Pretenţii. Decizia nr. 1396/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1396/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 12379/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1396/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. Ț.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta . SA - REPREZENTATĂ CONVENȚIONAL DE SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN împotriva Sentinței civile nr. 7935/2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimați fiind reclamanții S. I. și S. N., având ca obiect pretenții OUG 50/2010.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2014 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față ,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 14.06.2012 sub nr._ reclamanții S. I. și S. N. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . SA - prin . SA - Sucursala P. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice cu nr. 50/PF/23.01.2006 pct. 9 lit. c și f privind comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri cu consecința nulității acestora și a înlăturării din contract, obligarea pârâtei să le restituie contravaloarea sumelor percepute cu titlul de comision de risc și de administrare până la zi, ca și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivarea acțiunii ,reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. 50/PG/2007 pentru suma de 30.000 lei, contract prin care s-a stabilit un comision de administrare lunar reprezentând 0,05 % din valoarea creditului ca și un comision de risc reprezentând 0,17 % din valoarea creditului.
Pretind reclamanții că prin . O.G. nr. 50/2010 se impunea, conform art.36, anularea comisionului de risc, însă banca ignorând aceste prevederi a continuat să-l perceapă.
S-a arătat că aceste clauze sunt abuzive, întrucât creează în detrimentul reclamanților în calitate de consumatori un dezechilibru semnificativ contrar cerințelor bunei-credințe, între drepturile și obligațiile părților, sancțiunea fiind acea că aceste clauze vor fi lipsite de efect; contractul cuprinde clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul neexistând posibilitatea influențării acestuia, în speța contractul fiind unul standard care cuprinde cerințe generale practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C.civ. ale O.U.G. nr. 50/2010 și ale Legi nr. 193/2000.
La data de 09.11.2012 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că prin cererile formulate reclamanții tind practic la modificarea clauzelor contractuale care se referă la prețul creditelor asumate, însă, între părți în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 s-a semnat un act adițional, considerat acceptat tacit, după care prin modificările aduse s-a stabilit că dispozițiile acesteia nu se aplică contractelor de credit în derulare la aflarea sa în vigoare, astfel că actul adițional a fost denunțat, împrejurări față de care raportul juridic dintre părți este guvernat de contractul de credit în forma inițială.
S-au invocat prin aceeași întâmpinare mai multe excepții: a) excepția lipsei capacității civile a B.C.R. Sucursala P., ca și excepția lipsei calități procesuale pasive a acesteia motivat de faptul că sucursalele, fiind desmembrăminte fără personalitate juridica ale societăților comerciale nu pot fi titulare de drepturi și obligații, întrucât sunt entități lipsite de personalitate juridică, concluzia fiind că sucursala nu are nici capacitate civilă și nici calitate procesuală pasivă; b) excepția de netimbrare a acțiunii în privința capătului II de cerere cu susținerea că fiind vorba despre pretenții evaluabile în bani există și obligația achitării taxei judiciare de timbru, arătând că se impune ca reclamanții să-și precizeze cuantumul pretențiilor și apoi să timbreze corespunzător; c) excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece așa cum s-a statuat în doctrină sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, raportat la faptul că interesul protejat în fiecare caz în parte este cel particular al consumatorului, în speță, fața de data semnării contractului, o acțiune în nulitate putând fi demarata de reclamanți până cel mai târziu la data de 23.01.2009.
De asemenea s-a invocat și inadmisibilitatea cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de pct. 9 lit. c și f din condițiile speciale de creditare, cu susținerea că nu este la latitudinea instanței să modifice prețul contractului, cele doua elemente constând în comisionul de risc și comisionul de administrare fiind componente esențiale ale prețului, iar contractul reprezintă acordul de voința al părților; instanța nu se poate substitui voinței acestora, modificarea convenției reprezentând în realitate o ingerința nepermisă de legiuitor în principiul liberalității contractuale, ca și în principiul obligativității efectelor contractului.
Pe fondul cauzei s-a menționat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de legiuitor pentru a se reține caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în convenția de credit; acestea sunt formulate în mod clar fără echivoc pentru înțelegerea acestora nefiind necesare cunoștințe de specialitate; pe de altă parte nu rezultă dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților cota procentuală în care acestea au fost stabilite apărând menționat în mod expres în contract.
La data de 09.01.2013 reclamanții au depus o cerere precizatoare a acțiunii prin care au solicitat să se constate nulitatea absoluta a clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit, respectiv pct. 9 lit. f din ,,condiții speciale” și 3.8 din ,,condiții generale”, păstrând capetele de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea contravalorii sumelor percepute cu titlul de comision de risc, redenumit ulterior prin act adițional unilateral ,,comision de administrare ” și la modificarea contractului în sensul înlăturării respectivelor clauze ca abuzive, reluând parte din susținerile din acțiunea inițială, cu trimitere în mod special la inegalitatea economică, tehnică și juridică dintre cei doi cocontractanți, dezechilibrul fiind evident în defavoarea consumatorului în condițiile în care comerciantul își impune voința printr-un contract de adeziune nenegociabil, cu clauze preformulate, astfel că nu sunt respectate obligații elementare cu privire la corecta informare și consiliere a clientului.
S-a făcut trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca și la faptul că legea interzice profesioniștilor să includă în contractele lor profesionale clauze abuzive, sancțiunea fiind aceea a nulității acestora, făcând mențiuni și referitor la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de părți.
S-a precizat că în realitate comisionul de risc reprezintă o dobândă mascată fiind plătit pentru aceeași prestație, având scopul să asigure banca în contra riscului asumat pentru diferite credite neperformante acordate în activitatea sa și nu pentru contractul încheiat cu reclamanții.
Prin notele scrise depuse de reclamanți la aceeași data s-a răspuns și excepțiilor invocate de către pârâta prin întâmpinare, solicitându-se respingerea acestora ca neîntemeiate.
La data de 18.03.2013 reclamanții au precizat din nou acțiunea întemeindu-și primul capăt de cerere pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, evaluând provizoriu pretențiile la suma de 1200 lei după care au și timbrat corespunzător.
În cadrul ședinței de judecată din 22.03.2013 pârâta BCR SA a arătat că nu mai susține excepția de netimbrare a cererii, motivat de faptul că reclamanții au achitat taxele judiciare în raport de valoarea pretențiilor, înțelegând să invoce și excepția nulității acțiunii cât privește capătul 1 de cerere, cu susținerea că a fost evaluat și s-a timbrat numai pentru capătul doi de cerere, nu s-a indicat valoarea obiectului cererii pentru primul capăt de cerere, care nu se timbrează, precizare care se impunea și era posibilă, astfel că nu sunt respectate cerințele art.112 Cod proc. civ. cu privire la indicarea obiectului.
În legătura cu excepțiile invocate de către pârâta se reține că acestea au fost parte soluționate prin încheierea de ședința din 05.04.2013 în sensul că: referitor la excepția lipsei capacității civile și calității procesuale pasive, s-a constatat că într-adevăr potrivit disp. art. 43 din Legea nr. 31/1990, „sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”.
S-a observat de asemenea că în speță reclamanții nu au chemat în judecată sucursala în mod separat și independent, ci pe pârâta BCR SA București prin Sucursala P. a acesteia.
Cum contractul de credit nr.50 PF/23.01.2006 a fost semnat de către bancă la sediul sucursalei, prin organele de conducere ale acesteia și nu prin cei care conduc BCR de la sediul central, ca și parte contractantă figurând B. Comercială Română Sucursala P., asumându-se în mod valabil drepturi și obligații, în reprezentarea băncii, concluzia a fost că excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a capacității civile sunt neîntemeiate, aceleași părți contractante, urmând a figura în judecată și în eventualitatea unor litigii rezultând din convenția de împrumut, fiind cert că sucursala reprezintă societatea mamă, față de care se și dorește opozabilitatea hotărârii.
Asupra excepției de nulitate a acțiunii, motivat de faptul că nu s-au făcut de către reclamanți precizările necesare pentru capătul I, susținându-se că aceștia nu au evaluat și aceste solicitări, ceea ce ar atrage imposibilitatea instanței de a face verificările și aprecierile prealabile cu privire la legala investire, ori competență, echivalând în aceste limite cu lipsa obiectului, s-a reținut că prin art. 112 Cod proced. civ. se menționează anumite obligații sub acest aspect. În speță, însă, din lectura acțiunii și precizărilor ulterioare, s-a constat că s-au indicat suficiente elemente pentru individualizarea obiectului cererii, inclusiv pentru sumele ce se consideră a fi nedatorate rezultând din cele două clauze menționate de reclamanți la punctul I din acțiune, o interpretare conform apărării pârâtei echivalând cu un formalism exagerat, mai ales că cele două comisioane sunt prevăzute în sume fixe lunare, raportat la graficul de rambursare, această lipsă putându-se suplini, față și de valoarea totală a împrumutului, neinfluențând competența în soluționarea litigiului, astfel că excepția a fost respinsă.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a avut în vedere că reclamanții au întemeiat solicitările pe prevederile Legii nr.193/2000, fiind vorba de un mijloc procesual pus la îndemâna celor care se consideră prejudiciați în drepturile lor prin încheierea contractului în anumite condiții, ce urmează a fi analizate de instanță, apărările pârâtei vizând în mai mare măsură temeinicia sau netemeinicia pretențiilor reclamanților, dar în condițiile în care legea reglementează o acțiune de natura celei formulate în dosarul de față, nu s-ar putea aprecia că este vorba de o cerere inadmisibilă, contractul putând face obiectul verificării respectării normelor legale edictate de legiuitor în materie.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care instanța a unit-o cu fondul cauzei, se va reține că data încheierii contractului bancar nu prezintă relevanță în speță, raportat la nulitatea absoluta care se invocă, prin prisma caracterului abuziv al clauzelor, ce urmează a fi analizată, și pentru care legiuitorul nu a stabilit un termen anume de exercitare a acțiunii, fiind vorba despre un interes general ocrotit prin dispozițiile cu caracter special cuprinse în Legea nr. 193/2000, iar contractul nu a ajuns la finalul său, condiții în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care „Termenul prescripției este de 3 ani…” sub aspectul solicitării de restituire a sumelor reținute până la zi, cu titlul de comision de urmărire riscuri, ca și pretenție subsecventă‚ fiind necesar să se aibă în vedere momentul de la care începe să curgă termenul general de trei ani, ca și împrejurarea că fiind vorba de prestații ( plății) succesive, acestea sunt supuse unor termene distincte de prescripție în condițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 prin care s-a stabilit că „În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”
Prin sentința civilă nr. 7935/2013, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, acțiunea precizată formulată de reclamanții S. I. și S. N., în ccontradictoriu cu pârâta . SA - prin . SA - SUCURSALA P. și au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
Pentru a dispune astfel ,prima instanță a reținut că, între reclamanți și pârâta s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice cu nr. 50 PF/23.01.2006 având ca obiect un credit în valoare de 30.000 de lei pentru nevoi personale, în care la art. 9 lit. f a fost stabilit un comision de urmărire de riscuri de 51 lei lunar reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului (fila 5).Prin art 3.8 din condițiile generale de creditare-anexă la contractul de credit menționat anterior,, s-a prevăzut clauza potrivit cu care „comisionul de urmărire de riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct.1din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare. Clientul achită comisionul de urmărire de riscuri lunar,odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire de riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile de lună.”
Reclamanții au susținut caracterul abuziv al acestor prevederi, solicitând în consecință înlăturarea acestora și restituirea sumelor încasate în plus de către bancă.
Pentru a se concluziona în acest sens, raportat la caracteristicile specifice unei asemenea acțiunii, era necesar a se dovedit că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 193/2000 care prin art.1 alin 1 prevede că „1) Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.”, prin alin. 3 din același text interzicându-se profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În speță se observă că obligațiile ce îi reveneau instituției de credit în materie au fost respectate, clauzele contractului fiind enunțate în mod concis, clar și pe înțelesul părților contractante, menționându-se atât denumirea fiecărui comision, dar și cuantumul fix al acestuia ( f.6).
De asemenea conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000
[(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.], urmând a se analiza îndeplinirea cumulativă a acestor cerințe.
Cu trimitere directă la convenția atașată dosarului se constată că reclamanții invocă apărări legate de caracterul abuziv al clauzei ce stabilește perceperea comisionului de urmărire a riscului, fără a face dovada că aceasta nu ar fi fost cunoscută, negociată ori asumată și nici a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile parților. Creditul contractat a fost pentru suma de 30.000 lei, iar comisionul de urmărire a riscurilor a fost stabilit în cuantum de 51 lei lunar, reprezentând aproximativ o cotă de 0,17 % din împrumutul acordat, respectiva proporție, chiar dacă s-ar putea interpreta a fi mai oneroasă pentru reclamanți, prin prisma perioadei de derulare a contractului, respectiv 120 de luni, nepunând în evidență, izolat și în sine, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de cocontractanți.
Din analiza conținutului contractului semnat de părți s-a constatat că este vorba despre un credit acordat fără alte garanții, împrejurare fața de care, cu respectarea normelor legale în materie, este la alegerea împrumutătorului să ia masurile necesare și să asigure diligențele ce se impun pentru recuperarea creditului, reclamanții, la încheierea contractului apreciind asupra avantajelor și dezavantajelor implicate, fiind de acord cu asumarea acestor obligații în sarcina lor.
De asemenea, nu a rezultat și nu se poate susține că acest clauze contractuale sunt contrare bune-credințe care se prezumă întotdeauna, dovada relei-credințe fiind în sarcina celui care o invocă, banca acceptând rambursarea împrumutului într-un interval destul de îndelungat pe parcursul a 10 ani, asumându-și la rândul său posibilitatea apariție riscurilor de nerestituire a acestuia și a unei eventuale pierderi.
În aceste condiții apărările reclamanților nu pot fi reținute, iar în lipsa constatării caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 9 lit. f din ,,condiții speciale” și 3.8 din ,,condiții generale”, nu se impune nici restituirea sumelor pretinse de aceștia
Constatând culpa procesuală a reclamanților în generarea litigiului de fața, a fost admisă solicitarea pârâtei și s-a dispus obligarea acestora la plata către banca a cheltuielilor de judecata în cuantum de 1500 lei sub acest aspect instanța făcând aplicarea dispozițiilor alin 3 din reglementarea amintită în sensul reducerii onorariului de avocat raportat la complexitatea clauzei și la volumul de muncă cerut în concret pentru soluționare, apreciind că numai în aceasta măsura respectivele cheltuieli, au caracter rezonabil și pot fi puse în sarcina reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . SA .
În motivarea recursului, recurenta a arătat faptul că această hotărâre a fost dată cu interpretarea greșită a legii ,respectiv a disp.art. 274 C.pr.civ., invocând în drept prevederile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Instanța de fond a redus netemeinic și nelegal cuantumul cheltuielilor de judecată, reținând că valoarea onorariului nu este proporțională cu serviciul prestat, procedând la o greșită interpretare a disp.art.274 alin.3 C.pr.civ.
În cauză a existat un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat .
Apărările subscrisei au fost ample, tratând multiple aspecte și având la bază o analiză amănunțită a dreptului intern, precum și a dreptului european din domeniul protecției consumatorului .
Durata de timp în care avocatul său a acționat nu a fost una scurtă, iar în perioada 14.06.2012 – 04.10.2013, apărătorul s-a prezentat în fața Judecătoriei Pitești la fiecare dintre cele 6 termene, pregătind toate apărările și probele administrate în dosar, într-un volum considerabil.
Recurenta a mai invocat și volumul mare de muncă necesar pregătirii ,redactării și susținerilor cererilor aferente unei bune susțineri a intereselor clientului, gradul ridicat de specializare pe care îl implică apărarea în litigiile privind dreptul consumatorului, dificultatea aspectelor ridicate de aceste litigii și nu în ultimul rând ,precedentul pe care l-ar putea reprezenta o soluție nefavorabilă pentru bancă.
Potrivit recurentei ,cheltuielile de judecată au cuprins acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu, iar intimații se află în culpă procesuală .
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp.art. 274,304 pct.9, 299 și urm. C.pr.civ. precum și pe principiile în care își are sediul materia .
Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 13.05.2014, Tribunalul Argeș a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurentei, constatând că cererea de recurs este scutită de plata acestei taxe de timbru și a timbrului judiciar .
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.03.2014, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată ,în raport de criticile formulate ,precum și din oficiu,potrivit art. 304 indice 1 C.pr.civ.,tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente :
Potrivit notei cuprinzând cuantumul onorariilor și cheltuielilor aferente contractului de asistență juridică B1065178/02.11.2012, depusă la fila 160 a dosarului de fond ,pentru reprezentarea în fața Judecătoriei Pitești, în dosarul nr._ s-a achitat suma de 5.618,94 RON.
Anexate acestei note au fost depuse în copie factura . nr._/23.11.2012 pentru suma de 5.618,94 RON și dovezi tranzacție efectuate prin canal Multicash referitoare la sumele de 5.612,49 RON(fila 162) și 6,45 RON(fila 163).
Sub aspectul prestațiile pe care Societatea Civilă de Avocați care a asigurat apărarea recurentei în fața instanței de fond ,le-a efectuat ,tribunalul reține reprezentarea la termenul de judecată din data de 09.11.2012 și depunerea întâmpinării la această dată ( fila 34),( cauza amânându-se pentru comunicarea acestei întâmpinări către intimați ), reprezentarea la termenul de judecată din data de 11.01.2013, când a fost încuviințată cererea apărătorului recurentei de acordare a unui nou termen de judecată pentru studiul cererii precizatoare a acțiunii. La următorul termen de judecată, cel din 22.02.2013, apărătorul recurentei a învederat instanței lipsa de evaluare a obiectului cererii de chemare în judecată, judecata cauzei fiind amânată pentru acest motiv la termenul de judecată din data de 22.03.2013 .În cadrul dezbaterilor planificate pentru această dată, apărătorul recurentei a susținut o parte dintre excepțiile invocate în cuprinsul întâmpinării . Ca urmare a soluției de respingere a acestei excepții, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 24.05.2013, când apărătorul recurentei a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu și s-a pronunțat și asupra probei propuse de către intimați, respectiv cea cu înscrisuri, în sensul de a fi încuviințată.
Prezent la termenul de judecată din data de 28.06.2013, apărătorul recurentei a menționat că insistă în administrarea probei cu interogatoriul intimaților, solicitând citarea acestora cu această mențiune ,solicitare căreia instanța de fond i-a dat curs, dispunând amânarea cauzei pentru acest motiv la data de 04.10.2013.
În ședința publică de la această dată, recurenta, prin avocat ales a depus interogatoriile propuse spre administrare și a formulat concluzii asupra excepției prescripției extinctive și asupra fondului cauzei.
În raport cu activitățile mai sus enumerate în care s-a concretizat munca îndeplinită de apărătorul ales al recurentei în legătură cu pricina instrumentată în prezentul dosar, cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat de 5.618,94 RON apar ca fiind disproporționate.Simpla prezență a apărătorului și concluziile sumare ale acestuia asupra unor chestiuni de ordin procedural lipsite de dificultate ,tranșate la unele dintre termenele de judecată, coroborate cu întocmirea întâmpinării și susținerea acesteia ,în cadrul cuvântului asupra excepțiilor invocate și asupra fondului impun acordarea acestor cheltuieli în sumă de 3000 lei . Această sumă îndeplinește,în lumina considerentelor mai sus expuse, tripla condiție referitoare la realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil ,consacrată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ,în interpretarea art. 41 din Convenție,prin statuările din cauzele L. ,B.,etc împotriva României.
Recurenta a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată aferente căii de atac a recursului suma de 1.685,20 RON conform notei depuse la dosar. În opinia tribunalului, intimații nu se află în culpă procesuală pentru a le fi imputabilă această sumă de bani, onorariul solicitat în fața instanței de fond fiind diminuat din oficiu de către această instanță, în virtutea posibilității consacrate de art. 274 alin 3 C.pr.civ. ,iar nu la cererea intimaților.
Prin urmare, nu atitudinea intimaților a fost cea care a determinat nemulțumirea recurentei și valorificarea acesteia pe calea recursului ,astfel că sub acest aspect, cererea recurentei de obligare a intimaților la plata acestor cheltuieli este neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, tribunalul va admite recursul declarat de pârâta . SA,va modifica sentința în sensul că va obliga pe reclamanți să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în fond în cuantum de 3000lei.
Totodată,va respinge cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta . SA - REPREZENTATĂ CONVENȚIONAL DE SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN împotriva Sentinței civile nr. 7935/2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimați fiind reclamanții S. I. și S. N..
Modifică sentința în sensul că obligă pe reclamanți să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în fond în cuantum de 3000lei
Menține în rest sentința
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2014.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.S.I.T.
Tehn D.T. 3 ex
11.06.2014
Jud fond L.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2810/2014. Tribunalul ARGEŞ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 25/2014.... → |
|---|
