Validare poprire. Decizia nr. 489/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 489/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 999/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 489/2014

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MARIA POSTELNICESCU, judecător

Judecător M. B.

Judecător I. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditor M. P. - PRIN PRIMAR împotriva sentintei civile nr. 5727/18 06 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind debitorul D. I. și tertul poprit SC P. A. SPORT SRL, având ca obiect „mentinere poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art 242 alin.2 c.pr.civ, nemaifiind alte cereri de formulat, în raport de actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată la data de 16.01.2013 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._, creditorul M. P. - prin primar, în contradictoriu cu debitorul D. I. și terțul poprit . SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună menținerea popririi înființate prin adresa nr.F/_/29.05.2012, până la concurența sumei de 1100 lei, ajunsă la scadența creanțelor fiscale, precum și a accesoriilor aferente pentru acestea.

În motivarea cererii, a arătat că debitorul figurează în evidențele fiscale cu suma de 1100 lei, reprezentând venituri din amenzi, pe numele acestuia fiind emise titluri executorii.

Menționează că sumele de bani pe care le-ar avea de încasat de la debitor au fost declarate poprite, conform art.409 C.pr.civ., în cauză existând raporturile juridice reglementate de dispozițiile art.452 C.pr.civ., respectiv raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, acesta din urmă neîndeplinindu-și obligațiile, conform art.145 C.pr.fisc.

În subsidiar, solicită admiterea cererii și obligarea la plata sumei de 1100 lei de către . SRL, în conformitate cu art.27 C.pr.fisc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.379 alin.1, art.452 C.pr.civ., art.27 și art.150 C.pr.fisc.

Prin sentința civilă nr.5727/2013 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă cererea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele;

Din înscrisurile depuse de creditor la dosar, respectiv copiile proceselor-verbale . nr._ din 12.10.2011 (fila 7), . nr._ din 30.04.2009 (fila 10), emise de IPJ Argeș Poliția Municipiului Pitești și respectiv Poliția Bascov și somațiile nr._/17.11.2011 (fila 8) și nr._/18.06.2009 (fila 9), emise Primăria municipiului Pitești - Direcția Economică, rezultă că D. I. are debite în sumă totală de 1100 lei.

La data de 29.05.2012 a fost emisă de Primăria municipiului Pitești - Direcția Economică adresa de înființare a popririi nr.F/_ (fila 4), prin care a solicitat terțului poprit să plătească de îndată suma reținută în cuantum total de 1100 lei, reprezentând amenzi contravenționale, și datorată cu orice titlu debitorului.

Această adresă a fost comunicată prin afișare terțului poprit, conform procesului-verbal încheiat la data de 21.06.2012 (fila 5) și afișată în cadrul anunțului colectiv la sediul organului fiscal emitent, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 12.

Conform relațiilor comunicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș (fila 38), prin adresa nr._/03.06.2013, debitorul nu figurează în evidențele instituției ca fiind angajat în baza unui contract individual de muncă. Potrivit relațiilor comunicate de AJOFM Argeș prin adresa înregistrată sub nr.5221/28.05.2013, rezultă că debitorul nu figurează ca salariat al terțului poprit.

Din cele expuse mai sus reiese că la data la care s-a comunicat adresa de înființare a popririi (21.06.2012) și data la care s-a publicat anunțul colectiv (08.06.2012) ori la momentul actual debitorul nu a avut/nu are calitatea de angajat și respectiv creditor al terțului poprit, astfel că în prezent nu există raport de creanță între terțul poprit . SRL și debitorul D. I.. Debitorul are calitatea de asociat unic al terțului poprit, conform relațiilor comunicate de ORC de pe lângă Tribunalul Argeș, însă nu realizează venituri decât din dividende dacă este cazul, nefiind făcută dovada obținerii de către debitor a unor venituri salariale sau a altor venituri periodice realizate din munca prestată.

Împotriva sentinței civile nr. 5727/18.06.2013 a Judecătoriei Pitești a formulat recurs M. Pitești prin primar criticând-o pentru următoarele motive.

Instanța de fond a reținut greșit că debitorul în calitate de asociat unic nu încasează venituri.

Instanța trebuia să verifice existența titlului executoriu și existența raportului juridic dintre debitor și terțul poprit.

Societatea . SRL se afla în funcțiune și desfășoară activitate fiind înregistrate venituri.

Ca urmare, întrucât creanțe este certă, lichidă și exigibilă potrivit art.379 C.pr. civilă trebuia admisă cererea și poprite sumele de bani.

Pentru toate acestea se solicită admiterea recursului în temeiul art.304 pct.8 și 9 C.pr.civilă.

Analizând recursul tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

În cauză reclamanta recurentă a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibilă însă din conținutul fila 32 în dosarul de fond adresa nr.5221/2013 a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, rezultă că debitorul D. I. nu figurează ca persoană încadrată în muncă la . SRL, iar terțul poprit a depus declarații nominale pentru persoanele asigurate în sistemul asigurărilor de somaj în perioada septembrie 2003 – martie 2011.

Pentru toate aceste considerente tribunalul în temeiul art.312 C.pr.civilă reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de creditor M. P. – PRIN PRIMAR împotriva sentintei civile nr. 5727/18 06 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind debitorul D. I. și tertul poprit SC P. A. SPORT SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 Februarie 2014, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

M. P.

Judecător,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

E. R.

Red. M.B

Dact. NE/ 2 ex

03.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 489/2014. Tribunalul ARGEŞ