Obligaţie de a face. Hotărâre din 14-10-2013, Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 4149/270/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 952/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. - D. P. - B.
Judecător C. D.
Judecător I. L. P.
Grefier E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile, după casarea sentinței civile recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, privind pe reclamanta . BÂRSĂNEȘTI în contradictoriu cu pârâtul A. C. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuții, a răspuns pentru reclamantă, reprezentantul legal, directorul general I. M. M., asistat de reprezentant convențional, avocat Rachieru L., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se afla judecata și modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită, precum și faptul că s-a depus cerere de amânare formulată de pârât, după care:
Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de pârât care arată că a primit lucrarea de expertiză în ziua de vineri 11.10.2013 cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată și nu a avut timp să studieze raportul de expertiză.
Apărătorul reclamantului arată că și reclamantul a primit raportul de expertiză în ziua de vineri 11.10.2013, că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză, nu solicită amânarea pentru studiul raportului de expertiză și solicită respingerea cererii de amânare formulată de pârât.
Reclamantul prin apărător depune dovada plății diferenței de onorariului solicitată de expert.
Instanța, față de cererea de amânare formulată de pârât pentru studiul raportului de expertiză, având în vedere că expertul a depus raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul de judecată, respinge cererea de amânare formulată de pârât pentru a depune obiecțiuni la raportul de expertiză.
Apărătorul reclamantului arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.
Instanța constată că reclamanta prin reprezentant a achitat diferența de onorariu solicitată de expertul S. F..
La solicitarea instanței dacă sunt cereri de formulat, apărătorul reclamantului depune memoriu formulat de reprezentantul societății reclamante.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii pe recurs.
Apărătorul societății reclamante arată că în cauză s-a efectuat raportul de expertiză pentru lămurirea situației din teren privind amplasarea gaterului și a circularului.
Arată apărătorul reclamantei că din documentația depusă rezultă că pârâtul nu are terenul învecinat cu societatea reclamantă și că din măsurătorile făcute la fond și în recurs a rezultat că terenul reclamantei se învecinează cu terenul Consiliului Local al comunei Bărsănești. Prin gardul ridicat de pârâtă se blochează accesul la magazia societății reclamante, societate care se ocupă cu comercializarea de produse și este în imposibilitatea de a livra produsele fiind blocat accesul autovehiculelor pe una din laturile magaziei societății. Or pârâtul nu are dreptul la terenul pe care a amplasat gaterul și circularul care blochează magazia societății reclamante.
Apărătorul reclamantei că un capăt al acțiunii este obligația de a face privind ridicarea gaterului și a circularului or prima instanță nu a rezolvat vecinătatea pe latura sudică a proprietății societății reclamante și de a ridica gardul și a celorlalte două obiecte, circularul și gaterul, care ocupă 11 mp și 37 mp și împiedică accesul.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea în parte a acțiunii și solicită cheltuieli de judecată și depune chitanță în dovedire.
TRIBUNALUL
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.502/16.02.2012, Judecătoria Onești a respins acțiunea formulată de reclamanta .. Bârsănești în contradictoriu cu pârâtul A. C. M..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
”Reclamanta . și pârâtul A. C. M. au cumpărat de la U.A.T. Bîrsănești construcțiile și terenul fostului C.A.P. Bîrsănești. Astfel, reclamanta a cumpărat magazia de cereale, iar pârâtul „Sediul administrativ”, în curtea fostului C.A.P. fiind și alți proprietari.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a revendicat de la pârât suprafața de 150 mp și a solicitat ca acesta să-și ridice gardul de pe drumul de acces și circularul cu instalația aferentă care blochează accesul în magazie.
Revendicarea reprezintă acțiunea reală prin care proprietarul care nu are posesia bunului, cere, în temeiul dreptului său de proprietate, restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept („acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar”).
Acțiunea în revendicare poate fi exercitată de către titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
În cadrul acțiunii în revendicare reclamanta are obligația să dovedească existența dreptului său de proprietate pe care îl pretinde. În lipsa acestei dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să-și dovedească el titlul său de proprietate, deoarece legea ocrotește posesia, independent de vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea.
Pârâtul posesor are o situație pur pasivă, de așteptare, în favoarea lui operează o prezumție de proprietate dedusă din simplu fapt al posesiei.
Pentru dovedirea dreptului său de proprietate asupra bunului, reclamanta trebuie să facă dovada unui mod originar de dobândire a dreptului său, cum ar fi: uzucapiunea, accesiunea etc. În situația în care reclamantul nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra bunului prin unul din modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate, el poate invoca titlul în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce revendică.
Reclamanta nu poate să facă dovada că bunurile revendicate au fost dobândite de el prin unul din modurile originare de dobândire a dreptului de proprietate.
Titlul său de proprietate îl reprezintă contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110/28.03.2003 (filele 8-9 dosar fond). Din actul autentic rezultă că reclamanta este proprietara suprafeței de 691,773 mp teren curți-construcții și a unei magazii de cereale construită din bolțari BCA și acoperită cu azbociment, având o suprafață construită de 541,9 mp.
În același timp instanța de fond a constatat că și pârâtul este proprietarul suprafeței de 489,20 mp teren curți-construcții, cât și a unei clădiri „Sediul administrativ” în suprafață construită de 253,50 mp (contract de vânzare-cumpărare nr.5 din 04.10.2000, filele 32-37 din dosarul de fond).
Din concluziile raportului de expertiză topo-cadastru întocmită de ing. S. Ș. rezultă că pârâtul nu ocupă teren din proprietatea reclamantei, circularul și gaterul sunt amplasate pe terenul aparținând U.A.T. Bîrsănești. Totodată gardul și poarta sunt amplasate tot pe terenul aparținând U.A.T. Bîrsănești.
Terenul situat în spatele magaziei în partea de sud în suprafață de 247 mp, cuprins între magazie și pârâul Bîrsănești, a reținut prima instanță că nu aparține reclamantei pentru că nu este înscris în titlul său de proprietate.
Magazia de cereale are 3 uși de acces și reclamanta are accesul neîngrădit pentru două uși.
Toate obiectele pentru care reclamanta solicită ridicarea lor s-a constatat de către instanța de fond că se află pe terenul proprietatea U.A.T. Bîrsănești și nu pe terenul reclamantei, iar autoritatea publică locală în mod tacit i-a permis pârâtului amplasarea acestora și tot aceasta este în măsură să-i ceară ridicarea lor.
Față de cele expuse, în temeiul art.480 din vechiul cod civil prima instanță a respins acțiunea reclamantei și de asemenea, a respins, ca nedovedită cererea pârâtului privind cheltuielile de judecată.”
Împotriva sentinței civile a promovat recurs reclamanta iar prin decizia civilă nr. 207/26.02.2013 Tribunalul Bacău a admis recursul și a reținut cauza spre rejudecare, reținând următoarele considerente:
”Prin acțiunea introductivă reclamanta .. Bârsănești a solicitat instanței obligarea pârâtului A. C. M. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 150 mp curți construcții situată în . la a debloca drumul de acces la proprietatea acesteia prin ridicarea gardului amplasat pe acest drum și la a debloca poarta de acces la imobilul proprietatea sa.
Reclamanta a invocat drept temei al dreptului său de proprietate asupra suprafeței revendicate contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110/28.03.2003 la B.N.P. Didel G., contract prin care reclamanta dobândea în proprietate suprafața de 691,773 mp teren curți-construcții și o construcție magazie cereale în suprafață de 541,9 mp imobilele având următorii vecini: N - drum acces, S - pârâul Bârsănești, V și E - drum de acces conform schiței anexe la contract.
Deși pe schița anexă vecinul din partea de S este figurat ca fiind pârâul Bârsănești, astfel cum este reținut și în contractul de vânzare-cumpărare, concluziile raportului de expertiză S. Ș., efectuat la instanța de fond rețin că pârâtul nu ocupă teren din terenul reclamantului, deși vecinul pe latura sudică astfel cum este figurat prin acest raport de expertiză nu mai este pârâul Bârsănești ci A. M. care ocupă o suprafață de 247 mp, acesta interpunându-se între proprietatea reclamantului și pârâul Bârsănești.
Mai mult decât atât, deși vecinul de latura de Sud nu este cel din contractul de vânzare-cumpărare, fiind mutat cu 247 mp spre sud, expertul a reținut că reclamantul deține suprafața din contract 691,773 mp, evidențiind-o pe schiță în perimetrul punctelor 9,1,2,5,3,6,7,8,9.
Deși reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în acest sens, instanța de fond fără a lămuri aceste neconcordanțe a respins susținerile părții, respingându-i și acțiunea.”
Tribunalul a apreciat că pentru corecta soluționare a prezentei cauze se impune efectuarea unei noi expertize care să identifice cu schiță și vecinătăți terenul în litigiu având în vedere schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110/28.03.2003 la B.N.P. Didel G. și care să lămurească chestiunea vecinului pe latura sudică a proprietății reclamantului.
În rejudecare, a fost administrată proba cu expertiză topocadastru, concluziile raportului de expertiză regăsindu-se la filele 45-47 dosar recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că acțiunea reclamantei de întemeiată doar în parte, pentru următoarele motive:
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1110/28.03.2003 (filele 8-9 dosar fond) reclamanta este proprietara suprafeței de 691,773 mp teren curți-construcții. Din această suprafață, 541,9 m.p. reprezintă suprafața la sol a magaziei de cereale construită din bolțari BCA și acoperită cu azbociment, construcție proprietate reclamantei conform aceluiași contract. Potrivit mențiunilor din contract imobilul reclamantei este megieșit la N,V și E cu drum acces și la S cu pârâul Bârsănești. Reclamanta a revendicat suprafața de 150m.p. suprafață situată în partea de sud a imobilului, între magazie și pârâul Bârsănești.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în rejudecare (filele 45-47 dosar recurs) rezultă că într-adevăr pârâtul A. E. a împrejmuit suprafața de 247 m.p. identificată pe schița anexă pe punctele de contur 17-16-26-27-17 însă această suprafață de teren nu se suprapune pe suprafața de teren proprietatea reclamantei, identificată pe punctele de contur 10-13-16-17-10. În ceea ce privește chestiunea vecinătății sudice a proprietății reclamantului aceasta a fost lămurită de expert care a precizat că, deși în contractul de vânzare cumpărare este specificat la sud ca și vecin pârâul Bârsănești, în fapt, albia acestuia se află la cca 6,5 m distanță de peretele de sud al magaziei.
Cum reclamantul nu poate revendica decât suprafața de teren pentru care există titlu de proprietate iar pentru suprafața solicitată nu făcut dovada proprietății acțiunea în revendicare va fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceleași motive va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la ridicarea gardului.
Cu toate acestea, instanța reține că accesul reclamantei pe latura vestică este blocat de un circular și un gater ale cărui proprietar este pârâtul. Chiar dacă acestea sunt amplasate pe suprafețe de teren care nu fac parte din suprafața proprietatea reclamantei, ele sunt lipite de magazia proprietatea reclamantei, aspecte care rezultă din concluziile raportului de expertiză. Având în vedere că potrivit contractului nr.1110/28.03.2003 și schiței anexe la contract reclamanta se învecinează la vest cu calea de acces precum și destinația imobilului construcție, respectiv magazie de cereale, instanța reține că circularul și gaterul, amplasate de pârât pe punctele de contur 15-.18-24-25-15 respectiv 17-22-23-18-17, împiedică reclamanta să-și exercite dreptul de folosință asupra construcției pe latura vestică. Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 C.civ. va admite în parte capătul de cere privind obligația de a face și va obliga pârâtul să deblocheze accesul către poarta de acces la proprietatea reclamantei, prin ridicarea circularului și a gaterului de pe latura de vest a proprietății reclamantei.
În temeiul art. 274 C.pr. civ va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1300 lei cheltuieli de judecată fond și recurs, cheltuieli stabilite proporțional cu pretențiile admise, respectiv jumătate din totalul de 2644 lei, cheltuieli efectuate la fond (1.329 lei) și în recurs (1.315lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta .. BÂRSĂNEȘTI cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtul A. C. M. domiciliat în ..
Obligă pe pârât să deblocheze accesul către poarta de acces la proprietatea reclamantului, prin ridicarea circularului și a gaterului, de pe latura de vest a proprietății reclamantei situată în com. Bărsănești, ..
Respinge ca nefondate celelalte capete de acțiune.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului 1300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
I. - D. P. - B. | C. D. | I. L. P. |
Grefier |
A. E. |
Red./ Tehnored. d.c. D.C. / 24.01.2014/
Tehnored. d.c . A.E. / 18.02.2014/ 2 ex.
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 13-12-2013, Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1968/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|