Suspendare provizorie. Sentința nr. 380/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 380/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 380/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 380/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea civilă

formulata de reclamanta A. A. ARGESUL DE NORD, în contradictoriu cu pârâtele U. A. TERITORIALĂ ., P. C. NUCȘOARA - PRIN PRIMAR și C. L. PRIMĂRIEI NUCȘOARA, având ca obiect „suspendare provizorie TITLUL EXECUT._ . 5083/13.10.2015”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns vocat L. N. pentru reclamantă, lipsind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar la data de 23.11.2015 întâmpinare și înscrisuri din partea pârâtelor.

Avocatul reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare juridică.

Tribunalul în temeiul art.131 din Codul de procedură civilă, pune în discuție competența instanței.

Reprezentanta reclamantei arată că Tribunalul Argeș - Secția civilă este competent general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

La interpelarea instanței, avocatul reclamantei arată că, obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestația la titlul emis de U. administrativ Teritorială a comunei Nucșoara, și somație.

În timpul dezbaterilor se prezintă consilier juridic I. A., pentru intimate, și depune la dosar delegație de reprezentare juridică.

Tribunalul aduce la cunoștință reprezentantului intimatelor stadiul dezbaterilor.

Reprezentantul intimatelor arată că aceasta excepție a fost invocată și prin întâmpinarea înaintată la dosar prin poștă.

Reprezentanta contestatoarei solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua la cunoștință de întâmpinare, având în vedere că nu a fost comunicată.

Tribunalul învederează că prioritar trebuie pusă în discuție competența instanței art.131 din Codul de procedură civilă, acordând părților cuvântul în acest sens.

Reprezentanta contestatoarei arată că Tribunalul Argeș - Secția civilă este competent în soluționarea prezentei cauze, potrivit art.714 Cod procedură civilă.

Reprezentantul intimatelor arată că așa cum s-a menționat și prin întâmpinare, Judecătoria Curtea de Argeș este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra competenței instanței.

TRIBUNALUL

Asupra cererii civile de față, deliberând:

Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta A. A. ARGESUL DE NORD, a solicitat suspendarea provizorie a titlului executoriu nr.199 și a somației nr.5083/13.10.2015, în contradictoriu cu pârâtele U. A. TERITORIALĂ ., P. C. NUCȘOARA - PRIN PRIMAR și C. L. PRIMĂRIEI NUCȘOARA.

La termenul din 24.11.2015, instanța verificându-și competența potrivit disp.art.131 Cod de procedură civilă, și analizând excepția necompetenței materiale și teritoriale invocate prin întâmpinare de către pârâte constată următoarele:

Având în vedere obiectul cauzei deduse judecății, respectiv suspendarea provizorie a unui titlu executoriu până la soluționarea contestației la executare, tribunalul reține că în cauză competența de soluționare aparține instanței competente material și teritorial să soluționeze contestația la executare.

Potrivit art.714 Cod de procedură civilă, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută dacă o asemenea contestație vizează un titlu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.

Astfel, în speță este vorba de un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție competența materială de soluționare a cauzei aparținând instanței de executare, respectiv Judecătoria Curtea de Argeș.

Fiind vorba așadar de o cerere de suspendare provizorie până la soluționarea contestației la un titlu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, ci de la P. . că în cauză competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Curtea de Argeș.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.131 Cod de procedură civilă rap.la art.714 coc, urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei formulata de reclamanta A. A. ARGESUL DE NORD, în contradictoriu cu pârâtele U. A. TERITORIALĂ ., P. C. NUCȘOARA - PRIN PRIMAR și C. L. PRIMĂRIEI NUCȘOARA, în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Președinte,

E. M. C.

Grefier,

G. G.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./5 exp.

03.12.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 380/2015. Tribunalul ARGEŞ