Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2738/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2738/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3623/205/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2738/2014
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA
Judecător I. P.
Judecător D. D. A.
Grefier E. R.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții M. A. și S. IF. I., pârâții P. G., P. L., intervenienții în interes propriu P. D., P. C. D., U. L. și pârâta C. F. Funciar J. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta C. F. Funciar Rucăr și având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond asupra recursurilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 19 11 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 26 11 2014 și la data de azi, 03 12 2014, când deliberând a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Asupra recursurilor civile de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții M. A. și S. If. I. au chemat în judecată pe pârâtul P. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 110.000 mp pășune alpină, amplasat în muntele „C.” din extravilanul comunei Rucăr, la plata lipsei de folosință a acestui teren pe ultimii doi ani, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului pășune alpină în baza titlurilor de proprietate nr._/13.12.2006 și nr._/13.12.2005, iar din anul 2007 suprafața de circa 14 ha au dat-o în folosință numitului N. I..
Au mai arătat reclamanții, că în urmă cu aproximativ 3 ani, pârâtul a intrat abuziv în stăpânirea acestui teren, invocând emiterea de către C. Locală de F. Funciar Rucăr, pe numele acestuia, a unui act de proprietate.
Reclamanții au arătat că pârâtul, în urmă cu trei ani, a plătit o sumă mică cu titlu de lipsă de folosință și a promis că nu va mai tulbura proprietatea reclamanților, însă ulterior, acesta a continuat să stăpânească abuziv, pășunând cu animalele și însușindu-și în totalitate veniturile rezultate din folosința acestui teren.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 998, art. 999 C.civ.
La data de 22.09.2011, numiții P. D., P. C.-D. și U. L. au depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților, solicitând instanței admiterea cererii introductive formulată de reclamanți și obligarea pârâtului să ridice de pe terenul în suprafață de 80.000 mp construcția stână, edificată în urmă cu 2-3 ani.
În motivarea cererii, numiții P. D., P. C.-D. și U. L. au arătat că împreună cu reclamanții sunt beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate asupra unui teren de 43 ha pășune în M. C., potrivit titlului de proprietate nr._/13.12.2006, iar reclamanții, în continuarea terenului, dețin o altă suprafață de teren pășune în suprafață de 40 ha, potrivit titlului de proprietate nr._/13.12.2006, iar terenul stăpânit în mod abuziv de pârât se regăsește identificat în ambele titluri de proprietate, parțial în cel ce face dovada dreptului de proprietate numai pentru reclamanți și parțial în titlul nr._/2006 care stabilește dreptul de proprietate atât al acestora, dar și al reclamanților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 - art. 56 C.pr.civ., art. 480 și disp. art. 1072 - art. 1075 C.civ.
La data de 27.10.2011, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței, respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea cererii, pârâtul a arătat că nu este proprietarul terenului revendicat, proprietatea terenului revendicat și posesia acestuia deținând-o soția sa, P. L., căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 1791/2009, fiind întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 de C. Locală Rucăr - pentru suprafața de 10 ha, 9.200 mp pășune alpină în M. C..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 64 - 66, art. 114 C.pr.civ.
La data de 24.11.2011, reclamanții, împreună cu numiții P. D., P. C.-D. și U. L. au formulat completare de acțiune, solicitând instanței introducerea în cauză și a numitei P. L., în calitate de pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 C.pr.civ., art. 480 și dispozițiile art. 1072 - 1075 C.civ.
În ședința publică din data de 24.11.2011, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților a numiților P. D., P. C.-D. și U. L., fiind introduși în cauză, în calitate de intervenienți în interes propriu, și totodată a luat act de chemarea în judecată a pârâtei P. L. și de faptul că reclamanții înțeleg să se judece și cu aceasta.
La data de 12.01.2012, pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței respingerea acțiunii introductive și a cererii de intervenție, întrucât terenul în suprafață de 110.000 mp pășune este proprietatea acesteia.
Sub aspectul reconvențional, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie nr. 954/29.11.2005, a titlului de proprietate nr._/13.12.2006, a procesului verbal de punere în posesie nr. 953/29.11.2005, a titlului de proprietate nr._/13.12.2006 pentru suprafața de 110.000 mp pășune - ce se suprapune cu procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 emis pe numele pârâtei în baza sentinței civile nr. 1791/2009.
Totodată, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Locale de F. Funciar Rucăr și a Comisiei Județene de F. Funciar Argeș.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că, potrivit sentinței civile nr. 1791/2009 și procesului verbal de punere în posesie nr. 387/2010 este proprietatea sa.
A mai arătat pârâta că, terenul ce face obiectul prezentului proces a aparținut autorilor F. I. C. și M. A. C., care au deținut fiecare în parte câte 15 funii în M. C., potrivit procesului verbal din 06.01.1936, având ca moștenitori pe F. I. C., C. P., Ț. M., C. I., C. M., iar moștenitorii autorului M. A. C., respectiv S. L. și S. L., în baza Legii nr. 247/2005 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în M. C. pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorilor lor, însă prin hotărârea nr. 1840/2005 au fost invalidați, iar împotriva acestei hotărâri au formulat plângere, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 1791/2009.
La data de 15.08.2008, pârâta a cumpărat drepturile litigioase ale acestor moștenitori pentru suprafața de 10,92 ha din M. C., echivalentul a 30 de funii, iar prin sentința sus-menționată, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață.
A arătat pârâta, că în baza acestei sentințe s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 în M. C., respectiv pe vechiul amplasament al autorilor M. A. C. și F. I. C., iar în anul 2000 aceasta a edificat o stână, pe acest teren.
Pârâta a mai arătat că actele reclamanților și ale intervenienților sunt lovite de nulitate absolută, întrucât li s-a reconstituit o suprafață mai mare de teren decât își justifică dreptul, iar terenul nu reprezintă vechiul lor amplasament, și că autorii comuni ai acestora sunt S. Gh. I. și S. A..
Reclamanții și intervenienții,au arătat că pârâta, au fost validați cu o suprafață mai mare decât aveau dreptul, respectiv cu 107 ha ce depășește dreptul autorilor lor, întrucât li s-a reconstituit dreptul de la autorul comun S. Gh. I. pentru cele 55 funii și în baza acelorași acte, li s-a reconstituit separat - pe numele moștenitorilor acestuia, motiv pentru care a solicitat instanței respingerea acțiunii și admiterea cererii de intervenție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49, art. 112 C.pr.civ., art. III Legea nr. 169/1997, alin. 1 lit. a, pct. i, ii, iii și celelalte, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005.
În ședința publică din data de 12.01.2012, instanța a introdus în cauză C. de F. Funciar a Comunei Rucăr și C. Județeană de F. Funciar Argeș.
La data de 09.02.2012, reclamanții și intervenienții au formulat completare de acțiune și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând instanței constatarea nulității absolute sau anularea procesului verbal de punere în posesie nr. 387/2010 pentru suprafața de teren în litigiu, iar sub aspectul întâmpinării, au solicitat respingerea cererii reconvenționale prin care se solicită anularea actelor de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanții și intervenienții au arătat că actul primar al pârâtei nu poate fi apreciat ca unul de natură să determine sau să constituie temei al reconstituirii, întrucât nu este încheiat în formă autentică și nu este opozabil autorilor lor, fiind încheiat în lipsa acestora.
Aceștia au mai arată că, punctul de vedere al pârâtei este contrazis de nenumăratele sentințe judecătorești, din care rezultă că, moștenitorii lui F. I. C. au solicitat și individual reconstituirea dreptului de proprietate și au și obținut atât reconstituirea cât și punerea în posesie, iar la momentul la care s-a emis procesul verbal contestat, terenul nu se mai afla la dispoziția Comisiei Locale de F. Funciar Rucăr, făcând deja obiectul punerii în posesie pentru aceștia.
Reclamanții și intervenienții au arătat că actele de proprietate ale acestora sunt constituite în acte autentice de vânzare-cumpărare, recunoscute și prin procesul verbal din 1936, terenul litigios reprezintă vechiul lor amplasament, iar amplasamentul celor care au înstrăinat pârâtei este pe un alt teren care, de altfel a fost atribuit acelorași moștenitori, însă în baza reconstituirilor făcute în mod individual.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005.
În ședința publică din data de 09.02.2012, instanța a încuviințat reclamanților și intervenienților în interes propriu - probele cu interogatorii, pârâților și 2 martori necitați - cu care să facă dovada stăpânirii și acaparării terenului și a faptului că actualul amplasament constituie vechiul amplasament, pârâților P. G. și P. L. probele cu acte; interogatorii reclamanților și Comisiei F. Funciar Rucăr, și 2 martori necitați pe situația de fapt din cererea reconvențională.
Totodată, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. F. Funciar Rucăr pentru a comunica dosarele de reconstituire a dreptului de proprietate al părților; câte validări s-au făcut moștenitorilor C. F. și unde au fost aceștia puși în posesie; actele care au stat la baza emiterii proceselor verbale de punere în posesie nr. 954/29.11.2005, 953/2005 și 387/2010, și titlurilor de proprietate nr._/2006 și_/2006; care este suprafața totală cu care au fost puși în posesie moștenitorii S. în punctul „C.”; să înainteze toate validările, procesele verbale de punere în posesie, titlurile de proprietate de care au beneficiat moștenitorii S., cererile de reconstituire și actele primare în baza cărora au fost validați, având în vedere că pe numele acestor moștenitori au fost emise următoarele acte: procesele verbale de punere în posesie nr. 876/2005, 953/2005 și 954/2005 și titlurile de proprietate nr._/2006,_/2007, 878/2005,_/2008,_/2006 și_/2006.
La data de 08.03.2012, pârâta a formulat și depus la dosar întâmpinare la completarea de acțiune și cererea de intervenție, solicitând instanței respingerea acesteia.
În motivarea cererii, aceasta a arătat că anularea procesului verbal de punere în posesie nu poate avea loc, întrucât acesta a fost emis în executarea unei hotărâri judecătorești.
A mai arătat pârâta, că ea a fost pusă în posesie pe vechile amplasamente, susținerea reclamanților și intervenienților că, separat moștenitorii autoarei C. M. și F. I. C. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate este nefondată, întrucât M. A. C. și F. I. C. au deținut fiecare, separat, în M. C. câte 15 funii - atât din terenul agricol cât și 15 funii din terenul vegetație forestieră.
Prin sentința civilă nr. 1910/2005 s-a reconstituit moștenitorilor autoarei C. M. suprafața de 7,4 ha teren vegetație forestieră, prin sentința civilă nr. 1614/2005 s-a reconstituit moștenitorilor autorului F. I. C. suprafața de 6 ha teren vegetație forestieră în M. C., iar prin sentința civilă nr. 1791/2009 de la cei doi autori, i-a fost reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru terenul agricol, care este diferit de terenul cu vegetație forestieră.
A mai arătat pârâta că sentința civilă nr. 171/2009 se referă la cu totul alte persoane decât cele din prezenta cauză.
În actul de vânzare-cumpărare nr. 1292/1915 s-a precizat dreptul ce i se cuvine din a treia parte, din M. C., în contractul de vânzare-cumpărare nr._/1919 se precizează că se înstrăinează partea de moștenire a vânzătoarei, din M. C., iar în procesul verbal din 06.01.1936 sunt menționate numărul funiilor de 57, dar și faptul că nu se cunoaște ce număr de funii au fost vândute de P. Bastea către S. Gh. I..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 114 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1811/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, s-a admis acțiunea așa cum a fost completată, formulată de reclamanții M. A. și S. If. I., în contradictoriu cu pârâții P. G., P. L., C. F. Funciar Rucăr, C. Județeană de F. Funciar Argeș, și cererea de intervenție așa cum a fost completată, formulată de intervenienții în interes propriu P. D., P. C.-D. și U. L., domiciliat în București, ., nr.3, sector 1, și în consecință au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților și intervenienților, suprafața de 103.532 mp teren, hașurat cu verde pe planul de situație, anexă la raportul de expertiză ing. F. D., pe care-l omologhează și suprafața de 4.409 mp teren, hașurat cu roșu pe același plan, anexă la expertiza omologată.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților suma de 7.772 lei, contravaloare lipsă de folosință a terenurilor revendicate pe ultimii doi ani.
Au fost obligați pârâții să ridice de pe terenul revendicat de reclamanți și intervenienți, construcția „ STÂNĂ” edificată fără autorizație de construire.
S-a anulat procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010, eliberat de C. Locală de F. Funciar Rucăr, județul Argeș pe numele pârâtei P. L..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți, ca neîntemeiată.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților suma de 4.234 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, au declarat recurs pârâții P. G. și P. L., considerat-o nelegală și netemeinică, după cum urmează:
1. Hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât instanța de fond a aplicat disp. art. 563 din N.C.C. la o situație juridică care a luat naștere anterior intrării în vigoare a acestuia, prezenta acțiune fiind introdusă la data de 27.11.2011, astfel că în cauză erau aplicabile disp. art. 480 V.C.C., iar capătul de cerere privind nulitatea actelor de reconstituire era reglementat de disp. Legii 1/2000 și Legii 247/2005 - sub imperiul cărora au fost emise actele de proprietate, astfel că legea civilă nu putea să retroactiveze potrivit art. 6 alin.5.
Sub același aspect, se arată că posesia și exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului - au avut loc anterior anului 2011.
S-a mai invocat faptul că instanța nu a analizat fondul cauzei, în sensul că nu a examinat capetele de cerere privind nulitatea titlurilor de proprietate ale reclamanților și intervenienților invocate prin cererea reconvențională sub aspectul dispozițiilor prevăzute de legile fondului funciar, nefiind incidente disp. art. 563 alin. 3 N.C.C. cu privire la buna sau reaua credință, ci trebuiau examinate cauzele de nulitate prevăzute de legile fondului funciar.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 13 al. 3 din Legea 18/1991, republicată, arătându-se că M. C. a fost deținut în indiviziune, iar potrivit acestui text de lege, titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, invocându-se în acest sens procesul verbal din 06.01.1936 potrivit cu care autorii părților s-au aflat în coproprietate asupra acestui munte, fără a se individualiza parcelele prin vecinătăți, iar la dosar nu s-a depus un act de partaj voluntar.
3. Hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a admis acțiunea și cererea de intervenție completată, fiind respinsă cererea reconvențională prin care s-a solicitat anularea proceselor verbale de punere în posesie și titlurile de proprietate ale acestora pentru suprafața în litigiu.
Sub acest aspect, s-a arătat că nu s-a analizat dreptul de proprietate și întinderea acestuia a moștenitorilor familiei S., în raport cu actele vechi primare referitoare la M. C., ci doar s-a probat posesia ca stare de fapt, prin declarațiile martorilor, fără a se face dovada întinderii dreptului de proprietate potrivit actelor primare și fără a se compara titlurile deținute de părți, fiind pronunțată o hotărâre cu încălcarea și a disp. art. 261 alin. 5 C.pr.civ., întrucât nu s-au arătat motivele în fapt și în drept pentru care s-a reținut că titlul de proprietate al reclamanților și intervenienților este mai bine caracterizat.
Instanța nu a analizat apărările formulate de recurenți, inclusiv faptul că actele reclamanților și intervenienților sunt lovite de nulitate absolută, întrucât li s-a reconstituit o suprafață mai mare de teren decât își justifică dreptul, iar terenul nu reprezintă vechiul lor amplasament, aspecte care au fost recunoscute la interogatoriu și de către C.L.F.F. Rucăr., în sensul că aceștia au fost validați cu 93 ha mai mult decât a deținut autorul lor.
4. Instanța a reținut în mod greșit că P. G., deținea în arendă terenul de la reclamant și intervenienți, acesta având cunoștință de faptul că amplasamentul în litigiu aparținea familiei S., terenul fiind pășune și nu teren agricol, astfel că trebuia să se rețină reaua lui credință - la data punerii în posesie, aspecte care nu rezultă din probatoriul administrat în cauză.
În plus, se arată că prin cererile de reconstituire ale reclamanților și intervenienților, aceștia au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren agricol, însă au primit teren pășune, nefiind analizate motivele de nelegalitate ale actelor de reconstituire emise în favoarea lor.
5. Instanța nu motivează soluția când respinge cererea reconvențională, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
6. Hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât dispune obligarea recurenților la contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 2 ani - în sumă de 7.772 lei, fiind acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind formulată o cerere de majorare a câtimii pretențiilor înainte de încheierea cercetării judecătorești. Mai mult, arată pârâții-recurenți, în mod greșit s-a dispus obligarea acestora la plata lipsei de folosință, deoarece aceștia nu au folosit acest teren în calitate de posesori neproprietari, ci l-au folosit în calitate de proprietari - în virtutea unui titlu de proprietate valabil, fiind astfel posesori de bună credință.
Prin decizia civilă nr. 1308, pronunțată la 16.05.2013, a fost admis recursul declarat de pârâți, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În decizie s-a reținut că instanța trebuia să aibă în vedere disp. art. 480 și urm., și nu disp. art. 563 din N.C.C., precum și faptul că prima instanță era obligată să examineze și cererea reconvențională formulată de pârâți în temeiul de drept invocat de aceștia, și anume disp. art. III din Legea 169/1997, precum și Legea nr. 18/1991, Legea 1/2001, Legea 247/2005 - aspecte ce nu au fost analizate de prima instanță, motiv pentru care, sub acest aspect, hotărârea judecătorească apare ca nemotivată, fiind încălcate disp. art. 261 alin. 5 din vechiul cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, tribunalul, apreciind că neanalizarea acțiunii principale, în raport de temeiul de drept invocat de reclamanți - atât prin acțiunea introductivă, cât și prin completarea formulată la data de 24.11.2011, prin care s-a arătat în mod clar temeiul de drept, ca fiind cel prev. de art. 480 și art. 1072 - 1075 din vechiul cod civil, același temei fiind menționat și în cererea de intervenție în interes propriu - echivalează cu necercetarea în fond a cauzei, avându-se în vedere și considerentele expuse anterior privind aplicarea legii civile în timp, precum și faptul că cererea reconvențională formulată de pârâți nu a fost examinată sub aspectul incidenței cauzelor de nulitate prevăzute de legile fondului funciar, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ. – a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să analizeze și toate celelalte motive de recurs invocate de către pârâți.
Sosită pe rolul instanței, cauza a fost reînregistrată la data de 03.07.2013, sub nr._ .
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Câmpulung prin sentința civilă nr. 2047/13.11.2013 admiterea în parte a acțiunii și în parte cererea de intervenție, așa cum au fost completate, reclamanți în cauză fiind M. A., și S. IF. I., pârâți fiind P. G., P. L., C. LOCALĂ DE F. FUNCIAR RUCĂR, și C. JUDEȚEANĂ DE F. FUNCIAR ARGEȘ, și intervenienți în nume propriu fiind U. L., P. D., și P. C.-D.;
Obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților și intervenienților suprafața de 103.532 mp teren, hașurat cu verde pe planul de situație, anexă la raportul de expertiză ing. D. F., și suprafața de 4.409 mp teren, hașurat cu roșu pe același plan anexă la expertiza omologată.
Obligarea pârâților să ridice de pe terenul revendicat construcția „stână”.
Anularea procesului verbal de punere în posesie nr. 387/2010, eliberat de C. Locală de F. Funciar Rucăr, județul Argeș - pe numele pârâtei P. L..
Respingerea cererii reconvențională.
Obligarea pârâților să plătească reclamanților și intervenienților suma de 3.608 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, în urma aplicării Legii fondului funciar, reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40 ha - pășune, potrivit titlului de proprietate nr._/13.12.2006, fiind puși în posesie prin procesul verbal de punere în posesie nr. 954/29.11.2005.
Tot la 29.11.2005, reclamanții și intervenienții au fost puși în posesie pentru suprafața de 43 ha 3.000 mp pășune, potrivit procesului verbal de punere în posesie nr. 953, iar la data de 13.12.2006, reclamanților și intervenienților le-a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pentru aceeași suprafață de teren.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 1791, pronunțată la 04.11.2009 de Judecătoria Câmpulung - a fost admisă în parte acțiunea promovată de C. P., Ț. M., C. I., C. M. și cererile de intervenție formulate de S. L., S. L. și P. L., modificată hotărârea C.J.F.F. Argeș nr. 1840/2005 - cu privire la petenții C. P., Ț. M., C. I., C. M. și intervenienții S. L. și S. L., și reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10,92 ha (5,46 + 5,46 ha) teren agricol – intervenientei cumpărătoare, P. L., pct. „C.” – Rucăr, județul Argeș.
Prin aceeași sentință civilă a fost constatată perfectă vânzarea-cumpărarea suprafeței de 7,44 ha pădure – Rucăr UP II Va 8c și UP I ua 39 A și 39 C.
Prin procesul verbal de punere în posesie 387/19.04.2010, pârâta P. L. a fost pusă în posesie pe suprafața de 10 ha 9.200 mp – pășune alpină – muntele C..
Din expertiza efectuată în cauză de ing. Fl.oricel D., și din depozițiile martorilor audiați, rezultă că suprafața reconstituită pe numele pârâtei, prin sentința amintită și punerea în posesie, se suprapune integral cu amplasamentul terenului pentru care reclamanții și intervenienții dețin titluri de proprietate și procese verbale de punere în posesie, situație analizată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Din actele dosarului, rezultă că atât autorul S., cât și autorii C. F. I. și C. M. A. (C. M.) au deținut teren în M. C., pentru care moștenitorii acestora au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
La baza reconstituirilor, pentru toate părțile, au stat procesul verbal din 06.01.1936 și actul de vânzare-cumpărare din anul 1915.
Pârâta P. L. este cea care a cumpărat dreptul litigios de la moștenitorii lui C. I. F. și C. M. și pe numele căreia s-a dispus, prin sentința civilă nr. 1791/2009 a Judecătoriei Câmpulung, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,92 ha teren ,,agricol”.
Potrivit art. 480 C.civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Având în vedere că pârâții stăpânesc un amplasament pentru care nu justifică un titlu de proprietate valabil și pentru care reclamanții și intervenienții sunt proprietari și dețin un titlu de proprietate valabil, instanța, în baza art. 480 C.civ., urmează să admită acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și intervenienți, ca fondată și să oblige pe pârâți să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților și intervenienților suprafața de 103.532 mp teren, hașurat cu verde pe planul de situație, anexă la raportul de expertiză ing. F. D. și suprafața de 4.409 mp teren, hașurat cu roșu pe același plan, anexă la expertiza omologată.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata lipsei de folosință, instanța urmează a o respinge, deoarece pârâții au stăpânit terenul revendicat de către reclamanți și intervenienți – în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 387/2010, care a fost constatat nul prin prezenta sentință.
Din concluziile raportului de expertiză, ce se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că pârâții au edificat pe terenul revendicat o construcție cu destinația de stână, pentru care nu dețin autorizație, și a fost construită înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 1791/2009 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 387/19.04.2010 și fără acceptul proprietarilor terenului, motiv pentru care, în conformitate cu art. 494 vechiul C.civ., instanța a admis cererea de obligarea pârâților la ridicarea construcției, ca fondată.
Instanța a constatat de asemenea, din actele dosarului, că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 13 al. 3 din Legea 18/1991, deoarece nu s-a făcut dovada că părțile ar avea vreun autor comun.
În ceea ce privește cererea reconvențională prin care se solicită nulitatea parțială a procesului verbal de punere în posesie nr. 954/29.11.2005, a titlului de proprietate nr._/13.12.2006, a procesului verbal de punere în posesie nr. 953/29.11.2005, a titlului de proprietate nr._/13.12.2006 pentru suprafața de teren ce se suprapune cu procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010, emis pe numele pârâtei, în baza sentinței civile nr. 1791/2009, instanța constată următoarele:
Nulitatea reprezintă sancțiunea pentru încălcarea normelor legale edictate pentru încheierea valabilă a unui act în vigoare la data emiterii acestuia. Modificarea ulterioară a acestora nu face ca valabilitatea actului să fie apreciată față de normele în vigoare la data verificării.
Prin urmare, condițiile de valabilitate ale unui titlu de proprietate eliberat în baza Legii 18/1991 sunt cele prevăzute de legea în vigoare la data emiterii.
Pentru a se dispune nulitatea titlului de proprietate este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor titluri de proprietate emise în favoarea unor terțe persoane; titlurile de proprietate existente să fie emise în mod abuziv; foștii proprietari să dețină, la data emiterii titlurilor de proprietate, adeverințe de proprietate și să fie în posesia terenurilor care formează obiectul titlului de proprietate emis terțului; titlurile de proprietate să fie intrate în circuitul civil sau, deși nefiind intrate în circuitul civil, s-a refuzat revocarea acestora de către comisiile de fond funciar.
Astfel, examinând titlurile de proprietate și procesele verbale a căror nulitate se solicită de către pârâți, în funcție de momentul în care acestea au fost eliberate, instanța a constatat că acestea au fost eliberate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Mai mult, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile prevăzute de art. III din Legea 169/1997 privind nulitatea titlului de proprietate.
În baza art. 274 C.p.civ., pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți și intervenienți.
Sentința sus menționată a fost recurată de pârâții P. G., P. L., reclamantele M. A. și S. IF. I., intervenientelor P. D., P. C. D., U. L. și pârâta C. F. Funciar J. Argeș care au considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității.
Pârâta C. Județeană de F. Funciar Argeș formulează recurs arătând că, în mod eronat a fost obligată de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată ,atâta timp cât, aceasta nu are patrimoniu propriu ,legea conferindu-i limitativ calitate procesuală activă sau pasivă, după caz .
Recurenta arată că, este autoritate publică cu activitate administrativ jurisdicțională și în raport de disp.OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările aduse de Legea 288/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Reclamanții M. A. și S. IF. I. și intervenientele în interes propriu P. D., P. C. D., U. L. formulează recurs argumentat de faptul că, atâta timp cât, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare stabilind că actele de proprietate ale acestora sunt mai bine caracterizate în raport cu actele de proprietate ale pârâților, în mod eronat nu a fost admisă și solicitarea acestora în ceea ce privește despăgubirea cu contravaloarea lipsei de folosință a terenului litigios pe ultimii 2 ani în cuantumul rezultat din concluziile raportului de expertiză efectuat de inginer D. F. .
Recurenții arată că, nelegalitatea sentinței instanței de fond constă în faptul că, nu au fost indicate temeiurile de drept pe care s-a fundamentat analiza în ceea ce privește obligarea pârâților la contravaloarea lipsei de folosință, considerând că nu se poate reține buna credință a pârâților în stăpânirea terenului revendicat invocându-se procesul verbal de punere în posesie obținut în anul 2010.
Recurenții consideră că în cauză nu poate fi reținută buna credință a pârâților atâta timp cât, aceștia au stăpânit terenul și înainte de obținerea procesului verbal plătind lipsa de folosință pe anii 2006-2008 prin intermediul martorului N. I. ,apoi refuzând să mai plătească, pentru ca în 2010 să obține procesul verbal de punere în posesie ,fără însă ca terenul să fie identificat cadastral
De asemenea, recurenții susțin că, este evidentă reaua credință a pârâților atâta timp cât, instanța de fond i-a obligat să-și ridice construcția cu caracter de stână de pe terenul proprietatea reclamanților, iar eroarea acesteia constă și în faptul că, lipsa de folosință solicitată era datorată pentru o perioadă de un an anterioară emiterii procesului verbal pentru pârâți .
Tot în susținerea criticii formulate recurenții arată că, instanța de fond a apreciat eronat și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată,acestea se impunea a fi acordate având în vedere contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de reclamanți și intervenienți în toate stadiile procesuale .
Pârâții P. G. și P. L. formulează recurs considerând că, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea disp.art. 13 alin.3 din Legea nr.18/1991 republicată .
În acest sens, pârâții arată că, atât prin apărările formulate ,cât și prin motivele inițiale de recurs au susținut că muntele C. a fost deținut în indiviziune, iar potrivit textului arătat titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, astfel că părțile s-au aflat în coproprietate asupra muntelui C. așa cum reiese și din procesul verbal din 06.01.1936 cu privire la care instanța a reținut că a stat la baza reconstituirii pentru toate părțile . Din cuprinsul acestui înscris reiese că vechii proprietari și-au recunoscut reciproc calitatea de coproprietari în cote procentuale exprimate în funii ,asupra terenurilor cu destinație agricolă(pășune și pădure ) situate în muntele C., fără a individualiza parcelele care să le fi revenit în proprietate exclusivă . Însă-și comisia locală recunoaște că terenul din muntele C. a fost stăpânit în indiviziune, iar prin adresa nr. 2966/03.04.2013 arată că, înainte de preluarea abuzivă de către stat, muntele C. a fost stăpânit în devălmășie.
Stabilirea numărului de funii pentru fiecare codevălmaș nu echivalează nu o ieșire din coproprietate ,deoarece suprafețele indicate orientativ nu sunt concretizate prin vecinătăți .Ca urmare, reclamanții și intervenienții nu erau îndreptățiți să fie validați separat cu o suprafață individualizată, astfel că, este inadmisibil ca actele unui coproprietar să fie anulate, iar ale celuilalt să fie menținute valabile, deoarece și raportul de expertiză a evidențiat că nu poate preciza vechiul amplasament din aceleași considerente arătate mai sus.
Pârâții recurenți consideră că, instanța de fond nu a analizat apărările acestora ,deși instanța de recurs a dispus și argumentează aceasta motivat de faptul că, de la procesul verbal din anul 1936 trebuie să se pornească în analiza și întinderea dreptului de proprietate pentru toate părțile, deoarece așa cum reține și instanța este actul care a stat la baza reconstituirii pentru toate părțile, atestând starea de indiviziune ,aspect recunoscut și de către C.L.F.F.Rucăr, dar și de către reclamanți și intervenienți .
Pârâții recurenți susțin că, moștenitorii familiei S. au beneficiat de o dublă validare, aceasta efectuându-se atât pe autor,cât și pentru fiecare moștenitor în parte, iar C.L.F.F.Rucăr a recunoscut că această suprapunere a fost posibilă ca urmare a faptului că reclamanții și intervenienții au fost puși în posesie cu o suprafață mai mare decât aveau dreptul raportat la numărul de funii.
Ca urmare, instanța trebuia să aibă în vedere suprafața totală a muntelui C. care este de 145,40 ha așa cum s-a stabilit din măsurătorile efectuate de H.C.L nr.12/2008 și să stabilească dreptul de proprietate la care erau îndreptățiți reclamanții .
Pârâții recurenți își argumentează critica formulată în recurs având în vedere că, instanța de fond trebuia să analizeze dreptul de proprietate al reclamanților și intervenienților, să stabilească întinderea dreptului de proprietate la care erau îndreptățiți moștenitorii familiei S. în raport cu funiile deținute în muntele C. ,să stabilească întreaga suprafață a acestui munte în raport de care să se stabilească dreptul fiecăruia, să se analizeze parcursul reconstituirilor pentru aceste părți . Ca urmare, instanța trebuia să analizeze dacă reclamanții și intervenienții justifică dreptul de proprietate pentru acest amplasament cu acte primare de proprietate, încălcând-se astfel și disp.art. 261 alin.5 C.pr.civ. ,deoarece nu se arată motivele de fapt și de drept pentru care se reține că titlul de proprietate al reclamanților și intervenienților este mai bine caracterizat .
Pârâții susțin că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică,deoarece în mod eronat s-a anulat procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 emis acestora ,atâta timp cât, prin HCJ nr. 1840/2005 au fost validați, iar împotriva acesteia a fost formulată plângere la instanță ce a format obiectul dosarului civil nr. 3250/2009 soluționat prin sentința civilă nr. 1791/ 2009 definitivă și irevocabilă. În baza acestei sentințe s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 în muntele C. pe vechiul amplasament al autorilor, celor de la care s-a cumpărat, respectiv M. A. C. și F. I. C. .
Recurenții – pârâți consideră că, instanța nu motivează soluția de respingere a cererii reconvenționale, nu analizează motivele invocate de nulitate și nu arată argumentele de fapt și de drept pentru care le respinge, deși prin decizia de casare s-a dispus să fie analizate toate motivele de recurs formulate de aceste părți.
Ultimul argument al pârâților recurenți vizează faptul că, deși dețin act de proprietate pe amplasamentul în litigiu, în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea acestora de a ridica construcția stână ,deoarece la momentul edificării erau constructori de bună credință și nici nu o persoană nu s-a opus.
La data de 12.06.2014 se formulează concluzii scrise cu caracter de întâmpinare de către reclamanți și intervenienți prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat formulat de pârâții recurenți .
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată următoarele:
Recursul Comisiei Județene de F. Funciar Argeș este nefondat având în vedere că, așa cum se arată că prin însăși recursul formulat aceasta deși nu are patrimoniu propriu legea îi conferă limitativ calitate procesuală activă sau pasivă după caz ,iar legea specială, respectiv Legea nr.18/1991 în raport de care aceasta are calitate procesuală pasivă sau activă arată la dispozițiile art. 52 alin.2 că, disp art. 274 C.pr.civ. se aplică corespunzător .
Ca urmare, această parte atâta timp cât legea îi conferă calitate procesuală activă sau pasivă poate cădea în pretenții și poate fi obligată la cheltuieli de judecată ,fără a avea relevanță juridică aspectul patrimonial .
Față de această analiză ,tribunalul urmează să respingă recursul pârâtei C. Județeană de F. Funciar Argeș .
Recursul formulat de către reclamanți și intervenienți în interes propriu este nefondat.
Astfel, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților ,dar și în parte cererea de intervenție așa cum a fost formulată și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților și intervenienților suprafața de 103.532 mp ,astfel cum a fost individualizată în raportul de expertiză, fără a dispune și cu privire la contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în litigiu,deoarece a avut în vedere că pârâții au stăpânit terenul revendicat în baza procesului verbal de punere în posesie nr.387/2010 .
Ca urmare, se constată că nu există contradicție între situația de fapt și de drept reținută și analizată de către instanța de fond ,atâta timp cât, în mod corect a fost reținută buna credință a pârâților în ceea ce privește stăpânirea terenului revendicat .
Obligarea pârâților să ridice de pe terenul revendicat construcția „stână” nu evidențiază reaua credință în stăpânirea terenului ,ci numai analiza instanței de fond cu privire la momentul efectuării construcției și a înscrisurilor necesare pentru respectarea dispozițiilor legale în executarea lucrării .
Reclamanții și intervenienții în nume propriu - recurenți recunosc prin însăși motivul de recurs formulat că, în perioada 2006 - 2008 pârâții au stăpânit fără a avea proces verbal de punere în posesie terenul în litigiu, având consimțământul acestora, astfel că nu mai pot susține reaua credință a pârâților atât sub aspectul posesiei și a contravalorii lipsei de folosință cât și sub aspectul construcției tip „stână”.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor judiciare susținerile sunt nefondate având în vedere că, sentința civilă nr. 1811/2012 a Judecătoriei Câmpulung a fost atacată cu recurs de către pârâți, iar prin decizia nr. 1308/2013 a Tribunalului Argeș a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond ,iar soluționând cauza în rejudecare instanța de fond a avut în vedere disp.art 274 - 276 C.pr.civ., în condițiile în care a fost admisă în parte acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu.
Recursul pârâților este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond reține în considerentele sentinței și în analiza efectuată că, terenul în litigiu a aparținut autorilor F. I. C. și M. A. C. ,care au deținut fiecare în parte 15 funii în muntele C. potrivit procesului verbal din 06.01.1936, fără însă ca aceste unități de măsură pentru teren să fie individualizate ( fila 47 dosar fond). Această situație de fapt este consemnată și în lucrarea de expertiză arătându-se că, în actul ce reprezintă înscrisul primar nu sunt trecute elemente de identificare ,respectiv vecinătăți și dimensiuni, iar autorii reclamanților cât și cei ai pârâților au deținut teren în muntele C., precum și de către C.L.F.F.Rucăr ,atât prin răspunsul la interogatoriu,cât și prin adresa nr. 2966/03.04.2013 și adresa nr. 95/2013 .
HCJ nr. 1840/2005 a invalidat solicitarea moștenitorilor C. M. ,iar prin sentința civilă nr. 1791/2009 a Judecătoriei Câmpulung rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,92 ha teren agricol, interveninetei P. L. în pct. „C. „Rucăr – Argeș .
La solicitarea instanței s-a comunicat de către C.L.F.F.Rucăr prin adresa nr. 1849/2012 validările pentru toate părțile din litigiu ,iar conținutul acesteia evidențiază faptul că, reclamanta și intervenienții în nume propriu au fost validați cu suprafețe de teren distincte în pct. „C.” pentru care li s-a eliberat și procese verbale de punere în posesie ,terenuri ce provin de la autori diferiți.
Adresele eliberate de către C.L.F.F.Rucăr coroborate și cu răspunsul la interogatoriu al acestei părți evidențiază că actul primar care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru toți moștenitorii autorilor,care au stăpânit muntele C. în cote părți ,fără ca acestea să fie delimitate în sensul de a fi individualizate ,îl reprezintă procesul verbal din 06.01.1936 . Această situație de fapt este consemnată chiar și în lucrarea de expertiză constatându-se că suprafețele se suprapun .
Mai mult chiar, C.L.F.F.Rucăr recunoaște la interogatoriul administrat (filele 163-164 întrebarea nr. 11) că, moștenitorii autorului S. au fost puși în posesie pe o suprafață de teren mai mare decât aveau dreptul ,astfel că această suprapunere se datorează și acestei situații de fapt ,iar în muntele C. toți proprietarii au deținut suprafețe de teren cu destinație atât pășune ,cât și vegetație forestieră .
Prin decizia civilă nr.294/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, însă cu referire și la alte părți decât cele din prezenta cauză ,însă având în vedere aceeași configurație de relief ,respectiv muntele C. se reține că, valoarea unei funii a fost inițial calculată ca fiind egală cu 0,5200 ha, iar ulterior în urma măsurătorilor a fost redusă la 0,3640 ha ,depășindu-se astfel suprafața reală a muntelui C. .
Ca urmare, suprapunerea terenurilor se datorează faptului că, moștenitorii familiei S. a obținut o reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață mult mai mare decât erau îndreptățiți ,având în vedere că și prin decizia civilă nr. 294/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a constatat nulitatea procesului verbal nr. 953/2005 și a titlului de proprietate nr._/2006 pentru 7,1679 ha .
Din analiza înscrisurilor agricole primare ,dar și a celor eliberate potrivit Legii nr.18/1991 ,astfel cum a fost modificată și republicată reiese că dreptul de proprietate al pârâților este mai bine caracterizat din punct de vedere juridic ,atâta timp cât, aceștia au obținut procesul verbal de punere în posesie nr. 387/2010 în muntele C. pe vechiul amplasament al autorilor de la care s-a cumpărat, respectiv M. A. C. și F. I. C. . La momentul eliberării procesului verbal de punere în posesie terenul era liber așa cum reiese și din adresa nr. 3686/2008 emisă de C.L.F.F.Rucăr, astfel că terenul în acel moment a fost delimitat și individualizat sub aspectul dimensiunilor și vecinătăților, devenind astfel incidente în cauză disp.art. III lit. a pct. ii din L:egea nr. 169/1997 republicată, .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă recursul reclamanților, al intervenienților în interes propriu și al pârâtei C.J.F.F.Argeș și să admită recursul pârâților P., să modifice sentința în sensul că va respinge actiunea și va admite cererea reconventională.
Va constata nulitatea absolută a P.V. de punere în posesie nr. 154/2005 a TP_/2006, a procesului verbal de punere în posesie nr. 953/2005 a TP_/2006 pentru suprafața de 110 000 m.p. pășune conform schitei f 215 întocmită de inginer expert D. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâților P. G. și P. L. împotriva sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta C. DE F. FUNCIAR RUCĂR
Modifică sentința în sensul că respinge actiunea și admite cererea reconventională.
Constată nulitatea absolută a P.V. de punere în posesie nr. 154/2005 a TP_/2006, a procesului verbal de punere în posesie nr. 953/2005 a TP_/2006 pentru suprafața de 110 000 m.p. pășune conform schitei f 215 întocmită de inginer expert D. F..
Respinge recursurile reclamantelor M. A. ȘI S. IF. I., intervenienților P. D., P. C. D., U. L. și pârâtei C. JUDEȚEȚEANĂ DE F. FUNCIAR ARGEȘîmpotriva sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 12 2014 la Tribunalul Argeș-secția civilă.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, E. R. |
Red.I.P.
Tehn D.T./ 2 ex
06.01.2015
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată privește doar recursurile promovate recurenții reclamanți, intervenienții în interes propriu și pârâți fiind de acord cu respingerea recursului promovat de C. Județeană de F. Funciar Argeș pentru aceleași considerente expuse mai sus.
În cauza de față atât reclamanții cât și intervenienții și pârâta P. L. dețin acte de proprietate constând în titluri de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar.
Cu privire la reclamanți și intervenienți aceștia dețin titlurile de_/13.12.2006 și_/13.12.2006.
Titlul de proprietate nr._/13.12.2006 a fost eliberat pe numele reclamanților M. A. și S. I. după autorul S. I. pentru suprafața de 40 ha - pășune fiind puși în posesie prin procesul verbal de punere în posesie nr. 954/29.11.2005.
Titlul de proprietate nr._/13.12.2006 a fost eliberat pe numele reclamanților M. A. și S. If. I. și a intervenienților P. D., P. C., U. B. R. după autorul S. I. pentru suprafața de 43,3 ha - pășune fiind puși în posesie prin procesul verbal de punere în posesie nr. 953/29.11.2005.
Cele două titluri de proprietate au fost emise în baza legii nr. 1/2000 prin ca urmare a validării prin hotărârea 133/_ anexa 53, poz. 99 și 41.
Recurenta-pârâtă-reclamată P. L. este proprietara suprafeței de 10,92 ha în urma sentinței civile nr. 1791, pronunțată la 04.11.2009 de Judecătoria Câmpulung –prin care a fost admisă în parte acțiunea promovată de C. P., Ț. M., C. I., C. M. și cererile de intervenție formulate de S. L., S. L. și P. L., modificată hotărârea C.J.F.F. Argeș nr. 1840/2005 - cu privire la petenții C. P., Ț. M., C. I., C. M. și intervenienții S. L. și S. L., și reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10,92 ha (5,46 + 5,46 ha) teren agricol – intervenientei cumpărătoare, P. L., pct. „C.” – Rucăr, județul Argeș.
Prin aceeași sentință civilă a fost constatată perfectă vânzarea-cumpărarea suprafeței de 7,44 ha pădure – Rucăr UP II Va 8c și UP I ua 39 A și 39 C.
De reținut este faptul că moștenitorii celor doi autori menționați mai sus au formulat cererea în baza legii 247/2005 iar în urma acesteia s-a emis hotărârea C.J.F.F. Argeș nr. 1840/2005.
Prin procesul verbal de punere în posesie 387/19.04.2010, pârâta P. L. a fost pusă în posesie pe suprafața de 10 ha 9.200 mp – pășune alpină – muntele C..
Suprafața de 10 ha 9.200 mp reconstituită pe numele lui P. L. prin sentința de mai sus în urma întocmirii procesului-verbal de punere în posesie 387/19.04.2010 se suprapune integral cu amplasamentul terenului pentru care reclamanții și intervenienții dețin titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie așa cum rezultă în mod cert din expertiza efectuată în cauză de ing. Fl.oricel D., din depozițiile martorilor audiați și din schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Conform materialului probator administrat în cauză la baza emiterii titlurilor de proprietate, pentru toate părțile, au stat procesul verbal din 06.01.1936 și actul de vânzare-cumpărare din anul 1915.
Conforma actului de vânzare din aprilie 1915 F. I. G. și M. I. G.B. vând lui Gh. S. autorul reclamanților și intervenienților „dreptul ce li se cuvine din a treia parte din întreg muntele C. cu drept la pășune, pădure..” fără a se specifica suprafața și vecinătățile terenului vândut.
Suprafața de 10 ha 9.200 mp reconstituită pe numele lui P. L. în urma cumpărării dreptului litigios de la moștenitorii lui C. I. F. și C. M. și pe numele căreia s-a dispus, prin sentința civilă nr. 1791/2009 reconstituirea dreptului de proprietate are la bază procesul verbal din 06.01.1936. Conform acestui proces verbal autorii C. I. F. și C. M. dețineau câte 15 funii fiecare, respectiv suprafața de 5,46 ha fiecare conform hotărârii nr. 12/2008 în care se stabilește că o funie este egală cu 3.640 m.p.
Din actele primare menționate mai sus expertul desemnat în cauză a concluzionat că nu se poate stabili vechiul amplasament pentru părți întrucât niciuna dintre părți nu a prezentat acte cu vecinătăți pentru care terenurile să poată fi identificate.
Expertul a mai concluzionat că nu poate să precizeze dacă actualele amplasamente reprezintă vechiul amplasament al autorilor vreuneia dintre părți.
Față de situația de fapt astfel reținută consider că nu se poate admite recursul pârâților atâta timp cât pe de o parte la momentul formulării cererilor de reconstituire de către moștenitorii autorilor C. F. I. și C. M. A. (C. M.) terenul din cele două titluri de proprietate ale reclamanților și intervenienților nu se mai afla la dispoziția comisiei de fond funciar iar pe de altă parte nu se mai putea face punerea în posesie pe un teren pentru care se făcuseră puneri în posesie și fuseseră emise titlurile de proprietate.
În mod corect instanța de fond a reținut că din actele dosarului, depozițiile martorilor audiați în cauză, raportul de expertiză efectuat în cauză, faptul că procesele verbale de punere în posesie și titlurile de proprietate au fost eliberate reclamanților și intervenienților înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 1791/2009 și procesului verbal de punere în posesie nr. 387/19.04.2010, precum și relațiile din adresele nr. 2539/06.03.2012 și nr. 8892/03.10.2013, eliberate, din care rezultă că datorită erorilor strecurate cu privire la vecinătățile planului de situație al amplasamentului anexat procesului verbal nr. 387/19.04.2010 – determinate de faptul că pârâta C.L.F.F. Rucăr nu a avut un reprezentant care să fi participat la fața locului la momentul efectuării măsurătorilor de către topometristul autorizat – a dus ca punerea în posesie a pârâtei P. L. să se facă peste procesele verbale de punere în posesie ale reclamanților și intervenienților, comisia arătându-și disponibilitatea de a o pune în posesie pe pârâta P. L. pe un alt amplasament, constatând, în temeiul art. III din Legea 169/1997 - nulitatea procesului verbal de punere în posesie nr. 387 din 19.04.2010.
Prin sentința civilă nr. 1791/2009 instanța a dispus ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,92 ha (5,46 + 5,46 ha) teren agricol – intervenientei cumpărătoare, P. L. să se facă în pct. „C.” – Rucăr, județul Argeș fără a se stabili un anumit amplasament.
Faptul că nu se poate stabili cu certitudine vechiul amplasament pentru niciuna părți și nu se poate reține dacă actualele amplasamente reprezintă vechiul amplasament al autorilor vreuneia dintre părți reprezintă un alt motiv pentru care se impunea respingea recursului formulat de pârâți.
Cu privire la recursul reclamanților și intervenienților trebuie avute în vedere depozițiilor martorilor audiați în cauză din care rezultă că la data la data la care se reconstituia dreptul de proprietate pârâtei, soțul acesteia, pârâtul P. G., deținea în arendă de la reclamanți și intervenienți, terenul pe care era amplasată o stână, ce a aparținut primăriei Rucăr până la punerea în posesie în acest punct a reclamanților și intervenienților. Ulterior același pârât, în anul 2010 își construiește o nouă stână și continuă să practice oieritul pe terenul în litigiu. Terenul avea și are și în prezent categoria de folosință, pășuni.
Urmează a fi reținute în acest sens depozițiile martorilor audiați conform cărora moștenitorii lui B., respectiv C. și C. au avut teren la baza Muntelui C. și nu în amplasamentul în litigiu, iar autorul comun al reclamanților și intervenienților amplasamentul în litigiu, pentru care au fost în mod legal validați.
Într-o astfel de situație de fapt consider că emiterea procesului verbal nr. 387/19.04.2010 nu poate să conducă la concluzia bunei credințe a pârâtei P. L., acesta cunoscând foarte bine că terenul în cauză aparține reclamanților și intervenienților de la care soțul său care îl și arendase, iar terenul pe care-l cumpărase de la moștenitorii C. și pentru care s-a făcut reconstituirea avea categoria de folosință agricol.
Așadar pârâta P. L. a fost de rea credință la momentul la care a primit în posesie terenul în litigiu, care este teren pășune și nu teren agricol, așa cum a cumpărat pârâta și i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, aceasta încercând să-și preconstituie titlu de proprietate, deși nu era îndreptățită nici aceasta și nici vânzătorii săi la primirea acestui amplasament.
Față de valoarea lipsei de folosință reținută în raportul de expertiză astfel cum a fost completat urmează să fie obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților suma de 7.772 lei, contravaloare lipsă de folosință a terenurilor revendicate pe ultimii doi ani.
Consider, de asemenea, că instanța de instanța de fond a apreciat eronat și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, impunându-se a fi acordate în totalitate astfel cum rezultă din înscrisurile justificative depus în cauză de reclamanți și intervenienți în toate stadiile procesuale .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 312 C.pr.civ. se impune admiterea recursul reclamantilor și intervenientilor în interes propriu, modificarea în parte sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ în sensul că obligă pârâtii către reclamanti și intervenienti la plata sumei de 7.772 lei contravaloare lipsa de folosință a terenurilor revendicate pe ultimii doi ani, obligarea pârâților la 4.236 lei cheltuieli de judecată urmând a mentine în rest sentința și totodată va respinge recursurile formulate de pârâti și CJFF Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantelor M. A. ȘI S. IF. I. și intervenienților P. D., P. C. D., U. L. împotriva sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._
Modifică în parte sentința civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ în sensul că obligă pârâtii P. G. și P. L. către reclamanții M. A. ȘI S. IF. I. și intervenienților P. D., P. C. D., U. L. la plata sumei de 7.772 lei contravaloare lipsa de folosință a terenurilor revendicate pe ultimii doi ani.
Obligă pârâții la 4.236 lei cheltuieli de judecată.
Mentine în rest sentința.
Respinge recursurile pârâților P. G. și P. L. și pârâtei C. JUDEȚEȚEANĂ DE F. FUNCIAR ARGEȘîmpotriva sentinței civile nr. 2047/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 12 2014 la Tribunalul Argeș-secția civilă.
Judecător, D. D. A. | ||
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2202/2014. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Hotărâre din 14-05-2014, Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
