Cerere necontencioasă. Decizia nr. 467/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 467/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 467/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 467/2015

Ședința camerei de consiliu de la 13 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. I. Ț.

JUDECĂTOR: A. A.

GREFIER: I. B.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr._ , având ca obiect „cerere necontencioasă - învestire cu formula executorie - contract de credit FN din 27.02.2009”.

Tribunalul constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015, când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da posibilitatea apelantei să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 13.02.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 07 noiembrie 2014 sub nr._, creditoarea . SRL, cu sediul în București, .. 10A, clădirea C3, ., și sediul procedural ales în Pitești, ., ., județul Argeș a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009

Creditoarea a depus la dosarul cauzei, în original și copie contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009 și dovada înregistrării cesiunii de creanță în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că la data 27.02.2009, între ING Bank N.V. Amsterdam și debitorul E. M.-L. s-a încheiat contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL .

Creanța ce rezultă din contractul de credit menționat a făcut obiectul unei cesiuni de creanță încheiate între ING Bank N.V. Amsterdam și E. INVESTMENT RO GMBH, fapt atestat de înscrisurile depuse la filele 13-15 dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 1393 din vechiul cod civil “Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.”

Raportat la acest text de lege, pentru ca cesiunea de creanță să producă efecte față de debitorul cedat, acestuia trebuie să-i fie notificată cesiunea de creanță sau să accepte această cesiune printr-un act autentic.

Notificarea cesiunii de creanță este așadar o procedură prealabilă demarării executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil, act normativ în vigoare la data încheierii contractului. Cesiunea de creanță realizată de către ING Bank N.V. Amsterdam a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, potrivit dovezilor atașate la dosar, fiindu-i transmisă calitatea de creditoare față de debitor.

Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru ca debitorul să poată fi obligat la plată se impune, potrivit textului de lege mai sus menționat, să-i fie adusă la cunoștință persoana noului creditor și clauzele esențiale ale contractului de cesiune. Practic, întrucât este considerat a fi un terț față de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 1393 Cod civil, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.

Conform dispozițiilor art. 640 ind.1 Cod procedură civilă, „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”.

Titlul executoriu invocat de creditoare îl reprezintă contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009 .

Învestită cu soluționarea cererii creditorului în acest sens, instanța trebuie să verifice dacă înscrisul îndeplinește cerința de a fi învestit cu formulă executorie, deci dacă sunt îndeplinite cazurile „anume prevăzute de lege” (art. 640 ind. 1 alin. 3 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 138/2014) și, respectiv, dacă urmărirea se va face pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Titularul cererii de învestire este persoana fizică sau juridică care face dovada că are calitatea de creditor și are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului său.

În cauză petiționara . SRL și-a dovedit calitatea de mandatar al cesionarului E. INVESTMENT RO GMBH, dar nu și pe aceea de creditor al debitorului, întrucât aceasta nu a făcut dovada notificării cesiunii către debitor pentru a putea lua locul creditorului de la care a cesionat cesiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil vechi (1578 Noul Cod civil).

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 640 ind. 1 NCPC, instanța constată că petiționara nu face dovada calității sale de titular al cererii de învestire și a interesului în promovarea unei asemenea cereri, motiv pentru care urmează să respingă cererea de învestire.

Împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Câmpulung în ședința camerei de consiliu din data de 14.11.2014 a declarat apel creditoarea S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L.

În motivarea apelului, creditoarea a arătat că învestirea cu formula executorie nu implică în mod direct realizarea creanței pe calea executării silite, ci doar constatarea faptului că respectivul contract de credit reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea acesteia, astfel încât în mod nelegal i-a fost respinsă cererea pe motiv că nu a făcut dovada notificării cesiunii de creanță către debitor. Instanța și-a depășit competența în ceea ce privește investirea titlului având în vedere că motivul respingerii nu ține de condițiile de formă ,așa cum prevede legislația în vigoare.

În drept,apelul a fost întemeiat pe disp. art. 1578 C. civ.,466,622,623,638,639,640 și 640 indice 1 C.pr.civ.

Analizând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate, având în vedere și efectul devolutiv al apelului statuat prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat ,pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății sub nr. de dosar_ ,apelanta a solicitat a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009

Potrivit art.6401 alin.3 Cod pr.civilă ,instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege. Așadar,instanța învestită cu soluționarea unei cereri de învestire cu formula executorie trebuie să verifice,printre altele, condițiile formale ale titlului executoriu, astfel cum impun prevederile art.6401 alin.3 Cod pr.civilă, precum și calitatea de creditor și debitor al părților .

Apelantei –creditoare i s-a imputat faptul că nu a făcut proba calității de creditoare a debitorului,întrucât nu a făcut dovada notificării cesiunii către debitor pentru a putea lua locul creditorului de la care a cesionat cesiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil vechi (1578 Noul Cod civil).

Verificând dovezile privind înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (filele 13,14), tribunalul constată că în cuprinsul acestora se specifică că ING BANK AMSTERDAM, în calitate de cedent, cedează, transferă și vinde către S.C. E. INVESTMENT RO GMBHcreanțele pe care le are împotriva debitorilor săi,născute din contractele încheiate de acesta cu clienții săiurmând ca E. K. ROMANIA SRL ,în calitate de administrator al activelor să efectueze activități de recuperare cu privire la creanțele cedate. La rubrica ,,Descriere suplimentară,, este consemnat 9433,E. M. L.,_.Ultimul număr menționat apare inserat în contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009 ca fiind numărul cont liniei de credit,astfel că s-a făcut dovada că cesiunea de creanță a privit și contractul a cărui învestire cu formulă executorie se solicită.

În cadrul judecății în apel,apelanta a depus în copie procura în cuprinsul căreia se stipulează că S.C. E. INVESTMENT RO GMBH acordă puteri depline E. K. ROMANIA SRL în scopul efectuării tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor care au fost cesionate sau vor fi cesionate mandantului ,adică S.C. E. INVESTMENT RO GMBH de către diverși cedenți în legătură cu debitorii cedați.

Având în vedere cele relevate de înscrisurile mai sus analizate ,apelanta a făcut dovada că are calitatea de creditoare a debitorului E. M. L. pentru recuperarea creanței derivate din contractul linie de credit și garanție EXTRA ROL din 27.02.2009.

Conform art. 1579 C.civ., denumit Opozabilitatea cesiunii unei universalități de creanțe,cesiunea unei universalități de creanțe, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terților decât prin înscrierea cesiunii în arhivă. Cu toate acestea, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei. Inopozabilitatea cesiunii de creanță reprezintă o apărare pe care ar fi avut interesul să o formuleze numai debitorul, însă numai într-o procedură contencioasă ,iar nu în cadrul procedurii de față în care atribuțiile instanței de judecată sunt expres reglementate prin disp. art. 640 indice 1 C.pr.civ. De altfel, în raport de prevederile art. 1579 C. civ. ,mai sus reproduse ,fiind operată înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare,aceasta este opozabilă instanței de judecată ,astfel că din punct de vedere al verificărilor pe care instanța este ținută a le efectua în procedura învestirii cu formulă executorie și al dovezilor existente la dosar, nu există vreun impediment pentru a dispune în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba încheierea în sensul că va admite cererea și în consecință va dispune învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. FN /27.02.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul formulat de apelanta S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în Mun. Pitești, ., ., județul Argeș, împotriva încheierii de ședință din data de 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr._ , având ca obiect „cerere necontencioasă - învestire cu formula executorie - contract de credit FN din 27.02.2009”.

Schimbă încheierea în sensul că admite cererea.

Dispune învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. FN/27.02.2009.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.02.2015.

Președinte,

S. I. Ț.

Judecător,

A. A.

Grefier,

I. B.

Red. Ț.S.I.

Ex.3/05.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Decizia nr. 467/2015. Tribunalul ARGEŞ