Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 192/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 192/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 192/2015

Ședința camerei de consiliu de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător E. A.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, LEGAL REPREZENTATĂ P. DIRECTOR REGIONAL M. M., împotriva încheierii de ședință din 05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimați fiind B. E. JUDECĂTORESC P. A. R. și debitorul S. I. T., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, având în vedere că la fila 4 din dosar apelanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, va rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 27.10.2014, sub nr._, B. E. Judecătoresc P. A. R. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. I. T., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, prin care debitorul a fost obligat la plata sumei de 28 de euro, cu titlu de tarif de despăgubire.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 C.proc.civ.

P. încheierea de ședință din 05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținându-se în considerente următoarele:

În conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 2 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, precum și hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, fără a se face dovada că acesta nu a fost atacat în termenul legal. (f.6,7).

Instanța a constatat că potrivit art. 10 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, în forma în vigoare la momentul întocmirii și comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, raportat la prevederile art. 32 alin.1 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal era de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, fiind astfel stabilită o competență exclusivă. În aceste condiții, creditorul avea posibilitatea obținerii unor dovezi care să ateste atacarea/neatacare procesului-verbal în cauză și pe care să le anexeze la cererea de încuviințare a executării silite.

Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste faptul neatacării procesului-verbal de contravenție în termen de 15 zile de la comunicare, instanța a constatat că acesta nu întrunește condițiile prev. de art. 37 din OG nr.2/2001 pentru a putea fi considerat titlu executoriu.

Încheierea sus menționată a fost apelată de creditoarea COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI care susține, în esență, următoarele:

Instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.632 și art.638 raportat la art.640 Cod pr.civilă și art.37 din OG 2/2001, urmând să constate faptul că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, instanța de fond trebuia să constate că apelanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 – 3 Cod pr.civilă.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea încheierii apelate și încuviințarea executării silite.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.665 alin.6 Cod pr.civilă.

Analizând încheierea apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Obiectul dedus judecații îl reprezintă cererea creditoarei C. de încuviințare a executării silite a debitorului S. I. T., în dosarul execuțional 3499/2014 al B. P. A. R..

In fapt, creditoarea in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11 nr._/2011 a solicitat încuviințarea executării silite pentru recuperarea creanței constând in tariful de despăgubire la care debitorul a fost obligat.

Potrivit art. 31 din OG 2/2001, procesul verbal neatacat in termen, precum si hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu fără vreo alta formalitate. Se reține că, tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale ci, a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material, iar obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale.

Tribunalul reține, că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.632 și art.638,raportat la art.640 Cod pr.civilă și art.37 din OG 2/2001, urmând să constate faptul că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Așa cum s-a arătat, conform art. 31 din OG 2/2001 procesul verbal de contravenție neatacat in termen constituie titlu executoriu. Ori, procesul verbal de contravenție pe care creditoarea si-a fundamentat cererea de încuviințare a executării silite, nu a fost supus cenzurii instanței de judecata competentă, nefiind atacat cu plângere in termen de 15 zile de la comunicare, intrând astfel in puterea lucrului judecat si constituind potrivit textului de lege mai sus menționat titlu executoriu.

Tot astfel tribunalul constată că apelanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 – 3 Cod pr.civilă și nu există nici un impediment la executare.

Reținând aceste considerente, tribunalul va admite apelul formulat creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva încheierii de ședință din 05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimați fiind B. E. JUDECĂTORESC P. A. R. și debitorul S. I. T., va schimba Încheierea din 5.11.2014 și va încuviința executarea silită a titlului executoriu - Proces verbal de contravenție . nr._ din 19.12.2011, împotriva debitorului S. I. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul formulat creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, Bulevardul I. M., numărul 401 A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din 05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimați fiind B. E. JUDECĂTORESC P. A. R. și debitorul S. I. T., CNP_, domiciliat în Curtea de Argeș, ., scara A, apartament 10, județul Argeș.

Schimbă Încheierea din 5.11.2014.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu - Proces verbal de contravenție . nr._ din 19.12.2011, împotriva debitorului S. I. T..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.

Președinte,

M. V.

Judecător,

E. A.

Grefier,

E. R.

red.M.V.

dact.C.E.C./6 exp.

jud.fond G.M.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 192/2015. Tribunalul ARGEŞ