Validare poprire. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 3329/216/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 237/2014
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător R. V.
Judecător M. D. B.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de terțul poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L. REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR C. PAOLA împotriva sentinței civile nr 35/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimati fiind creditoarea S.D. E. S.N.C. PRIN ADMINSITRATOR MAORO DURAZZI și debitoarea S.C. M. T. EUROPA S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL ADMINISTRATOR DANIELE GALANTI, având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-terț poprit prin avocat N. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosar se află depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, dosarul de executare în copie conformă cu originalul și note scrise formulate de intimata-creditoare.
Recurentul-terț poprit, prin avocat, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-terț poprit, prin avocat, solicită admiterea recursului pentru următoarele motive: în ceea ce priveste excepția de perimare si a nulității arată că, din dosarul de executare, la fila 170, rezultă că se află adresa de restituire a titlului executoriu prin care încetează executarea silită. Până la acea dată, trecuse mai mult timp în care nu s-a efectuat niciun act de executare iar cererea de validare a popririi nu reprezintă act de executare. Prin cererea de validare s-a solicitat executarea silită sub toate formele, excepția de perimare fiind întemeiată având în vedere că, în momentul în care nu mai există executare nu mai poate fi validată nici poprirea. Mai arată că există pronunțată decizie cu privire la recurs în interesul legii care stabileste că termenul de 3 luni este un termen prohibitiv. Pe fondul cauzei arată că au existat raporturi comerciale între creditor si terț poprit, au fost indicate toate imobilele pe care le detine debitorul în Curtea de Argeș însă există aspecte cu privire la neîndeplinirea contractului. Dispozitiile art 456 din vechiul cod de procedură civilă prevăd 2 obligatii în sarcina terțului poprit respectiv de a consemna suma sau de a plăti direct debitorului, pentru executarea silită creanta trebuie să fie certă, lichidă si exigibilă dar dispozitiile art. 460 arată conditiile în care poate fi îndeplinită validarea de poprire. În prezent debitorul se află în insolvență si creditorii s-au înscris la masa credală cu sume mai mari. Nefiind îndeplinite conditiile validării, potrivit disp art 460 c.pr.civ nefiind plătit debitul, recursul este admisibil solicitând astfel admiterea acestuia, casarea sentinței, retinerea cauzei spre rejudecare, pe fond respingerea cererii de validare, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL :
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
Sub nr._ /12.12.2011, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea formulată de creditoarea S.D. E. S.N.C. împotriva debitoarei S.C. M. T. EUROPA S.R.L. și a terțului poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L. prin care s-a solicitat validarea popririi înființate de executorul judecătoresc la data de 6.10.2011, cu motivarea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de înființare a popririi asupra contravalorii chiriei datorată debitoarei.
La data de 28.02.2012, debitoarea S.C. M. T. EUROPSA SRL a depus întâmpinare prin care a arătat că, datorită dificultăților economice cu care s-a confruntat și se confruntă încă, a fost nevoită să-i restrângă activitatea, fapt ce a obligat-o la plata eșalonată a datoriilor către creditoare.
La data de 03.12.2012, a depus întâmpinare ți terțul poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L. prin care a ridicat excepția perimării executării silite, raportat la dispozițiile art. 389 din Codul de procedură civilă, solicitând să se constate că de la ultimul act de executare au trecut mai mult de 6 luni, precum și excepția nulității actului de executare silită, care a fost îndeplinit cu încălcarea termenului de 3 luni prev. de art. 460 din Codul de procedură civilă, care împiedică formularea cererii de validare înainte de împlinirea lui.
S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei, inclusiv copii certificate de pe actele de executare silită înfăptuite de executorul judecătoresc I. V. în dosarul de executare nr. 103/E/2011.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria Curtea de Arges prin sentinta civilă nr. 35/30.01.2013 a respins excepția perimării executării silite și a nulității executării silite, invocate de terțul poprit, a validat poprirea înființată la data de 06.X.2011 de către Biroul Individual al Executorului Judecătoresc I. V. în dosarul de executare silită nr. 103/E/2011, a obligat terțul poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L. – prin reprezentant legal P. C., să plătească creditoarei S.D. E. S.N.C. - prin administrator Maoro Durazzi, suma de 21.100,12 lei, datorată debitorului S.C. M. T. EUROPA S.R.L. – reprezentată legal de administrator Daniele Galanti, si a obligat terțul poprit la 10,15 lei cheltuieli de judecată către creditoare.
Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin sentința comercială nr. 68/14.05.2009, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, rămasă definitivă prin sentința comercială nr. 112/2002, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, ca urmare a respingerii cererii în anulare, debitoarea S.C. M. T. EUROPA S.R.L. a fost somată să plătească creditoarei S.D. E. S.N.C. suma de 88.114,23 lei reprezentând contravaloare marfă livrată (componente și echipamente electrice), precum și suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Întrucât debitoarea a refuzat să îndeplinească de bună voie dispozițiile sentinței comerciale intrate în puterea lucrului judecat, creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite, iar prin încheierea din 09.05.2011, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a sentinței comerciale nr. 68/14.05.2009 formându-se astfel dosarul de executare silită nr. 103/E/2011 în cadrul căruia, la data de 06.10.2011, executorul judecătoresc I. V. a dispus înființarea popririi asupra contravalorii chiriei datorată de terțul poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L debitoarei S.C. M. T. EUROPA S.R.L, până la concurența sumei de 21.100, 12 lei reprezentând debit restant, onorariu și cheltuieli de executare.
Având în vedere că actul de executare îndeplinit de executorul judecătoresc îl reprezintă însăși poprirea, iar de la data înființării acesteia (06.10.2011) și până la data introducerii cererii de validare poprire (12.12.2011) nu a trecut termenul de 6 luni prev. de art. 389 din Codul de procedură civilă, se constată că excepția invocată de terțul poprit referitoarea la perimarea executării silite este neîntemeiată urmând să fie respinsă ca atare.
Potrivit art. 460 din Codul de procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile cei revin pentru efectuarea popririi, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, situație în care instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.
Din textul de lege susmenționat rezultă că termenul în care terțul poprit este obligat să îndeplinească dispozițiile din poprirea înființată de executorul judecătoresc este cel de la care a luat cunoștință de cele dispuse de către acesta și nu după expirarea unui termen de 3 luni de la această dată, motiv pentru care și excepția nulității invocată de S.C. B. T. CONTROL S.R.L va fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de cele ce preced se constată că, prin neîncasarea și nevirarea în contul creditoarei S.C. B. T. CONTROL S.R.L. a chiriei datorate de către debitoare, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce decurgeau din înființarea popririi, neavând nici o relevanță excepția de neexecutare a contractului invocată de către acesta la adresa debitoarei S.C. M. T. EUROPA S.R.L.
Așa fiind, instanța a constatat că cererea este întemeiată, asa încât a admis-o și a validat poprirea înființată de către executorul judecătoresc I. V. în cadrul dosarului de executare silită nr. 103/E/2011 urmând ca terțul poprit să fie obligat să plătească creditoarei suma de 21.100, 12 lei datorată debitoarei.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs . SRL criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art. 304 pct.9 C. pr. civ.
A arătat recurenta că a invocat în fata instantei de fond două exceptii care au fost respinse în mod neîntemeiat.
Astfel, potrivit prevederilor art. 389 C. pr. civ. dacă debitorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept si orice parte interesată poate cere desfiintarea ei.
În cauză, de la ultimul act de executare au trecut mai mult de 6 luni. Actul de executare este acea activitate îndeplinită de executorul judecătoresc specifică fazei de executare silită prin care se tinde la realizarea obligatiilor dispuse prin titlul executoriu. Conform art. 371 ind.1 C. pr. civ. executarea silită are loc în oricare din formele prevăzute de lege simultan sau succesiv până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu. Acest text de lege trebuie coroborat cu art. 399 C. care prevede că împotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestatie. Împotriva cererii de validare a popririi privită în mod individual ca act de executare asa cum sustine instanta de fond nu se poate face contestatie la executare fiind o procedură contencioasă supusă regulilor Capitolului III Judecata din Codul de procedură civilă. Rezultă din interpretarea coroborată a textelor legale că cererea introdusă în conformitate cu prevederile art. 460 C. pr. civ. nu este un act de executare .
A arătat recurenta că de la data înfiintării popririi de catre recurentă în calitate de tert poprit, respectiv 06.10.2011, ultimul act de executare efectuat în faza de executare silită, până la momentul invocării exceptiei perimării respectiv 05.11.2012 nu a mai fost efectuat nici un act de executare drept pentru care executarea silită este perimată.
S-a arătat termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 C. pr. civ. este un termen prohibitiv care împiedică formularea cererii de validare înainte de împlinirea lui . Aceasta rezultă din economia textului, ca tertul poprit trebuie să-si îndeplinească obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi si dacă nu-si îndeplineste aceste obligatii în termenul de 3 luni de la data la care trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă poate fi sesizată instanta de executare în vederea validării popririi. Sanctiunea pentru nerespectarea unui termen procedural prohibitiv este nulitatea absolută a actului îndeplinit astfel. S-a solicitat sub acest aspect admiterea exceptiei nulitătii si pe fond anularea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanta a considerat nerelevantă invocarea exceptiei de neexecutare a contractului invocat de recurentă. A arătat recurenta după reluarea situatiei de fapt că începând cu luna septembrie 2011 a notificat în repetate rânduri starea inadecvată desfăsurării activitătii în care se aflau constructiile închiriate si a cerut remedierea stricăciunilor însă creditoarea nu a dat curs solicitării sale si practic aceasta nu si-a îndeplinit obligatia de a pune la dispozitia recurentei spatiul închiriat în stare bună de utilizare adecvat destinatiei pentru care a fost contractat.
A arătat recurenta că actiunea ce face obiectul dosarului de fată este o modalitate de eludare a dispozitiilor legale în vigoare prin utilizarea unei căi procesuale în alt scop decât cel pentru care a fost instituită. Intimata . SRL încearcă prin intermediul procedurii executionale să dobândească sume de bani care nu i se cuvin ele neîndeplinind conditiile cerute de lege. Sumele de bani cu titlu de chirie asupra cărora a fost instituită poprirea a cărei validare se cere nu sunt certe, lichide si exigibile ele fiind contestate de recurentă. S-a mai arătat că intimata nu utilizează calea dreptului comun pentru a-si satisface presupusa creantă întrucât ar fi obligată să plătească taxa judiciară de timbru la valoare care este destul de ridicată. Până la data de 01 august 2011 chiria datorată si plătită de recurentă a fost în sumă de_ Euro si tot în cursul anului 2011 a fost achitată suma de 42.000 Euro la care se adaugă si suma de_ Euro plătită în calitate de tert poprit în luna februarie 2012.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul admiterii exceptiilor invocate si respingerii cererii de validare a popririi, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată S.D. Electrotecnica S.N.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu mentiunea că în ceea ce priveste exceptia perimării s-a retinut corect de instanta de fond că actul de executare îndeplinit de executorul judecătoresc îl reprezintă poprirea iar de la data înfiintării acesteia – 06.10.2011 – si până la data introducerii cererii de validare a popririi -12.12.2011 – nu a trecut termenul de 6 luni prev. de art. 389 C. pr. civ. În ceea ce priveste exceptia nulitătii aceasta este neîntemeiată . Exceptia neexecutării contractului este opozabilă în esentă părtilor contractante, între ele existând un raport juridic ce nu se poate răsfrânge asupra tertilor.
La dosar au fost depuse: cererea de încuviintare a executării silite formulată de executorul judecătoresc I. V.; încheierea din sedinta din data de 08.08.2013; Sentinta civilă nr. 5063/28.03.2013 a Tribunalului Arges – Sectia pentru Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale; fisa sintetică totală ; încheierea din 22.08.2013 a Judecătoriei Curtea de Arges pronuntată în dosarul nr._ ; încheierea din 27.08.2013 ; adresă de înfiintare a popririi comunicată ABN AMRO BANK NV Bucuresti ;Banca Comercială Carpatica SA Sibiu ; Banca Comercială Română ;Banca Transilvania ; BRD P. ; Libra Bank SA ;Garanty Bank; ING Bank; CEC Bank; ROMEXTERRA ;RBS Bank; Credit Europe Bank; Trezoreria P. ; UNICREDIT TIRIAC Bank;OTP Bank; Piraeus Bank;BANCPOST ;Banca Românească ;Banca Comercială Intesa Sanpaolo; Alpha Bank cu dovezile de înmânare a înstiintării în anexă ; Sentinta Comercială nr. 68/C/14 mai 2009 a Judecătoriei Curtea de Arges; adresa nr._/06.05.2011 a Ministerului Finantelor Publice ; încheierea din camera de consiliu din data de 09 mai 2011 a Judecătzoriei Curtea de Arges în dosarul de executare nr._ ; procesul verbal din data de 17 mai 2011 al B. I. V. ; adresa nr. 8380/06.06.2011 ;procesul verbal din 14.07.2011 al aceluiasi executor judecătoresc ; adresa nr. 3975/11.05.2012 a Ministerului Finantelor Publice; procesul verbal de sechestru nr. 385/17.10.2011.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă tribunalul constată că recursul acesteia este fondat.
În ceea ce priveste exceptiile invocate de recurentă respectiv exceptia perimării executării silite - pe considerentul că debitorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, astfel că executarea se perimă de drept si orice parte interesată poate cere desfiintarea ei - si exceptia nulitătii absolute a actului îndeplinit cu nerespectarea termenului procedural de trei luni prev. de art. 460 C. pr. civ. tribunalul retine că sunt neîntemeiate întrucât, în ceea ce priveste exceptia perimării executării silite, în procedura validării popririi singurele apărări pe care le poate face tertul poprit sunt cele referitoare la raporturile pe care acesta le are cu debitorul, nefiindu-i permis acestuia să invoce aspecte de nelegalitate a executării silite si care tin de raporturile dintre creditor si debitor fată de care este tert, prin urmare, cum perimarea executării silite este un incident ce tine strict de executarea silită iar nu de raporturile dintre tertul poprit si debitor, exceptia invocată de recurentul tert poprit se priveste ca neîntemeiată si urmează a fi respinsă.
Si exceptia nulitătii cererii de validare a popririi ca urmare a nerespectării termenului de 3 luni prev. de art. 460 C. pr. civ. se priveste ca neîntemeiată întrucât examinând actele dosarului de executare nr. 103/E/2011 al B. I. V. depuse în copie la dosar, se constată că la fila 154 a dosarului de executare este depusă adresa de înfiintare a popririi emisă de tertul poprit, la fila 155 a dosarului de executare fiind depusă dovada de primire a adresei respective ce a fost comunicată tertului poprit la data de 22.11.2011. Cum cererea de validare a popririi înfiintată prin adresa sus arătată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Arges la data de 12.12.2011 rezultă că nu se conturează sustinerea recurentei în sensul nerespectării termenului de 3 luni stabilit de art. 460 C. pr. civ.
Critica recurentului referitoare la fondul cauzei, se priveste însă ca întemeiată, întrucât potrivit prevederilor art. 452 alin.1 C. pr. civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
În speta dedusă judecătii de fată tertul poprit a recunoscut existenta raporturilor contractuale cu debitoarea, stabilite prin contractul de închiriere din data de 06.01.2011 însă a invocat exceptia de neexecutare a contractului învederând că nu datorează sumele de bani pentru care a fost cerută validarea popririi, sustinere ce are consecintă directă asupra caracterului cert, lichid si exigibil al sumei de bani pretinse or, textul de lege sus invocat permite executarea silită prin poprire numai asupra unor sume de bani certe, lichide si exigibile, iar în spetă creditoarea nu a dovedit datoria pe care tertul poprit o are fată de debitoare, asa cum a fost cuantificată prin adresa de înfiintare a popririi la suma de 21.100,12 lei, asa încât tribunalul, pentru considerentele arătate si retinând că cererea de validare a popririi este o veritabilă cerere de chemare în judecată prin care creditoarea urmăreste obtinerea unui nou titlu executoriu împotriva tertului poprit, apreciind că sumele de bani asupra cărora a fost instituită poprirea a cărei validare se solicită nu sunt certe, lichide si exigibile, fiind contestate de tertul poprit, în temeiul art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va admite recursul declarat de terțul poprit, va modifica sentinta în sensul că va respinge cererea de validare si va lua act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de terțul poprit S.C. B. T. CONTROL S.R.L. REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR C. PAOLA împotriva sentinței civile nr 35/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul civil nr._ intimati fiind creditoarea S.D. E. S.N.C. PRIN ADMINSITRATOR MAORO DURAZZI și debitoarea S.C. M. T. EUROPA S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL ADMINISTRATOR DANIELE GALANTI.
Modifică sentinta în sensul că respinge cererea de validare.
Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 Ianuarie 2014 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, R. V. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, R. N. |
Red AD/2 ex/ 07 martie 2014
← Pretenţii. Decizia nr. 2331/2014. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 2616/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|