Revendicare imobiliară. Decizia nr. 864/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 864/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 864/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 864/2015

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. A.

Judecător A. D.

Judecător E. M. C.

Grefier E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuent U. N. și pe intimații G. M., U. E., având ca obiect revendicare imobiliară împotriva deciziei numărul 315 din 08 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul_/280/2008*.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuentul U. N., personal, intimata G. M., asistată de avocat V. S. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 66 dosar, lipsă fiind intimata-intervenientă U. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus de către revizuent concluzii scrise însoțite de înscrisuri.

Apărătorul ales al intimatei G. M. depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.

Revizuentul prezent personal, întrebat fiind, arată că nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cerere de acordare a ajutorului public judiciar. Depune la dosar încheierea de sedință pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2005 prin care s-a solicitat de către petenta G. M. – intimata în prezenta cauză – investirea cu formulă executorie a sentintei civile nr. 4819/ 25 09 2007 în care el nu a fost parte. Precizează că nu are alte cereri de formulat.

Apărătorul ales al solicită să i se comunice acest înscris depus la dosar, solicitare față de care revizuentul arată că nu mai detine o copie și tribunalul prezintă intimatei prin avocat, exemplarul depus la dosar pentru a lua cunoștință.

Apărătorul ales al intimatei nu mai are alte cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de precizarea ca părtile nu mai au alte cereri de formulat, constată cererea de revizuire în stare de judecată și acorda cuvântul asupra acesteia.

Revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire asa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg și în concluziile scrise depuse la dosar, rejudecarea recursurilor și eventual să se dispună suspendarea judecatii având în vedere că nu s-a terminat cercetarea penală. Solicită a se avea în vedere și actele anexate concluziilor scrise precum și faptul că intimata G. M. a fost pusă în mod nelegal în posesie pe acea suprafață de teren care de fapt este proprietatea sa. Pentru aceste motive apreciază că se impune admiterea cererii de revizuire în cauză fiind incidente disp. art. 322 pct. 2 și 5 din vechiul cod de procedură civilă.

Apărătorul ales al intimatei G. M. solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că situația dedusă judecății nu se încadrează în disp. art. 322 pct. 4 c.pr.civ. asa cum revizuentul a înteles să își întemeieze cererea. Din câte se stie revizuirea este o cale de retractare a unei hotărâri definitive ce poate fi exercitată pentru anumite cazuri limitativ prevazute de lege. La dosarul cauzei se află depusă ordonanta prin care procurorul de caz a dispus clasarea în dosarul penal 3395/P/2013 având ca obiect savârșirea infractiunii de uz de fals în formă continuată. În practica judiciară s-a retinut că atâta timp cât procesul a fost pornit însă judecata nu s-a realizat întrucât procurorul pe cale de ordonantă a stabilit că infractiunea nu a fost savârsită de persoana căreia i se impută nu s-ar mai putea considera că cercetarea și eventuala constatare a infractiunii devin posibile în cadrul cererii de revizuire pentru că ele s-au analizat odată cu urmărirea penală, componentă a procesului penal. Arată că, în raport de aceste considerente, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Contestatorul arată că acea ordonantă este atacată cu plângere conform art. 339 alin.4 c.pr.pen. care nu s-a soluționat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2015, sub nr._, revizuentul U. N. a solicitat, în contradictoriu cu G. M., revizuirea deciziei civile nr. 315/2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2008*, întemeindu-se pe prevederile art. 322 pct. 4 C..

În motivare a arătat, în esență, că titlul de proprietate de care s-a folosit intimata pentru a avea câștig de cauză este fals, iar împotriva acesteia s-a formulat plângere penală pentru fals, plângere care se află în stadiul de urmărire penală.

În susținere au fost atașate, în copie, înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Revizuentul a învestit instanța cu o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 315/2015 (f. 24 – 28), întemeindu-se pe prevederile art. 322 pct. 4 Ccpc, potrivit cu care revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs când evocă fondul se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență în acea cauză.

S-a invocat faptul că titlul de proprietate nr._/1998 emis pe numele A. C., autorul intimatei, ar fi fals, întrucât vecinătățile de la N și S sunt greșite, intimata având cunoștință de acest aspect și inducând în eroare, astfel, instanțele de judecată.

Având în vedere această motivare, reiese că ipoteza pe care o vizează cererea de revizuire este cea de la teza a doua a pct. 4 a art. 322, respectiv, hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În legătură cu acest aspect, în doctrina și practica judiciară s-a reținut că prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății nu trebuie să se înțeleagă numai înscrisul reținut ca atare odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune (ex. a lipsit latura subiectivă ori a intervenit prescripția).

În speța de față, există o ordonanță de clasare din 28.10.2015 (f. 74 – 76, dosar revizuire) a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care s-a reținut că fapta de fals imputată intimatei G. M. ar fi d natură civilă, pe de o parte, iar, pe de alta, că ar fi intervenit prescripția penală.

Or, în acest context, având în vedere interpretarea practicii judiciare, rămâne de verificat dacă titlul de proprietate invocat drept fals ar avea un conținut nereal.

În legătură cu acest aspect, tribunalul reține că, instanțele de judecată anterioare au verificat întreg parcursul reconstituirii dreptului de proprietate pentru ambele părți din prezenta cauză, inclusiv îndreptățirea legală a autorilor având în vedere înscrierile din registrele agricole anterioare anului 1990 (din anii 1959 – 1963), dar și declarații de martori. Astfel, în urma acestor verificări, s-a reținut cu putere de lucru judecat și fără nici un dubiu îndreptățirea autorului A. C. la reconstituirea dreptului de proprietate și pentru terenul despre care se face referire, de 1450 mp. Așadar, situația din titlu corespunde actelor de proprietate anterioare anului 1990, deci, în consecință, realității faptice (a se vedea f. 4-7, 8-11, 20 – 23).

Sub un alt aspect, singurul fals invocat de către revizuient vizează incorecta înscriere a vecinătăților în titlul sus menționat, aspect care nu a fost demonstrat și care, oricum, nu poate duce la concluzia că terenul de 1450 mp ar fi trecut în plus în actul cu pricina.

Față de considerentele sus expuse, tribunalul reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 teza a doua pentru a fi primită cererea de revizuire, astfel că aceasta urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de către U. N. împotriva deciziei civile nr. 315/2015 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2008*, intimată fiind G. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015.

Președinte,

E. A.

Judecător,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Grefier,

E. R.

EA 07 ianuarie 2016/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 864/2015. Tribunalul ARGEŞ