Reziliere contract. Decizia nr. 2016/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2016/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 47/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2016/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta M. F. împotriva Sentinței civile nr. 2080/21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr._, intimată fiind C. M., având ca obiect „reziliere contract”.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei a răspuns intimata - reclamantă prin avocat M. O., lipsă fiind apelanta - pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează apărătorul apelantei a depus la dosar o cerere prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
Apărătorul intimatei, avocat M. O., depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și chitanța privind onorariul de avocat și învederează că nu se opune încuviințării cererii formulate.
Tribunalul încuviințează cererea formulată de apărătorul apelantei și dispune strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta - pârâtă prin avocat Gioarsă G. și intimata - reclamantă prin avocat M. O..
Apărătorul apelantei, avocat Gioarsă G., depune la dosarul cauzei chitanța privind onorariul de avocat.
Părțile arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta - pârâtă prin apărător solicită admiterea apelului pentru motivele menționate în cuprinsul cererii formulate, învederând că o primă critică adusă hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează faptul că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Critica formulată vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor vechiului sau noului Cod civil. Arată că instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei având în vedere dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, în condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile noului Cod de procedură civilă, fără a pune în discuția părților care este norma incidentă, cu toate că la unul dintre termenele de judecată acordate s-a pus în vedere precizarea temeiului de drept al acțiunii promovate. Apreciază că în situația în care instanța a constatat că incidente în cauză sunt dispozițiile vechiului Cod civil, după rămânerea în pronunțare asupra cauzei, avea obligativitatea de a repune cauza pe rol pentru a pune în discuția părților această chestiune pentru respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiilor ce guvernează procesul civil.
În raport de motivele expuse, având în vedere că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, solicită anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cea de a doua critică vizează nerespectarea principiului continuității completului de judecată, sens în care învederează că la mai multe termene de judecată au intrat alți magistrați decât magistratul inițial, iar la dosarul cauzei nu există procese verbale, potrivit disp. art. 98 alin.6 din ROI. Arată că numai în situația imposibilității de prezentare a magistratului inițial acesta poate fi înlocuit de magistratul aflat pe lista de permanență din ziua respectivă, iar acest lucru trebuie să se reflecte în procesul verbal prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate. De asemenea, arată că la două dintre aceste termene de judecată la care au participat alți magistrați, unul dintre aceștia a procedat la administrarea probelor, iar celălalt a acordat termen pentru respectarea principiului continuității completului de judecată. Apreciază că magistratul respectiv nu putea să administreze probe, cu atât mai mult proba cu audierea de martori. Arată că au fost încălcate normele de procedură și solicită anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Totodată, arată că o altă critică formulată în cadrul apelului este aceea că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a respins excepția de neexecutare invocată de pârâtă, făcând o greșită interpretare și aplicare a legii, dar și o greșită apreciere a probelor administrate în cauză. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nemotivată în raport de excepția de neexecutare invocată de către pârâtă, respingând această excepția pe un sigur argument, potrivit căruia pârâta ar fi obținut din partea reclamantei prestația la care aceasta s-a obligat prin contractul de întreținere. La momentul intervenirii contractului de întreținere, dar și până la acest moment reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de transmitere a înstrăinării terenului ce face obiectul contractului de întreținere. Deși reclamanta susține că este proprietara acestui teren în baza Legii 18/1991, nu există un titlu de proprietate sau un proces verbal de punere în posesie a acesteia asupra terenului din punctul „Acasă”, deci reclamantei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren deoarece nu a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991. În aceste condiții rezultă faptul că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Sub un alt aspect, arată că relevantă este și data încheierii contractului, respectiv anul 2002, precum și faptul că se pronunțase Decizia nr. 1/1997 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție. P. această decizie s-a statuat că numai titlul de proprietate este actul în temeiul căruia se creează raporturi juridice de proprietate, adeverințele fiind acte premergătoare și insuficiente. P. urmare, la momentul anului 2002 când s-a încheiat contractul de întreținere pentru transmiterea proprietății de la reclamantă la pârâtă era necesară existența unui titlu de proprietate. Numai în această situație se poate vorbi de o transmitere valabilă a proprietății și de o executare a obligației asumate prin contract. În aceste condiții, excepția de neexecutare a contractului trebuia admisă, soluția instanței de fond fiind nelegală în ceea ce privește modul de soluționare a acestei excepții.
Instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei deoarece până la obținerea unui titlu de proprietate de către aceasta în condițiile legii nr. 18/1991 și care să-i ateste dreptul de proprietate în condițiile legii aceasta se află într-o imposibilitate temporară de executare a contractului de întreținere. Atunci când imposibilitatea de executare este numai temporară aceasta nu atrage desființarea de drept a contractului de întreținere, ci suspendă executarea obligației de întreținere. În condițiile în care obligația de întreținere este suspendată până la obținerea de către reclamantă a unui titlu de proprietate valabil asupra terenului în condițiile Legii nr. 18/1991, nu se poate dispune rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neexecutarea unei astfel de obligații.
Sub un ultim aspect, învederează că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză. Din depozițiile martorilor audiați în cauză la propunerea pârâtei rezultă că a existat un refuz nejustificat din partea reclamantei cu privire la primirea întreținerii, fără a exista culpă din partea pârâtei.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii formulată de reclamantă, fără cheltuieli de judecată.
Intimata - reclamantă prin apărător solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele expuse punctual în cuprinsul întâmpinării, învederând că prin acțiunea promovată a solicitat rezilierea contractului de întreținere încheiat între părți, obiectul cauzei rezultând clar din conținutul cererii formulate, indiferent de temeiul juridic indicat.
În ceea ce privește critica apelantei privind nerespectarea principiului continuității completului de judecată, arată că în dosarul de fond la filele 89, 143 și 155, există procesele verbale încheiate pentru fiecare magistrat care a participat la judecarea cauzei. Apreciază că în temeiul acestor procese verbale magistratul care judecă poate administra probe în cauză. Arată că la dosarul cauzei există avizul CSM, potrivit căruia existența proceselor verbale a făcut obiectul verificării inspecției judiciare în dosarul 4531/DIJ/2014, care a pronunțat o soluție de clasare având în vedere că s-a procedat în consecință.
Totodată, arată că instanța de fond a administrat probe în mod legal și temeinic, a audiat martori și a administrat interogatoriul pârâtei care a menționat că este de acord cu rezoluțiunea contractului de întreținere. În prezent poziția pârâtei este oscilantă, învederând că nu vrea să se strice contractul, dar pe de altă parte ar vrea să strice contractul pentru că nu i s-a transmis proprietatea și nu putea să presteze întreținere. Anterior acestui proces apelanta a promovat acțiune împotriva surorii sale pentru ca în baza acestui contract să se partajeze, deci recunoștea în mod direct faptul că este proprietară asupra terenului.
În raport de motivele expuse și cele menționate în întâmpinare, solicită respingerea apelului și rezoluțiunea contractului de întreținere prin repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 09 ianuarie 2014, sub numărul_, reclamanta C. M., domiciliată în comuna Lerești, .. 154, județul Argeș, a chemat în judecată pe pârâta M. F., domiciliată în .. 154, județul Argeș, pentru rezilierea și rezoluțiunea contractului de întreținere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că prin contractul de întreținere nr. 2192/20.05.2002, autentificat la BNP Țuluca F. din Câmpulung, județul Argeș, a hotărât să lase fiicei sale M. F., 1/2 din imobilul format din teren, în suprafață totală de 1880 mp (compus din teren, casă și fâneață), cu condiția să o întrețină, să o îngrijească și să-i procure cele necesare traiului pe tot restul vieții.
A mai arătat reclamanta că, de la data perfectării contractului de întreținere pârâta avea obligația contractuală să-i asigure: îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană, întreținerea cămăruței unde locuiește - prin plata energiei electrice, asigurarea lemnelor de foc/sau plata gazului, asigurarea cheltuielilor/tratamentelor medicale, precum și asigurarea unor relații psihologice de încredere și apropiere, iar după deces să o înmormânteze conform obiceiului locului.
A susținut reclamanta că pârâta a refuzat cu rea-voință să-i îndeplinească obligația contractuală, necontribuind astfel, nici material și nici moral la întreținerea sa. În acest sens, reclamanta arată că, în anul 2011 a fost internată în spital pentru o intervenție chirurgicală (factură șold), iar pârâta nu a contribuit cu nimic, fiind plecată, ca în fiecare an în perioada noiembrie - aprilie, la fiica sa la R., județul N.. Totodată, reclamanta a susținut că pârâta încalcă orice conduită de bună conviețuire socială și morală, cerând în repetate rânduri grănițuirea.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, beneficiarul, în conformitate cu prevederile art. 1549-1554 din Noul Cod Civil, poate solicita rezilierea contractului de întreținere.
În speța de față, obligația de întreținere prevăzută în contractul de întreținere nr. 2192/20.05.2002, este continuă și se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii, încetând la momentul decesului reclamantei. Astfel, fiind sub condițiile contractuale și având în vedere comportamentul pârâtei, care face imposibilă executarea contractului în condițiile conforme bunelor moravuri, în baza art. 2263 Cod civil, reclamanta solicită rezoluțiunea contractului.
Față de cele menționate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, desființarea contractului de întreținere nr. 2192/20.05.2002, autentificat la BNP Țuluca F. din Câmpulung, județul Argeș, încheiat cu pârâta M. F., prin reziliere și rezoluțiune, să îi respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului, reprezentând teren curte și fâneață.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1350, 1396 - 1420, 1549 - 1554, 2254-2263 din Cod civil, republicat.
În susținerea acțiunii sale, reclamanta înțelege să se folosească de proba cu acte, martori și interogatoriul pârâtei.
La dosarul cauzei, reclamanta a depus în copie: contractul de întreținere nr. 2192/20.05.2002, autentificat la BNP Țuluca F. din Câmpulung, județul Argeș, memoriul tehnic, fișa bunului imobil, planul de încadrare în zonă, certificatul medico-legal psihiatric nr. 233/A1 din 20.07.2011 emis de Serviciul Medico-legal Argeș și chitanța nr._/07.01.2014, prin care a achitat 43 lei taxă de timbru, iar la data de 29 ianuarie 2014 a depus chitanța nr._/23.01.2014, prin care face dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 60 lei și procesul-verbal privind avantajele medierii nr. 9 emis la data de 22.01.2014.
La data de 25 februarie 2014, pârâta a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei, întrucât susținerea acesteia este nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că la data de 20.05.2012, reclamanta a încheiat două contracte de întreținere, respectiv contractul de întreținere autentificat sub nr. 2192/20.05.2002, în favoarea pârâtei și contractul de întreținere 2191/20.05.2012, în favoarea surorii sale B. G..
A mai arătat pârâta că, prin cele două contracte, ambele surori și-au asumat aceleași obligații de întreținere, față de reclamantă, iar pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de întreținere încheiat de aceasta cu reclamanta. A arătat însă pârâta, că soțul acesteia s-a îmbolnăvit grav în anul 2004, iar de atunci și până în prezent nu s-a recuperat fiind paralizat și în prezent, astfel încât are o responsabilitate în plus.
Cu privire la plecarea pârâtei la fiica sa la R., aceasta susține că a fost nevoită să plece în această iarnă, datorită faptului că atât aceasta, cât și soțul său sunt suferinzi, iar datorită stării precare de sănătate a soțului său, a fost nevoită să-i asigure condițiile necesare și optime, impuse de starea sa de boală, dar nu este adevărat că pleacă în fiecare iarnă la R..
De asemenea, pârâta a susținut că această plecare a fost adusă la cunoștința reclamantei, iar aceasta nu s-a împotrivit.
Pentru o bună înțelege a evenimentelor, pârâta a considerat că se impune a arăta faptul că, în anul 2013 a promovat o acțiune de ieșire din indiviziune cu privire la suprafața de 685 mp, asupra căreia pârâta și sora sa B. G., avea câte o cotă indiviză de 1/2. S. sa, întrucât nu dorește ieșirea din indiviziune, a determinat-o pe reclamantă, care este în vârstă, să promoveze prezenta acțiune, pentru a suspenda acțiunea de ieșire din indiviziune și pentru a obține ulterior de la reclamantă un act și pentru această suprafață de teren.
A precizat totodată pârâta că nu i se poate reproșa faptul că ar fi încălcat normele de conduită psihologică legate de o bună conviețuire socială și morală față de reclamantă, întrucât aceasta este mama sa, pe care o respectă „din tot sufletul”.
A susținut pârâta, că prezenta acțiune se impune a fi respinsă, având în vedere și faptul că, reclamanta nu este și nici nu era proprietara terenului ce face obiectul celor două contracte de întreținere la momentul înstrăinării către aceasta și sora sa.
În acest sens, pârâta a arătat că, în cuprinsul celor două contracte de întreținere se arată că terenurile au fost dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin HCJFF Argeș nr. 78/2.09.1991, adeverinței nr. 116/17.01.2002 și procesului verbal de punere în posesie nr. 117/17.01.2002. În realitate însă, nu există o hotărâre a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 78/2.09.1991, prin care reclamanta să fi fost validată, nu există un titlu de proprietate emis până în prezent pe numele reclamantei, iar procesul verbal de punere în posesie nu are la bază o hotărâre de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate pe numele reclamantei.
În aceste condiții, contractul de întreținere apare ca fiind lipsit de obiect, atâta timp cât reclamanta nu este proprietara bunului înstrăinat și nu deține nici la acest moment un act de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991.
Pârâta, în dovedirea celor susținute, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori și solicită emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Lerești, pentru a înainta la dosarul cauzei hotărârea nr. 78/02.09.1991, procesul verbal de punere în posesie nr. 116/17.01.2002 și să precizeze dacă reclamanta a formulat cereri în baza legilor fondului funciar, cum și emiterea unei adrese către BNP Țuluca F., pentru a înainta actele ce au stat la baza încheierii contractului de întreținere nr. 2192/20.05.2002.
Pârâta, în drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă.
La dosarul cauzei, pârâta a depus în copie, lista martorilor propuși de aceasta, contractul de întreținere nr. 2192/20.05.2002 și încheierea din data de 14 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș în dosarul nr. 37_ /2013 și chitanța privind plata taxei de timbru (f. 27- 43).
Reclamanta, la data de 17 martie 2014, a formulat și depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care arată că, deși pârâta solicită respingerea acțiunii pur și simplu, fără o motivație clară sau indicii temeinice, aceasta nu și-a îndeplinit în vreun fel obligațiile din contract.
În motivarea răspunsului de întâmpinare, reclamanta a arătat că pârâta îi contestă și dreptul de proprietate asupra terenului de 1.885 mp, deși acest teren este proprietatea sa, încă din anul 1940, din partea mamei a cărei unică fiică a fost.
A susținut reclamanta că a încheiat cele două contracte de întreținere pentru ambele sale fiice, în speranța că la bătrânețe cel puțin una din acestea, o să aibă grijă de aceasta, însă din anul 1981, a locuit numai în casa fiicei sale B. G., fiind singura care a întreținut-o în toată această perioadă.
A precizat reclamanta că în aceeași curte se află și casa pârâtei, care observând că numai sora sa are grijă de reclamantă, nu și-a îndeplinit nicio obligație de întreținere asumată prin contractul de întreținere, ba mai mult, a început să plece din domiciliu în aproape fiecare an, toamna și iarna, când întreținerea, procurarea hranei, a lemnelor necesare încălzirii, iluminatului, erau mai scumpe, lăsând toată grija în seama surorii sale B. G., căreia reclamanta i-a cedat prin contract de întreținere cealaltă parte fin imobil.
De asemenea, reclamanta a precizat că, în anul 2011, cu ocazia intervenției chirurgicale pe care a trebuit să o suporte (factură femur), pârâta era la Timișoara și nici măcar nu a contactat-o telefonic să o întrebe cum se simte, neinteresând-o în vreun fel de soarta sa, iar de aproximativ un an, pârâta nu mai vorbește cu reclamanta, nici nu o mai salută, dar susține că o „respectă”. Acest comportament se datorează faptului că pârâta îi reproșează că nu o ajută, cu toate că reclamanta nu are cum să o ajute din moment ce toată averea a împărțit-o fiicelor sale.
Cu privire la capătul de cerere prin care pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanta nu este proprietara terenului, aceasta din urmă precizează că deține procesul verbal de punere în posesie nr. 117/17.01.2002 emis da CLFF Lerești și adeverința nr. 116/17.01.2002 a CLFF Lerești, care confirmă Hotărârea Comisiei Județene nr. 78/2.09.1991, certificatul nr. 1078/17.05.2002 a Primăriei Lerești și stăpânește acest teren încă din anul 1940, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 369/1981 emis de notariatul de Stat Câmpulung, de unde rezultă faptul că locuința este amplasată pe terenul soției supraviețuitoare primit de zestre de la părinții săi, în anul 1940 când s-a căsătorit.
Părțile au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriu și testimonială cu câte doi martori, apreciindu-le admisibile și concludente.
La solicitarea instanței, la data de 14 mai 2014, B.N.P. Țuluca F. a înaintat copiile certificate ale documentelor care au stat la baza încheierii contractului de întreținere autentificat sub nr. 2192/20.05.2002 (f. 58 - 75).
Pârâta, prin apărător, la data de 30 iunie 2014 a depus la dosar note de ședință, la care a anexat un set de acte (f.90-106 și 108-126 respectiv 149 - 152).
Reclamanta C. M., la data de 30 iunie 2014, și-a precizat acțiunea în sensul că solicită rezoluțiunea contractului de întreținere nr. 2192/20.05.2002, încheiat la data de 20.05.2002 la BNP Țuluca Filofeta, conform dispozițiilor art. 2.257 și 2263 alin. 2 Noul Cod civil, având în vedere faptul că este un contract cu executarea prestațiilor succesive și solicită repunerea părților în situația anterioară conform dispozițiilor invocate din Noul Cod civil.
Totodată, la data de 02 septembrie 2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei note de ședință la care a anexat un set de acte (f. 130 - 142).
În cauză au fost luate interogatorii părților, răspunsurile la acestea fiind con semnate separat și atașate la dosarul cauzei (f. 143 - 148) și au fost audiați martorii D. M. C., B. M. propuse de reclamantă și C. L., P. N. propuși de pârâtă, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
P. sentința civilă nr.2080 /21.11.2014, Judecătoria Câmpulung a admis acțiunea precizată ,formulată de de reclamanta C. M.,a respins excepția de neexecutare a contractului formulată de pârâtă.,a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 2192 din 20 mai 2002 de Biroul Notarului Public Țuluca F. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Totodată ,pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 603 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță de judecată a reținut faptul că, prin contractul de întreținere nr. 2192/20.05.2002, autentificat la BNP Țuluca F. din Câmpulung, județul Argeș, reclamanta a transmis fiicei sale M. F., cota indiviză de 1/2 din suprafața de 685 mp. teren cămin de casă, situat în intravilanul comunei Lerești, județul Argeș, punctul „Acasă”, învecinat la nord cu R. I. și B. G., la sud cu P. D., la est cu B. G., terenul prevăzut la punctul 2 și rest proprietate și la vest cu B. G. și . suprafața de 600 mp. teren fânețe, situat în intravilanul comunei Lerești, județul Argeș, punctul „Acasă”, învecinat la nord cu P. Lerești, la sud cu rest proprietate, la est cu N. V. și la vest cu terenul prevăzut de la pct. 1 și R. I..
În schimbul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor descrise mai sus, pârâta s-a obligat să o întrețină pe reclamantă și să o îngrijească pe aceasta până la deces, întreținere constând în procurarea și prepararea hranei, asigurarea căldurii, curățeniei, îmbrăcămintei, iluminatului, tratamentului și asistenței medicale, iar după deces să o înmormânteze și să-i facă toate datinile, după obiceiul locului.
În contract s-a prevăzut că în cazul neîndeplinirii obligației de întreținere se va proceda la rezilierea contractului și că înstrăinarea sau grevarea terenurilor nu se va putea face decât în baza consimțământului său, dat în formă autentică.
La momentul autentificării contractului reclamanta a declarat că a dobândit terenurile descrise mai sus prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș nr. 78/ din 2 septembrie 1991, conform adeverinței nr. 116 din 17 ianuarie 2002 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 117 din 17 ianuarie 2002, ambele eliberate de Comisia Comunală Lerești de aplicare a Legii nr. 18/1991 și că pe teren se află casă proprietatea fiicei sale, M. F. și a soțului său, M. D., construită de aceștia în anul 1964.
În ceea ce privește modul în care s-au derulat relațiile dintre părți în baza contractului de vânzare cumpărare cu obligația de întreținere, martorii audiați în cauză au arătat că reclamanta a gospodărit în permanență cu cealaltă fiică a sa, B. G., care i-a asigurat toate cele necesare traiului.
Martora D. M. C. a precizat că de aproximativ 10 ani, mai ales de când soțul acesteia s-a îmbolnăvit, pârâta locuiește o mare parte din timp la fiicele sale, care nu au domiciliul în ..
Această situație de fapt a fost confirmată și de martorii C. L. și P. N. care au precizat că în ultimii 10 ani de când s-a îmbolnăvit soțul acesteia, pârâta nu a mai avut posibilitatea de a presta întreținerea și că pe reclamantă, care este o persoană în vârstă de 90 de ani și are nevoie de întreținere, o ajută cealaltă fiică a sa, B. G., cu care locuiește efectiv.
Împrejurarea că pârâta nu-și respectă obligațiile asumate prin contract și că cea care o îngrijește pe reclamantă asigurându-i toate cele necesare este B. G., rezultă din depozițiile martorilor B. M. și D. M. C..
Martorii au precizat că o dată cu înaintarea în vârstă a reclamantei, cealaltă fiică a acesteia, B. G., cu care locuiește efectiv, a fost cea care i-a asigurat mamei sale toate cele necesare traiului, o îngrijește atunci când este bolnavă, tot ea fiind cea care îi cumpără îmbrăcăminte, încălțăminte, mâncare, plătește facturile la gaze și la electricitate.
Pe de altă parte, din depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză a rezultat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i asigura reclamantei hrană, medicamente, căldură, îmbrăcăminte și încălțăminte și iluminat, așa cum s-a obligat prin contractul de întreținere.
De altfel, martorii au mai relatat și împrejurarea că în prezent relațiile dintre părți sunt tensionate, că acestea nu-și mai vorbesc de câțiva ani și că, deși locuiesc în aceiași curte, pârâta nu mai vine în domiciliul reclamantei.
Chiar dacă din depozițiile martorilor a rezultat că uneori pârâta mai dădea reclamatei sume mici de bani, această împrejurare nu poate conduce la concluzia că obligația de întreținere a fost respectată, atâta vreme cât conținutul ei este unul mult mai amplu și nu presupune prestații sporadice, ci aceiași periodicitate cu care se desfășoară traiul zilnic.
Nu se poate susține că obligația de întreținere ar fi fost respectată atâta vreme cât obligația de întreținere nu a fost respectată în toate componentele sale, așa cum a fost ea asumată prin contractul încheiat între părți.
De altfel, așa cum rezultă din întregul material probatoriu administrat în cauză, pârâta nu și-a respectat obligațiile de întreținere și nici nu ar fi putut să o facă, atâta vreme cât soțul acesteia are probleme grave de sănătate în urma unui accident cerebral vascular și necesită îngrijire permanentă pe care o primește atât la domiciliul din Lerești, cât și în domiciliul fiicelor unde se deplasează în timpul iernilor.
Aceste circumstanțe personale ale pârâtei nu pot fi avute în vedere însă de instanță, întrucât în contractul încheiat între părți nu a fost prevăzută o asemenea excepție de la executarea obligațiilor.
În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului, transmițând pârâtei dreptul său de proprietate cu privire la imobilele menționate, astfel că va fi respinsă excepția invocată de către pârâtă privitoare la neexecutarea contractului de către aceasta. De altfel, până la momentul la care a fost acționată în judecată, pârâta nu a contestat nici un moment împrejurarea că reclamanta nu ar fi titulara dreptului de proprietate cu privire la imobilele transmise prin intermediul contractului de întreținere a cărui rezoluțiune se solicită.
Excepția de neexecutare reprezintă o opțiune a contractantului de bună-credință față de neexecutarea obligațiilor contractuale ale debitorului dintr-un contract sinalagmatic, care constă în suspendarea executării propriilor obligații ale lui excipiens, până în momentul în care debitorul înțelege să treacă la executarea obligaților ce-i revin sau, atunci când această executare nu se realizează, se trece la rezoluțiunea contractului. Contractantul care nu-și ține promisiunea, pierde dreptul de a cere executarea a ceea ce i se datorează de către celălalt contractant – frangenti fidem non est fides servanda. Deci, acea parte contractantă care nu poate obține executarea prestației ce i se datorează are dreptul fie să nu execute propria obligație invocând exceptio non adimpleti contractus, fie să ceară rezoluțiunea contractului, prin intermediul instanței de judecată.
P. urmare, în baza excepției de neexecutare a contractului pârâta ar fi fost îndreptățită să refuze executarea obligațiilor, în situația în care reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat. Această situație premisă nu se regăsește însă, dată fiind împrejurarea că reclamanta și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, transmițând prin intermediul contractului către pârâtă dreptul de proprietate asupra imobilului teren.
Pârâta a obținut din partea reclamantei prestația la care aceasta s-a obligat prin contractul sinalagmatic, deci excepția de neîndeplinire a contractului invocată urmează a fi respinsă.
Concluzionând, instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat prin contract, astfel că reclamanta avea posibilitatea ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1021 din vechiul Cod civil, aplicabil prezentului litigiu, să ceară fie executarea obligației, fie să ceară desființarea contractului.
Reclamanta a optat pentru desființarea contractului, iar cererea sa apare ca fiind admisibilă în contextul în care pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M. F.,pentru următoarele motive:
Instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității . În acest sens,a fost invocată încălcarea disp.art.22 alin.4 NCPC în sensul că, instanța nu a pus în discuția părților calificarea juridică și dreptul material aplicabil speței .
Procedând în acest mod și nepunând în discuția părților, în condiții de publicitate,oralitate și contradictorialitate, restabilirea calificării juridice a actelor și faptelor deduse judecății, instanța a lipsit-o de dreptul la apărare și la un proces echitabil ,neputând pune concluzii pe acest aspect.
În aceste condiții s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței apelate.
Mai mult decât atât, în condițiile în care până la acordarea cuvântului în dezbateri reclamanta nu și-a modificat temeiul de drept material ,acțiunea trebuia respinsă față de temeiul de drept invocat prin precizarea de acțiune, deoarece speței nu îi erau incidente dispozițiile Noului Cod civil, având în vedere disp.art. 4 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind codul civil.
Instanța de fond a încălcat principiul continuității reglementat de disp.art. 19 din NCPC și de disp.art. 98 alin.6 din HCSM 387/2005.
Analizând încheierea de ședință din data de 29.09.2014 se observă că lipsește procesul verbal prevăzut de disp.asrt.98 alin6 din HCSM 387/2006.Lipsa acestui proces atrage nulitatea încheierii de ședință din data de 29.09.2014 întrucât nu se poate verifica legalitatea compunerii completului de judecată.
La termenul din 29.09.2014 s-a încălcat principiul continuității, procedându-se la administrarea de probe de către un alt magistrat decât cel investit cu soluționarea cauzei și fără a exista procesul verbal prevăzut de disp.art. 98 alin.6 din HCSM 387/2005 ,astfel că încheierea din 29.09.2014 este lovită de nulitate întrucât s-a încălcat o normă procedurală de interes public general.
La data de 08.09.2014 ,când de asemenea, completul de judecată a avut o altă compunere, lipsește procesul verbal prevăzut de art. 98 alin 6 din HCSM 387/2005 .
Cu privire la încheierea de ședință din 30.06.2014, din aceasta lipsește procesul verbal prevăzut de disp.art. 98 alin.6 din HCSM 387/2005, aspect ce se sancționează cu nulitatea întrucât nu poate fi verificată legalitatea compunerii completului de judecată.
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a respins excepția de neexecutare invocată de pârâtă, făcând o greșită interpretare și aplicare a legii, dar și o greșită apreciere a probelor administrate în cauză.
În susținerea excepției de neexecutare a contractului, pârâta a învederat următoarele aspecte: la momentul intervenirii contractului de întreținere, dar și în prezent reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de transmitere a înstrăinării terenului ce face obiectul contractului de întreținere.
Analizând GCJFF Argeș nr. 78/02.09.1991 anexa 2 B depusă de pârâtă la dosarul cauzei precum și adresa nr. 2935/27.06.2014 emisă de .-un mod fără echivoc faptul că reclamantei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului din pct. Acasă ce face obiect al contractului de întreținere .Aceasta nu a formulat cerere de reconstituire în condițiile Legii nr.18/1991 pentru acest teren, motiv pentru care nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului menționat în cuprinsul contractului de întreținere.
Reclamanta nu și-a executat obligația din contractul de întreținere ,respectiv aceea de înstrăinare a terenului către pârâtă, motiv pentru care apelanta solicită admiterea excepției de neexecutare a contractului .
P. adeverința nr. 3944/02.09.2014 emisă de Primăria comunei Lerești rezultă că pârâta împreună cu soțul său a figurat în registrul agricol cu teren aferent casei de locuit, dat în folosință în anul 1966, motiv pentru care terenul aferent casei de locuit este proprietatea pârâtei în temeiul disp.art. 23 din Legea18/1991 R.
Instanța de fond nu a analizat aspectele invocate în susținerea excepției de neexecutare a contractului, fapt care echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motiv pentru care solicită anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond .
Adeverința de proprietate și procesul verbal de punere în posesie nu făceau dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului menționat în cuprinsul contractului de întreținere.
În lipsa unui titlu de proprietate nu se poate reține că, reclamanta și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de întreținere.
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei ,deoarece până la obținerea unui titlu de proprietate din partea reclamantei în condițiile Legii 18/1991 R și care să-i ateste dreptul de proprietate în condițiile legii aceasta se află într-o imposibilitate temporară de executare a contratului de întreținere.
Apreciază pârâta că, până la obținerea titlului de proprietate de către reclamantă ,aceasta se află într-o imposibilitate temporară de executare, de transmitere valabilă a terenului ce face obiectul contractului de întreținere, motiv pentru care și obligația pârâtei de întreținere este suspendată.
În condițiile în care obligația de întreținere este suspendată până la obținerea de către reclamantă a unui titlu de proprietate valabil asupra terenului în condițiile Legii nr.18/_ nu se poate dispune rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neexecutarea unei astfel de obligați .
Niciunul dintre martori nu a arătat faptul că s-ar fi solicitat întreținere de către reclamantă din partea pârâtei ,iar pârâta ar fi refuzat ,reclamanta este cea care a refuzat prestarea întreținerii din partea pârâtei fiind influențată în acest sens de sora pârâtei B. G. care este și ea beneficiara unui contract de întreținere asupra unei cote indivize de ½ din același teren ce face și obiectul contractului pârâtei de întreținere .
În aceste condiții nu se impune rezoluțiunea contractului de întreținere,motiv pentru care solicită admiterea apelului .
Analizând sentința apelată în limitele criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 477 alin. 1 C.pr.civ.,tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente :
Judecătoria Câmpulung a fost investită de intimata-reclamantă C. M. pentru a dispune rezilierea și rezoluțiunea contractului de întreținere,autentificat sub nr. 2192 /20.05.2002 de Birouri Asociate de Notari Publici Țuluca F. și I. C. din Câmpulung,jud. Argeș și obligarea apelantei-pârâte M. F. la plata cheltuielilor de judecată.P. încheierea de ședință din data de 26.05.2014 (fila 86),prima instanță de judecată a pus în vedere apărătorului intimatei-reclamante să precizeze obiectul cererii,respectiv dacă înțelege să solicite rezilierea sau rezoluțiunea contractului de întreținere și să indice dreptul material aplicabil,raportat la Codul civil,respectiv dacă invocă Vechiul sau Noul Cod civil.La termenul de judecată din data de 26.04.2014 (fila 128),instanța a luat act că intimata-reclamantă,prin apărător, a depus precizare ,în sensul că solicită rezoluțiunea contractului de întreținere conform dispozițiilor art. 2257 și 2263 alin. 2 Noul Cod Civil.
P. sentința civilă pronunțată ,Judecătoria Câmpulung a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere ,pronunțându-se astfel în limitele investirii .În cauză nu se poate reține încălcarea disp. art. 22 alin. 4 C.pr.civ. pe motiv că judecătorul nu a pus în discuția părților calificarea juridică exactă.În acest sens,trebuie reținut faptul că,potrivit alin. 2 al art. 22 C.pr.civ. ,judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris.Conform celor mai sus expuse,judecătorul cauzei a procedat potrivit acestor prevederi,sens în care a pus în vedere intimatei-reclamante să precizeze obiectul cererii deduse judecății și motivarea în drept.
Apelanta nu poate pretinde existența unei vătămări prin aceea că nu i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra acestei chestiuni, întrucât cel care investește instanța stabilește obiectul cererii,ceea ce corespunde principiului disponibilității .Apelanta avea posibilitatea să solicite instanței să –i permită formularea unui punct de vedere în condițiile în care,otrivit textului alin. 2 al art. 22 C.pr.civ. ,instanța de judecată nu era obligată să solicite lămuriri decât părții care a investit-o.Cât privește textul de lege,invocarea greșită a acestuia în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu –l împiedică pe judecător să aplice textul corect.
Așa fiind ,câtă vreme prima instanță de judecată a uzat de posibilitatea conferită de art. 22 alin. 2 C.pr.civ. și s-a pronunțat asupra obiectului cererii deduse judecății,procedând la aplicarea corectă a legii situației de fapt învederate de intimata-reclamantă ,nu se poate reține că primul motiv de apel ar fi întemeiat.Faptul că apelanta nu ar fi beneficiat de prerogativele dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil nu poate fi reținut întrucât instituția rezoluțiunii contractului de întreținere operează în aceleași condiții atât în vechea reglementare,cât și în noua reglementare a Codului civil ,astfel că nu se poate reține vreo vătămare în sensul celor acreditate.
Sub aspectul nerespectării principiului continuității ,consacrat de disp. art. 19 C.pr.civ.care stabilește faptul că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii și de art. 214 alin. 1 C.pr.civ.care prevede faptul că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății,trebuie reținut că ambele texte permit înlocuirea judecătorului numai pentru motive temeinice.Ca urmare a incidenței unor situații care au determinat derogări de la acest principiu ,în cauză s-a procedat conform dispozițiilor cuprinse în HCSM 387/2005 ,sens în care s-au întocmit procese verbale,ce se află depuse la filele 89,142,155,164.În consecință,și această critică este nefondată .
În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului ,apelanta a pretins în susținerea acesteia că intimata-reclamantă nu ar fi fost titulara dreptului de proprietate cu privire la imobilele transmise prin intermediul contractului de întreținere a cărui rezoluțiune se solicită și că nu i-ar fi putut transmite dreptul de proprietate cu privire la imobilele menționate în acest contract.Din examinarea prevederilor contractului de întreținere a cărui copie se află depusă la filele 7și 8 ale dosarului,tribunalul reține faptul că intimata-reclamantă a declarat că a dobândit terenurile descrise mai sus prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș nr. 78/ din 2 septembrie 1991, conform adeverinței nr. 116 din 17 ianuarie 2002 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 117 din 17 ianuarie 2002, ambele eliberate de Comisia Comunală Lerești de Aplicare a Legii nr. 18/1991.La filele 58 -75 ale dosarului se află depuse actele avute în vedere de notarul public la întocmirea contractului de întreținere încheiat între părți,inclusiv procesul verbal de punere în posesie (fila 63) și schița terenului (filele 66,68).
Intimata-reclamantă a făcut astfel dovada dreptului de proprietate asupra terenului înstrăinat în schimbul întreținerii . Referirea la decizia nr. 1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție este străină cauzei întrucât statuările instanței supreme nu au legătură cu circumstanțele speței de față în cadrul căreia se analizează rezoluțiunea unui contract de întreținere.
Astfel cum este definită în doctrina judiciară ,excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia din părțile contractului sinalagmatic,în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă ,fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.P. urmare,admisibilitatea acestei excepții are drept premisă un contract sinalagmatic valabil încheiat.În cazul de față,prin susținerile formulate pentru justificarea excepției de neexecutare a contractului de întreținere,apelanta pretinde faptul că intimata nu ar fi fost proprietara imobilului transmis prin contractul de întreținere ,nefiind deci întrunită una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească obiectul contractului.Toată această apărare a fost îmbrăcată de apelantă sub forma unei excepții de neexecutare a contractului ,care a fost soluționată în mod corect de prima instanță de judecată .
De asemenea,invocarea de către apelantă a unui drept propriu asupra terenului înscris în contractul de întreținere nu putea paraliza ,față de condițiile de operare,acțiunea în rezoluțiune pornită de creditoarea obligației de întreținere,care a dovedit că în ceea ce o privește,și-a îndeplinit obligațiile derivate din contract.Chiar apelanta a recunoscut în cadrul răspunsului la interogatoriu,fila 143 că intimata i-a transmis prin contractul de întreținere ½ din cota indiviză de 685 teren cămin de casă și suprafața de 600 mp ,teren fânețe,situate în punctul Acasă .De altfel,apelanta-pârâtă nu a investit instanța de judecată cu o cerere reconvențională prin care să valorifice susținerea sa ,ci a invocat numai excepția de neexecutare a contractului ,în cadrul căreia a pretins,ca și argument suplimentar că ar exista acest drept propriu de proprietate..Excepția supusă analizei s-a dovedit a fi neîntemeiată prin prisma analizei actelor exhibate de intimata-reclamantă pentru justificarea calității sale de proprietar asupra terenului înscris în contractul de întreținere.
În ceea ce privește soluția pronunțată asupra fondului cauzei,prima instanță de judecată a avut în vedere probatoriul administrat în cauză ,cu precădere interogatoriul administrat apelantei-pârâte și declarațiile martorilor audiați .P. cererea de apel,apelanta a susținut că martorii nu ar fi declarat faptul că intimata-pârâtă i-ar fi solicitat să presteze întreținere ,dar martorii C. L. (fila 159 )și P. N. (fila ) au relatat că intimata-reclamantă are vârsta de 90 de ani .Din depozițiile martorelor B. M. și D. M. C. a rezultat că intimata-reclamantă este îngrijită de cealaltă fiică a acesteia, B. G., cu care locuiește efectiv.Prestarea întreținerii de către această persoană nu o îndreptățește pe apelantă să susțină că intimata-reclamantă nu i-ar fi solicitat ajutorul întrucât în temeiul contractului de întreținere era obligată să –i procure și prepare hrană,să-i asigure căldura,curățenia,îmbrăcăminte,iluminat,tratament și asistență medicală.Apelanta nu a făcut dovada faptului că starea fizică și de sănătate a creditoarei obligației de întreținere i-ar fi permis acesteia să se întrețină singură și că nu ar fi fost necesare acte de întreținere din partea sa.De altfel ,astfel cum rezultă din contract,prestarea întreținerii în forma contractuală convenită nu era condiționată de o anumită stare a sănătății intimatei-reclamante,iar vârsta înaintată a acesteia prezumă existența unei stări de nevoie.
În plus,chiar apelanta a recunoscut în cadrul interogatoriului că nici măcar nu a contactat-o telefonic pe mama sa în anul 2011 ,când aceasta a fost internată în spital suferind o fractură la șold,iar de mai mult de un an nici nu vorbește cu aceasta.
Apelanta nu a dovedit nici refuzul intimatei-pârâte de a accepta întreținerea din partea sa,probă care în condițiile art. 249 C.pr.civ. îi revenea,din niciuna dintre declarațiile de martor neputându-se reține o asemenea stare de fapt.Acest refuz a fost invocat în contra susținerilor apelantei formulate cu prilejul răspunsurilor la interogatoriu,context în care a recunoscut că din anul 1981 cea care o întreține pe intimată este cealaltă fiică a acesteia ,B. G. ,iar în ultimii 4 ani obișnuiește să plece la fiicele sale,la R. și Timișoara,perioade în care nu se interesează dacă intimata are nevoie de ceva.O asemenea atitudine exclude deci ipoteza existenței unui refuz din partea intimatei-reclamante de a accepta întreținerea din partea sa.
Pentru toate aceste considerente,constatând că prima instanță de judecată a pronunțat o sentință legală și temeinică ,în temeiul art. 480 C.pr.civ. ,tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., apelanta va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimată,reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la fila 49.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă M. F. domiciliată în comuna Lerești, .. 154, județul Argeș împotriva Sentinței civile nr. 2080/21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta C. M. domiciliată în comuna Lerești, .. 154, județul Argeș.
Obligă apelanta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2015.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, A. A. | |
Grefier, I. B. |
Red. /Tehn.S.I.Ț.
4 ex.
03.07.2015
| ← Pretenţii. Hotărâre din 09-06-2015, Tribunalul ARGEŞ | Întoarcere executare. Decizia nr. 558/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
