Obligaţie de a face. Decizia nr. 2794/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2794/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 1438/205/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2794/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE IOANA PARVU
Judecător D. D. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanții A. I. și F. L. împotriva sentinței civile nr. 857/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. M. și având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantii-reclamanti reprezentati de avocat O. M. și intimatul-pârât asistat de avocat M. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus de către expert completarea raportului de expertiză.
Apărătorul ales al intimatului-pârât depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.
Apărătorii părtilor, pe rând având cuvântul, arată că nu au obiectiuni de formulat cu privire la raportul de expertiză și nu au alte cereri de formulat.
Tribunalul ia act de faptul că părtile nu au obiectiuni de formulat cu privire la raportul de expertiză și, în raport de precizarea ca nu mai sunt alte cereri de formulat, constată apelul în stare de judecată și acorda cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul ales al apelantilor-reclamanti solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat.
Apărătorul ales al intimatului-pârât solicită respingerea apelului ca nefondat, mentinerea sentintei pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul retine apelul spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 14 martie 2013, sub numărul_, reclamanții A. I., domiciliat în orașul Colibași, .. L2, ., apt. 16, județul Argeș și F. L., domiciliată în ., nr. 246, județul Argeș, cu domiciliile alese la Cabinet Individual Avocat M. O., cu sediul profesional în Municipiul Câmpulung, .. 14, ., parter, județul Argeș, au chemat în judecată pe pârâtul S. I. M., domiciliat în . Stânii, județul Argeș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 206 mp teren acaparat de pârât abuziv; să fie obligat pârâtul să-și ridice construcțiile edificate abuziv pe această suprafață de teren de 206 mp, iar în caz contrar să fie autorizați reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâtului.
Reclamanții au solicitat a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanții au precizat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2871 din data de 28 septembrie 2000 autentificat de Biroul Notarului Public D. P. din Mioveni, a cumpărat de la numiții V. C. și V. C., suprafața de 3600 mp, din care 600 mp curți construcții și 3.000 mp arabil, teren ce are următoarele vecinătăți: la E – S. L. și T. I., la V- S. G. și S. I., la N – C. V. și la S – Drumul Mărgineanca.
Tot reclamanții au mai arătat că, acest teren în suprafață de 3.600 mp a fost dobândit de vânzători prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr. 365 din data de 02 martie 1992 emis de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 pe numele lui V. I., tatăl vânzătorului V. C..
În continuare, reclamanții au menționat că, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2871 din data de 28 septembrie 2000 autentificat de Biroul Notarului Public D. P., se specifică faptul că vânzătorii declară că din această suprafață totală de 3.600 mp teren, în prezent, în posesia acestora se regăsește numai suprafața de 3.394 mp, diferența fiind ocupată fără nici un temei legal de vecinul S. G., acesta fiind însă obligat prin hotărâre judecătorească să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren, dar punerea în executare urma să se facă la cererea cumpărătorilor.
Prin sentința civilă nr. 3314 din data de 28 octombrie 1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr. 2581/1991, instanța a respins acțiunea reclamanților S. G. și S. E. și admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul V. C. (de la care reclamanții din prezenta cauză au cumpărat acest teren) iar reclamanții S. au fost obligați să-i lase acestuia suprafața de 3.600 mp.
Sentința civilă de mai sus, reclamanții au arătat că a fost pusă în executare la data de 05 iulie 1993 de către executorul Judecătoresc M. M. I., prin procesul verbal de punere în posesie nr. 253/1993, ocazie cu care debitorii de atunci s-au opus la executare, nu au fost de acord să-și ridice construcțiile de lemn de pe proprietatea creditorului V. C..
A fost măsurat terenul, s-au plantat țăruși la stradă de 18 m lățime, deci o executare silită efectivă, însă debitorii de atunci au refuzat cu vehemență să semneze și să primească vreun act de executare silită.
La data de 20 decembrie 1996, prin sentința civilă nr. 3515 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr. 4900/1995, având ca obiect anulare titlu de proprietate, acțiunea celor doi reclamanți S. G. și S. E., a fost respinsă, aceștia pierzând definitiv și irevocabil terenul în suprafață de 3.600 mp, teren pe care apoi reclamanții din prezenta cauză l-au cumpărat în anul 2000.
Persoanele care ocupau în mod abuziv acest teren, l-au vândut pârâtului pentru a scăpa de litigiu.
Ulterior, reclamanții au arătat că au intabulat dreptul de proprietate asupra terenului la data de 10 ianuarie 2002, număr cadastral 208/10.01.2002, făcându-l opozabil erga omnes.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 și 1528 NCC.
Pârâtul a invocat de asemenea excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de acțiune privind revendicarea și precizează că nu se pot judeca de două ori, având aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și având același obiect.
Pârâtul a arătat în continuare, că așa cum recunosc și reclamanții în acțiune, prin sentința civilă nr. 3314 din data de 28 octombrie 1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr. 2581/1991, numiții S. G. și S. E., de la care el a dobândit proprietatea unui teren în suprafață de 2040 mp s-au judecat într-o acțiune ce a avut ca obiect revendicare, în contradictoriu cu pârâtul V. C., de la care reclamantul A. I., a cumpărat terenul revendicat în anul 2000.
Sentința civilă nr. 3314 a rămas definitivă și irevocabilă, iar pârâtul precizează că numiții S. G. și S. E., de la care el a dobândit terenul, prin contractul de donație autentificat sub nr. 286 din data de 17 ianuarie 2012, au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie lui V. C. (de la care reclamantul A. I. a cumpărat terenul) suprafața de 3.600 mp teren situat în . Stânii, județul Argeș.
Pârâtul a învederat în continuare faptul că, terenul în suprafață de 3.600 mp l-a cumpărat prin act de vânare – cumpărare în anul 2000, astfel că prezenta acțiune este o a doua acțiune în revendicare, vizând o suprafață de teren care a intrat în puterea lucrului judecat, anume cea de 3.600 mp situată în ..
A apreciat în acest fel pârâtul, că nu se poate judeca de două ori pentru același teren, în speța de față 206 mp din suprafața totală de 3.600 mp, intrată în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privesc părțile, pârâtul a arătat că în practica instanțelor judecătorești s-a statuat constant încă din anii 1970, că nu are nici o importanță dacă litigiul se poartă între aceleași părți, important este ca obiectul să fie același, temeiul de drept să fie același și scopul final urmărit de reclamant să fie același – adică revendicarea aceleiași suprafețe de teren.
Astfel, pârâtul a solicitat ca instanța să analizeze cu atenție prima sentință judecătorească față de care operează autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește revendicarea suprafeței de 3600 mp, precum și obiectul prezentei acțiuni, tot revendicarea suprafeței de 206 mp din suprafața totală de 3.600 mp.
În continuare pârâtul invocă dispozițiile art. 430 pct. 2 NCPC potrivit cu care „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.
Pârâtul a solicitat a se respinge acțiunea ca nefondată, instanța urmând a reține că este proprietarul terenului în suprafață de 2040 mp teren pe care-l deține în baza unui contract de donație autentificat sub nr. 286 din data de 17 ianuarie 2012, pe care l-a anexat în copie la întâmpinare (filele 54 -55 dosar).
Totodată, pârâtul a mai arătat că nu deține nici o suprafață de teren din proprietatea reclamanților, iar toate construcțiile donatorilor și anume casa construită în anul 1970 și anexele ce i s-au transmis prin contractul de donație sunt edificate pe terenul proprietatea sa și nu pe terenul proprietatea reclamanților, terenul este împrejmuit cu gard, iar linia de hotar a fost stabilită de numitul V. C., după judecarea cauzei, moment la care a și construit gardul dintre proprietăți, însă acum cumpărătorul nu mai ține cont de gardul despărțitor și dorește să-i ia o porțiune de teren din curtea casei sale și din terenul său, situație care este de neacceptat.
Au învederat că au achiziționat acest imobil prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2871 din data de 28 septembrie 2000 la Biroul Notarului Public D. P., de la numiții V. C. și V. C., teren pe care au fost puși în posesie. Pe terenul în litigiu, reclamanții precizează că pârâtul și cei de la care acesta a achiziționat imobilul, au edificat un gard cu fundație de beton, din lemn și tablă, acaparând astfel cei 206 mp, în acest moment pârâtul însă refuză să demoleze gardul, pentru a le lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren revendicată.
Au concluzionat reclamanții, că dețin acte legale de proprietate pentru teren solicitând instanței a respinge apărările pârâtului din întâmpinare și să le fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2013, față de actele dosarului a respins cererea formulată de apărătorul pârâtului, de atașare la prezenta cauză a dosarelor civile nr. 2581/1991 și nr. 4900/1995, constatând că în cauză nu se impune.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 (4) NCPC a unit excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, prin întâmpinare, cu fondul cauzei.
Cu acordul părților, în cauză a fost numit expert inginer D. I., iar expertiza a avut ca obiective:
- identificarea de către expert a suprafeței de teren de 206 m.p. care face parte din suprafața de 3600 m.p. situată în . Stânii, punctul „Mărgineanca” și identificarea construcțiilor aflate pe terenul de 206 mp;
- expertul să pună pe teren actele de proprietate deținute de părți și să precizeze dacă acestea se suprapun, în caz afirmativ, pe ce anume suprafață;
- după punerea în teren a actelor de proprietate, expertul să precizeze dacă suprafața de teren de 206 mp face parte din suprafața totală de 3600 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2871/28.09.2000;
- să precizeze dacă terenul de 206 mp este împrejmuit cu gard, din ce an a fost construit acesta, precum și cine anume l-a construit;
- expertul să aibă în vedere sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 4900/1995, precum și actele de proprietate deținute de pârât, pe care să le pună în teren și raportat la acestea, să precizeze dacă titlurile de proprietate ale părților se suprapun și de asemenea să precizeze dacă se încalcă în vreun fel proprietatea reclamanților.
Martorul R. C. propus de pârâtul S. I. M., a fost audiat conform legii sub prestare de jurământ, în ședința publică din data de 18 octombrie 2013, depoziția căruia s-a atașat la dosarul cauzei fila 105.
Instanța a respins cererea reclamanților privind efectuarea unei noi expertize, dispunând expertului inginer D. I., să menționeze exact întinderea suprafeței de teren colorată cu portocaliu pe schița de plan și să precizeze cui aparține suprafața de teren despre care nu face vorbire și aflată între reperele 28-14.
Expertul a completat raportul de expertiză în sensul celor dispuse de instanță și a depus în data de 05 martie 2014 la dosarul cauzei completarea raportului de expertiză (fila 150).
Prin sentința civilă nr. 857/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul S. I. M., față de sentința civilă nr. 3314/28.10.1992, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 2581/1991 și sentința civilă nr. 3515/20.12.1996 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 4900/1995 și, pe cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. I. și F. L., împotriva pârâtului S. I. M..
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2871 din data de 28 septembrie 2000 autentificat de Biroul Notarului Public D. P. din Mioveni, reclamanții au cumpărat de la numiții V. C. și V. C., suprafața de 3600 mp, din care 600 mp curți construcții și 3.000 mp arabil, teren ce are următoarele vecinătăți: la E – S. L. și T. I., la V- S. G. și S. I., la N – C. V. și la S – Drumul Mărgineanca.
Terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către reclamanți a fost dobândit de vânzători prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr. 365 din data de 02 martie 1992 emis de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 pe numele lui V. I., tatăl vânzătorului V. C..
În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2871 din data de 28 septembrie 2000 autentificat de Biroul Notarului Public D. P., se specifică faptul că vânzătorii declară că din această suprafață totală de 3.600 mp teren, în prezent, în posesia acestora se regăsește numai suprafața de 3.394 mp, diferența fiind ocupată fără nici un temei legal de vecinul S. G., acesta fiind însă obligat prin hotărâre judecătorească să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren, dar punerea în executare urma să se facă la cererea cumpărătorilor.
În ceea ce-l privește pe pârât, acesta a dobândit de la S. G. și S. E., prin contractul de donație autentificat sub nr. 286 din 17 ianuarie 2012 de Biroul Notarului Public D. I. dreptul de proprietate cu privire la imobilul compus din suprafața de 2040 mp. împreună cu construcțiilșe situate pe acesta, imobil situat în intravilanul comunei Țițești, . Argeș identificat cu numărul cadastral 80.489 și înscris în Cartea funciară nr._ învecinat la nord cu S. E., la est cu drumul de acces, la sud cu S. L. și Adomnoaiei S. N. și la vest cu terenul deținut de S. G. fără acte, forma și dimensiunile terenului fiind cele care rezultă din documentația cadastrală recepționată de OCPI sub nr._ din 2 septembre 2011.
Între foștii proprietari ai terenurilor V. și S. s-a derulat un litigiu, soluționat prin sentința civilă nr. 3314 din data de 28 octombrie 1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr. 2581/1991, prin care instanța a respins acțiunea reclamanților S. G. și S. E. și a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul V. C. (de la care reclamanții din prezenta cauză au cumpărat acest teren) iar reclamanții S. au fost obligați să-i lase acestuia suprafața de 3.600 mp.
Sentința civilă de mai sus a fost pusă în executare la data de 05 iulie 1993 de către Executorul Judecătoresc M. M. I., prin procesul verbal de punere în posesie nr. 253/1993.
A fost măsurat terenul s-au plantat țăruși la stradă de 18 m lățime, fiind înfăptuită o executare silită efectivă, însă debitorii de atunci au refuzat să semneze și să primească vreun act de executare silită, iar ulterior a fost construit gardul despărțitor conform celor stabilite de instanță.
În anul 1996 între autorii părților a mai avut loc o judecată civilă, soluționată prin sentința civilă nr. 3515 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr. 4900/1995, având ca obiect revenidcare și anulare titlu de proprietate, acțiunea celor doi reclamanți S. G. și S. E., ce viza obținerea suprafeței de 400 mp fiind respinsă.
Situația de fapt a terenului a fost lămurită prin depoziția martorului R. C. din care a rezultat că pe vremea C.A.P. S. G. a primit un teren în vederea construirii unei case și că pe teren au fost construite ulterior o casă, un puț și un garaj.
Martorul a relatat faptul că familia V., de la care au cumpărat terenul reclamanții, a luat un metru pe toată lungimea proprietății și că, în momentul în care a fost luată acea suprafață, puțul din proprietatea familiei S., autorul pârâtului, a rămas chiar la limita gardului.
Gardul construit de către familia V. cu temelie din ciment și tablă, a fost identificat de către martor în fotografia de la fila 94 dosar ca fiind cel construit după ce părțile s-au judecat, după aprecierea acestuia, prin anii 1994-1995.
S-a confirmat de către martor împrejurarea că gardul ce despărțea proprietățile S. și V. a fost construit după ce părțile s-au judecat și că, de la acel moment, limita de hotar din proprietăți nu a mai fost schimbată.
Faptul că proprietatea pârâtului respectă cele stabilite prin hotărârea judecătorească prin care a fost analizată situația proprietăților vecine deținute de către autorii părților, repectiv V. și S., este confirmat și de cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de către inginer expert D. I..
Astfel, expertul a arătat că proprietatea S., fostă S. are deschiderea de 12 ml la stradă, valoare care corespunde cu cea din rapoartele de expertiză efectuate cu prilejul anterioarelor judecăți, în timp ce proprietatea A., fostă V., are deschiderea la drumul Mărgineanca de 29,9 m, cu 11,9 mai mare decât cea consemnată în rapoartele de expertiză și că această poprietate nu respectă forma și dimensiunile proprietății V. evidențiată prin rapoartele de expertiză și nici vecinătățile din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2871/2000.
Prin concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză s-a arătat că actele de proprietate ale părților nu se suprapun, ele se învecinează reciproc și că prin modul de deținere a proprietății de către pârât, proprietatea reclamanților nu este încălcată.
De altfel, aceasta este concluzia care se desprinde din întregul material probatoriu administrat în cauză, și anume că după pronunțarea hotărârii civile 3314/1992 și executarea dispozițiilor acesteia, hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți nu a mai fost modificat, gardul fiind construit chiar de către autorul reclamanților, fostul proprietar V., în funcție de cele stabilite, respectiv pe lângă puțul aflat în proprietatea S..
Potrivit art. 431 C. procedură civilă „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceiași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă ”
Prin art. 432 C. procedură civilă s-a stabilit că „excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs”. Din economia textelor menționate, rezultă caracterul autorității de lucru judecat de principiu, ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției, în virtutea căruia un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătoreascã irevocabilă nu mai poate forma obiectul unui nou proces, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în aceeași calitate. Autoritatea de lucru judecat se caracterizează, între altele, prin exclusivitate, constând în aceea că un nou litigiu între aceleași părți, cu același obiect și având aceeași cauză, nu mai este posibil.
D. fiind caracterul menționat, corecta aplicare a acestei prezumții impune examinarea excepției, prin prisma întrunirii elementelor autorității de lucru judecat, determinate de art. 431 Cod procedură civilă, cu referire la tripla identitate stabilită de acest text, așa încât sã i se dea eficiență, exclusiv, în situațiile determinate de dreptul procesual.
Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că tripla identitate, prevăzută de art. 431 Cod procedură civilă, există în cauză.
Astfel, prin sentința civilă nr. 3314/1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 2581/1991 și sentința civilă nr. 3515/20.12.1996 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 4900/1995 drepturile autorilor părților cu privire la terenurile învecinate ale acestora au fost în mod definitiv stabilite, iar de la acel moment nu s-a mai produs nicio modificare a gardului despărțitor și, implicit, nicio acaparare din partea pârâților care să justifice promovarea unei noi acțiuni în revendicare.
Pe cale de consecință, a fost respins și capătul accesoriu de cerere ce vizează ridicarea construcțiilor de pe teren, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă că situația de fapt stabilită anterior cu privire la terenuri ar fi schimbată în prezent pentru a justifica o asemenea măsură.
Sentința sus menționată a fost apelată de reclamanții A. I. și F. L. care au considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că, instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a stabilit o situație de fapt și de drept care nu se află în concordanță cu susținerile și apărările părților.
În acest sens se invocă faptul că, se impune refacerea raportului de expertiză ,deoarece expertul cauzei nu a răspuns obiecțiunilor formulate și a măsurat alte suprafețe de teren ,deși a avut ca obiectiv numai măsurarea strictă a celor două terenuri,respectiv de 3600 mp și 2040 mp, aparținând părților.
Apelanții mai arată că, în ceea ce privește rolul agricol al autorilor de la care aceștia au cumpărat terenul, în acest înscris se evidențiază suprafața de 3600 mp inițial, atât cât se regăsește și în titlul de proprietate, însă ulterior la măsurători a reieșit numai suprafața de 3210 mp, considerând că diferența de 390 mp se regăsește pe latura de vest fiind ocupată de S. G. și E.,întrucât aceștia nu dețin înscrisuri primare.
Totodată, apelanții susțin că în lucrarea expertului P. I. se evidențiază existența pe terenul ocupat de la V. C. a unor imobile construite fără autorizație în anul 1999 ce trebuie îndepărtate,obligație stabilită în sarcina pârâtului și pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.
De asemenea, apelanții apreciază că în mod eronat instanța de fond a avut în vedere depoziția martorului R. C. în ceea ce privește limita gardului dintre proprietăți și cu referire expresă la construcția - fântână .
La data de 15.01.2015 se formulează întâmpinare de către pârât prin care se solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond
La termenul din 18.02.2015 în raport de disp.art. 479 alin.2 C.pr.civ. instanța a dispus completarea raportului de expertiză având în vedere că această probă a fost solicitată și în cuprinsul motivelor de apel, iar în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat,aceasta a fost unită cu fondul cauzei, urmând a se avea în vedere și constatările lucrării de expertiză.
Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Lucrarea de expertiză efectuată la momentul soluționării apelului și față de care părțile nu au formulat obiecțiuni evidențiază în cuprinsul său faptul că,vânzătorii V. au refăcut gardul dintre proprietatea lor, în prezent proprietatea reclamanților și a lui S., în prezent proprietatea pârâtului pe vechiul aliniament, așa cum de altfel a fost găsit și la executare, fiind respectată sentința civilă nr. 3314/1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung .
Constatările expertului cauzei coroborate cu susținerile și apărările părților evidențiază situația de fapt și de drept, astfel cum a fost stabilită de instanța de fond prin sentința apelată., iar excepția autorității de lucru judecat este întemeiată.
Apelanții recunosc așa cum a reținut și instanța de fond că sentința civilă nr. 3314/1992 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost pusă în executare, fiind realizată o executare silită efectivă, deși debitorii din titlul executoriu arătat au refuzat să semneze și să primească actul de executare silită, ulterior construind gardul despărțitor .
De asemenea, apelanții reclamanți recunosc că, între autorii părților s-a mai derulat o judecată civilă, soluționată prin sentința civilă nr. 3315 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, situație de fapt și de drept analizată de instanța de fond în raport de disp.art.431 C.pr.civ. și respectiv 432 C.pr.civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat și care a fost confirmată și de către probele administrate la momentul soluționării apelului .
Totodată ,se apreciază că, analiza instanței de fond este corectă și în ceea ce privește depoziția martorului, care se coroborează atât cu înscrisurile administrate ,cât și cu constatările raportului de expertiză.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
În raport de disp.art.453 C.pr.civ. va obliga apelanții la 1400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat declarat de reclamanții A. I. domiciliat în Colibași .. L2, ., apt. 16, județul Argeș, CNP_ și F. L. domiciliată în comuna Țițești, ., județul Argeș, CNP_ cu domiciliile alese la Cabinet Individual Avocat M. O., cu sediul profesional în Câmpulung .. 14, ., apt. 1, parter, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 857/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. M. domiciliat în . Stânii, județul Argeș
Obligă apelanții la 1400 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Președinte, I. P. | Judecător, D. D. A. | |
Grefier, E. R. |
Red.I.P.
Tehn. D.T. 4 ex.
06.10.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 2623/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
