Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2738/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2738/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2738/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2738/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. B.

Judecător A. D.

Grefier O. - M. Ș.

S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de reclamanții M. C. și M. V. împotriva Sentinței civile nr. 4862/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul_, intimați fiind pârâții .> și . ARGES, având ca obiect ordonanță președințială - înghețare curs.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul judecății.

Tribunalul, în raport de art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătoresti, apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare, în vederea prezentării părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părtile.

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționarea apelului și cu privire la tardivitatea depunerii motivelor de apel.

TRIBUNALUL :

Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2015, reclamantii M. C., M. V. in contradictoriu cu pârâtele . B. SA - S. ARGES au solicitat pronunțarea unei ordonanțe președințiale prin care pârâtele să fie obligate la inghetarea cursului de schimb valutar CHF – leu pentru efectuarea platilor in temeiul contractului incheiat la valoarea de la data semnarii contractului HL_/12.06.2008, calcularea si plata retelor de rambursare a creditului la aceasta valoare pe intreaga perioada necesara solutionarii cauzei ce face obiectul dosarului nr._, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, s-a arătat că partile au incheiat contractul de credit HL_/12.06.2008 cu garantie reala imobiliara prin care reclamantii au imprumutat suma de_ CHF pe care trebuiau sa o ramburseze in 30 de ani. La momentul incheierii contractului cursul de schimb leu –CHF era de 2,2 lei= 1 CHF, dupa care a inceput sa creasca, ajungand la 4,5 lei=1 CHF. In cadrul dosarului_ reclamantii au solicitat Judecatoriei P. anularea anumitor clauze abuzive si inghetarea cursului de schimb valutar la valoarea de la data semnarii contractului de credit.

Apreciaza ca sunt indeplinite conditiile ordonantei presedintiale, existand dosarul de fond nr._, executarea silita a imobilului adus ca garantie echivaland cu pierderea de catre parti a singurului spatiu de locuit, clauzele din contract care impun plata ratelor la cursul de schimb valutar din ziua platii fiind abuzive.

S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri .

S-a depus în dovedire un set de înscrisuri .

Cererea a fost legal timbrata.

La data de 08.04.2015 reclamantii au depus la dosar o completare a cererii de emitere a ordonantei de plata.

Prin intampinare, parata . solicitat respingerea cererii ca inadmisibila iar pe fond, respingerea acesteia ca neintemeiata.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri .

În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P., prin sentinta civilă nr. 4862/04 iunie 2015 a respins cererea reclamantilor retinând în considerente că partile au incheiat contractul de credit HL_/12.06.2008 cu garantie reala imobiliara prin care reclamantii au imprumutat suma de_ CHF, pentru o perioada de 360 luni – filele 8-10.

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantii au solicitat obligarea paratelor la inghetarea cursului de schimb valutar CHF – leu pentru efectuarea platilor in temeiul contractului incheiat la valoarea de la data semnarii contractului HL_/12.06.2008, calcularea si plata retelor de rambursare a creditului la aceasta valoare pe intreaga perioada necesara solutionarii cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .

În drept, potrivit art. 996 alin. 1-2 C., „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.” De asemenea, conf. art. 996 alin. 5 C., “Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.”

Astfel, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi îndeplinite trei condiții speciale, urgența și vremelnicia măsurii, precum și neprejudecarea fondului.

Condiția esențială care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența. Codul nu o definește, dar stabilește situațiile în care există urgență, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun. Urgența nu se prezumă, ci trebuie dovedită de părți și trebuie apreciată în concret în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte. Urgența trebuie să existe la introducerea cererii și să persiste pe tot parcursul judecății, atât în primă instanță, cât și în căile de atac.

În cauză, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită. Reclamantii nu au facut in niciun mod dovada imposibilitatii achitarii ratelor si nici a executarii silite a imobilului locuinta a familiei.

F. de neindeplinirea conditiei urgentei, instanta a apreciat ca nu se mai impune analizarea celorlalte conditii ale ordonantei presedintiale, asa încât cererea a fost respinsă.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, s-a constatat ca prin concluziile pe fondul cauzei, aparatorul reclamantilor a precizat ca nu solicita obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

Împotriva sentintei civile sus mentionate au declarat apel reclamantii M. C. si M. V. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Au arătat apelantii că la data de 12.06.2008 au încheiat cu intimatele Contractul de credit HL21707 cu garantie reală imobiliară prin care au împrumutat suma de_.00 HF pe care trebuia să o ramburseze într-un termen de 30 de ani. La momentul contractării acestui împrumut, cursul de schimb leu- CHF era de 2,2 lei – 1 CH. În perioada următoare acest curs a început să crească ajungând la momentul de fată la un nivel de 4,5 lei – 1 CH. În contractul încheiat sunt inserate mai multe clauze abuzive care dau posibilitatea băncii să perceapă plata ratelor lunare aferente creditului la un nivel determinat de un curs impus asupra căruia reclamantii nu au nici un control.

Au sustinut apelantii că gresit instanta de fond a retinut că în spetă nu este îndeplinită conditia urgentei întrucât nu au făcut dovada executării silite a imobilului pentru a fi îndeplinită această conditie, în realitate această conditie fiind îndeplinită întrucât există riscul executării silite si pierderii dreptului de proprietate asupra singurului imobil cu detinatia de locuintă, drept ce nu ar mai putea fi reparat, întrucât efectul adjudecării este ireversibil. Acest caracter a fost confirmat si de jurisprudenta în materie care a stabilit că ordonanta de adjudecare intră în puterea de lucru judecat si ca atare dreptul de proprietate constituit pein aceasta este opozabil erga omnes. A mai arătat apelantii că bunurile supuse executării silite sunt vândute la preturi mult sub valoarea lor de piată, cuantumul pagubei fiind diferenta dintre valoarea de piată a bunurilor si valoarea la care sunt valorificate efectiv prin procedura executării silite, în plus apelantii doresc păstrarea dreptului de proprietate asupra locuintei adusă cu titlu de garantie si a bunurilor din patrimoniul acestora ce formează gajul general al creditorilor. Trebuie avută în vedere si decizia Băncii Centrale a Elvetiei, neanticipată de piete, prin care s-a decis renuntarea la plafonul de apărare contra aprecierii francului instituit acum trei ani si jumătate de 1,2 CHF pentru un euro, urgenta fiind generată de imposibilitatea financiară de a mai achita ratele la cursul actual.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentintei si admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. SA Bucuresti a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în motivare că admiterea unei cereri de ordonantă presedintială în conditiile arătate de reclamanti conduce la încălcarea cerintei privind neprejudecarea fondului, deoarece acest capăt de cerere este identic cu cel din cererea de chemare în judecată. S-a sustinut că nici conditie urgentei nu este îndeplinită după cum nici conditia prevenirii unei pagube iminente si care nu s-ar mai putea repara nu este îndeplinită .

La dosar a fost depusă practică judiciară.

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelanti tribunalul constată că apelul este nefondat.

Astfel, între reclamantii M. C. ( garant ipotecar ) si M. V. ( împrumutat ) pe de o parte si B. SA Bucuresti ( creditor ipotecar ) pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de Credit HL_ cu garantie reală imobiliară prin care reclamantii au împrumutat suma de 68.700.00 CHF pentru o perioadă de 360 de luni.

Prin cererea formulată pe cale de ordonantă presedintială reclamantii au solicitat obligarea pârâtei la înghetarea cursului de schimb valutar CHF – leu, pentru efectuarea plătilor în temeiul contractului încheiat la valoarea de la data încheierii si semnării contractului HL_ încheiat la data de 12.06.2008, calcularea si plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă până la solutionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei P..

Tribunalul retine că pe rolul Judecătoriei P. a fost înregistrat dosarul nr._ având ca obiect actiune în constatare clauze abuzive, Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveste cerintele impuse de art. 997 alin.1 C. pr. civ. pentru admisibilitatea cererii de ordonantă presedintială, tribunalul retine că în temeiul textului de lege sus indicat instanta de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenta de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În acelasi sens trebuie avute în vedere si prevederile art. 997 alin.5 C. pr. civ. potrivit cu care pe cale de ordonantă presedintială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond si nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situatiei de fapt.

Prin urmare, cererea de ordonantă presedintială este întemeiată pe următoarele conditii de admisibilitate: existenta unei aparente de drept în favoarea reclamantului, caracterul vremelnic al măsurii dispuse, urgenta si neprejudecarea fondului dreptului dedus judecătii.

În ceea ce priveste cerinta vizând aparenta de drept si neprejudecarea fondului, tribunalul retine că pe calea ordonantei presedintiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părti, dar pentru ca solutia să nu fie arbitrară trebuie cercetată aparenta acestui drept.

În spetă, tribunalul retine că aparenta de drept este în favoarea pârâtei care a acordat reclamantilor un credit si care are dreptul să i se achite ratele aferente acestui credit conform conventiei înheiate între părti, pe de o parte iar pe de altă parte admiterea unei cereri de ordonantă presedintială în sensul cerut de reclamanti si în conditiile în care pe fondul cauzei se discută eventuale clauze abuzive ale contractului, nu face decât să se ajungă la prejudecarea fondului ceea ce nu este posibil asa încât se retine că nu sunt îndeplinite în cauză conditiile referitoare la aparenta de drept si la neprejudecarea fondului.

În ceea ce priveste conditia urgentei, retinând că aceasta se apreciază în concret în raport de circumstantele obiective ale cauzei, tribunalul constată că acesta nu este îndeplinită, nefiind administrată nici-o dovadă de către reclamanti privind urgenta cererii prin prisma situatiilor prev. de art. 997 alin.1 C. pr. civ. respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Mai mult, desi apelantii sustin criticile în apel învederând efectele adjudecării si pagubele ce s-ar crea prin executare, mentionează în motivele aceluiasi apel că nu au fost executati silit si de altfel din sustinerile părtilor si actele dosarului nu rezultă că s-ar fi declansat executarea silită împotriva apelantilor.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, apreciind că sentinta civilă apelată este temeinică si legală o va mentine iar în temeiul art. 480 alin.1 NCPC va respinge apelul reclamantilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii M. C. și M. V. ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av I. Adelin, cu sediul in P., ., . împotriva Sentinței civile nr. 4862/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul_, intimați fiind pârâții .> cu sediul in Bucuresti, ..6A, sector 2 și . ARGES cu sediul in P., zona centru, . F, jud. Arges.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24 septembrie 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Grefier,

O. - M. Ș.

Red. AD/4 ex/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2738/2015. Tribunalul ARGEŞ