Revendicare imobiliară. Hotărâre din 24-09-2013, Tribunalul BACĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2998/180/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 849/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător I. L. P.

Judecător I. - D. P. - B.

Grefier E. A.

Pe rol fiind judecarea recursului civil promovat de către recurentul reclamant J. I. împotriva sentinței civile nr. 2926 din 04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. L., D. M., H. R., J. M.-decedată, C. E., B. A. și intimații-pârâți P. P., T. M. Ș., având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă și când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2926/04.04.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Bacău a respins acțiunea ca nefondată formulată de reclamanții J. I., D. M., H. R., J. M., C. E., B. A. în contradictoriu cu pârâții P. P., T. M. Ș..

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele:

“La data de 22.08.2007 se emite, prin reconstituirea dreptului de proprietate, pe numele moștenitorilor defunctului J. Iș. P. TP nr._/2007 pentru suprafața totală de 3 ha și 2129 mp situata în . care este inclusă și suprafața de 2500 mp situată în T. 74 P. 3154/43/3 cu următoarele vecinătăți:N-DE, E-A. M., S- DE, V- P. G.(fl. 5 ds.).

Pârâtul T. Ș. împreună cu soția cumpără de la D. M. cota indiviză de ½ din suprafața de 2500 mp teren prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1545/2006, situat în .. 74 P. 3154/44 din TP nr._/1995 (cu vecinătățile: N-DE, E-M. C., S- DE, V- J. J. P.) eliberat pe numele C. M., intabulat cu CF 1970 a loc. N. Balcescu, cu nr. cadastral 2698. Terenul anterior descris a fost dobândit de D. M. conform Certificatului de moștenitor nr. 19/2006 după def. C. M.. Restul cotei de ½ din acest teren fiind dobândit prin moștenire de către soția sa, conform Certificatului de moștenitor nr. 19/2006 al BNP R. U.(fl. 26-29 ds.).

La rândul său, pârâtul P. P. împreună cu soția cumpără de la B. G. suprafața de 2500 mp teren prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1644/2007, situat în .. 74 P. 3154/45, cu număr cadastral 2969, din TP nr._/1995 (cu vecinătățile: N-DE, E-P. G., S- DE, V- J. I.).

Din concluziile raportului de expertiză topo cadastru efectuat în cauză, rezultă că terenul reclamanților T. 74 P. 3154/43/3 se suprapune cu terenul pârâtului T. Ș. T. 74 P. 3154/44 și că nu s-a putut stabili dacă punerea în posesie s-a făcut de la V spre E, ori E spre V. Mai arată expertul că, dacă punerea în posesie s-a făcut de la V spre E terenul reclamanților se suprapune peste terenul pârâților, iar dacă punerea în posesie s-a făcut de la E spre V suprapunerea este peste terenul ce aparține moșt. def. T. I. M. T. 74 P. 3154/41.

Conform adresei OCPI nr. 150/2009(fl. 23) rezultă că suprapunerea celor două suprafețe a fost posibilă întrucât TP_/2007 a fost întocmit de către Comisia locală în baza listărilor inițiale care între timp au suferit modificări ce du au fost operate la momentul respectiv, iar pentru același amplasament au fost emise alte titluri de proprietate cu numere de parcele diferite.

Cu privire la pârâtul P. P., din raportul de expertiză rezultă că indiferent din ce parte s-ar fi făcut punerea în posesie, terenul reclamanților nu se suprapune peste terenul său situat în t 74 p 3154/45.

În consecință, atât reclamanții cât și pârâtul T. Ș. opun titluri de proprietate pentru același teren, acestea urmează a fi comparate.

Astfel, contractul de vânzare cumpărare nr. 1545/2006, pentru cota indiviză de ½ din suprafața de 2500 mp teren situat în .. 74 P. 3154/44, provenit din TP nr._/1995, intabulat cu CF 1970 a loc. N. Balcescu, cu nr. cadastral 2698, este opozabil față de terți, în temeiul art. 25 alin 1 din Legea nr. 7/1996.

Restul cotei de ½ din acest teren fiind dobândit prin moștenire de către soția pârâtului T. S., conform Certificatului de moștenitor nr. 19/2006 al BNP R. U., este opozabil față de terți, în temeiul art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, fără a fi nevoie de intabularea dreptului real în Cartea funciară.

Spre deosebire de acesta, TP nr._/2007, titlul reclamanților, ce are dată ulterioară titlului pârâtului T. S., și nefiind intabulat în Cartea Funciară, nu este opozabil celor care au dobândit anterior proprietatea asupra terenului de 2500 mp în litigiu și au intabulat acest teren.

Din depozițiile martorilor pârâților și martorul M. G., propus de reclamanți, rezultă că autorii ambelor părți aveau teren în aceeași . retrocedare și până în prezent terenul în litigiu a fost deținut de C.(socrul pârâtului T. Ș.), respectiv de pârâtul T. Ș..

Față de aceste depoziții, coroborate cu adresa OCPI nr. 150/2009, prin care se solicita identificarea terenului situat în T. 74 P. 3154/43/3 din TP_/2007, contrar afirmațiilor reclamanților din cererea introductivă, instanța reține că reclamanții nu au stăpânit niciodată acest teren, terenul fiind stăpânit de la retrocedare de către numitul C. M. și din 2006 de pârâtul T. Ș..

În consecință, titlul pârâtului T. Ș. este preferabil față de cel al reclamanților motiv pentru care, în temeiul art. 480 C.civ., urmează a respinge acțiunea.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul J. I. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii..

Susține recurentul că la compararea titlurilor de judecată instanța de fond trebuia să aibă în vedere la rolul cui era înscris terenului în litigiu și cine a fost de peste 60 de ani posesor și proprietar. În opinia recurentului numai autorii săi au fost înscriși la rolul agricol cu acest teren și l-au folosit până în anul 1989. Nici pârâtul T. Ș. și nici autorii săi nu au avut niciodată în proprietate acest teren iar titlul a fost obținut prin mijloace necinstite.

Recurentul apreciază că expertiza efectuată nu este corectă și nici concluzia instanței potrivit căreia nu ar avea relevanță de unde provine suprapunerea celor două terenuri.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

În susținerea recursului recurentul a solicitat proba cu expertiză.

Recursul este declarat și motivat în termen legal și timbrat cu 79 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței Comisia Locală a înaintat la dosarul cauzei documentațiile care au stat la baza emiterii T.P. nr._/22.08.2007 și T.P. nr._/04.02..195 (filele 46-56,81-92 dosar recurs.)

La termenul din 16.09.2013 în cadrul concluziilor pe fondul recursului recurentul prin apărător a invocat un nou motiv de recurs referitor la neintroducerea în cauză a moștenitorilor defunctei J. M., motiv ce nu va fi analizat de instanța de recurs, întrucât pe de o parte, modalitatea de invoca acest motiv după ce instanța a acordat cuvântul pe fondul recursului este una neprocedurală, iar pe de altă parte motivul a fost invocat peste termenul legal prevăzut de lege pentru depunerea motivelor de recurs.

Analizând sentința recurată în limitele motivelor de recurs invocate și prin prisma dispozițiilor legale incidente instanța reține că prezenta cale de atac este nefondată, pentru considerentele ce succed:

Instanța de recurs constată că în ceea ce privește concluziile raportului de expertiză recurentul reclamant și-a exercitat dreptul de a formula obiecțiuni împotriva acestora, obiecțiuni care au fost admise de instanța de fond și la care expertul a răspuns prin suplimentul de la filele 119-120 dosar fond. Cum recurentul-pârât a fost de acord cu concluziile acestui supliment (așa cum rezultă din practicaua încheierii de la termenul din 28.02.2011) instanța de recurs apreciază că aceste critici aduse raportului de expertiză apar ca tardive în această fază procesuală, recurentul fiind decăzut din dreptul de a le mai formula.

Susținerile recurentului în sensul că terenul în litigiu a fost înscris la rolul autorilor săi,că a fost stăpânit de aceștia și că instanța ar fi trebuit să țină cont de aceste aspect vor fi respinse ca neîntemeiate, prima instanță apreciind în mod corect că titlul intimaților-pârâți este preferabil, fiind singurul intabulat în Cartea Funciară și opozabil față de terți. Mai mult, așa cum corect a apreciat și instanța de fond, martorii audiați în cauză (M. G., B. M., P. T.) au confirmat că autorii părților au avut teren în aceeași . au posedat terenul în litigiu încă de la ..P. sunt autorii pârâților (C.) .

Față de aceste motive, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul promovat de către recurentul reclamant J. I. cu domiciliul ales la S.C.A .T.-T. - Bacău, ., nr. 59, județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 2926 din 04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. L., moștenitoare a M. J. - com. N. B., ., județul Bacău, D. M. moștenitoare a intimatei decedate J. M. - com. N. B., . Bacău, H. R., moștenitoare a intimatei J. M.–decedată domiciliată în com. N. B., . BACĂU, J. M. -decedată cu ultim domiciliu în .. N. B., județul Bacău, C. E. domiciliată în .. N. B., județul Bacău, B. A. domiciliată în .. N. B., județul Bacău și intimații-pârâți P. P. domiciliat în Bacău, ., ., ., T. M Ș. domiciliată în .. 330, județul Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

C. D.

I. L. P.

I. - D. P. - B.

Grefier

A. E.

Red. s.c. Dolgoș P. D.

Red/Tehno. d.c. D.C. / 22.11.2013

Tehno. d.c. A.E. / 22.11.2013 /2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Hotărâre din 24-09-2013, Tribunalul BACĂU