Pretenţii. Decizia nr. 76/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 15047/280/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 76/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător V. T.
Judecător A. M.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de reclamanta P. M., împotriva încheierii din data de 17.12.2012, pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._ 12, intimate fiind . și ., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă personal, lipsind intimatele-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta-reclamantă prezentă personal, legitimată de instanță, depune la dosar taxa de timbru în suma de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aferentă recursului.
Tribunalul rectifică citativul în sensul că au calitatea de intimați în cauză: . și ..
Recurenta-reclamantă arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătoresti (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns recurenta-reclamantă personal, lipsind intimatele-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta-reclamantă prezentă personal arată că nu are cereri sau probe de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține. Arată că au fost îndeplinite condițiile impuse de instanța de fond, în sensul că s-au precizat daunele materiale și morale separat. Solicită a se observa că nu a existat nici o rezoluție administrativă privind precizările la care face referire instanța și nici nu s-a solicitat precizarea daunelor morale și materiale. Arată că nici nu avea cum să precizeze aceste daune pentru că aceasta nu fuseseră achitate, fiind doar o solicitare de se preciza de catre intimate cuantumul pretențiilor pentru ca acestea să fie achitate. Ulterior suma s-a modificat și a fost achitată în cuantum de 600 lei. Mai arată că în raport de cererea aflată la fila 16 în dosarul de fond, formulată de pârâte, este și o lipsa de procedură, cererea de chemare în judecată nefiind comunicată pârâtelor, cererea de chemare în judecată fiind înaintată prin fax. Solicită a se lua act de precizarea pe care a efectuat-o, în sensul că 17 decembrie 2012 nu a fost primul termen de judecată, ci a fost prima zi de înfațișare și avea dreptul de a primi un termen de judecată pentru a face precizările necesare.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Constata ca, prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei P. la data de 24.07.2012, reclamanta P. M. a solicitat ca, in contradictoriu cu paratele . si ., sa se constatate ca deconectarea dispusa de C. Vanzare si efectuata prin distrugerea instalatiei si a cablului exterior locuintei de catre C. D. a fost abuziva, urmand a fi obligate paratele la plata daunelor materiale si morale, in cuantum de 10.000 euro, pentru prejudiciul astfel cauzat.
Prin incheierea din data de 17.12.2012, instanta a dispus, in temeiul art.1551 C.pr.civ., suspendarea judecatii cauzei, constatand culpa procesuala a reclamantei pentru neindeplinirea obligatiei retinute in sarcina acesteia prin rezolutia administrativa, in sensul ca nu a precizat cuantumul daunelor, diferentiat in daune morale si materiale.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs, in termen legal, reclamanta P. M., solicitand casarea ei si continuarea judecatii, pentru urmatoarele motive:
La data de 17.12.2012 reclamanta a depus, impreuna cu cererea initiala si inscrisurile atasate, si o cerere modificatoare, in care a aratat ca . a modificat permanent sumele pretinse cu titlu de taxe conectare+deconcetare, astfel incat nu poate preciza cuantumul exact al daunelor materiale. De asemenea, si in sedinta publica a aratat ca daunele morale solicitate sunt in suma de 20.000 lei de la fiecare parata..
In mod eronat s-a retinut ca reclamanta nu a indeplinit obligatia stabilita prin rezolutie administrativa, in conditiile in care reclamanta nu a fost citata cu o astfel de mentiune, neexistand nicio rezolutie.
Termenul la care s-a dispus suspendarea reprezenta prima zi de infatisare, reclamantul avand dreptul sa i se acorde un termen pentru completarea si precizarea actiunii.
In drept, au fost invocate disp. art.299, 302, 3021, 304 pct.8 si pct.9 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca recursul este fondat.
Astfel, la momentul inregistrarii pe rol a cererii, judecatorul de serviciu a dispus citarea reclamantei cu mentiunea de a preciza cuantumul daunelor, diferentiat, morale si materiale, pentru stabilirea timbrajului. Prin urmare, a existat o rezolutie administrativa prin acre s-au stabilit anumite obligatii in sarcina reclamantei.
Cu toate acestea, asa cum rezulta din dovada de indeplinire a procedurii de citare (f.15 dosar fond), reclamanta nu a fost citata pentru termenul de judecata din 17.12.2012 cu mentiunea precizarii actiunii, conform celor stabilite de judecatorul de serviciu.
In aceste conditii, in mod eronat, instanta de fond a apreciat ca reclamanta este in culpa pentru neindeplinirea obligatiei stabilita prin rezolutia administrativa, aceasta neavand cunostinta de cele dispuse de judecatorul de serviciu, astfel incat nu este indeplinita una dintre conditiile impuse de art.1551 C.pr.civ., pentru suspendarea judecatii cauzei.
Pe de alta parte, se observa din actele dosarului ca la acel termen de judecata reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a precizat cuantumul daunelor morale, o astfel de precizare facand si in fata instantei, inclusiv sub aspectul daunelor materiale.
Tribunalul considera ca prima instanta a dat o aplicare gresita disp. art.1551 C.pr.civ., suspendand judecata fara a exista o culpa a reclamantei pentru neindeplinirea obligatiei stabilite in sarcina sa si in conditiile in care precizarile formulate in scris, dar si oral, permiteau continuarea judecatii si stabilirea timbrajului.
Pentru aceste motive, in temeiul art.312 C.pr.civ., urmeaza a fi admis recursul, incheierea casata, iar cauza trimisa instantei de fond pentru continuarea judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta P. M., domiciliata in P., ., ., ., împotriva încheierii din data de 17.12.2012, pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._ 12, intimate fiind paratele . și ., cu sediile in C., ., jud. D..
Casează încheierea și trimite cauza instanței de fond, pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
Președinte, G. D. N. | Judecător, V. T. | Judecător, A. M. |
Grefier, G. G. |
Red., tehnored. AM
23 Ianuarie 2014/3 ex.
Jud. fond. A. D. O.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 154/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 601/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|