței atacate, a făcut dovada veniturilor realizate și că, deși a solicitat primei instanțe să dea dovadă de rol activ pentru a fi comunicat acest înscris, cererea sa a fost respinsă.
Susține că instanța de fond a omis să-i acorde dreptul de creanță în cuantum de 130 lei, reprezentând ½ din contravaloarea impozitului și că în mod eronat a reținut că valoarea dreptului său de creanță este de 7330,12 lei, în loc de 9330,12 lei.
Menționează că, în momentul calculării cotelor aferente fiecărei părți, prima instanță a comis greșeli materiale, în sensul că, trebuia să stabilească cota reclamantei la suma de 58.449,94 lei (iar nu de 59.449,54 lei), iar pe cea a sa, la suma de 68.910,06 lei (iar nu de 66.650.06 lei).
Arată că valoarea apartamentului stabilită de expert prin raportul de expertiză întocmit în cauză este ridicată, raportat la amplasamentul acestuia și lipsa îmbunătățirilor.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii interlocutorii din data de 11.06.2013 și a sentinței civile nr.905/04.02.2014, pronunțate de Judecătoria Pitești, cu cheltuieli de judecată.
Analizând ansamblul probelor administrate raportat la motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, tribunalul consideră că apelul este fondat în limita următoarelor considerente:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.56/27.12.2001 încheiat între Primăria Orașului Mioveni, în calitate de vânzător, și N. A. și N. D. M., în calitate de cumpărători, aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situată în Orașul Mioveni, ., ., în schimbul prețului de 12.570.750 lei ROL ce a fost achitat integral prin chitanța nr._/11.12.2001 (f.8 dosar fond).
Fiind un bun dobândit în timpul căsătoriei, în conformitate cu dispozițiile art.30 alin.1 Codul familiei, acesta are calitatea de bun comun.
Pârâtul nu a contestat împrejurarea că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei încheiate între părți, ci doar a susținut că veniturile utilizate pentru achiziționarea acestuia au provenit din surse proprii.
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin încheierea de admitere în principiu din 11.06.2013, pârâtul nu a făcut dovada că sumele de bani dobândite de acesta în urma dezbaterii succesiunii defunctei Din E. (în cuantum de 10.625.000 lei, conform cotei legale ce i s-ar fi cuvenit pârâtului, la care s-a adăugat dreptul celuilalt moștenitor, N. I., care potrivit declarației martorului Din M. a renunțat la cota sa în favoarea pârâtului, raportat la prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.603/19.06.2000 de BNP C. G. sau de 12.000.000 lei, potrivit susținerilor părților), au fost folosite în vederea achiziționării apartamentului în litigiu .
Este cert că această sumă de bani a fost utilizată însă în interesul familiei, respectiv al ambilor soți, pentru satisfacerea nevoilor căsătoriei, chiar reclamanta arătând, prin întâmpinarea la cererea reconvențională că datoriile la întreținere pe care le avea fosta chiriașă Z. M., care le-a predat apartamentul ce a format obiectul vânzării, au fost achitate din acești bani (susțineri contestate inițial de apelant, însă ulterior confirmate de acesta).
Totodată, prin înscrisul nou depus în fața instanței de apel reprezentat de adeverința nr.J4000/797/13.02.2014, emisă de . –Direcția Resurse Umane, pârâtul N. A. a făcut dovada că, în cursul lunii august 2001, a obținut un venit brut de 27.998.335 lei ( fila 6 dosar apel) .
Faptul că pârâtul a beneficiat de plăți compensatorii este confirmat și de declarația autentificată sub nr. 4617/10.12.2001 de BNP D. P., dată în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, în cuprinsul căreia acesta a precizat că i s-au acordat măsurile de protecție prevăzute de OUG nr. 98/1999( act normativ care în secțiunea I prevede posibilitatea efectuării de plăți compensatorii)- fila 57 din dosarul de fond.
Referitor la susținerile apărătorului intimatei –reclamante potrivit cărora sumele primite cu acest titlu au fost plătite lunar, în rate egale, nedovedite de acesta, tribunalul reține că chiar dacă ar fi reale, raportat și la împrejurarea că potrivit art. 33 din OUG nr. 98/1999, regula o constituie plata acestora lunară, și că prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriul administrat pârâtului, acesta a precizat că, la momentul încheierii contractului, primea salariile compensatorii, acestea nu sunt de natură a conduce la concluzia că veniturile obținute de pârât nu ar fi fost utilizate la dobândirea acestui bun, față de intervalul de timp scurs între data stabilirii plăților compensatorii și data perfectării vânzării ( aproximativ 5 luni).
Chiar dacă poziția constantă a apelantului pârât a fost aceea că locuința dobândită în timpul căsătoriei este bun propriu, ca efect al subrogației reale, tribunalul apreciază că, față de probele administrate în prezenta cauză ,se poate reține contribuția majoritară a acestuia la dobândirea comunității de bunuri, fără a se aduce atingere principiului disponibilității, întrucât „ cine poate mai mult, poate și mai puțin” ( în măsura în care instanța poate reține calitatea de bun propriu al apartamentului, aceasta poate constata și contribuția superioară a unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune).
Având în vedere veniturile obținute de pârât anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, inclusiv cele cu titlu de plăți compensatorii, probate prin adeverințele nr. 9 J 9B/4043/05.10.2000 și J4000/797/13.02.2014 emise de . ( fila 64 dosar fond și fila 6 dosar apel), reținând că acestea fac parte din categoria bunurilor comune, față de împrejurarea că, potrivit susținerilor părților, acesta a beneficiat de suma de 1.200 lei ( 12.000.000 ROL ) cu titlu de moștenire în cursul anului 2000, pe care a utilizat-o pentru satisfacerea nevoilor căsătoriei, inclusiv prin plata unor datorii legate de bunul apartament, în condițiile în care reclamanta în acea perioadă nu era angajată (carnetul său de muncă fiind deschis la data de 20.04.2002- fila 44 dosar fond), iar depozițiile martorilor V. M. L. și R. I. V., potrivit cărora o mătușă a reclamantei ar fi împrumutat-o cu suma de 300 de dolari, în vederea achitării prețului apartamentului, nu pot fi primite, întrucât aceștia nu au asistat la discuțiile purtate în momentul acordării acestui împrumut ,ci aceste aspecte le cunosc din spusele reclamantei sau ale mamei acesteia ( numita commune renomée, declarații din auzite), iar pârâtul a susținut că obiectul împrumutului l-a format suma de 200 de dolari, ce a fost solicitată și utilizată pentru achiziționarea de bunuri mobile, tribunalul apreciază că pârâtul, față de ansamblul materialului probator, este îndreptățit la a avea o cotă de contribuție superioară la dobândirea comunității de bunuri de 70 /%, iar pârâta de 30 %, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 296 C.pr.civ., se impune admiterea apelului și schimbarea încheierii interlocutorii din data de 11.06.2013 și a sentinței în acest sens .
Referitor la critica privind omisiunea instanței de a-i acorda suma de 130 lei, reprezentând cota de ½ din contravaloarea impozitului, tribunalul reține că aceasta este nefondată, față de împrejurarea că în ședința publică din data de 29.01.2013 apelantul pârât, prezent personal, a recunoscut că plata sumei de 260 lei cu titlu de impozit aferent anului 2012, a fost efectuată de reclamantă (prin chitanța nr.AA 5095/25.01.2012 f.52 dosar fond).
Totodată, în ședința publică din data de 18.06.2014 apărătorul pârâtului a învederat instanței că suma obținută de acesta în urma dezbaterii succesiunii defunctei D. E. este de 12.000.000 lei ROL, iar nu 21.250.000 lei ROL, cum greșit s-a menționat în cuprinsul cererii de apel.
În ceea ce privește susținerea apelantului potrivit căreia apartamentul ce face parte din masa comunității de bunuri ar fi fost supraevaluat de către expertul în specialitatea construcții V. S. (f.254-257 dosar fond), tribunalul constată că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care, astfel cum a reținut și instanța de fond, au fost avute în vedere în momentul efectuării expertizei, criteriile social-economice și urbanistice care au stat la baza diferențierii zonelor de amplasament și criteriile de individualizare, s-a aplicat coeficientul negativ de 5 % față de împrejurarea că apartamentul se află la ultimul etaj, și de 40 %, față de condițiile economice și lipsa de interes a zonei, și s-a constatat, contrar celor afirmate de pârât, că apartamentul are executat termosistem pe o mare suprafață a exteriorului fațadelor.
Reținând astfel că apelantul pârât are o cotă de contribuție de 70 % la dobândirea bunurilor ce formează masa partajabilă și că reclamanta are o cotă de 30 %, tribunalul va constata că reclamanta are un drept de creanță împotriva pârâtului în cuantum de 182 lei, reprezentând 70 % din contravaloarea impozitului achitat de acesta, plată ce incumbă pârâtului, proporțional cu cota sa.
Totodată, pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum total de 2190 lei, compus din: suma de 990 lei, reprezentând cota de 30 % pe care reclamanta trebuia să o achite din contravaloarea utilităților în cuantum de 3300 lei și suma de 1200 lei, reprezentând cota de 30 % pe care aceasta trebuia să o achite din contravaloarea ratelor și a dobânzilor în cuantum de 4000 lei aferente contractului de credit nr.035CV_/14.04.2008 încheiat cu .>
Referitor la dreptul de creanță în cuantum de 3680,12 lei reținut de instanța de fond, constând în reactualizarea sumei de 1200 lei, pe care pârâtul a obținut-o prin moștenire și ar fi folosit-o pentru datoriile comune, tribunalul reține că față de împrejurarea că, pe de o parte, acesta prin cererea reconvențională formulată, nu a solicitat obligarea reclamantei la plata acestei sume de bani, având în vedere și că a fost avută în vedere această contribuție în momentul stabilirii cotei sale superioare la dobândirea comunității de bunuri, pe de altă parte, se impune înlăturarea acestuia din masa partajabilă.
Având în vedere poziția părților, reținând că bunul imobil se află în posesia pârâtului, față de criteriile prevăzute de art.6739 Cod pr.civilă, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a dispus atribuirea pârâtului în deplină proprietate și posesie a locuinței situată în Mioveni, ., ., jud.Argeș.
Față de valoarea masei partajabile de 126.100 lei, tribunalul va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sultei de 37.830 lei corespunzătoare cotei acesteia de 30 % din valoarea bunului.
Pe cale de consecință, tribunalul va compensa în parte drepturile de creanță ale părților până la concurența sumei de 182 lei și va considera că pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 2008 lei (din suma de 2190 lei se va scădea suma de 182 lei).
Compensând datoriile reciproce ale părților, rezultate din sulta datorată de pârât și dreptul de creanță datorat de reclamantă, tribunalul va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 35.822 lei, rezultată din scăderea din suma de 37.830 lei a sumei de 2008 lei.
Având în vedere dispozițiile art.502 din OUG 51/2008, față de valoarea bunului dobândit de apelantul pârât va dispune obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 828 lei, ajutor public judiciar acordat pentru soluționarea fondului.
Față de soluția pronunțată, cum apelantul pârât nu a căzut în pretenții, va respinge cererea intimatei reclamante de obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării căii de atac a apelului, ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de pârât cu privire la modalitatea greșită de stabilire de către instanța de fond a dreptului său de creanță și a cotelor de contribuție, în condițiile în care instanța de apel a refăcut aceste calcule în raport de noile cote de contribuție reținute de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul N. A. domiciliat în orașul Mioveni, ., ., . , împotriva sentinței civile nr.905 din data de 04.02.2014 și a încheierii de ședință din data de 11.06.2013, pronunțate de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimată-reclamantă fiind V.(F. N.) D. M., domiciliată în com. Merișani, ., jud. Argeș
Schimbă, în parte, încheierea interlocutorie din data de 11.06.2013 și sentința, în sensul că părțile au o cotă de contribuție la dobândirea comunității de bunuri de 30% -reclamanta și 70% - pârâtul.
Constată că reclamanta are un drept de creanță împotriva pârâtului în cuantum de 182 lei, iar pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum total de 2190 lei.
Atribuie pârâtului în deplină proprietate și posesie bunul imobil-apartament nr.15 situat în Mioveni, ., ., jud. Argeș.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sultei în cuantum de 37.830 lei.
Compenseaza, în parte, creanțele reciproce și, în final, obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.822 lei.
Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 828 lei, ajutor public judiciar acordat la fond.
Menține în rest încheierea și sentința.
Respinge cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2014.
Președinte, A. M. | Judecător, R. V. | |
Grefier, G. G. |
red.R.V.-30.07.2014
dact.C.E.C./4 exp.-01.08.2014
jud.fond E.F.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1030/2014. Tribunalul ARGEŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
