Pretenţii. Decizia nr. 646/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 646/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 646/2015

Dosar nr._

( disjuns din dosarul nr._ )

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 646/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător C. D.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 570/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de revizuienta C. A. în contradictoriu cu intimatul I. V., întemeiată pe art. 509AL 1 pct. 8 cpc, disjunsă din dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: revizuienta asistată de av. F. R. și intimatul asistat de av. D. R. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul revizuientei C. A., la solicitarea tribunalului, precizează că hotărârile potrivnice sunt decizia civilă nr.570/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._ și sentința civilă nr.233/03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ fiscal, în dosar nr._ .

Tribunalul, din oficiu, supune dezbaterii părților excepția necompetenței materiale funcționale în soluționarea cererii de revizuire, întemeiată pe art.509 alin.1 pct.8 Cod pr.civilă.

Apărătorul revizuientei arată că în ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin 1 pct. 8 cpc, între părți au mai existat litigii legate de această situație privind acordarea despăgubirilor, existând decizie a Tribunalului Argeș prin care s-a reținut fapta ilicită săvârșită de intimat în calitate de primar, existând un alt litigiu unde s-au rezolvat unele raporturi juridice. Arată că a învederat că decizia atacată este potrivnică sentinței civile nr. 233/03.07.2009 C., pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Argeș. Consideră că sunt întrunite cerințele art. 509 alin 1 pct. 8 cpc, că s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că într-adevăr toate vătămările aduse pe plan moral cât și material rvizuientei s-au datorat efectiv faptelor ilicite săvârșite de intimat în perioada cât a deținut funcția de primar. Față de această situație, solicită disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 al. 1 pct. 8 cpc, Curtea de Apel Pitești fiind competentă să soluționeze această cerere.

Apărătorul intimatului I. V. învederează că soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 al. 1 pct. 8 cpc este de competența Curții de Apel Pitești.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față:

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 17.07.2014 și precizată la data de 09.12.2014, revizuienta C. A. a chemat în judecată pe intimatul I. V., solicitând anularea deciziei civile nr. 570/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._, pe motiv că este potrivnică și a nesocotit efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinței civile nr. 233/03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ fiscal, în dosar nr._ .

În raport de disp.art.248 NCPC, tribunalul va examina cu prioritate excepția necompetenței materiale funcționale, care face inutilă cercetarea în fond a cererii de revizuire, întemeiată pe art.509 alin.1 pct.8 NCPC.

Astfel, potrivit art.510 alin.2 Cod pr.civilă, în cazul cererii de revizuire întemeiată pe art.509 alin.1 pct.8 Cod pr.civilă, competența materială funcțională revine instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, în speță, Curții de Apel Pitești, întrucât prima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul Argeș.

Urmează ca în baza art.132 alin.3 Cod pr.civilă, tribunalul să-și decline competența în favoarea Curții de Apel Pitești, căreia îi va fi înaintat dosarul de îndată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 509AL 1 pct. 8 NCPC , în favoarea Curții de Apel Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015

Președinte,

M. V.

Judecător,

C. D.

Grefier,

M. L.

red.C.D.

dact.C.E.C./4 exp.

03.03.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 646/2015. Tribunalul ARGEŞ