Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 572/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 3028/216/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 572/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE MARIANA VÂRGĂ
Judecător E. A.
Grefier C. M. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A.- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul_, intimați fiind debitoarea B. I. și petentul B. E. JUDECĂTORESC P. A. R., având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă de către apelanta-creditoare prin fila 5 de la dosar, potrivit disp. art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Sub nr._ din 22 octombrie 2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată B. E. Judecătoresc P. A. R., pentru creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, debitor fiind B. I., prin care s-a solicitat încuviințarea executării a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12 decembrie 2011, în ceea ce privește suma de 28,00 euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire.
Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2014, Judecătoria Curtea de Argeș a respins cererea, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Art. 638 Cod procedură civilă prevede că sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. Potrivit art. 628 alin. 1 Cod procedură civilă, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luare unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu. În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar conform disp. art. 42 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif se va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor.
Deci, pentru a reprezenta titlu executoriu și a justifica declanșarea executării silite împotriva debitoarei, trebuia să nu se fi exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege sau să se fi respins definitiv plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12 decembrie 2011.
Văzând că, în cauză, nu s-a făcut dovada că procesul-verbal a cărui executare silită se solicită nu a fost atacat sau, după caz, a fost menținut printr-o hotărâre judecătorească definitivă, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 665 alin. 1 și alin. 5 pct. 2 Cod procedură civilă și celelalte condiții analizate mai sus, instanța a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petenta – creditoare pe care a criticat-o, în esență, pentru faptul că sanctionarea contraventionala s-a facut in conditiile OG nr.15/2002 si OG nr.2/2001, in termenul de 6 luni de la constatarea faptei, comunicarea procesului-verbal de contraventie facandu-se in conformitate cu dispozitiile legii, in termenul de prescriptie a executarii contraventionale. Cum contravenientul nu a formulat plangere contraventionala in termen de 15 zile de la comunicare, procesul-verbal de contraventie constituie titlu executoriu, conform art.37 din OG nr.2/2001, fara alta formalitate, iar creanta constatata prin acesta este certa, lichida si exigibila; procedura de incuviintare a executarii silite este o procedura necontencioasa, judecatorul fondului verificand doar îndeplinirea conditiilor inscrisului de a fi titlu executoriu, orice alte aspecte urmand a fi verificate pe calea contestatiei la executare; de asemenea, revenea de datoria instanței de judecată de a verifica pe site-ul instanțelor dacă a fost formulată plângere împotriva proceselor verbale.
Analizând actele si lucrările dosarului, raportat la motivele invocate si la disp. art. 477 Nc.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite, fiind necesar a analiza în ce măsură sunt întrunite condițiile prevăzute de art.665 C.pr.civ.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție, neatacat în termenul prev. de art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu executoriu, fără vreo formalitate, iar dispozitiile Cartii a V-a a C.pr.civ. nu exclud aceste inscrisuri de la procedura incuviintarii executarii silite.
Instanta de fond a motivat respingerea cererii de încuviințare pe considerentul că nu s-a făcut dovada neatacării procesului verbal, însă, invocarea acestei probleme este incompatibila cu procedura necontencioasa a incuviintarii executarii silite, solutionarea cererii creditorului facandu-se fara citarea partii; o astfel de problema poate fi analizata, eventual, . executare, dupa citarea partilor si punerea in discutie a acestui impediment la executare.
Pe de altă parte, întrucât, creditoarea a făcut dovada comunicarii catre debitor a procesului-verbal de contraventie prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, dovada faptului pozitiv contrar, a exercitarii caii de atac si a desfiintarii procesului-verbal, revenea in sarcina contravenientului si putea fi invocata doar . executare, ce se solutioneaza in procedura contencioasa, potrivit art.711 si urm. C.pr.civ.
În consecință, reținând ca instanța de fond a făcut o greșită aplicare si interpretare a art. 665 alin.5 C.pr.civ., procesele-verbale de contravenție invocate constituind titluri executorii, iar creanta constatată prin acestea fiind certă, lichidă si exigibilă, în absența unui impediment la executare de ordine publică, urmează a se aprecia cererea creditoarei ca întemeiată, în temeiul art. 665 alin. 2 și 3 din C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba încheierea din 06.11.2014, în sensul că va încuviința executarea silită împotriva debitoarei B. I., în temeiul titlului executoriu - proces-verbal de contravenție . nr._/12.12.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, .. 401 A, sector 6, B. E. JUDECATORESC P. A. R., împotriva încheierii din data de 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în prezenta cauză, intimată fiind B. I., domiciliată în Curtea de Argeș, .. A23, ., jud. Argeș.
Schimbă încheierea, în sensul că admite cererea și încuviințează executarea silită a titlului executoriu - proces-verbal de contravenție . nr._/12.12.2011, împotriva debitoarei B. I..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015.
Președinte, M. V. | Judecător, E. A. | |
Grefier, C. M. C. |
EA. 26 Februarie 2015/4 ex
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 578/2015.... | Cereri. Decizia nr. 525/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|