Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 997/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 997/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 1456/110/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 997/D/2013
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: P. B. I. D.
Grefier: T. M.
Ministerul public a fost reprezentat de
Procuror: B. E. L.
La ordine a venit spre soluționare cauza civilă având ca obiect „despăgubiri eroare judiciară” formulată de reclamantul D. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R.- prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se prezintă reclamantul D. L. asistat de avocat P. I. (cu delegația aflată la fila 8 dosar), pentru pârâtul S. R. –prin Ministerul Finanțelor Publice consilier juridic Raduly E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul pricinii și stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătând că procedura este legal îndeplinită.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar delegație de reprezentare.
La solicitarea instanței, apărătorul reclamantului precizează că temeiul în drept al acțiunii, îl reprezintă art.504 Cod procedură penală.
Față de precizările reclamantului prin apărător instanța constată că reclamantul a investit Tribunalul Bacău în temeiul art.506 Cod procedură penală să judece prezenta cauză.
În temeiul art.131 Cod procedură civilă instanța constată că Tribunalul Bacău este competent material și teritorial să soluționeze prezenta pricină raportat la dispozițiile art.506 alin.3 Cod procedură penală și la art.95 alin.4 Cod procedură civilă.
Întrebat fiind de către instanță cât estimează durata acestui proces, apărătorul reclamantului apreciază că durata estimativă este de 30 de zile pentru a face un istoric legislativ. Prin acțiune a solicitat atașarea a două dosare, respectiv nr._ și_ ale Tribunalului Bacău.
Reprezentantul pârâtului are aceleași concluzii cu privire la durata estimativă a procesului.
Instanța estimează durata procesului ca fiind termenul de astăzi.
Reprezentantul pârâtului arată că nu a luat cunoștință de răspunsul la întâmpinare.
Instanța constată că prin întâmpinare pârâtul a invocat două excepții, respectiv excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale și materiale.
Reprezentantul pârâtului arată că susține în continuare cele două excepții.
Instanța acordă cuvântul pe excepțiile invocate de pârât respectiv excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale și materiale.
Reprezentantul pârâtului având cuvântul solicită admiterea ambelor excepții pentru considerentele arătate în întâmpinare.
Instanța solicită a se pune concluzii raportat la temeiul de drept invocat în cuprinsul acțiune, respectiv art.504 Cod procedură penală.
Reprezentantul pârâtului arată că termenul de 18 luni prevăzut de textul de lege invocat a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.121/1190 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, prin care reclamantul a fost achitat.
Avocat P. I. pentru reclamant având cuvântul cu privire la cele două excepții solicită respingerea lor. Cu privire la prima excepție consideră că se poate echivala o sentință prin care s-a constatat caracterul politic al unei condamnări, cu o achitate în sensul dispozițiilor art.504 Cod procedură penală.
După revoluție nu se acordau daune morale, iar ultima rezervă a Statului R. față de achitarea și condiția socio-politică diminutivă a reclamantului a fost înlăturată abia prin efectele Legii 221/2009. Legea 221/2009 a produs deja efectele pe care această lege le prevede pentru constatarea caracterului politic, efecte fără de care această acțiune bazată pe art.504 Cod procedură penală nici nu ar fi fost posibilă. Caracterul politic a rămas în suspensie. Prezenta speță este una cu privire la despăgubiri și apreciază că în temeiul art.504 Cod procedură penală acțiunea este admisibilă și nu este prescrisă.
Procurorul având cuvântul apreciază că excepția inadmisibilității are prioritate față de cea de a doua excepție. Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.504 Cod procedură penală este inadmisibilă. Reclamantului i s-au acordat și i s-au recunoscut drepturile pe Legea 221/2009. a extinde aceste dispoziții pe art.504 Cod procedură penală, ar însemna să i se dea mai mult. Nu se poate verifica dacă dreptul la acțiune este prescris întrucât prima excepție este imperativă.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare asupra excepțiilor invocate.
TRIBUNALUL
- deliberând –
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bacău sub nr._, reclamantul Davile L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să se constate că sentința civilă nr.480/D/2010 din 24 martie 2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău prin care s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului pentru infracțiunea prevăzută de art.166, alin.3 Cod penal, irevocabilă prin decizia civilă nr.3797/04.10.2012 a I.C.C.J., secția civilă, este echivalentă cu conceptul de achitare prevăzut de art.10 lit.d) comb. Cu art.11 pct.2, lit.a) și de la art.504 și urm. Cod procedură penală; să se dispună obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 144.000 de euro, cu titlu de daune materiale și morale pentru suferințele psihice și fizice la care a fost supus, suferințe determinate prin nedreapta represiune timp de aproape 6 ani de zile în Penitenciarul Aiud, precum și pentru suferințele fizice și psihice atrase de consecințele condamnării și privării de libertate, prin supravegherea permanentă de către poliția politică (securitate) până la .22.12.1989 și obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamantul arată că prin Sentința penală nr. 49 din 05.03.1971 pronunțată în dosarul penal nr. 171/1971 Tribunalului M. Teritorial București, Secția fond reclamantul a fost condamnat o pedeapsă de 15 ani închisoare și confiscarea parțială a averii pentru că ar fi exprimat și răspândit critici la adresa regimului totalitar comunist împreună cu alte persoane .
Din pedeapsa aplicată de instanță reclamantul a executat efectiv, aproape 6 ani, mai precis 5 ani, 9 luni si 3 zile, între data de 3 octombrie 1970 de când a fost arestat până la data de 06.07.1976, când a fost pus în libertate.
Prin Decizia penală nr. 121 din 18 februarie 1990 pronunțată în dos. nr. 35/1990 a Curții Supreme de Justiție reclamantul a fost achitat.
Astfel că pentru suferințele îndurate pe nedrept în anchetă și în timpul privării de libertate, reclamantul nu a primit decât satisfacția minimală conferită de D. L. nr.118/1990, care de altfel se suprapune pe art. 504 alin. 3 Cod procedură penală prin luare în considerare ca vechime în muncă a perioadei privării de libertate.
Reclamantul s-a adresat în baza Legii nr. 221/2009 Tribunalului Bacău în dosarul civil nr._ în care, prin Sentința civilă nr. 480/D/2010 din 24 martie 2010, s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului pentru infracțiunea prevăzută de art. 166, alin. 3 Cod penal, sentința rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 3797 din 04.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, cu respingerea cererii de acordare a daunelor morale pentru nedreapta privare de libertate, cererea fiind analizată exclusiv pe baza Legii nr. 221/2009 astfel cum art.5 alin.l lit. a).
În esență, reclamantul solicită să se constate că este achitat, că prin lipsirea de temei juridic a daunelor morale de la Legea nr. 221/2009, prin achitarea sa în 1990 de către suprema instanță precum și prin constatarea caracterului politic al condamnării sale la 04.10.2012 nu au avut loc cu vreo rezervă politică ( deși în 1994 a existat o rezervă înlăturată abia prin Legea nr. 221/2009, iar achitarea trebuie să producă toate efectele pe care legea le leagă de aceasta, inclusiv indemnizarea morală, nefiind de conceput în statul de drept ca achitații actuali pentru infracțiuni de drept comun să fie indemnizați iar achitații actuali pentru infracțiuni politice să li se refuze indemnizarea.
Procesul de absolvire de orice răspundere juridică a reclamantului s-a încheiat abia la 04.10.2012, dată de la care este în drept să solicite repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară căreia i-a fost victimă.
Reclamantul mai precizează că la calcularea daunelor morale solicitate a pornit de la daunele morale stabilite de către înalta Curte de Casație și Justiție în materia aplicării de către instanțe a dispozițiilor art. 504 și urm. Cod proc. pen. în cazul erorilor judiciare pentru infracțiuni de drept comun, după aplicarea din data de 20.04.1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului pe teritoriul României.
Pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepțiile inadmisibilității și prescripției.
În susținerea apărării, pârâtul a arătat că solicită respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil, având în vedere că nu exista niciun temei de drept în baza căruia instanța să poată echivala o sentință prin care s-a constatat caracterul politic al unei condamnări, cu o achitare in sensul dispozițiilor art.504 C.p.p.
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile morale și materiale, invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 506 alin.2 C.p.p., având în vedere că reclamantul a fost achitat prin decizia penala nr. 121/1990, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, termenul de 18 luni prevăzut de textul invocat, a început să curgă de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
Pârâtul mai arată că, susținerile reclamantului cu privire la termenul de la care începe să curgă termenul de prescripție, nu au nicio justificare legală.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia nr.121/18.12.1990, pronunțată în Dosarul nr.135/1990, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva sentinței penale nr.49/5.03.1971 a Tribunalului M. Teritorial București și în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b din Codul de procedură penală l-a achitat pe inculpatul D. L. pentru infracțiunea de complot și propagandă împotriva orânduirii socialiste.
Prin sentința civilă nr.480/D/2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, astfel cum a fost schimbată în căile de atac, a fost constatat caracterul politic al condamnării pentru infracțiunea de complot reținută în sarcina reclamantului prin sentința penală nr.49/5.03.1971 a Tribunalului M. Teritorial București și lipsită de interes cererea similară pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste din aceeași hotărâre.
Pe calea acțiunii pendente, primul capăt de cerere, reclamantul a solicitat instanței să se constate că sentința civilă nr.480/D/2010 a Tribunalului Bacău este echivalentă cu conceptul de achitare prevăzut de art.10,lit.d comb. cu art.11 pct.2, lit.a și art.504 Cod procedură civilă, capăt de cerere inadmisibil, unei hotărâri judecătorești neputându-i a-i fi atribuite alte consecințe și efecte în afară celor care rezultă ca urmare a admiterii/respingerii acțiunii pe care o soluționează, astfel încât sub această motivare excepția inadmisibilității primului capăt de cerere urmează să fie admis.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va analiza în temeiul de drept invocat în cuprinsul acțiunii și reiterat în fața instanței, respectiv art.504 Cod procedură penală.
Reclamantul a solicitat instanței prin cel de-al doilea capăt de cerere obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale pentru suferințele la care a fost supus timp de 6 ani în Penitenciarul Aiud în urma condamnării sale prin sentința penală nr.49/5.03.1971 a Tribunalului M. Teritorial București, achitat ulterior Prin Decizia nr.121/18.12.1990, pronunțată în Dosarul nr.135/1990, Curtea Supremă de Justiție.
Prin Decizia nr.1813/27.06.1994 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.923/1994, a fost respinsă irevocabil acțiunea prin care reclamantul în temeiul art.504 Cod procedură civilă a solicitat obligarea Statului român la plata de despăgubiri ca urmare a aceleiași condamnări pe nedrept, în baza achitării pronunțate prin Decizia nr.121/18.12.1990 a Curții Supreme de Justiție, reținându-se că dispozițiile art.504 Cod procedură civilă se referă exclusiv la cazurile de achitare prevăzute de art.10 lit.a și c pe când reclamantul a fost achitat în baza art.10 lit.b.
Conform art. 506 Cod procedură penală: ” (1) Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
(2) Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.”
Deși, în speță achitarea reclamantului a fost pronunțată prin Decizia nr.121/18.12.1990, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr.135/1990, dată de la care se poate susține că începe să curgă termenul prevăzut de art.506 Cod procedură penală, instanța apreciază că, dat fiind faptul că la acea dată se puteau obține despăgubiri având în vedere numai achitările pronunțate în baza art.10 lit.a și c, termenul de prescripție al acțiunii poate avea ca punct de plecare data intrării în vigoare a Legii nr.281/2003, act normativ care a deschis calea în justiție pentru repararea prejudiciilor ca urmare a achitării, indiferent de temei, deci inclusiv în temeiul lit.b de care a beneficiat reclamantul.
Chiar și raportat la această dată, 1 iulie 2003, dreptul la acțiune al reclamantului, introdusă la 26.02.2013 este prescris.
Instanța nu poate reține artificiul juridic sugerat de către reclamant cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în acest caz, și anume data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.480/D/2010 pronunțată de Tribunalul Bacău având în vedere că nu prin această hotărâre s-a pronunțat achitarea persoanei interesate, ci s-a constatat caracterul politic al condamnării sale.
Pentru considerentele expuse și în temeiul de drept analizat, instanța va respinge și cel de-al doilea capăt de cerere în temeiul excepției prescripției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității primului capăt de cerere.
Respinge capătul de cerere referitor la constatarea că sentința civilă nr.480/2010 a Tribunalului Bacău este echivalentă conceptului de achitare ca inadmisibil.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de reclamantul D. L.-domiciliat în Onești, ..9, ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice- cu sediul în București, ., sector 5, pentru cel de al doilea capăt.
Respinge capătul de cerere referitor la acordarea daunelor ca fiind prescris.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
P. B. I. D. T. M.
Red/tehnored sent.civilă P.B.I.D.
Tehnored. T.M./4 ex.
20.06./25.06.2013
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 25-10-2013, Tribunalul... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
