Partaj judiciar. Hotărâre din 27-03-2013, Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 15982/180/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 348/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M. R.
Judecător C. D.
Judecător G. D.
Grefier E. Țimiraș
Pe rol fiind recursul civil promovat de către recurenta reclamantă R. A. împotriva sentinței civile nr.8615/07.11.2011 a Judecătoriei Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă A. E., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în instanță avocat Z. D. în calitate de apărător ales pentru recurenta reclamantă R. A., lipsă fiind intimata pârâtă A. E. și apărătorul ales al acesteia avocat N. Ș..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra prezentei cauze de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătând că procedura este legal îndeplinită, precum și faptul că la dosar nu s-au primit alte cereri ori înscrisuri. De asemenea, se arată de către grefier și faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciar de timbru de către recurenta reclamantă R. A..
Avocat Z. D. depune la dosar, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 217 lei și, având cuvântul, solicită a se lăsa dosarul pentru a doua strigare a cauzei astfel încât să fie prezent în instanță și apărătorul intimatei.
Având în vederea solicitarea formulată de către avocat Z. D. instanța dispune lăsarea dosarului pentru a doua strigare a cauzei.
La a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în instanță avocat Z. D. în calitate de apărător ales pentru recurenta reclamantă R. A. și avocat N. Ș. apărătorul ales al intimatei pârâte A. E..
Procedura completă. S-a expus referatul cauzei de grefier, după care;
Tribunalul constată că recursul civil ce formează obiectul prezentei cauze este declarat și motivat în termen prin declarația de recurs ce se regăsește depusă în original la dosarul cauzei, fiind legal timbrat la termenul de astăzi.
Avocat Z. D. în calitate de apărător ales pentru recurenta reclamantă R. A. și avocat N. Ș. apărătorul ales al intimatei pârâte A. E., având pe rând cuvântul, arată că nu mai sunt alte probe de administrat și nici alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocat Z. D., având cuvântul, arată că solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr.8615/07.11.2011 a Judecătoriei Bacău în dosarul nr._ și solicită a fi avute în vedere de către instanța de control judiciar motivele de recurs dezvoltate pe larg, în scris, la dosarul cauzei învederând modalitatea de lotizare de la fondul cauzei cu care arată că nu este de acord.
Apărătorul recurentei apreciază că . de 2544 lei poate fi atribuită în lotul intimatei astfel încât nu mai este necesar a se plăti sultă.
Față de cele expuse anterior la acest termen, cât și față de motivele de recurs dezvoltate pe larg, în scris, la dosarul cauzei apărătorul recurentei solicită admiterea recursului civil ce formează obiectul prezentei cauze, casarea sentinței civile atacate și reținerea cauzei spre rejudecare. Precizează că nu solicită a se dispune plata cheltuielilor de judecată.
Avocat N. Ș., având cuvântul, arată că este de acord cu recursul dar din alte puncte de vedere.
Învederează instanței de control judiciar faptul că a propus o variantă de cote pe care o va depune în scris arătând că nu este de acord cu varianta de partaj propusă de către avocat Z. D..
Apărătorul intimatei precizează că solicită sultă și arată că nu este mulțumit de valoarea sultei acordată la fondul cauzei.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.8615/7.11.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Bacău a admis acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de reclamanta R. A., în contradictoriu cu pârâta A. E., a constatat că părțile sunt in indiviziune de pe urma defunctei D. M. (decedata la 2.06.2003), cotele cuvenite acestora, componența și valoarea bunurilor in indiviziune, cota valorică cuvenită fiecărei părți și a dispus ieșirea părților din indiviziune sens prin atribuirea de loturi, a obligat reclamanta R. A. sa restituie către stat ajutorul public judiciar in cuantum de 1226,2lei, reprezentând 876,2 taxă judiciara de timbru si 350 lei onorariu de expert și a obligat pârâta A. E. să plătească reclamantei R. A. cheltuieli de judecată în suma de 788,1 lei reprezentând 1 din contravaloarea taxei judiciare de timbru-876,2 lei si onorariu expert-700 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
„Prin sentința civila nr. 6253/01.09.2004 a Judecătoriei Bacau, rămasa irevocabila, pronunțata in dosarul nr. 7614/2004, s-a admis cererea de ieșire din indiviziune după defunctii D. M. si D. I., iar reclamantelor Roșcca A. si A. E. li s-a atribuit in indiviziune urmatoarele bunuri:
10.000 mp (Pd), T 57, P 1733/5, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Jngureni, jud Bacau, (anexa 8), | 1700,00 | |
2086 mp (Ar), T 19, P 437, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | ||
., (anexa 1), | 3608,78 | |
162 mp (Ar), T 19, P 440, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | ||
., (anexa 1), | 280,26 | |
3600 mp (Ar), T 40, P 809, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | ||
., lanexa 2), | 6228,00 | |
2000 mp (Ar), T 64, P 2200/15, teren amplasat in extravilanul, . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jUd Bacau, | 960,00 | |
3100 mp (Ar), T 50, P 1560/16, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, in punctul "Deal A.", judo Bacau, | 1488,00 | |
49OO mp (Ar), T 91, P 2788/64, teren amplasat în extravilanul, . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jud Bacau, (anexa 3), | 2352,00 | |
3OOO mp (Ar), T 50, P 1561/10, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jud Bacau, | 1440,00 | |
5300 mp (Ar), T 65, P 2290/2, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
"Ungureni, jud Bacau, (anexa 4), | 2544,00 | |
5OOO mp (Ar), T 50, P 1560/81, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni,jud. Bacau, | 2400,00 | |
1800 mp (Ps), T 84, P 2693/151, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jud Bacau, | 396,00 | |
1800 mp (Ps), T 84, P 2693/140, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, judo Bacau, | 396,00 | |
700 mp (Ps), T 66, P 2302/11, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jud Bacau, (anexa 5) | 154,00 | |
1100 mp (Ps), T 67, P 2342/11, teren amplasat în extravilanul . colspan="2" style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:68.05pt"> | ||
Ungureni, jud Bacau, (anexa 6) | 242,00 | |
10.000 mp (Ar), T 71, P 2425/15, teren amplasat in extravilanul, . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:62.75pt"> 4.800,00 | ||
,IUngureni, jud Bacau, (anexa 7), | ||
1000 mp (Ps), T 64, P 2178/15, teren amplasat in extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:62.75pt"> 220,00 | ||
Ungureni, jud Bacau, | ||
Părțile sunt moștenitori legali ai defunctei D. M., în calitate de descendenți de gradul I, fiecare cu o cotă de ½.
În cauză s-a efectuat o expertiză topo cadastrală pentru a se identifica și evalua bunurile succesorale și pentru a se formula propuneri de lotizare.
Potrivit art. 728 c.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
Față de probele administrate în cauză, în baza art.6731 și urm. din Codul de procedură civilă, instanța va admite în fond cererea formulată de reclamantă și în temeiul art. 728 C.civ. și art. 6735 Cod procedură civilăva dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la masa succesorală.
Având în vedere criteriile prev. de art. 6739 Cod procedură civilă și art. 741 C.civil, potrivit căruia la formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare și deoarece între părți nu s-a realizat acordul privind împărțirea bunurilor, instanța va dispune împărțirea bunurilor succesorale conform propunerilor de lotizare din raportul de expertiză efectuat, propuneri ce au la bază posesia și opțiunea părților. Astfel:
Lotul nr. 1: Roșcca A.:
10.000 mp (Pd), T 57, P 1733/5, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Jngureni, jud Bacau, (anexa 8), | 1700,00 |
2086 mp (Ar), T 19, P 437, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | |
., (anexa 1), | 3608,78 |
162 mp (Ar), T 19, P 440, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | |
., (anexa 1), | 280,26 |
3600 mp (Ar), T 40, P 809, teren amplasat în intravilanul, loc. Bibiresti, | |
., lanexa 2), | 6228,00 |
2000 mp (Ar), T 64, P 2200/15, teren amplasat in extravilanul, . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jUd Bacau, | 960,00 |
3100 mp (Ar), T 50, P 1560/16, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, in punctul "Deal A.", judo Bacau, | 1488,00 |
49OO mp (Ar), T 91, P 2788/64, teren amplasat în extravilanul, . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jud Bacau, (anexa 3), | 2352,00 |
3OOO mp (Ar), T 50, P 1561/10, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jud Bacau, | 1440,00 |
5300 mp (Ar), T 65, P 2290/2, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
"Ungureni, jud Bacau, (anexa 4), | 2544,00 |
5OOO mp (Ar), T 50, P 1560/81, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni,jud. Bacau, | 2400,00 |
1800 mp (Ps), T 84, P 2693/151, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jud Bacau, | 396,00 |
1800 mp (Ps), T 84, P 2693/140, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, judo Bacau, | 396,00 |
700 mp (Ps), T 66, P 2302/11, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jud Bacau, (anexa 5) | 154,00 |
1100 mp (Ps), T 67, P 2342/11, teren amplasat în extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:59.05pt"> | |
Ungureni, jud Bacau, (anexa 6) | 242,00 |
Valoarea lotului 1 este de_,04 lei. Va plăti sultă lotului 2 suma de 9584,52 lei.
Lotul 2, A. E., compus din:
10.000 mp (Ar), T 71, P 2425/15, teren amplasat in extravilanul, . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:53.6pt"> 4.800,00 | |
,IUngureni, jud Bacau, (anexa 7), | |
1000 mp (Ps), T 64, P 2178/15, teren amplasat in extravilanul . style="border-left-color:#_; border-left-style:solid; border-left-width:0.75pt; border-right-color:#_; border-right-style:solid; border-right-width:0.75pt; border-top-color:#_; border-top-style:solid; border-top-width:0.75pt; vertical-align:middle; width:53.75pt"> 220,00 | |
Ungureni, jud Bacau, |
Valoarea lotului 2 este de 5020 lei. Va primi sultă de la lotul 1 suma de 9584,52 lei.
In urma efectuării expertizei tehnice a rezultat o valoare mai mare a bunurilor decât cea declarata de reclamanta, instanța stabilește cuantumul taxei de timbru la valoarea de 876,2 lei. Având in vedere ca reclamantei i s-a admis in tot cererea de ajutor public, considera ca ceasta a beneficiat de ajutor public de 876,2 lei.
Având in vedere ca reclamanta a dobândit bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului judiciar, in temeiul art. 50/2 din OUG 51/2008 va dispune restituirea ajutorului public acordat, respectiv 876,2 lei + 350 lei onorariu expert.
In temeiul art. 246 C.p.c. va obliga pârâta A. E. să plătească reclamantei R. A. cheltuieli de judecată în suma de 788,1 lei reprezentând ½ din contravaloarea taxei judiciare de timbru- 876,2 lei si a onorariu expert-700 lei.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R. A., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, dispunerea ieșirii din indiviziune, având în vedere cotele diferențiate ce le revin celor două părți.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond că în speță este vorba despre un partaj succesoral, în realitate reclamantele aflându-se în coproprietate pe cote părți, izvorul fiind Sentința civilă nr. 6253/1.09.2004 a Judecătoriei Bacău.
Cotele aferente stării de coproprietate nu sunt egale, reclamanta având o cotă majorată datorită faptului că prin sentința indicată mai sus frații săi vitregi au renunțat în favoarea sa la drepturile lor succesorale în cuantum de ¾ rămase de pe urma defunctului D..
De asemenea, recurenta a învederat că instanța nu aprocedat în mod corect la stabilirea loturilor, în condițiile în care era posibilă atribuirea în natură.
Recursul a fost legal timbrat, recurenta beneficiind de reducerea taxei de timbru de la 438 lei la 219 lei.
Intimata a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
În motivare, intimata a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond cotele, corect ar fi fost să rețină 6/8 pentru reclamantă și 2/8 pentru intimată, date fiind renunțările făcute de ceilalți moștenitori în favoarea recurentei. Intimata a arătat și motive în plus pentru care solicită casarea sentinței, respectiv includerea în masa de partaj și a locuinței construită de defuncții D. M. și I., suportarea cheltuielilor de judecată proporțional cu valorile primite de fiecare și acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri, întrucât după 1989, recurenta le-a folosit exclusiv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 și urm c. pr.civ.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Astfel cum rezultă din considerente și dispozitiv, instanța a soluționat o cerere de ieșire din indiviziune și nu un partaj succesoral, cum susține recurenta. Pentru a stabili însă cotele-părți ce revin fiecărui coproprietar, în mod corect instanța de fond a verificat izvorul indiviziunii și astfel calitatea lor de moștenitori ai defunctei D. M.. De altfel, prima instanță nu a constatat deschisă vreo succesiune sau componența vreunei mase succesorale, ci doar componența bunurilor aflate în indiviziune.
În ceea ce privește cotele cuvenite părților, Tribunalul reține că pretinsa renunțare în favoarea recurentei a celorlalți moștenitori nu a fost nicicum dovedită. Astfel, prin sentința nr. 6235/2004 a Judecătoriei Bacău nu s-a luat act de o astfel de renunțare in favorem, ci doar de faptul că pârâții nu solicită sultă. Or, o astfel de împrejurare poate fi asimilată cel mult unei renunțări la moștenire în favoarea ambelor reclamante din acea cauză, nicidecum numai în favoarea reclamantei-recurente din dosarul pendinte.
Iar în condițiile în care această sentință nu reflecta voința reală a părților, acestea aveau posbilitatea de a o contesta în termenul legal de recurs, în prezentul cadru procesual, neputând fi repuse în discuție asemenea aspecte.
Prin urmare, având în vedere calitatea de fiice a ambelor părți, în mod corect a stabilit instanța de fond cote de ½ pentru fiecare dintre acestea.
În final, cu privire la modalitatea de atribuire a bunurilor, Tribunalul observă, în primul rând, că ambele părți au primit bunuri în natură, respectiv terenuri. În al doilea rând, instanța constată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză au fost propuse loturile, astfel cum au fost atribuite de instanță, iar reclamanta-recurentă nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la acest raport, fiind astfel decăzută din dreptul de a invoca ulterior neregularități ale acestuia. (art. 103 C. pr.civ)
În al treilea rând, nici prin prezentul recurs nu și-a exprimat altă opțiune pentru lotizarea bunurilor, recurenta limitându-se în a afirma că era posibilă atribuirea în natură.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate prin întâmpinare, tribunalul nu va proceda la analiza lor, având în vedere că intimata nu a formulat recurs în termenul legal.
Pentru toate aceste motive, considerând sentința recurată legală și temeinică, în baza art. 312 C. pr.civ, instanța va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 502 din OUG nr. 51/2008, tribunalul va obliga recurenta să plătească statului suma de 219 lei, reprezentând diferența de taxă de timbru pentru care a beneficiat de reducere, conform încheierii din 21.01.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul civil promovat de către recurenta reclamantă R. A., cu domiciliul în municipiul Bacău, ., jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr.8615/07.11.2011 a Judecătoriei Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă A. E., cu domiciliul în comuna Schitu D., ., ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească statului suma de 219 lei, reprezentând diferența de taxă de timbru, pentru care recurenta a beneficiat de reducere conform încheierii din 21.01.2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013.
Președinte, C. M. R. | Judecător, C. D. | Judecător, G. D. |
Grefier, E. Țimiraș |
Red. s.c. Dolgoș P. D.
Red. / tehnored. motiv. d. c. C.R. 22 Aprilie 2013
/ Ț.E. - 3 ex./ 30.05.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1117/2013. Tribunalul BACĂU | Fond funciar. Sentința nr. 7707/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|