Contestaţie la executare. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 20868/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 242/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. Ț.
Judecător M. D. B.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ împotriva Sentinței civile nr. 4320/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind contestatorul P. R. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul – contestator a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată prin cererea de apel, apreciind că aceasta este admisibilă și utilă soluționării cauzei, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 255 C.pr.civ. și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului ,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 01.10.2013, sub nr._ contestatorul P. R. V. în contradictoriu cu intimata AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P. a formulat în temeiul art.711 alin.(l) Cod proc. civ. contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ și a Somației nr.3/_ /_ emise în dosarul de executare nr._ /3/30/i/2013/_ Nr._ din 18.07.2013 solicitând anularea acestor acte și anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare menționat mai sus.
In motivarea acțiunii, contestatorul arată că titlul executoriu nr._ și Somația nr.3/_ /_ au fost emise de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.215 alin.(3) din OG nr.92/2003 prin care legiuitorul a instituit regula potrivit cărei "In cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia. "
În cazul de față, titlul executoriu a fost emis în baza Deciziei ACC nr.2348 din 03.04.2013 și a Deciziei nr.2348/03.04.2013. Efectele Deciziei nr.2348/03.04.2013 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Argeș au fost suspendate prin Sentința Civilă nr.3678/28.06.2013 a Tribunalului Argeș pronunțată în dosarul nr._ .
Acest aspect a fost adus la cunoștința Agenției Naționale de Administrare Fiscală-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești prin Adresa înregistrată cu nr._/10.07/2013 ocazie cu care s-a atașat în original și Sentința Civilă nr.3678/28.06.2013.
Fiind dispusă de instanța de judecată suspendarea executării actului administrativ fiscal - Decizia nr.2348/03.04.2013, în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, toate efectele actului administrativ fiscal au suspendate până la încetarea acesteia astfel că, emiterea titlului executoriu în baza acestuia act administrativ fiscal este făcută cu încălcarea art.215 alin.(3) din OG nr.92/2003.
De asemenea și Somația nr.3/_ /_ este emisă nelegal având în vedere că titlul executoriu este nelegal.
In susținere, s-au depus înscrisuri: titlul executoriu nr._ și somația nr.3/_ /_, sentința civilă nr.3678/28.06.2013 a Tribunalului Argeș pronunțată în dosarul nr._ .
In drept, s-au invocat prevederile art.71 1 alin.(l) Cod proc. civ, art. 172-174 OC nr.92/2003
Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș (subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale A.F.P. Pitești, potrivit HG nr.570/2013a depus la dosar întâmpinare invocând excepția lipsei de obiect a contestației la executare.
Consideră că cererea contestatorului este, în prezent, lipsită de obiect, întrucât actele de executare contestate, somația și titlul executoriu emise în dosarul de executare nr. nr._/3/2013/_ ,_/18.07.2013 au fost anulate de către instituția fiscală, urmare a suspendării executării deciziei nr.2348/03.04.2013 a CAS Argeș, până la soluționarea litigiului în contencios în anulare, potrivit Sentinței civile nr.3678/28.06.2013 definitivă și irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Pitești nr.3627/R-C./18.11.2013 în dosar nr._ .
Urmare a obținerii, de către contestator, a suspendării executării deciziei nr.2348/03.04.2013 a CAS Argeș, prin sentință definitivă și irevocabilă, inclusiv decizia de calcul accesorii nr._/31.08.2013 a fost anulată de către instituția fiscală, urmând ca, în funcție de soluția ce se va pronunța în contencios asupra legalității deciziei nr.2348/03.04.2013 a CAS Argeș instituția fiscală să procedeze sau nu, în continuare, la calcularea de accesorii.
Totodată, achiesând la pretențiile contestatorului, prin anularea actelor de executare contestate, în baza dispozițiile art.454 N.c.pr.civ (fostul art. 275 C.pr.civ.). s-a solicitat exonerarea instituției fiscale de la plata unor eventuale cheltuieli de judecată
Consideră intimata că, în conformitate cu prevederile art. 248 Noul Cod procedură civilă, admiterea excepției invocate și să se constate că în acest stadiu procesual nu mai există temei legal pentru contestația petentului, aceasta rămânând fără obiect.
Prin sentința civilă nr. 4320/2014, Judecătoria Pitești a admis contestația la executare ,a anulat actele de executare emise în dosarul nr._/3/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș(subrogată în drepturile AFP Pitești), respectiv titlul executoriu nr._/18.07.2013 și somația nr. 3-30-1-2013/_/18.07.2013 și a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei ,cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru a dispune în acest sens,prima instanță de judecată a reținut că la data de 03.04.2013 s-a emis de CAS Argeș Decizia nr. 2348/03.04.2013 reprezentând contribuții de asigurări sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente obligații de plată și calcul accesorii (fil.8).
Prin Sentința civilă nr.3678/28.06.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă și irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Pitești nr.3627/R-C./18.11.2013 în dosar nr._ s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 2348/03.04.2013 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.
La data de 18.07.2013 intimata a emis titlul executoriu nr._ și Somația nr.3/_ /_ în dosarul de executare nr._ /3/30/i/2013/_(fil.3-4).
Din referatul nr. 6.29/_/24.04.2014și a înscrisurilor anexă(fil.27-31)rezultă că s-a procedat, de către intimată, la anularea titlului executoriu nr._/13.11.2013 și a somației nr. 3/_ /_/13.11.2013, însă nu aceste acte de executare au fost contestate de către reclamant.
Intimata nu a făcut dovada anulării titlului executoriu nr._/18.07.2013 și Somația nr.3/_ /_/18.07.2013, ce fac obiectul prezentei cauze, astfel că, excepția lipsei de obiect urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, potrivit disp.art. 215 alin.3 din OG 92/2003 În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.
Potrivit disp.art. 14 alin.4 din legea 554/2004 (4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
S-a reținut că, deși în cauză s-a dispus, la data de 28.06.2013 suspendarea executării deciziei nr. 2348/03.04.2013, iar sentința era executorie de drept, la data de 18.07.2013 s-au emis cele două acte de executare contestate(titlul executoriu și somația).
Conform disp.art. 14 alin.7 din legea 554/2004suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Față de cele expuse mai sus, reținând că actele de executare au fost emise cu încălcarea legii, instanța a admis contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ,solicitând schimbarea hotărârii în sensul exonerării sale de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului,apelanta a susținut faptul că prin apărarea formulată la instanța de fond a menționat că cererea contestatorului este lipsită de obiect întrucât actele de executare contestate au fost anulate de instituția fiscală ,urmare a obținerii suspendării executării deciziei nr. 2348/03.04.2013 a CAS Argeș ,până la soluționarea litigiului în contencios .
Prin achiesarea la pretențiile contestatorului ,instanța putea face aplicarea art. 454 C.pr.civ.,având în vedere că întâmpinarea a fost depusă în procedura prealabilă pornirii procesului,înaintea fixării primului termen de judecată,solicitând să se constate incidente disp. art. 454 C.pr.civ.
În drept,au fost invocate disp. art. 466 și urm .C.pr.civ.
Analizând sentința civilă apelată,prin prisma criticilor formulate și în raport de disp. art. 477 C.pr.civ.,tribunalul constată că apelul este nefondat,pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinarea depusă la fila 17 a dosarului de fond,apelanta a susținut faptul că ,la momentul judecății,cererea contestatorului era lipsită de obiect,iar la primul termen de judecată din data de 06.05.2013 ,când a și fost soluționată cauza,aceasta nu a fost prezentă.
Promovând calea de atac,apelanta a invocat incidența disp. art. 454 C.pr.civ.,potrivit cărora ,pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.
Poziția procesuală avută de apelantă în fața primei instanțe de judecată nu poate fi asimilată unei achiesări la pretențiile intimatului –contestator întrucât acesta a solicitat admiterea contestației la executare,în timp ce partea adversă a invocat respingerea acesteia ca fiind lipsită de obiect întrucât actele de executare contestate în cauză ar fi fost anulate de instituția fiscală .Pentru a opera exonerarea de plata cheltuielilor de judecată în condițiile art. 454 C.pr.civ. ,era necesar ca apelanta,în calitate de pârâtă să fi recunoscut pretențiile contestatorului,adică să fi susținut că actele de executare trebuie anulate de către instanța de judecată.Cum apelanta nu a formulat un asemenea punct de vedere,ci dimpotrivă, a solicitat respingerea contestației la executare,textul art. 454 C.pr.civ. este inaplicabil.
Pentru toate aceste considerente,constatând că prima instanță de judecată a apreciat în mod corect prevederile textului procedural invocat de apelantă,raportat la punctual său de vedere asupra cererii deduse judecății, în temeiul art. 480 C.pr.civ. ,tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ,cu sediul în P., ., jud. Argeș împotriva Sentinței civile nr. 4320/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind contestatorul P. R. V., domiciliat în P., . N. si P., nr. 60, jud.Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2015.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, M. D. B. | |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.S.I.Ț. 4 ex.
06.02.2015
← Cerere necontencioasă. Decizia nr. 231/2015. Tribunalul ARGEŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 18/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|