Pretenţii. Decizia nr. 3818/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3818/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 3818/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3818/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier O. - M. Ș.
S-au luat spre examinare pentru soluționare, apelurile declarate de reclamantul Z. I. și de pârâtul P. V. V. împotriva Sentinței civile nr. 148/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față ;
Constată că, într-o primă fază a litigiului, s-a înregistrat la data de 30.09.2008 acțiunea formulată de reclamantul (pârât în dosarul de față) P. V. împotriva lui Z. I. prin care s-a solicitat obligarea acestuia din urmă să respecte servitutea de trecere creată de autorii comuni și să-și ridice gardul cu care a barat trecerea reclamantului de la proprietatea acestuia la calea publică. În motivarea acțiunii, s-a arătat că autorii autorilor părților au fost frați la origine, fondurile părților provenind de la numitul B., care atunci când era unic proprietar, trecea de la terenul său la calea publică pe drumul de trecere în litigiu, aceasta fiind unica posibilitate de ieșire la calea publică. Numitul P. V. a arătat cu această ocazie că în august 2008 vecinul său I. Z. a barat calea de acces, schimbând abuziv traseul drumului de trecere folosit de reclamant de peste 100 de ani.
S-au depus înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (adeverință rol agricol N. G., adeverință rol agricol G., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 570/25.03.1969, procură judiciară autentificată sub nr. 6527/05.11.2008, sentința civilă nr. 1008/06.01._ pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, certificat de moștenitor nr. 233/13.09.2004 eliberat de BNP G. A.– fila 24). La data de 17 noiembrie 2008 au formulat cerere de intervenție în interes propriu N. E., G. F. și N. G. (filele 12-13), solicitând, de asemenea, ca pârâtul să fie obligat să le permită trecerea pe drumul de trecere și să-și ridice obstacolele de pe acest traseu. Intervenienții în interes propriu au menționat că, alături de reclamant, au înțeles și ei să se judece în această acțiune confesorie, invocând dispozițiile art. 634 cod civil de la 1864, în vigoare la acea dată.
La data de 8 decembrie 2008 reclamantul P. V. a formulat cerere completatoare a acțiunii principale (fila 23), prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului Bangală Gh. V., pentru ca și acesta să fie obligat să-i respecte servitutea de trecere convențională creată de autorii lor. La data de 14 ianuarie 2009 pârâtul Z. I. a formulat întâmpinare arătând că nu ne aflăm în prezența existenței unei servituți de trecere care să fie apărată în condițiile art. 634 Cod civil, deoarece, deși la origine terenul provine de la autorul B., nu a existat niciodată un drum de trecere pe proprietatea pârâtului cu un traseu așa cum e prezentat de reclamant și de către intervenienți, singurul traseu fiind pe firul văii.
La data de 23 aprilie 2009 reclamantul P. V. a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că acțiunea sa se bazează pe dispozițiile art. 626 și următoarele Cod civil, coroborat cu art. 634, coroborat cu art. 613 Cod civil, fiind o veritabilă acțiune confesorie dublată cu un capăt de cerere privind obligația de „a face”. A arătat că trupul de teren în litigiu a aparținut la origini numitului B. I. și de la acesta s-a transmis prin moșteniri succesive părților.
P. sentința civilă nr. 445/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ au fost respinse acțiunea reclamantului P. V. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de N. E., N. G., G. F..
P. decizia civilă nr. 2135/R/22.12.2010 a Tribunalului Argeș au fost admise recursurile formulate de reclamant și de intervenienți împotriva sentinței civile nr. 445/14.04.2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș, a fost casată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Tribunalul a reținut că în rejudecare trebuie analizată întrunirea condițiilor de constituire a servituții de trecere prin destinația proprietarului.
Fiind primită spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ *, pronunțându-se sentința nr. 264/21.02.2012 a Judecătoriei Curtea de Argeș, ce cuprinde aceeași soluție ca și sentința civilă nr. 445/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ . Au fost așadar respinse acțiunea reclamantului P. V. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de N. E., N. G., G. F..
În urma căii de atac exercitate împotriva acestei din urmă sentințe, prin Deciza civilă nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș, s-a constituit în mod definitiv o servitute de trecere în favoarea pârâtului din prezenta cauză, pe terenul reclamantului din acest dosar, Z. I..
Într-o fază secundară a litigiului dintre părți, ce face obiectul prezentului dosar, ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului Argeș amintită mai sus, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 30 iunie 2014 sub nr. unic_, Z. I., în calitate de reclamant de această dată, a chemat în judecată pe pârâtul P. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata unor despăgubiri corespunzătoare pentru lipsa de folosință provocată de grevarea terenului său cu servitute de trecere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, deține în calitate de proprietar, terenul în suprafață de 2500 mp, situat în com. Corbeni, .-B.”. Acesta a mai arătat că a moștenit terenul în cauză de la autoarea sa, Z. I., care la rândul ei a primit terenul de la părinții săi Z. G. și Z. E.. Ca urmarea a Deciziei civile nr. 808/2013 a Tribunalului Argeș, s-a constituit în mod definitiv o servitute de trecere în favoarea pârâtului din prezenta cauză, pe terenul lui Z. I., motiv pentru care se consideră îndreptățit să primească despăgubirile ce i se cuvin conform legii.
Ca temei legal al acțiunii, reclamantul a invocat dispozițiile art. 616 și urm. din Codul civil de la 1865 și respectiv art. 617 și urm., art. 755 și urm. din Codul civil în vigoare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 230 lei.
În susținerea acțiunii, reclamantul a anexat, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri în dovedirea cererii.
La data de 29.07.2014 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, respinsă de instanță prin încheiere. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză au fost încuviințate și administrate, la cererea părților, probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimonială cu martorul N. E. și expertiză tehnică în specialitatea agricultură.
P. sentința civilă nr. 148/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a admis cererea formulată de reclamantul Z. I., împotriva pârâtului P. V. V..
A fost obligat pârâtul P. V. la plata unei sume de 79,8 lei pe an către reclamantul Z. I., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (30 iunie 2014), cu titlul de despăgubiri aferente servituții de trecere constituite pe fondul aservit al reclamantului;
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2230 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată;
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, sub aspectul aplicării legii civile în timp, urmează a se aplica dispozițiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, prin care se arată că dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia. Această normă derogă de la norma cu caracter mai general, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 care ar fi indicat către aplicabilitatea în speță a noului Cod civil. P. urmare, va fi aplicabil art. 616 din Codul civil de la 1865, care dispune că „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Această concluzie se impune față de împrejurarea că, în cauză, situația juridică asupra căreia poartă litigiul este născută anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, atrăgând așa cum am arătat, aplicabilitatea dispozițiilor tranzitorii speciale prev. de art. 59 din Legea nr. 71/2011.
Fiind stabilită legea aplicabilă, pe fondul cauzei, arătăm că în esență apărările pârâtului au cuprins două argumente principale care ar justifica, în opinia sa, respingerea cererii de chemare în judecată: în primul rând, s-a invocat în apărare faptul că reclamantul Z. I. nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra fondului aservit așa încât nu poate pretinde despăgubiri; în al doilea rând s-a arătat că reclamantul a moștenit un teren care este grevat cu o servitute de trecere cu titlu gratuit așa încât nu poate pretinde despăgubiri pentru aceasta.
După cum a arătat însuși pârâtul, Decizia nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș se impune în prezenta cauză cu putere de lucru judecat atât în ceea ce privește dispozitivul hotărârii cât și sub aspectul considerentelor determinante și strâns legate de dispozitiv. Astfel, problema proprietății fondului aservit este antamată implicit în cuprinsul hotărârii rămase definitive întrucât este evident că dreptul real constând în servitutea de trecere poate fi stabilit numai în contradictoriu cu cel care are calitatea de proprietar, în caz contrar pârâtul (în speță Z. I.) nu ar avea calitate procesuală pasivă. Desigur, Decizia la care am făcut referire reprezintă o probă hotărâtoare sub acest aspect deși nu constată expres dreptul de proprietate al reclamantului Z. I.. Față de această decizie, pare îndreptățită atitudinea reclamantului de a pretinde ulterior și despăgubirile aferente dreptului real de servitute, odată ce a fost stabilit definitiv în favoarea părții adverse.
Probele administrate în cauză susțin cererea reclamantului, dovedindu-se dreptul de proprietate al acestuia, grevarea fondului său cu servitute de trecere, producerea unei pagube prin fapta pârâtului constând în lipsirea de folosință a terenului. După cum reiese din actele de stare civilă, în special ne vom referi la certificatul de moștenitor nr. 233/13.09.2004 emis de „BNP G. A.” (fila 24 din dosarul inițial –_ ), reclamantul I. Z. apare ca fiind moștenitor al defunctei Bangala I., cu suprafețele de 1200mp și respectiv 2500 mp în punctul „Acasă” zis și „B.”. Chiar pârâtul a arătat, iar Tribunalul Argeș a reținut cu putere de lucru judecat, că mama reclamantului Z. I., Bangala I. a fost înzestrată de mama sa, Z. E., cu terenuri în pct. B.. În plus, modul în care sunt amplasate terenurile, simetric, de o parte și de cealaltă a „drumului” de trecere aflându-se proprietatea aceleiași persoane (Z. I.), precum și declarațiile martorilor și ale părților prin care se arată că imediat după iscarea conflictului toți proprietarii ce locuiau în zonă și-au închis inițial cu poartă sau gard proprietatea sa, confirmă ipoteza unei conștiințe comune a proprietății private a fiecărei persoane asupra potecii create. Aceasta nu a fost negată de niciun vecin al părților, fiind contestată numai de pârât. Nu considerăm că era necesar ca reclamantul să formuleze o cerere de constatare a dreptului de proprietate anterior sau concomitent cu prezenta acțiune pentru a putea pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului întrucât dreptul de proprietate nu i-a fost contestat pe cale legală, pe cale de acțiune, în niciun moment. Or, în dreptul civil se prezumă că starea de fapt corespunde cu cea de drept până la o hotărâre contrară pronunțată de o instanță judecătorească.
Instanța a apreciat că efectele Deciziei civile nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș au constat în aceea că, de la data pronunțării acesteia, reclamantul din prezenta cauză, Z. I., a fost obligat să ridice gardul cu care a blocat drumul de acces al pârâtului și să respecte servitutea de trecere a pârâtului P. V. pe terenul său. Așadar, această hotărâre a avut efect constitutiv de drepturi iar nu declarativ, având de a face în acest caz cu efecte viitoare ale unei situații juridice născute anterior. Cu alte cuvinte, numai de la data pronunțării unei hotărâri definitive, situația juridică existentă a primit o consacrare juridică, numai de la acel moment a început a exista o servitute de trecere în sens legal. Considerăm că niciodată în trecut pârâtul din prezenta cauză nu a avut un drept de trecere stabilit prin mijloace legale (convenționale sau judiciare) iar autorii părților au tolerat însă această trecere, fără a constitui un drept. Astfel, putem delimita în fond o relație socială de un raport juridic, acesta din urmă impunând obligații și creând drepturi în patrimoniul părților.
Lămurirea acestei chestiuni este relevantă întrucât astfel se invalidează cel de-al doilea argument al apărării pârâtului: acela că reclamantul nu putea moșteni mai mult decât avea autorul său, adică un drept de proprietate grevat cu servitute de trecere (se presupune implicit cu titlu gratuit). Or, după cum am arătat, autorul său (mama acestuia, Bangala I.) care la rândul ei a moștenit terenurile de la mama ei Z. E. nu avea o proprietate aservită pârâtului sau autorului acestuia întrucât modul în care vecinii treceau unii pe proprietatea altora nu avea o consacrare juridică. Cel mult, trecerea se făcea cu titlu de cutumă neexistând o convenție asupra acestei situații ori o hotărâre judecătorească ce putea reglementa relațiile dintre vecini așa încât dreptul de servitute a existat cu începere de la data pronunțării Deciziei civile nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș.
Faptul că reclamantul a chemat în judecată numai pe P. V. ca pârât iar nu și pe celelalte persoane care îi traversează fondul s-a invocat de către pârât pentru a induce ideea de abuz de drept sau rea-credință a reclamantului. Această împrejurare a fost justificată de către reclamant prin aplicarea unui principiu al compensării reciproce în sensul că pârâtul îi traversează în mod constant proprietatea fără ca reclamantul să aibă nevoie a traversa proprietatea pârâtului, spre deosebire de ceilalți vecini care deși trec pe proprietatea sa, reclamantul la rândul său trece pe terenul acestora.
Astfel, odată dovedit dreptul de proprietate al reclamantului, existența unei servituți de trecere care îi grevează proprietatea, momentul la care servitutea a fost constituită, producerea unei pagube prin grevarea fondului său cu servitutea de trecere și, nu în ultimul rând, buna-credință în exercitarea dreptului său de a cere despăgubiri, considerăm că legea, prin disp. art. 616 din Codul civil de la 1865, rap. la art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, impune acordarea de despăgubiri către reclamant.
Cuantumul acestor despăgubiri a fost stabilit luându-se în considerare concluziile raportului de expertiză tehnică în agricultură efectuat în cauză.
În baza art. 453 alin. (1) C.proc.civ., pârâtul va fi obligat la plata către reclamant a sumei de 2230 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru în cuantum de 230 lei, cheltuielile necesare efectuării raportului de expertiză în agricultură constând în 500 lei onorariul expertului și onorariu de avocat. Menționăm că onorariul avocatului va fi redus în temeiul art. 451 alin. (2) C.proc.civ., de la suma de 3000 lei la 1500 lei. Această măsură se impune având în vedere complexitatea și durata cauzei, fiind nevoie de șapte termene de judecată pentru soluționarea cauzei, dintre care două au fost amânate pentru motivul lipsei de continuitate a completului de judecată. În plus, s-a reținut și valoarea redusă a obiectului cauzei în aprecierea celor de mai sus, acesta fiind de asemenea un criteriu de care s-a ținut seama în cuantificarea onorariului conform art. 451 alin. (2) C.proc.civ.. Conform legii, soluția de reducere a cheltuielilor de judecată nu produce efecte asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul Z. I. și pârâtul P. V.V. care au considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:
Apelantul reclamant Z. I. consideră că în mod greșit instanța a respins obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză ,reținând faptul că de pe terenul supus servituții se poate recolta numai fânețe.
P. raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a încercat a se determina valoarea prejudiciului de care ar fi încercat în condițiile în care pârâtul are drept de trecere pe proprietatea sa.
În stabilirea despăgubirilor constând în contravaloarea recoltei de care este lipsit, expertul s-a raportat doar la categoria de folosință a terenului respectiv, fără a lua în calcul celelalte probe de la dosar, depunând în acest sens și planșe foto care atestă faptul că pe acel teren au fost plantați pomi fructiferi .
Aceeași este și concluzia instanței care a soluționat dosarul nr._ dosar în care s-a efectuat cercetarea la fața locului. În procesul verbal de cercetare la fașa locului întocmit de instanță în cauza menționată mai sus, se arăta faptul că la acel moment terenul era cultivat, astfel că expertul trebuia să se raporteze la statutul de fapt al terenului de teren arat, cultivat cu cartofi și plantat cu pomi pe alocuri .
În mod greșit instanța a cenzurat onorariul a avocatului în dosar. Instanța de fond a redus onorariul avocațial la jumătate, de la suma de 3000 lei la suma de_ lei referindu-se la complexitatea cauzei, fără a ține cont că dosarul de fond a avut 7 termene de jumătate.
Prestația avocatului nu s-a limitat însă numai la prezența la termenele de judecată. munca sa a constat în redactarea cererii de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare. De asemenea, s-au susținut de către pârât două excepții, pentru care s-au pus concluzii cu succes de către avocat. S-au luat interogatorii și s-au audiat martori .P. urmare, s-au făcut toate categoriile de probe permise de procedura civilă, astfel că apelantul consideră că în mod nejustificat i-a redus plata onorariului avocațial de la suma de 3000 lei la suma de_ lei .
Apelantul pârât P. V.V. consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică ,aceasta fiind dată cu încălcarea disp.art. 59 din Legea 71/_ pentru punerea în aplicare a noului cod civil raportat la art. 616-619 din codul civil vechi și la modalitatea în care instanța a considerat conform considerentelor sentinței, momentul în care s-a constituit dreptul de trecere pe așa zisa proprietate a reclamantului motiv pentru care solicită admiterea apelului desființarea soluției instanței de fond ca fiind contradictorie și nelegală iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
În aceste sens se arată că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiile vechiului civil în condițiile în care se reține în considerente că prin decizia nr. 808/2013 ce a avut efect constituit de drepturi, dreptul de trecere s-a născut ca o obligație pentru fondul aservit din 2013, astfel, în mod greșit s-a raportat la temeiul juridic pentru acțiunea în despăgubire respectiv ,respectiv art. 6161 și urm C.civ.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică raportat la disp.art. 616,627 și respectiv art. 634 din vechiul cod civil sub temeiul căruia trebuie soluționată această pricină, motiv pentru care se solicită admiterea apelului, desființarea soluției instanței de fond și respingerea acțiunii reclamantului.
P. decizia nr. 808/2013 se admite acțiunea confesorie prin care se apără servitutea de trecere creată prin condiții egale prin destinația proprietarului neavând astfel caracter constituit de drepturi, ci un efect declarativ ,drumul de trecere existând de pe vremea lui Z. F. și având semne vizibile de existențe așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză ,astfel că temeiul de drept al creierii servituții care dă drept la despăgubire este disp art.627 C.civ .
P. urmare instanța de fond în mod greșit a reținut că s-a constituit o servitute de trecere în baza art 616 C.civ . prin decizia nr. 808/2013, întrucât hotărârea menționată are caracter declarativ de recunoaștere a unui drept preexistent, drumul de trecere fiind creat în cond. art. 627 C.civ. prin destinația proprietarului ,respectiv fostul proprietar al întregului fond Săvuloiu G. care și-a înzestrat fiicele pe Z. E. și O. E. care au avut terenuri cu ieșire la drumul public ,servitute care dăinuie de peste 80-100 de ani astfel că în cauză se impune a se stabili că nu s-a constitui vreun drept de trecere în favoarea lui popa V. prin decizia nr. 808/2013, ci practic s-a admis o acțiune confesorie pentru apărarea unei servituți creată prin destinația proprietarului .
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, instanța de fond neținând seama de disp.art. 616 și art. 619 din codul civil de la 1864 motiv pentru care se solicită admiterea apelului, desființarea soluției instanței de fond și respingerea acțiunii reclamantului.
În acest sens se arată că s-a prescris dreptul de a mai solicita despăgubiri pentru exercițiul acestei servituți de trecere întrucât din momentul actului de transmitere a proprietății fondurilor de la Săvuloiu G. către fiicele sale O. E. și Z. E. se naște dreptul de servitute ca urmare a destinației proprietarului ,de la acest moment dreptul de servitute devenind opozabil terților care trebuie să-l respecte ,iar în favoarea fondului lui P. V. din anul 1920 de când autoarea autoarei sale a beneficiat de existența lui.
Astfel, potrivit art 619 C.civ. prescripția dreptului de a cerere despăgubiri începe din ziua în care s-a început să se facă trecere pe drumul de servitute ,nefiind solicitată nici o despăgubire de peste 60-80 ani de către autorii părților apreciindu-se astfel în mod greșit că termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă din 2013 în raport de decizia nr. 808/2013.
În plus trebuie avut în vedere că dreptul de trecere a fost exercitat de 7 persoane în dreptul proprietății Z. I. și nu de către apelant așa cum, rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză ,arătându-se că nu se datorează despăgubiri în raport de modul în care s-a realizat trecerea pe drumul de servitute ca urmare a creierii servituții prin destinația proprietarului .
Se ai arată că avându-se în vedere disp.art. 616 C.civ . de către instanța de fond ca modalitatea de constituire a servituții ,reclamantul trebuia să facă dovada că tronsonul de drum pe care pârâtul și ceilalți proprietari din zonă efectuat trecerea face parte din proprietatea sa astfel care nu se regăsesc nici în considerentele deciziei nr. 808/2013, drumul fiind creat în afara proprietăților vreunei părți ,astfel că nu există un proprietar exclusiv pentru acest teren .
La data de 25.05.2015 intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefondat cu motivarea că instanța de fond a analizat în mod corect dreptul dedus judecății și anume dreptul de a primi despăgubiri la care a făcut aplicarea disp.art. 616 C.civ.
La data de 12.05.2015 intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului ca nefondat cu motivarea că acesta nu datorează despăgubiri pentru teren, întrucât reclamantul nu are calitatea de proprietar al acestuia ,iar contravaloarea despăgubirilor anuale s-a stabilit în raport de categoria fâneață și nicidecum arabil cum susține acesta ,astfel cum s-a constatat prin expertiza întocmită în cauză, fiind aplicate în mod corespunzător și disp.art. 451 pct. 2 C.pr.civ. în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri ,respectiv planșe foto depuse la dosar de către pârât .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică din apelul reclamantului Z. I. tribunalul va reține că în mod corect instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de acesta la raportul de expertiză în ceea ce privește categoria de folosință a terenului afectat de servitute și care în cauză este reprezentată de fâneață ,aspecte care rezultă și din planșele foto depuse la doar și necontestate de părți .
De asemenea, se va reține că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că terenul pe care se află servitutea aparentă ar face parte din categoria terenurilor arabile pentru a se putea aprecia cu privire la lipsa de folosință determinată de recolta de legume și fructe în raport de care să se stabilească cuantumul despăgubirilor ,ci dimpotrivă a rezultat că terenul a avut destinația de drum de trecere ,fiind folosit în acest mod de către mai mulți proprietari cu terenuri amplasate în zonă .
Și cea de a doua critică din apel este neîntemeiată avându-se în vedere disp.art. 451 alin.2 C.pr.civ. apreciindu-se caracterul necesar ,rezonabil al cheltuielilor efectuate în legătură cu onorariul de avocat și avându-se în vedere complexitatea și muncă efectivă depusă de către apărător, precum și valoarea obiectului pricinii ,astfel că în cauză a fost redus onorariul de avocat la suma de 1500 lei, ținându-se cont ș ide faptul că la mai multe termene de judecată apărătorul reclamantului nu s-a prezentat fiind amânată cauza .
Pentru aceste considerente,tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul reclamantului ca nefondat .
Cu privire la prima critică din apelul pârâtului tribunalul va reține că instanța de fond a făcut o legală aplicare disp.art. 616 C.civ. de la 1865 apreciindu-se în raport de art. 5 și 59 din Legea 71/2011 că situația juridică asupra căreia poartă litigiul este născută anterior intrării în vigoare a noului cod civil .
Referitor la critica ce vizează modul de interpretare a decizie cu nr. 808/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș se va reține că instanța de fond a analizat aspectele care au intrat în puterea de lucru judecat în legătură cu servitutea de trecere care poate fi stabilită numai în contradictoriu cu cel care are calitatea de proprietar rezultând astfel din măsurile dispuse prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată că reclamantul Z. I. este proprietarul terenului aservit ,astfel că acesta este și îndreptățit la obținerea de despăgubiri constând în lipsirea de folosință a terenului afectat de servitute .
În cauză instanța de fond a apreciat în mod corect în raport de modul în care sunt amplasate terenurile atribuite intimatului reclamant Z. I. de către autoarea sa, că respectiva servitute este amplasată pe terenul acestuia care se află de o parte și de alta a drumului de trecere, inițial trupul de teren fiind un teren compact, la fel ca și suprafețele celorlalți proprietari care după iscarea conflictului și-au închis cu poartă sau gard proprietatea împiedicându-se astfel folosirea potecii create .
Astfel, părțile cauzei împreună cu ceilalți locuitori ce au amplasate proprietățile în zonă au folosit respectivul drum de trecere fără a exista o situație de fapt juridic consacrată și numai după pronunțarea deciziei civile nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș s-a constatat că intimatul. –reclamant trebuie să respecte servitutea de trecere a apelantului pârât P. V. pe terenul său ,această hotărâre având caracter constitutiv și nu declarativ așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond care a apreciat cu privire la constituirea unor efecte viitoare ale unei situații juridice născute anterior în condițiile în care apelantul pârât nu a avut constituit un drum de trecere stabilit cu mijloace legale convenționale sau judiciare.
Un alt argument reținut și de instanța de fond este și acela că apelantul reclamant nu a putut dobândi un drept de proprietate grevat cu servitute de trecere în favoarea pârâtului, locuitorii din zonă trecând unii peste proprietatea altora pe drumul de trecere care a fost consacrat juridic ca și servitute cu începere de la data pronunțării deciziei civile nr. 808/26.03.2013 a Tribunalului Argeș .
În cauză n u se poate reține existența unei servituți constituite prin destinația proprietarului cu titlu gratuit întrucât în cauză nu s-a făcut dovada unui consimțământ prezumat sub acest aspect al părților sau al autorilor lor sub acest aspect chiar dacă drumul de trecere a folosit o perioadă îndelungată de timp fără a-și solicita unii altor contraprestații ,determinat de faptul că la data pronunțării sus menționate s-a constatat existența unei opoziții din partea proprietarului fondului aservit în lipsa unii titlu care să consacre gratuitatea exercitării servituții .
P. urmare, în mod corect în cauză s-a făcut aplicarea disp.art. 616 din codul civile de la 1865 rap la ar. 59 din Legea 71/2011 reținându-se efectul constituit al servituții începând cu data pronunțării deciziei civile nr. 808/2013 a Tribunalului Argeș .
În raport de aceste aspecte se va respinge și critica ce vizează prescripția dreptului de a cere despăgubiri, întrucât termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei cu nr. 808/2013 a Tribunalului Argeș .
De asemenea, se va avea în vedere că prin actele de înzestrare ale autorilor părților de la autorul comun Săvuloiu G. nu a rezultat momentul de la care s-a constituit așa zisa servitute prin destinația proprietarului așa cum a susținut apelantul pârât prin indicarea drumului de trecere ca vecinătate a loturilor atribuite persoanelor înzestrate pentru a se putea reține că aceasta a luat naștere în favoarea fondului lui P. V. încă din 1920 . În lipsa unor asemenea dovezi tribunalul va reține că respectiva servitute a primit consacrare juridică abia prin decizia nr. 808/2013 a Tribunalului Argeș ,astfel că și ultima critică din apel este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul Z. I. domiciliat în ., județul Argeș, cu domiciliul ales în Municipiul Pitești, Bld. Petrochimiștilor, blocul. B6, scara. A, apartamentul. 26, județul Argeș, și de pârâtul P. V. V. domiciliat în ., județul Argeș împotriva Sentinței civile nr. 148/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2015.
Președinte, M. D. B. | Judecător, A. D. | |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red. M.D.B.
Tehn D.T. 4 ex.
06.01.2016
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 864/2015. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 3738/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
