Partaj judiciar. Decizia nr. 286/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 286/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 1166/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 286/2014

Ședința publică de la 06 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător M. V.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul P. F. împotriva încheierii de ședință din 21.01.2013 și a sentinței civile nr. 602/22.04.2013, pronunțate de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta A. I., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul pârât asistat de av. B. A. și intimata reclamantă asistată de av. T. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul recurentului pârât depune la dosar precizarea primului motiv de recurs (un exemplar fiind comunicat apărătorului intimatei reclamante), precum și chitanța nr._/04.02.2014, reprezentând dovada achitării taxei de timbru în sumă de 906 lei și timbru judiciar de 4 lei. Totodată, solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un borderou cu acte, un exemplar fiind comunicat apărătorului intimatei reclamante.

Apărătorul intimatei reclamante învederează instanței că nu se opune probei solicitată de apărătorul recurentului pârât. Totodată, solicită proba cu înscrisuri, respectiv actele depuse la dosar.

Tribunalul apreciază utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de apărătorii părților și în raport de prevederile art. 305 cod proc civ o admite.

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia .

Apărătorul recurentului pârât P. F. solicită admiterea recursului, învederând că în mod greșit instanța de fond a considerat că fânarul și cele trei încăperi fac parte din masa de împărțit. De asemenea, învederează că din depoziția martorului audiat a rezultat faptul că fânarul vechi a fost demolat. Mai arată că reclamanta nu a făcut dovada că fânarul aparține succesiunii, pe când pârâtul a făcut dovada că el a construit fânarul existent, întrucât cel vechi a fost demolat. Cu privire la cele trei încăperi, arată că pârâtul a făcut dovada cu martorul audiat în cauză că acestea nu fac parte din succesiune. Concluzionând pe acest prim motiv de recurs, arată că fânarul și cele trei încăperi nu fac parte din masa de împărțit. Învederează că din înscrisurile depuse la dosar la instanța de fond și în recurs a făcut dovada supraevaluării bunurilor. Mai arată că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost respinse nemotivat de instanța de fond. Pentru situația în care aceste bunuri vor fi reținute la masa de împărțit, solicită refacerea raportului de expertiză. Cu privire la lotizare arată că pe latura de veste este o uliță, care ar fi permis expertului să întocmească o variantă în care cele două părți să aibă acces pentru un lot la casa de locuit și pentru cel de-al doilea la fânar. Mai arată că nefiind întocmită o astfel de variantă sulta este foarte mare. Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru refacerea raportului de expertiză. Învederează că recurentul pârât nu dorește omologarea unei alte variante din raportul de expertiză. Solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei reclamante A. I. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, învederând că la instanța de fond pârâtul nu a dorit să formuleze cerere reconvențională, situație față de care nu poate formula o astfel de cerere în recurs. Mai arată că evaluarea bunurilor s-a realizat potrivit criteriilor prevăzute de lege și că, în ce privește lotizarea, expertul a învederat că nu poate fi decât o intrare. În plus arată că părțile sunt în permanent conflict și nu pot locui împreună. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

  1. Hotărârea instanței de fond:

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2012, sub nr_, reclamanta A. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate deschise succesiunile autorilor P. V I. și P. A., calitatea sa și a pârâtului de moștenitori ai celor doi autori, cu o cotă de ½ fiecare și să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul acestora, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că părinții săi P. V I. și P. A. au decedat la data de 29.07.2007, respectiv 15.08.2004 și au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4,03 ha din care 0,12 ha curte și 0,39 ha teren pășune.

În timpul căsătoriei, cei doi autori au edificat o casă de locuit în suprafață de 64 mp, construită în anul 1975, un pătul în suprafață de 43 mp și un fânar în suprafață de 21 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art 663 Cod civil, art 6731-14 C.pr.civ. și art 274 C.pr.civ.

Reclamanta a depus la dosar, în copie, certificate de deces pe numele P. I. și P. A., acte de stare civilă, certificat de atestare fiscală, adeverință și sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, toate trei eliberate de Primăria comunei Buzoești, județul Argeș, încheierile nr. 8 și 9, ambele din 29.03.2012 eliberate de Biroul Notarial Public D. S. M..

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.01.2013, pârâtul P. F. a arătat faptul că suprafața de 4,03 ha a fost dobândită de autorul său și al reclamantei conform titlului de proprietate nr._/18.05.1994 și contractului de partaj voluntar autentificat sub nr .1845/27.06.1995.

În acest ultim act este menționată suprafața de 1600 mp, teren extravilan, categoria arabil, cu care nu a fost pus în posesie.

A arătat pârâtul că imobilul casă a fost construit în anul 1965 și consolidat pentru prima dată în anul 1975 prin contribuția sa și a soției sale și după aceea de mai multe ori.

Pătulul în suprafață de 43 mp a fost dărâmat, iar după decesul autorului, cu contribuția sa exclusivă, a construit un alt pătul.

Fânarul în suprafață de 21 mp a fost construit prin cheltuiala sa exclusivă în anul 1988.

A mai menționat pârâtul că a suportat costul înmormântărilor, pomenilor și tuturor obiceiurilor creștinești specifice zonei pentru fiecare autor precum și cheltuielile cu spitalizările acestora în timpul vieții.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art .115 C.pr.civ.

Prezent personal la termenul de judecată din data de 14._ și interpelat de către instanță cu privire la caracterul de cerere reconvențională al întâmpinării, pârâtul a menționat că nu are pretenții de la reclamantă în acest proces, susținând că nu mai poate obține nimic de la aceasta, cheltuielile invocate fiind deja efectuate.

Instanța a încuviințat la propunerea reclamantei, probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, mijloace de probă care au fost administrate, iar la cea a pârâtului proba cu doi martori.

În cauză a fost audiat numai martorul L. V., pârâtul renunțând la audierea celui de-al doilea martor încuviințat.

La data de 21.01.2013, instanța a admis în principiu cererea reclamantei, a constatat deschise succesiunile autorilor P. A. și P. I., a stabilit că părțile procesului sunt moștenitorii autorilor, ambii în calitate de descendenți de gradul I, cu o cotă de ½ fiecare, precum și componența masei succesorale rămase la decesul fiecăruia dintre cei doi defuncți.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză în specialitățile construcții, sens în care a fost desemnat expert D. I. și agricultură, prin desemnarea expertului N. G..

La data de 20.03.2013 ( filele 87-92 ) a fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expertul constructor conținând identificarea construcțiilor casă și fânar și evaluarea acestora.

Prin sentința civilă nr. 602/22.04.2013, pronunțate de Judecătoria Costești a fost admisă în parte cererea reclamantei A. I., domiciliată în Pitești, ., ., ., formulată în contradictoriu cu pârâtul P. F., domiciliat în comuna Buzoești, .. S-a sistat starea de indiviziune a părților.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert N. G., în varianta B de lotizare.

S-a atribuit reclamantei următoarele terenuri:

-terenul arabil în suprafață de 1 ha, situat în tarlaua 57, .:N și S-drum exploatare, E-B. R., V-L. I., materializat în schița la raportul de expertiză, depusă la fila 111, în valoare de 7000 lei;

-teren arabil în suprafață de 1,05 ha, situat în tarlaua 55, .: N-U. M., S-D. N., E-Canal și V-drum exploatare, înscris în asociație, în valoare de 7350 lei;

-terenul în suprafață de 1600 mp, situat în tarlaua 57, .: N-S. C., S-G. I.,E și V drum exploatare în valoare de 1120 lei;

-terenul arabil intravilan în suprafață de 1450 mp, situat în tarlaua 19, .:N-D. I Ș., S-P. C C., E-Dr.exploatare 999, V-G. G., identificat în schița depusă la fila 114, în valoare de 1450 lei;

-terenul arabil extravilan în suprafață de 7500 mp, amplasat în tarlaua 57, .: N-P. B., S-P. T B., e și V-Drum exploatare, identificat în schița depusă la fila 113, în valoare de 5250 lei.

Primește de la pârât cu titlu de sultă suma de_ lei.

S-a atribuit pârâtului următoarele bunuri:

-construcțiile casă și fânar, în valoare de_ lei, amplasate pe terenul în suprafață de 2630 mp situat în punctul "Acasă";

-terenul intravilan din punctul "Acasă", în suprafață de 2630 mp, cu vecinii:N-U., S-P. I., E-moșt.P. I.D. și V- D. I M., identificat în schița depusă la fila 115, în valoare de 2630 lei;

-teren arabil extravilan în suprafață de 2500 mp, amplasat în tarlaua 57, .: N-C. Ș., S-R. Z., E și V-Drum exploatare, materializat în schița depusă la fila 112, în valoare de 1750 lei;

-teren pășune, în suprafață de 3900 mp, amplasat în arlaua 52, .: N și S-drum exploatare, E-B. I.M.I., V-S. M I., în valoare de 1170 lei. Plătește reclamantei cu titlu de sultă suma de_ lei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1844,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Din analiza raportului de expertiză rezultă faptul că expertul constructor a expus modalitatea de calcul utilizată pentru determinarea valorii construcțiilor, iar pârâtul nu a demonstrat că acest raționament ar fi greșit .

În opinia instanței, expertul nu era ținut de valorile înscrise în expertiza întocmită de Camerele Notarilor Publici, acestea fiind instituite cu precădere în vederea fiscalizării unor anumite tipuri de cereri formulate în legătură cu bunurile supuse acestor valori, nereflectând și prețul de piață al bunurilor .

Concluziile raportului de expertiză întocmit de către expert D. I. au fost însușite de altfel și de către expertul consilier M. G., desemnat chiar de către pârât, astfel că obiecțiunile pârâtului referitoare la acest raport de expertiză sunt neîntemeiate.

Pârâtul a criticat și raportul de expertiză întocmit de către expert N. G. ,invocând de asemenea neconcordanțe între valoarea stabilită pentru unele dintre terenuri și cea la care s-ar fi ajuns dacă expertul ar fi avut în vedere aceleași valori rezultate din expertiza Camerei Notarilor Publici.

Pentru considerentele mai sus arătate,în raport de răspunsul argumentat al expertului agricultor,instanța a apreciat că și aceste critici ale pârâtului sunt neîntemeiate.

Ținând seama de faptul că în prezent pârâtul locuiește efectiv în gospodăria autorilor din care fac parte imobilele casă și fânar și constatând faptul că dintre cele trei propuneri de lotizare cuprinse în raportul de expertiză întocmit de către dl. expert N. G. ,cea de-a doua ,denumită ,,varianta de lotizare B,, este cea mai echilibrată din punct de vedere al bunurilor atribuite și al valorii acestora,impunând în sarcina pârâtului cu titlu de sultă suma de_ lei,spre deosebire de variantele A și C în care această sultă are valoarea de_ lei,respectiv30160 lei,instanța a apreciat că această variantă de lotizare corespunde într-o mai mare măsură criteriilor de stabilire a loturilor stabilite exemplificativ prin disp. art. 6739 C.pr.civ.

Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 728 C.civ., instanța a admis în parte cererea și a sistat starea de indiviziune a părților, prin atribuirea către acestea de bunuri conform variantei B de lotizare din raportul de expertiză întocmit de către expert N. G..

2. Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 21.01.2013, a declarat recurs pârâtul P. F., care susține în esență, următoarele:

În mod greșit, prin încheierea de ședință din 21.01.2013, nu s-a reținut contribuția majoritară a pârâtului la edificarea casei de locuit și a fânarului.

Din probele administrate rezultă că cele 3 încăperi ale casei de locuit, respectiv un antreu, o cămară și o cameră și de asemenea acoperișul fânarului și lemnele din care acesta este construit, reprezintă contribuția exclusivă a pârâtului.

Instanța de fond în mod greșit a respins obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, singura motivare fiind aceea că expertul a arătat criteriile avute în vedere, fără însă a analiza raportat la obiecțiuni dacă s-au avut în vedere toate criteriile și în ce mod au fost aplicate pentru a ajunge la o valoare reală.

Valoarea greșită a casei de locuit a fost cauzată de împrejurarea că expertul a luat în considerare spusele părților, mai precis ale reclamantei. De asemenea și evaluarea pardoselilor nu poate fi considerată corectă în condițiile în care expertul stabilește o valoare de 58 lei/mp pentru pardoselile de pământ.

În mod greșit au fost respinse obiecțiunile cu privire la modalitățile de lotizare propuse de expert, instanța nemotivând respingerea acestor obiecțiuni.

Instanța de fond trebuia să admită obiecțiunile pe care le-a formulat și să dispună refacerea raportului de expertiză astfel încât să se propună variante de lotizare care să presupună echilibrarea celor două loturi cu reducerea pe cât posibil a sultei.

În drept, recursul este întemeiat pe art.299 C.proc. civ anterior.

3.Soluția instanție de recurs:

Analizând recursul declarat, tribunalul reține că acesta este fondat, concluzie bazată pe argumentele ce urmează:

În argumentarea soluției de sistare a stării de indiviziune a părților, instanța de fond a dispus atribuirea către acestea a bunurilor ce compun masa succesorală, conform variantei B de lotizare din raportul de expertiză întocmit de către expert N. G..

Verificând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză în specialitățile construcții, sens în care a fost desemnat expert D. I., precum și agricultură, prin desemnarea expertului N. G..

La data de 20.03.2013, a fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expertul constructor conținând identificarea construcțiilor casă și fânar și evaluarea acestora.

Tribunalul apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins obiecțiunile pe care le-a formulat pârâtul P. F. la raportul de expertiză (fila 120 fond), cu motivarea că expertul a arătat criteriile avute în vedere, fără însă a analiza raportat la obiecțiuni le formulate, dacă s-au avut în vedere toate criteriile și în ce mod au fost aplicate pentru a ajunge la o valoare reală a bunurilor.

Tribunalul reține totodată că recurentul a depus la dosar o . înscrisuri doveditoare noi, contracte de vânzare cumpărare drept elemente de comparație cu privire la bunurile suspuse partajului, acte față de care apare necesitatea de a se administra probe noi în vederea stabilirii valorii reale a bunurilor, dată fiind valoarea de 50.196 lei calculată pentru construcții ce depășesc 30 ani.

Se reține că pârâtul recurent contestă valoarea stabilită pentru imobilele construcții, în raport de Anexa privind evaluarea spațiilor de locuit tip case din satele arondate circumscripției Judecătoriei Costești - Camera Notarilor Publici, pe baza căreia se stabilesc prețurile de piață ale bunurilor.

Rezultă cu evidență din expertizele întocmite în cauză, că experții, în evaluarea construcțiilor și a terenurilor aferente, nu au indicat în concret baza estimativă cu privire la evaluare, criteriile privind evaluarea imobilelor construcții, respectiv: amplasamentul construcțiilor, eventualele procese de degradare, distanța față de localitățile urbane și a căilor de comunicație, precum și prețul ce se practică în zonă pentru imobile similare.

În lipsa unor astfel de criterii de care să se țină seama la atribuirea în partajul judiciar, s-a ajuns la vătămarea pârâtului, ceea ce atrage conform art. 105 alin.2 C.proc. civ., nulitatea sentinței și obligă, în temeiul art. 312 alin.4 C.proc. civ., rejudecarea în fond a procesului.

Potrivit art. 312 alin.3 C.proc. civ., tribunalul reține că se impune casarea sentinței, dat fiind faptul că este necesară administrarea de probe noi, iar potrivit art.315 alin.3 din același act normativ, în cazul rejudecării după casarea cu reținere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 312 alin.4 C.proc. civ., în caz de casare, tribunalul va judeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

În acest context, față de criticile prin care se contestă bunurile supuse împărțirii, cota parte ce se cuvine fiecărui comoștenitor, precum și valoarea bunurilor stabilite prin expertizele în specialitatea construcții și agricultură, în vederea respectării criteriilor de evaluare prevăzute de art. 6736 C.proc. civ. și stabilirea valorii de circulație a bunurilor, tribunalul reține că se impune casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.

D. urmare, tribunalul va admite recursul declarat de pârâtul P. F. împotriva încheierii de ședință din 21.01.2013 și a sentinței civile nr. 602/22.04.2013, pronunțate de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta A. I., va casa sentința cu reținere și va fixa termen la data de 06.03.2014 pentru când se vor cita părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul P. F. împotriva încheierii de ședință din 21.01.2013 și a sentinței civile nr. 602/22.04.2013, pronunțate de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta A. I..

Casează sentința cu reținere și fixează termen la data de 06.03.2014 pentru când se vor cita părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 06.02.2014.

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. V.

Grefier,

M. L.

red.M.V.

dact.C.E.C./4 exp.

jud.fond S.I.Tintu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 286/2014. Tribunalul ARGEŞ